Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (2): Cât de mult se schimbă viaţa după hirotonia soţului?

În ce fel este afectată viaţa unei preotese de momentul hirotoniei? Oare preoţia soţului ei o obligă să-şi schimbe traiul de până atunci, de exemplu să adopte un anumit cod vestimentar sau să-şi schimbe stilul de viaţă?

Matushka Mary: Ar trebui să încep prin a menţiona că tatăl meu este de asemenea preot ortodox, deci acest mod de viaţă îmi este familiar. Cu toate acestea, cred că pentru majoritatea soţiilor de preot, aspectele exterioare ale vieţii precum îmbrăcămintea şi stilul de viaţă nu sunt schimbate prea mult de hirotonire. Cod vestimentar nu există, cu excepţia unei dorinţe generale de a te îmbrăca mai simplu. Multe aspecte ale vieţii unei familii de clerici – precum participarea la mai multe slujbe, postul, pregătirea pentru Liturghie sâmbăta sau alte evenimente – sunt lucruri pe care, ca şi creştini, ne străduim cu toţii să le facem atât cât putem. Pentru o nouă preoteasă, ele devin, poate, mai importante în viaţa ei decât erau înainte. De o schimbare majoră poate fi vorba atunci când te afli dintr-o dată în centrul atenţiei. E nevoie de timp şi har pentru a învăţa că nu trebuie să fii timid sau să te întrebi ce gândeşte lumea despre un lucru sau altul.

De asemenea, am simţit într-adevăr  o schimbare privind aspectele interioare ale vieţii şi luptele mele spirituale. Soţul şi soţia sunt uniţi în mod sacru; ei sunt un singur trup. Deci, într-un mod mai greu de explicat, hirotonia soţului o afectează şi pe preoteasă. Am simţit mai mult har şi o încărcătură spirituală mai mare, dar nu aş putea descrie asta foarte concret. Ca şi preoteasă, simt că şi eu sunt chemată să slujesc, să mă rog pentru oamenii din biserica noastră, mai ales pentru copii, şi să trăiesc în conformitate cu Evanghelia cât de mult pot. După hirotonirea soţului meu, a avut loc de asemenea o adevărată schimbare la nivelul luptelor spirituale pentru amândoi. Războaiele spirituale sunt foarte reale, nu există doar în cărţi, iar diavolul urăşte preoţii. Simţim asta cel mai acut în perioadele de post, sâmbăta când încercăm să ne pregătim pentru Liturghia de Duminică, şi în zilele premergătoare sărbătorilor mari.

Matushka Katherine:  Cât mă bucur că aţi pus această întrebare! Când Părintele Eugene a fost hirotonit, am fost foarte fericită şi entuziasmată pentru el, dar nu m-am gândit că viaţa mea se va schimba prea mult. Oricum, soţul meu slujise în altar în toţi aceşti ani, şi hirotonia era pogorârea Sfântului Duh asupra lui, nu a mea. Totuşi, în ziua hirotonirii, am realizat că soţul şi soţia sunt cu adevărat una, şi că Sfântul Duh era şi în mine. M-am simţit ca şi când aş fi retrăit nunta noastră în acea zi.

Eu nu am un anumit cod vestimentar în afara bisericii şi nu cred că stilul meu de viaţă s-a schimbat. Poate viaţa mea ar fi fost foarte diferită dacă n-am fi trăit atât de mult în cadrul Bisericii – dar, sincer, nu mi-aş dori să fie altfel. Deşi uneori îi privesc cu nostalgie pe cei din jurul meu care nu sunt atât de legaţi de parohie, nu mi-aş trăda viaţa pentru nimic. Bineînţeles, când soţul tău este un membru al clerului, trebuie să îţi aminteşti mereu cine eşti şi ce reprezinţi. Cu toţii suntem oameni, dar cred că foarte mulţi laici ţin clerul şi familiile lor la un nivel diferit.

Preoteasa trebuie să aibă serviciu ?

