Despre preoteasă...

 "Preoteasa trebuie să fie o soţie pe deplin ascultătoare întru toate, supusă, smerită, evlavioasă, să-l respecte pe soţ ca şi femeile din sat să ia exemplul ei şi să le îndemne ca să-şi iubească soţii; să fie respectuoasă şi să-i caute cinste întotdeauna preotului. Nici un fel de ieşire să nu aibă, mai ales fiind de faţă cineva străin, chiar şi servitorul din casă. Preoteasa trebuie să aibă de exemplu pe Sarra, care pe soţul ei îl numea „Domnul meu”. Să aibă de exemplu pe Rebeca şi Rahila şi pe Sfânta Ana, care au fost ascultătoare întru toate soţilor şi numai aşa au putut dobândi de la Dumnezeu binecuvântarea de naştere de prunci.

Preoteasa trebuie să-şi dea seama întotdeauna că preotul este slujitorul lui Dumnezeu şi are de dus la mântuire toate sufletele din enoria sa precum şi sufletul ei şi al copiilor.

Preoteasa nu trebuie să-l supere pe preot cu diferite ambiţii personale atunci când se pun în calea lui obligaţii parohiale care privesc sufletele credincioşilor, Biserica şi Persoana Dumnezeirii. La astfel de ocazii, preotul trebuie să fie ajutat de către ea, şi nu împiedicat, şi nici supărat.

Preoteasa trebuie să fie convinsă religios, ca să poată convinge pe cei reci în credinţă şi să dea exemplu tuturor prin faptele credinţei: prin post, prin rugăciune, prin participare la biserică în fiecare duminică.       

           
Preoteasa trebuie să fie o bună mamă şi cu dragoste de a avea prunci, pe cât îi este dată binecuvântarea de sus, şi astfel va putea da sfaturi celor tinere de a fi mame bune, de a naşte şi de a creşte prunci, iar celor bătrâne dacă au ucis prunci şi nu s-au căit pentru acest mare păcat, să le arate greşeala şi ce pedepse le aşteaptă.

Preoteasa poate să fie o bună îndrumătoare a moaşelor, care adesea ucid copii, cât de mare păcat este şi să renunţe la astfel de păcate. Să întoarcă de la păcat pe femeile care practică: vrăjitoria, descântatul, ghicitul, arătându-le ce pedeapsă le aşteaptă. Stârpirea acestor păcate ar aduce foloase nespus de mari, în munca şi misiunea preotului.

Preoteasa trebuie să ştie cum să-şi educe şi cum să îndrume pe copiii pe care-i are: de a fi respectuoşi cu toată lumea, de a fi smeriţi şi cuminţi, dând exemplul cel bun copiilor din parohie.

Preoteasa trebuie să ştie rugăciunile ce trebuie să le zică copiii şi să-i înveţe a se închina seara şi dimineaţa, de a mulţumi la masă, de a-i pregăti să meargă în sărbători şi duminici la biserică. Să-i înveţe să postească, să se spovedească şi să se împărtăşească în posturi.

Preoteasa trebuie să fie o grabnică ajutătoare a celor sărmani, orfani, văduve, cerşetori. În casa ei să stea la masă împreună cu preotul şi copiii ei şi aceşti oameni, ori de câte ori vor veni. Atunci va arăta adevărata dragoste faţă de ei. Să nu se îngreţoşeze de nimeni, căci aceştia vor fi arătătorii faptelor noastre la judecata de apoi, şi plată potrivită după faptă vom lua (Matei 24.)

Preoteasa trebuie să îngrijească de curăţenia Sfântului Locaş, a lucrurilor Sfinte şi de starea veşmintelor. Odată pe săptămână să aibă în program aşa ceva antrenând şi pe femeile din sat. Iar cele ce lipsesc prin femeile de bine, să le procure. Şi astfel să facă din Sfântul Locaş un loc sfânt şi frumos împodobit, la care cu drag să vină poporul la slujbă. De asemenea şi de cimitir să se îngrijească, de florile dimprejurul bisericii şi de pe morminte să fie tot în grija ei.

