Se afișează postările cu eticheta dependenţe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dependenţe. Afișați toate postările

miercuri, 17 octombrie 2012

Despre dependenţe şi familia preotului

Timp de două zile am participat la o conferinţă internaţională ortodoxă despre adicţii. O idee pe care vreau să v-o împărtăşesc, pusă în atenţia noastră de către Părintele Vasilios Thermos:

Studiile arată că misiunea preoţească presupune unul dintre cei mai mari coeficienţi de stres. Asta înseamnă că preotul este foarte vulnerabil în faţa dependenţelor, iar realitatea confirmă acest lucru. (Dependenţa cunoaşte o paletă largă, de la alcool la internet, televizor, mâncare sau muncă - aşa numitul workaholic)
Pentru a depăşi această vulnerabilitate, preotul ar trebui să aibă una din cele mai bune căsnicii, care să îi ofere susţinerea necesară.

 În cadrul aceleiaşi conferinţe au fost evocate anumite situaţii care pot duce treptat la căderea în alcoolism:
- servirea deasă a preotului cu alcool, de către enoriaşi care consideră o jignire să nu serveşti de la ei - având în vedere desele vizite pastorale, riscul este foarte mare
- consumul mare de alcool al enoriaşilor, mai ales în mediul rural, face ca aceştia să exercite o presiune foarte mare asupra preotului - mai ales la parastase, cununii etc.

Pentru dependenţa de alcool, există la noi două centre de mare nădejde:
Centrul Sf. Nicolae din Iaşi
Programul Sf. Dimitrie Basarabov din Cluj

Diverse materiale pentru dependenţi, dar şi pentru cei co-dependenţi (care trăiesc sau au trăit în preajma unor persoane dependente) găsiţi o pagină a Centrului de formare şi consiliere Sfinţii Arhangheli din Iaşi.
Preoteasa Natalia