Matushka Mary: Asta depinde  de situaţia financiară a parohiei. Bisericile din America sunt întreţinute prin donaţiile oamenilor care fac parte din parohie; acestea sunt completate prin activităţi de strângere de fonduri, precum festivalurile unde se vând piroshky (rulouri de pâine coaptă cu umplutură) şi alte preparate tradiţionale. Multe preotese muncesc pentru a suplimenta veniturile soţilor. Uneori când este necesar, de exemplu în parohii misionare noi, până şi preotul trebuie să deţină un al doilea loc de muncă, deşi nu este ideal şi e foarte greu pentru el, familie şi biserică.

Matushka Katherine: Sunt multe preotese care rămân acasă cu copiii, dar asta presupune de cele mai multe ori ca soţii lor (până şi preoţii, la fel ca şi diaconii) să mai aibă un loc de muncă în afara bisericii. Eu am fost destul de norocoasă să rămân acasă cu copiii mei aproape patru ani, dar toamna trecută m-am întors la lucru cu normă întreagă. Suntem totodată privilegiaţi deoarece, deşi soţul meu mai are un serviciu în afara responsabilităţilor sale parohiale, el lucrează pentru Sinodul ROCOR, deci nu trebuie să-şi facă griji când are nevoie să-şi ia liber pentru zilele de sărbătoare. Familia noastră este de asemenea norocoasă prin faptul că suntem asiguraţi financiar de locul de muncă al soţului, întrucât cele mai multe parohii nu au capacitatea de a asigura venitul clerului şi al familiilor lor.

(va urma)

Traducere de Petruţa Suciu, după

Clergy Wives on Sharing theGrace and Cross of Ordination

Episoadele acestui interviu: 

• Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (1): Bucuriile unei preotese 
• Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (2): Cât de mult se schimbă viaţa după hirotonia soţului?
•   Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (3): Probleme şi griji 
• Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (4): Este important să legăm prietenii cu alte familii de clerici  
• Soţii de preot din SUA (5): Despre educarea copiilor

Consimţirea preotesei şi participarea ei la Hirotonie

"Preoteasa ocupă un rol important în hirotonirea soţului ei. Mai întâi de toate, ea trebuie să consimtă în scris că este şi dorinţa ei ca soţul ei să fie hirotonit. (...)

În ceea ce mă priveşte, am o amintire vie a hirotonirii soţului meu. În acea zi specială, visul soţului meu urma să se împlinească. Părinţii noştri, fraţii, surorile şi prietenii erau toţi acolo. Îmi aduc aminte cum îmi curgeau lacrimi din ochi în timp ce îl priveam pe soţul meu cum intră în altar. (...) Toţi credincioşii şi familiile noastre se rugau cu lacrimi în ochi pentru ca soţul meu să fie vrednic să primească Harul lui Dumnezeu.(...)

Într-o clipă, biserica s-a umplut de strigătul: Axios! Axios! Axios! (Vrednic este!). Strigătul meu era şi el acolo, arătând aprobarea mea şi angajamentul faţă de Dumnezeu şi de soţul meu: eram acolo pentru a fi parte din slujirea lui. În veşmintele noi, aurii, soţul meu arăta ca un înger. Nu voi uita niciodată acel moment, şi îl voi preţui până în ultima clipă a vieţii mele.

După hirotonie, preotul poate oferi Sfânta Împărtăşanie. Îmi amintesc bucuria şi binecuvântarea pe care le-am resimţit primind Sfânta Împărtăşanie din mâinile soţului meu, atunci când el împărtăşea pentru prima dată. Dumnezeu m-a învrednicit cu invitaţia de a fi soţie de preot. Ce binecuvântare! Numai femeile care trec prin această experienţă pot înţelege sentimentul deosebit şi împlinirea.

(...) Este cu totul adevărat că preoteasa este „parte din reverenda preotului”, ca să parafrazăm o zicală grecească. De acum înainte, începe dificila călătorie duhovnicească. Preotul şi preoteasa trebuie să fie pregătiţi să se sprijine reciproc şi să meargă mână în mână de-a lungul cărării înguste, avândul pe Sfântul Duh ca îndrumător.

Athanasia Papademetriou - "Presbytera" The Life, Mission, and Service of the Priest's Wife, traducere de pzb.N.