Preoteasa trebuie să se facă cunoscută ca fiind o femeie harnică şi o bună gospodină. Să fie model de curăţenie, de hărnicie şi de dăruire pentru învăţarea tuturor. Căci învăţând lucrul, poate învăţa şi pe cele religioase şi astfel va ajuta pe preot în misiunea sa.

Preoteasa se poate informa de la femeile din sat despre abaterile de la credinţă, despre trecerea enoriaşilor la alte secte, despre săvârşirea unor păcate mari şi grele: desfrânarea, furtul, vrăjitoria, uciderea pruncilor, trăirea în concubinaj, divorţuri, şi să caute să îndrepte, să anunţe şi pe preot de a lua măsuri din vreme pentru a nu se înmulţi răul.

Preoteasa să caute să cunune şi să boteze la oamenii săraci dând daruri şi mai ales, să fie prezentă între cei necăjiţi cu ajutorul şi între cei avuţi cu sfatul, de a fi pe această cale de ajutor şi curăţenie sufletească.

Preotul să-i dea preotesei cinstea cuvenită, s-o apere, s-o îmbrace, s-o hrănească, s-o ajute în munca ei, s-o îndrume ca pe o fiinţă mai slabă şi să-i dea întotdeauna atenţie. Astfel făcând şi unul şi altul, rodul muncii va fi cel aşteptat de pe urma unei astfel de familii."

din Pr. Ioan V. Argatu  - "Ne vorbește părintele Ilarion Argatu - PE TREPTELE SUIRII CĂTRE CER", tipărită cu binecuvantarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Editia a 3-a, Editura "Mila Crestina", 2011 

Sursa: http://www.parinteleilarionargatu.ro


(Notă)

Cuvântul "trebuie" mi se pare inutil împovărător în ceea ce priveşte slujirea preotesei, mai ales că această slujire nu este primită printr-un act liturgic, cum este hirotonia preotului. Poate ar fi mai degrabă potrivit un "ar putea să...". De exemplu, în cazul: "Preoteasa trebuie să îngrijească de curăţenia Sfântului Locaş...". Eu nu cred că "trebuie". Poţi să faci asta şi e foarte bine dacă poţi. Poţi să încerci să împlineşti acest lucru renunţând la alte lucruri nefolositoare. Dar dacă ai 6 copii pe care îi creşti singură sau un serviciu care abia îţi lasă timp pentru îngrijirea casei, nu cred că trebuie să ai coşmaruri că nu dai tu cu aspiratorul prin biserică. Curăţenia în biserică poate fi rodul colaborării femeilor din parohie sau se poate găsi o altă soluţie, în funcţie de situaţia din fiecare parohie.

Ca să împlineşti TOATE cele scrise mai sus ca obligaţie mi se pare că nu este posibil decât dacă eşti casnică şi nu ai foarte mulţi copii. Or, astăzi, majoritatea preoteselor au serviciu; dacă nu au, au destul de mulţi copii; multe sunt departe de părinţi sau socrii şi nu au ajutor în creşterea copiilor. Etc.
E nevoie să discernem între moralitatea cerută preotesei, care este aceeaşi cu cea cerută oricărei femei creştine (şi ţine de iubirea de Dumnezeu cu tot ceea ce decurge din aceasta), şi diversele activităţi pe care preoteasa le poate întreprinde în parohie.
Preoteasa Natalia

Numirea în parohie

"Problema numirii într-o parohie este o problemă foarte dificilă, atât pentru ierarh, cât şi pentru candidat. Dacă un ierarh nu cunoaşte bine parohia şi nici pe candidat, atunci poate fi înşelat în aşteptările sale, adică nu va reuşi să pună omul potrivit la locul potrivit. Deci rezultatele se vor vedea pe parcurs. 

Mai sunt unii candidaţi care fac presiuni din exterior pentru a-l determina pe ierarh să-l numească în parohia pe care o doreşte, chiar dacă n-o merită. Este o mare greşeală şi poate aduce multă pagubă Bisericii şi mântuirii credincioşilor. Aceştia nu lasă pe Dumnezeu să-şi facă lucrarea Sa, ci se silesc cu lucrarea lor."

din Pr. Ioan V. Argatu  - "Ne vorbește părintele Ilarion Argatu - PE TREPTELE SUIRII CĂTRE CER", tipărită cu binecuvantarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Editia a 3-a, Editura "Mila Crestina", 2011 

Sursa: http://www.parinteleilarionargatu.ro

Despre copiii preotului...

"Copiii preotului trebuie să ştie că omul bătrân este bunicul lor, iar cei de-o seamă cu ei şi cei mai mari ca ei ori mai mici sunt fraţii lor. Că ei au datoria să-i ajute, să-i iubească şi să-i respecte. Prin astfel de copii se va întări dragostea satului faţă de familia preotului şi la rândul ei va fi respectată, fără a mai cere aşa ceva.

Copiii preotului să nu fie izolaţi de copiii satului. Împreună să fie la joacă şi împreună apoi la şcoala primară, secundară şi universitară. Toţi copiii să formeze o familie, bazată pe dragoste desăvârşită. Desigur, ochiul părinţilor asupra copiilor va fi treaz, ca să nu înveţe ceva răutăţi. Unde va vedea aşa ceva, nu trebuie a-i izola pe copii unii de alţii, ci de a căuta şi a stârpi izvorul acelui rău. Pentru aceasta, pe acei copiii cu deprinderi rele, să-i aducă în casa sa, să-i pună la masă şi apoi cu duhul blândeţii şi părinteşte să li se dea învăţătura cea sănătoasă. Prin aceasta se va stârpi un rău în devenire din parohie şi acest lucru este mare. Iar cei ce-şi izolează copiii, arată pe deoparte incapacitatea de a putea da învăţătură bună, iar pe de altă parte lipsa de interes şi de dragoste faţă de enoriaşi. Când copilul unei familii va fi luat în casa preotului, va fi hrănit şi apoi învăţat acel  copil  va  spune  acasă  şi  atunci părinţii se vor bucura că preotul le iubeşte copilul şi se vor lăsa chiar ei înşişi de acele apucături. Şi astfel prin copii se poate face o mai bună pastoraţie, cu mai mare efect decât dacă s-ar adresa direct lor. S-au văzut situaţii cum familii întregi au fost dobândite la creştinism sau la calea cea adevărată, numai pentru faptul că preotul a stat de vorbă cu pruncii satului, s-a jucat cu ei, le-a dat dulciuri şi jucării. Astfel a făcut şi Mântuitorul Iisus Hristos. El întotdeauna a iubit copiii, îi lua în braţe, îi săruta şi-i binecuvânta, zicând: „lăsaţi copiii să vină la Mine”.

Enoriaşii te judecă pe tine ca preot fără păsuire de multe ori după copii: dacă ai copii, câţi copii ai, cum îi educi şi dacă îi iubeşti. De aceia preotul va trebui să fie exemplu pentru cei căsătoriţi după porunca lui Dumnezeu dată la creaţie: „creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul” (Facerea 1,28).Unii dintre credincioşi se opresc de a da naştere la copii motivând că nu vor avea cu ce-i hrăni, cu ce-i îmbrăca şi că vor fi muritori de foame. Preotul prin exemplul său, având mai mulţi copii, va anula această falsă părere justificată, pentru că hrana şi îmbrăcămintea o primim de la Dumnezeu, căci scris este: ”Nu vă îngrijiţi ce veţi mânca, sau ce veţi bea, că ştie Tatăl vostru Cel din ceruri de ce aveţi nevoie ci căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi  dreptatea Lui, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă” (Mat.6,25).De aceea, preotul trebuie să fie un împlinitor al Legii, a cărui predicator este, că scris este: ”Voi sunteţi sarea pământului, iar sarea de se va strica, cu ce se va mai săra?” (Mat.5,13)şi ”Voi sunteţi lumina lumii.., Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din Ceruri” (Mat.5,17-16).Aşadar, preotul trebuie să fie un exemplu în această privinţă. Dar nu este de ajuns a fi numai atât, ci el trebuie să fie un tată bun. 

Copilul de preot trebuie să fie model de respect pentru enoriaşi, să fie iubitor cu copiii de seama lui şi bine educat. Preotul trebuie să vegheze asupra felului cum se joacă cu copiii din sat şi să-i îndrume. Trebuie să-i supravegheze la rugăciunile pe care le fac şi să se îngrijească din aproape de educaţia religioasă, îndeletnicindu-se cu rugăciunea. Învăţământul şcolar să fie bine aprofundat, pentru a fi un element capabil de a trece cu succes prin şcoli. Să fie obişnuiţi cu biserica, cu cinstirea ei, a lucrurilor sfinte şi cu toate practicile religioase. Acolo unde un copil de preot, nu cunoaşte aşa ceva va ajunge să fie potrivnic şi chiar duşman Bisericii. Şi dacă un copil din popor fără trăire religioasă va ajunge să se ridice contra Bisericii nu poate face atât de mare rău, pe cât poate face un copil de preot, vorba lui potrivnică cade ca plasa de peşti. De aceea preotul, ca tată, trebuie să fie numai ochi şi urechi pentru fiii lui, mai ales la educaţia religioasă. Se ştie din  cuvintele Sfintei Scripturi că fiul toate le învaţă de la tată, ceea ce face tatăl va face şi fiul: „Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce Tatăl le face, acelea şi Fiul  le face întocmai” (Ioan 5,19).De aceea, se cere mai întâi ca tatăl să fie model de cinstire, iubire şi respect faţă de cele sfinte, cu convingere absolută atât prin vorbe cât mai ales prin fapte. El trebuie să urmărească pe copiii săi, atât pe la şcoli, cât şi pe la petreceri. Să obişnuiască copiii cu lecturi biblice şi morale. În felul acesta se cere să aibă o bibliotecă. Să aibă copilul cunoştinţe din toate domeniile, ca să poată să-i fie un colaborator la munca lui în mijlocul enoriaşilor. Să-i obişnuiască cu cântările la strană împreună cu dascălii, să facă cor la biserică să citească Cazania, vieţile Sfinţilor. Copiii preotului să fie model de iubire a săracilor şi cu milă şi duioşie spre ei. Să aibă simţul dreptăţii bine crescut în ei şi respectul faţă de toţi enoriaşii. Acestea de le va cultiva un preot în copiii săi atunci şi-a atins scopul de adevărat preot."

din Pr. Ioan V. Argatu  - "Ne vorbește părintele Ilarion Argatu - PE TREPTELE SUIRII CĂTRE CER", tipărită cu binecuvantarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Editia a 3-a, Editura "Mila Crestina", 2011 

Sursa: http://www.parinteleilarionargatu.ro

Despre familia preotului...

"Cauza relelor ca şi cauza îndreptărilor într-o parohie poate fi şi familia preotului. Familia preotului este icoana la care se uită poporul, nu numai la cele spuse de el în biserică, la predică sau la diferite ocazii. Adesea se vede că, îndată după instalarea familiei preotului în parohie, casa îi este vizitată de persoane neaşteptate, fie că vin cu diferite întrebări şi nelămuriri, fie că aduc câte un mic dar şi aceasta se întâmplă mai cu seamă în zilele de post. 

Adesea s-au văzut cazuri, când femeile din sat vin să ispitească dacă preotul şi familia lui postesc, stând de vorbă cu preoteasa timp mai îndelungat ca să descopere dacă pe foc se fierb fasole sau ceva carne. Femeile tinere caută cu vorbe meşteşugite să afle dacă soţia preotului întrebuinţează diferite metode pentru a nu avea copii; mai iscodesc să-i vadă lucrul şi lucrurile din casă, dacă este armonie între soţi şi cum îşi cresc copiii. Şi astfel se conving de este corelare între ceea ce predică părintele şi ceea ce face şi cum trăieşte. Dacă cuvântul preotului va avea putere în faţa credincioşilor, de multe ori acest lucru îl hotărăşte exemplul familie sale.

Preotul trebuie să fie un soţ foarte bun, în toate împrejurările cu soţia, pentru a nu da exemplul rău, celor ce îi privesc."

din Pr. Ioan V. Argatu  - "Ne vorbește părintele Ilarion Argatu - PE TREPTELE SUIRII CĂTRE CER", tipărită cu binecuvantarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Editia a 3-a, Editura "Mila Crestina", 2011 

Sursa: http://www.parinteleilarionargatu.ro

Familia preotului (4)

8. Nu este normal ca soţia să ignore cu desăvârşire starea veşmintelor preoţeşti ale soţului, lucru de care se ocupă cu cea mai mare bucurie multe din enoriaşele lui. Uneori aceasta provoacă la aceste femei o stare de „îndrăgostire” bolnăvicioasă pentru preot şi la condamnarea preotesei: „sărăcuţul, matushka nu se îngrijeşte deloc de el”. Hainele preotului trebuie să rămână pe seama preotesei şi numai ea, eventual, poate să apeleze la ajutorul cuiva.

Familiile preoţeşti trebuie să fie libere de tutela enoriaşilor. Se poate cere ajutor în treburile casnice numai de la rude, iar cel mai bine de la prietenii cei mai apropiaţi. Familia trebuie să facă totul singură (cumpărături, treburile din casă etc..) sau să apeleze la ajutorul prietenilor. Nu e bine ca după slujba de seară, preotul să roage o enoriaşă mai în vârstă să cheme taxiul, iar apoi, împreună cu toţi membrii familiei, să urce în maşină şi să plece acasă. Desigur dacă există posibilitate, el are nevoie de o maşină a lui pentru că trebuie să reuşească să citească pravila înainte de a începe Liturghia, dis-de-dimineaţă să fie în biserică, iar după slujbă să se ocupe de alte treburi în biserică, care necesită prezenţa lui. Este mai corect ca unul din fiii mai mari să fie trimis să cheme un taxi.

Dacă într-o parohie bogată se obişnuieşte să se facă cadouri din partea enoriaşilor sau prietenilor sau se aduce ajutor umanitar, copiii preotului riscă să devină dependenţi de bunuri materiale, pierd capacitatea şi dorinţa de a aprecia unele lucruri etc., sau dispare limita: „vor mai aduce”, „voi primi şi alte daruri”.

E necesar ca în familiile preoţeşti copiii să ştie să ofere singuri şi să aibă grijă de alţii. Existau mulţi preoţi a căror biserică aducea un venit bun, dar care preferau să rămână săraci: tot ce primeau era împărţit la săraci.

Copiii preoţilor trebuie să se obişnuiască să fie modeşti atât în necesităţile personale, cât şi în îmbrăcăminte. Trebuie să menţionăm că situaţia materială a clericilor este diferită şi există mulţi preoţi care au nevoie de ajutor din partea celor mai înstăriţi, iar bisericile lor necesită reparaţii serioase.

9. Este nedorită introducerea în casa şi în familia preoţilor a unor persoane străine. Acordându-le un ajutor mai mic sau mai mare, ele cred că au dreptul la atenţie din partea preotului, iar dacă găsesc că nu li se acordă atenţie suficientă, scot bârfe, care de obicei sunt departe de a fi adevărate. Sunt multe exemple dintre acestea care au dus la consecinţe grave. Fiţi atenţi!

Anumite probleme sunt create de „cucoanele” din biserică. Cele mai periculoase sunt mai ales fetele bătrâne, care participă activ la viaţa bisericii. Ele se consideră persoane cu o înaltă trăire duhovnicească, cu experienţă de viaţă; le place să-i înveţe pe toţi, inclusiv şi pe preoţi; caută insistent să câştige încrederea preotului şi a familiei lui, iar după ce au obţinut ce au dorit încep să comande şi să le înveţe pe preotese cum să crească copiii, cum să-şi îngrijească soţul; răspândesc zvonul cum că „matuşka mai mult îl încurcă pe părintele nostru drag”…

Aici găsim mai multe cauze: şi eşecul vieţii personale, mândria şi lipsa de smerenie. Acestor persoane le place să inventeze tot felul de activităţi în biserică şi în parohie, la care ele trebuie să participe singure alături de părintele, iar preoteasa, desigur, este datoare să stea acasă cu copiii. Aceste cucoane caută să împlinească toate obligaţiile pe care trebuie să le facă numai preoteasa: să-i aducă de mâncare preotului între slujbe, să spele reverenda sau să-i coasă mânecuţele etc. De multe ori ele pretind situaţia de prieten de familie şi nicidecum de fiică duhovnicească, iar faţă de preoteasă adoptă un ton poruncitor. Uneori este mai plăcut să discuţi cu ele pe diferite teme, decât cu preoteasa, împovărată de treburile casnice şi de grijile pentru copii. Apariţia acestui simptom este un semn rău, mai ales că tema preferată de discuţie a acestor cucoane este că preoteasa nu este demnă de un astfel de bărbat. De câteva ori autorul s-a confruntat cu astfel de informaţii, răspândite de unele enoriaşe.

Există şi o altă categorie de cucoane, care nu caută să povăţuiască preotesele şi nici nu se străduie să le înlocuiască, ci pur şi simplu stau în biserică şi pândesc momentul potrivit când ar putea oferi preotului fie şi cel mai neînsemnat serviciu, caută să ocupe locul de cea mai apropiată fiică duhovnicească, care are nevoie mai mult decât oricare altă persoană de îndrumarea şi sfatul preotului. Uneori aici se observă şi o îndrăgostire uşoară, inconştientă.

O astfel de persoană vine la toate slujbele duhovnicului său, numai dacă nu i se cere o prezenţă la serviciu. Nu o interesează ce se întâmplă acasă, cum se simt părinţii bătrâni. Copiii alteia se întreabă: „De ce trebuie să mergi şi mâine la biserică? Părintele X mâine nu slujeşte” şi rostesc numele duhovnicului mamei. O a treia zi, lăsând toate grijile casei pe seama soacrei bolnave, se grăbeşte să ajungă cât mai repede la preot ca să-l ajute în treburile casnice. Acest gest provoacă certuri între socrul şi soacra ei şi nu întăreşte nicidecum relaţiile ei cu soţul. O a patra îşi lasă bunica în voia sorţii şi aleargă să ajute o altă bătrână, despre care i-a vorbit duhovnicul: iar ca să-şi îngrijească propria bunică bolnavă nu are timp. Aceasta este o simplă „obligaţie” omenească, iar bătrânica se grăbeşte să o arate pe tânără în lumina unei fete smerite, atente şi tandre. A cincea lasă mâncarea neterminată şi camera nearanjată şi aleargă acasă la preot ca să-i gătească cina.

Uneori se întâmplă ca între aceste femei, ca şi între copii, să izbucnească gelozia.

Duhovnicii trebuie să înlăture aceste fenomene, folosind chiar şi puterea duhovnicească. Ei sunt datori să întărească propriile lor familii, dar şi cele ale enoriaşilor lor, oricare ar fi situaţiile. Un preot cu experienţă, observând la una din fiicele sale duhovniceşti primele semne de îndrăgostire, i-a propus să-şi găsească alt duhovnic.

Fiii şi fiicele duhovniceşti trebuie să-şi iubească preoţii duhovnici, să se roage pentru ei, împlinind prin aceasta poruncile Apostolului Pavel: „aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri” (Evr. 13, 7); „Vă mai rugăm, fraţilor, să cinstiţi pe cei ce se ostenesc pentru voi, care sunt mai-marii voştri în Domnul şi vă povăţuiesc; şi pentru lucrarea lor, să-i socotiţi pe ei vrednici de dragoste prisositoare” (1 Tes. 5, 12-13). Îndrăgostirea unor femei sau cochetăria cu un preot sunt absolut interzise. Nimeni să nu uite că preotul este preot şi nimeni nu are dreptul să-i tulbure familia. Femeile care uită acest lucru trebuie alungate – cum îl povăţuia un arhiereu pe un tânăr candidat la preoţie. „Pentru noi, spunea o actriţă de dinainte de revoluţie, reverenda preoţească este la fel de atrăgătoare ca şi uniforma unui ofiţer.” Se pare că această categorie de femei este singura faţă de care preotul poate să-şi manifeste mânia. Să ne amintim de Hristos care i-a alungat pe vânzătorii din templu cu biciul (In. 2, 13-16).

