„ Tema… ne invită să reflectăm la
rolul covârşitor pe care îl are familia preotului în slujirea credincioşilor.
"Recursul la modele” despre care se vorbeşte în general este valabil şi în
cazul temei noastre: familiile au nevoie de un sprijin moral vizibil, la
îndemâna lor, iar familia preotului poate să fie, realmente, ca "puţinul
aluat care dospeşte toată frământătura" (1 Cor. 5,6). (…)
1.
Considerăm necesar să răspundem, mai întâi, la întrebarea: faptul că preoţii
ortodocşi sunt căsătoriţi şi au familii, în unele cazuri cu mulţi copii, nu-i
împiedică în slujirea datorată parohiei? Răspunsul este categoric nu. Un
"nu" care se bazează atât pe o tradiţie de 2000 de ani, cât şi pe
realităţile prezente.
a. În
tradiţia răsăriteană, căsătoria clericilor a fost considerată întotdeauna un act în deplină armonie cu învăţăturile
Sfintei Scripturi, cultivându-se însă grija ca „cinstită să fie nunta întru
toate şi patul nespurcat. Iar pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu” (Evrei 13,
4). În Apus, câteva sinoade locale, ca cele de la Elvira - Spania (306) şi
Arelate - Galia (314) au impus candidaţilor la preoţie să renunţe la soţii
înainte de hirotonie, deşi Canonul 5 apostolic interzicea clericilor
"să-şi lase soţiile pe motiv de pietate ... ". Este interesant să
amintim că la Sinodul 1 Ecumenic (Niceea, 325), când unii părinţi apuseni au
încercat să impună generalizarea celibatului preoţilor, venerabilul pustnic
Pafnutie, episcop al Tebaidei, s-a opus cu străşnicie: "Căsătoria - spunea
el - este o stare onorabilă, iar jugul greu al celibatului nu-l poate oricine
purta." Întrucât în Apus obiceiul de "lăsare" a soţiilor n-a
încetat, părinţii adunaţi la Sinodul Trulan (680-681) au formulat Canonul 13,
care condamnă această practică. După marea schismă (1054), în Biserica apuseană
celibatul clericilor s-a generalizat, mai ales prin hotărârile Sinodului de la
Trident (1563), cu urmări negative în viaţa multora, până în ziua de astăzi. Nu
este de mirare, în acest sens, că tot mai mulţi preoţi catolici au cerut, în
ultima vreme, dreptul de a se căsători. În Răsărit, s-a păstrat însă rânduiala
echilibrată, clericilor respectându-li-se libertatea de a opta între căsătorie
şi celibat (monahism), trecerea timpului dovedind că familia nu este nicidecum
o piedică în calea slujirii preotului. Sfântul Ioan Gură de Aur însuşi, deşi
adept şi susţinător al fecioriei, are numai cuvinte de încurajare pentru viaţa
familială: "Departe de a condamna căsătoria ca rea, eu o laud şi recomand
uzul ei legal!" La rândul său, Sfântul Chiril al Ierusalimului atenţionează:
"Nu cumva, prin faptul că trăieşti în castitate, să te crezi mai presus
decât cei care sunt căsătoriţi. Căci «nunta este cinstită şi patul neîntinat»,
spune Apostolul. Oare tu, care trăieşti în castitate, nu eşti născut de cei
căsătoriţi? Să nu dispreţuieşti argintul pentru faptul că ai aur! Mai mult, să
aibă bune nădejdi şi cei căsătoriţi, care se folosesc de căsătorie în chip
legiuit, cei care trăiesc după rânduielile Bisericii... "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu