Inainte sa-l aresteze, in '60, el a simtit ceva, asa, ceva nelamurit. Presimteam cumva arestarea. Era o neliniste in noi. El a simtit ca era in atentia lor. Nu mi-a spus ceva anume, ci doar atat:
- Eu simt ca e ceva, e ceva in jurul nostru.
Parca plutea asupra noastra ceva, asa, ca o greutate. Simteam sa stam mai aproape unul de altul, sa comunicam mai mult. Aveam si semne vizibile. Veneau si se interesau de noi in parohie. Atunci, in '60, s-a dus si a stat cateva zile la Sinaia, la manastire, pentru ca se simtea foarte obosit. M-a rugat sa ma duc dupa el. Ma astepta. Si atunci mi-a spus prima data:
- Sa stii, cred ca m-asteapta zile grele.
Ca i-a spus cineva, sub o forma oarecare sau c-a observat ceva, nu stiu, n-am aflat. Caci eu, in momentul in care vedeam la el o retinere, imediat ma gandeam ca lucrul acesta poate sa tina de legamantul pe care l-a facut el sau de oprelistile pe care le au ei, preotii. Poate ca erau lucruri aflate la spovedanie. Si ma opream, nu insistam. Bine, nici felul meu nu a fost acela de a intra prea mult in treburile lui in legatura cu credinciosii. Cu doua zile inainte de arestare, deja noi nu aveam liniste. Pe urma am aflat ca celalalt preot fusese si el chemat la securitate si intrebat despre Parintele. Dar nu ne-a spus nimic atunci.
Parintele a fost arestat, aparent pe baza unei inscenari, intr-o zi de Pasti (17 aprilie 1960), in cadrul valului de arestari de preoti din acel an.
Ce se intamplase? In 1952 se prezentase la casa parohiala din "Aparatorii Patriei" un domn care pretindea ca e profesor de latina si greaca, ca sotia l-a parasit, ca a fost dat afara din invatamant, de la catedra, pe nu stiu ce motiv-tot politic... Atunci, pe moment, l-am crezut. Era murdar, cu urme de paduchi, avea pantofi cu talpile gaurite, arata ca un om in mare lipsa si intr-o stare de decadere. I-am spus:
-Dom'le, daca esti cu intr-adevar asa de murdar, da-mi camasa, sa ti-o spal eu, ca tot spal acum rufe. Iti spal si camasa dumitale, si vii maine sa ti-o iei.
I-am dat sa manance, i-am luat camasa si i-am spalat-o, i-am dat o pereche de pantofi... De fapt, el n-avea treaba cu mine, dar n-avut incotro si mi-a dat camasa. Intr-adevar, era foarte murdara. I-am spalat-o, a doua zi a fost si calcata. Cand a venit, i-am dat-o. Omul nu s-a multumit cu atat, a revenit de cateva ori, i-a tinut calea parintelui. El voia pe Iulian sa-l inhate intr-un fel, i-a cerut bani. Nu stiu cat i-a dat. Destul ca, pe urma, a venit din nou la noi acasa, tot ca sa manance. Atunci, eu am intrat la idei. Nu aveam destula incredere in el nici la inceput, dar dupa aceea am intrat la griji mari. Mi-am dat seama ca nu-i lucru curat la mijloc. Apoi, la un moment dat, disparut la fel de brusc cum a aparut, ceea ce mi-a intarit starea de suspiciune. Se vede ca-si facuse rolul... Un ticalos, probabil, sau, cine stie, unul care a picat in mainile lor si l-au santajat, l-au folosit... In 1960 avea sa fie unul din pricipalii martori ai acuzarii. Omul fusese folosit de securitate ca momeala, si nu mai putin de 300 de preoti au fost condamnati pe baza marturiilor lui.
Parintele a fost acuzat ca a ajutat un legionar. De fapt, eu am fost cea care am avut o legatura oarecare cu acest personaj, nu parintele. Dar se urmarea, de fapt, eliminarea preotilor buni, cu influenta in randul credinciosilor.
Pe parintele l-au luat din pat. Era a doua zi de Pasti, pe 17 aprilie, era noaptea, dupa prima zi de Pasti spre a doua zi. Ne-am pomenit noaptea cu securitatea. El era bolnav, era racit, si era transpirat tot, cu febra mare... Si cei de la Securitate i-au spus sa mearga cu ei , ca au o treaba cu el. Am incercat sa ma impotrivesc:
- Ce faceti, nu vedeti ca-i bolnav?
Au vazut si ei, erau medicamentele pe masa. Tocmai fusese doctorul. Boala lui nu era o stare simulata. Si, atunci, au fost foarte incurcati. Nu prea stiau ce sa faca. Sa nu-l fi luat contravenea ordinului pe care il aveau. Au facut un simulacru de perchezitie, caci stiau ca nu au ce gasi. S-au uitat pe colo, pe dincolo, au mai deschis niste sertare... Pe urma au iesit afara cati erau, trei-patru, si au vorbit ceva impreuna, dupa care au zis:
- Vine cu noi. Nu va faceti griji, doamna, ca avem noi medicamente si il facem sanatos.
Si asa l-au luat. Copiii cei mici, Manel si Ionut, dormeau dusi. Numai Liana s-a trezit.
Dupa arestare, inainte sa fie judecat, venea la mine un imputernicit de la Culte si-mi spunea sa nu-l mai jelesc atata, pentru ca s-a descoperit ca ar fi complotat impotriva statului cu maicile de la Tiganesti, ca avea aparate de transmisie si cate si mai cate...Ca ar fi fost un ticalos...Cauta sa-mi vare toate astea in cap.
Cand parintele a fost arestat, era ca suferind cu inima. Am cerut sa-i trimit in inchisoarea de la Uranus cateva pastile de nitroglicerina, un medicament mai nou, pe atunci. Nu mi-au aprobat, mi-au spus ca nu se poate, ca nitroglicerina este material explozibil:
- Ce, vrei sa sarim in aer?
Pana la proces n-am mai stiut nimic, iar procesul a fost in august. in tot acest timp, parintele a stat arestat aici, in Bucuresti, in Uranus. Despre felul in care a fost anchetat nu mi-a povestit niciodata nimic. ce mai stiu,, stiu din ce mi-au povestit altii. Altora le-a mai spus acte ceva, dar mie nu mi-a spus. Stiu, de pilda, ca a ramas, la un moment dat, fara unghii la picioare... Asta o stiu tot de la altii, dar si el mi-a confirmat.
Am fost chemata si eu la ancheta. Si Liana a fost chemata. La proces, era si ea citata ca martor. Amandoua eram martori ai acuzarii. Dar, pana atunci, am fost adusa de vreo doua ori la ancheta si supusa la tot felul de amenintari, pasa-mi-te ca sa spun tot ce stiu despre activitatea complotista a parintelui. Pe parintele nu l-am vazut niciodata in timpul anchetei. Dar n-aveau ei treaba cu mine! Ei sustineau ca a avut o activitate impotriva statului si voiau sa afle de la mine ceva in acest sens. Prostii! In realitate, ce a fost? La ancheta, m-au intrebat de omul acela care fusese pe la noi in anul 1952. Le-am spus:
- Nu-mi aduc aminte, nu-l cunosc!
N-am vrut sa recunosc nimic. Mi-au aratat o fotografie, dar am tinut-o ca nu-l cunosc. Acuzatia a fost ca l-am gazduit in '52. De fapt, nu l-am gazduit. De unde?! Nu, nici vorba! A venit sa-i dau sa manance. La confruntare, l-au adus pe omul acela ca sa-l vad. Era acum aranjat frumos, cu freza... Numai detinut nu parea. Mult timp mi-am facut proces de constiinta ca din cauza mea s-a intamplat lucrul asta, care a condus la arestarea lui. Dar, pana la urma, mi-au deschis altii capul. Si avocatul. Avocatul ni l-au platit altii, ca un ban n-aveam in casa pentru asa o cheltuiala.
A venit procesul. La proces, anchetatorul m-a scos afara, inca nu-i adusese pe ei, pe detinuti, si m-a amenintat ca se vor intampla lucruri grave daca, pana incepe sedinta, nu recunosc ceea ce dorea el, si anume ca-l cunosc pe omul ala. Dar, de acum, eu eram calita, nu ma mai impresiona nimic. Omul acela cica fusese legionar, iar Iulian era acuzat ca ajutase un legionar. Acesta a fost capul de acuzare. dupa ce m-a amenintat, eu am intrat in sala. I-au adus si pe acuzati. Iulian se uita, asa, in spate, sa ma vada. Eu albisem cu totul intre timp. Cand mi-a vazut parul alb, a fost tare impresionat. M-au chemat si pe mine la bara, ca martor al acuzarii. M-au intrebat de ce n-am colaborat eu cu acela, si de ce a colaborat parintele. Le-am spus ca nu mi-a inspirat deloc incredere.