Uneori tinerii preoţi sunt asaltaţi de fete, chiar şi necredincioase. Ieromonahul Nicodim (Rotov, viitorul mitropolit al Leningradului), în tinereţe era un bărbat frumos, încât a fost nevoit să ceară să fie transferat la altă parohie, deoarece tinerele din sat îl urmăreau peste tot, chiar şi până la casa unde locuia. Rugămintea lui a fost îndeplinită.

10. Preotul-duhovnic, prin puterea rangului şi a stării lui, trebuie să-i întâmpine şi să-i asculte pe toţi care vin la el cu necazurile, durerile şi păcatele lor. Înaintea pristolului el înalţă lui Dumnezeu „...necazurile omeneşti (...)bolile bătrânilor, lacrimile pruncilor, jurămintele fecioarelor, rugăciunile văduvilor şi umilirea orfanilor.”[1]

Rugăciunea preotului este mai întâi de toate o rugăciune pentru lume. O atenţie deosebită trebuie să acorde preotul fiilor săi duhovniceşti, pentru care, uneori, el poate să sufere şi să se roage mai mult decât pentru proprii lui copii. Pentru ei mai mult decât pentru copiii lui, el va da socoteală în faţa lui Dumnezeu. Câteodată, preoteselor le vine greu să înţeleagă acest lucru.

11. Casa preotului este o biserică, este chilia lui, în care el prinde puteri, se roagă şi se pregăteşte pentru slujbele bisericeşti. Prin propria lui familie el trebuie să dobândească experienţa de a întemeia biserici din casă. O soţie înţeleaptă este întotdeauna un sprijin de nădejde, care îl va ajuta să poarte crucea preoţiei. Ea este împreună moştenitoare a harului vieţii, este prietenul şi sfetnicul lui, şi care, la rândul ei, se îmbogăţeşte cu experienţă duhovnicească. Iar soţia rea poate fi o piedică în activitatea pastorală a unui preot.

***

Preotul, mai mult ca oricare altă persoană, este dator să întemeieze biserica din casă; ea are menirea să-i devină sprijin, cel puţin psihologic, în slujirea lui. Cu părere de rău, nu toţi reuşesc să-şi întemeieze biserici acasă. Calea preotului este grea şi spinoasă. Alte căi mai uşoare nu există. Calea aleasă de el este cea a crucii.

În canonul de pocăinţă pentru preoţi şi arhierei, care se citeşte înainte de Liturghie, se spune: „Dăruieşte-mi, Bunule, ca până la sfârşit să mă răstignesc împreună cu Tine şi prin aceasta să aduc Ţie jertfă bine plăcută” (Cântarea 9).

„Doamne Mult milostive, revarsă prin Duhul Tău cel Sfânt iubire curată, ca să mă alătur Ţie, aşa precum şi Tu Te-ai lipit de Cruce şi prin aceasta să mă răstignesc împreună cu Tine înaintea Tatălui Ceresc” (Cântarea 3).

Din volumul „Biserica din casă” - Pr. Prof. Gleb Kaleda

Transcriere de Andreea Tatiana

---

[1] Din rugăciunea Sfântului Ambrozie al Mediolanului, pe care preotul o rosteşte înainte de Liturghie.

CUM trebuie aranjata o REVERENDA

Si un alt film despre CUM trebuie aranjata o reverenda.

How To Properly Fold A Cassock

CUM trebuie aranjate VESMINTELE Preotesti

Un film interesant despre cum trebuie aranjate vesmintele preotesti. Nadajduiesc sa va fie de folos!

Cu ginduri bune, preoteasa Eufemia

Partea 1


Partea 2

Ziua ocrotitoarei noastre

Dragi preotese,
astăzi este ziua ocrotitoarei noastre, Sfânta Nonna. Să ne rugăm Preasfintei Treimi să ne dăruiască şi nouă înţelepciune şi dragoste pentru a sluji cu folos în familiile şi comunităţile noastre, pentru mijlocirile celei care a făcut acest lucru prin stăruinţă şi iubire pentru Dumnezeu, Sfânta Nonna!
Post cu folos şi bucurie în continuare!

Psa Natalia