- Dar de ce? - m-au intrebat.
- Pai, nu avea buletin... a spus ca nu are serviciu...
Spuneam exact ceea ce anchetatorul imi spusese sa nu spun. Pe Liana n-au mai folosit-o ca martor, pe motiv ca a fost prea mica atunci cand s-au intamplat lucrurile astea.
In ceea ce priveste martorii apararii, s-a petrecut ceva foarte interesant, care l-a impresionat si pe Iulian. Mi-a spus avocatul sa caut martori. Acum, la cine era sa ma duc? M-am dus la unul dintre consilierii de la Biserica, pe care il cunosteam putin (am uitat cum il chema, nu-i cunosteam prea bine pe consilieri, mi se pare ca avea o brutarie) si l-am rugat sa fie martor al apararii, fara sa stiu ca el a avut cu Iulian un diferend. Nu fusese chiar un conflict, dar il suparase pe Iulian foarte mult, pentru ca-i facuse o reclamatie pentru niste lucruri imaginare. A urmat atunci o ancheta si protopopul l-a pus pe consilier sa jure pe Evanghelie si pe cruce ca este adevarat ceea ce sustinea. Pana la urma, acela a recunoscut ca nu era real lucrul pe care il reclamase. Dar eu treburile astea nu le stiam... M-am dus la el, de buna credinta, si l-am rugat sa vina ca martor la proces. A fost foarte bucuros sa vina. Nu era simplu deloc, dar n-a avut nici cea mai mica retinere. Abia dupa aceea mi-am dat eu seama de ce. Lui Iulian nu-i venea sa creada cand l-a vazut - mi-a spus dupa aceea, dupa ani de zile. Mai ales cand l-a auzit cum vorbea de frumos despre el... A fost cea mai frumoasa marturie cea facuta de consilierul acela. Bineinteles, n-a fost luata in considerare. El a spus cum s-a dus parintele, in timpul razboiului, la lagarul de prizonieri rusi si i-a ajutat... N-a facut-o din ratiuni politice. Tot ceea ce facea el, facea ca preot, nicidecum cu alte ganduri. A mai fost un martor al apararii: un fost invatator, pensionar, care avea acum o munca de raspundere, de teren. Era propagandist sau activist, cum li se spunea atunci. Si el a vorbit foare frumos. Astia doi martori faceau cat zece de-ai lor. Dar nu s-a luat nimic in considerare cand s-a stabilit sentinta.
Pe urma, a avut loc un al doilea proces, cand s-a dat si sentinta. A fost condamnat la noua ani de inchisoare, plus pierderea unor drepturi civile si confiscarea averii. Averea era fotoliul ala pe care statea el si in Olimpului, si mai aveam unul la fel... erau prapadite. Le-am rascumparat cu bani. A trebuit sa le platesc pe loc, am dat vreo 900 de lei pe amandoua. In rest, n-au gasit nimic in casa, ce sa ia. Toate erau niste vechituri... Aceasta a fost toata "averea" noastra inregistrata atunci si confiscata. A, ne-au luat si pianul. De fapt, era o pianina. Cineva a vrut sa i-o dea lui Iulian, personal, dar Iulian a zis:
- Eu ce sa fac cu ea?
El nu s-a gandit ca are si o fata care ar putea sa invete pianul... Si atunci, ea a fost donata bisericii. Cu ea faceau repetitii la cor, era foarte utila. Noi o tineam in casa, caci venise parintele Cristea si a trebuit sa eliberam cancelaria, ca sa stea el in ea. Am avut proces pentru pianina aceea. m-am dus cu dovada de la biserica aratand ca nu este bun personal si ca n-aveam de ce s-a rascumparam, pentru ca nu ne apartine, ca e a bisericii. am avut proces, cu martori, si n-a fost nevoie sa fie rascumparata.
(Eugenia Stoicescu)
Fragment din cartea "Un preot de foc – Parintele Iulian" – Costion NicolescuA consemnat: Andreea-Tatiana
