Deci crezi că îţi doreşti să ajungi soţie de preot…

Publicam acum ceva vreme în engleză una din cele mai populare postări de pe blogul The Orthodox Clergy Wives – o serie de întrebări la care ar trebui să îşi răspundă cea care doreşte/urmează să fie preoteasă. Iată că avem şi traducerea:

„Înainte să porneşti în căutarea unui soţ prin vreo facultate de teologie sau pe la vreun concert coral unde tineri bărbaţi îmbrăcaţi în negru cântă muzică psaltică, fă-ţi puţin drum prin următoarea listă de verificare:

• ·         Îţi place să fii în biserică? Mult timp? Nu doar în zilele de duminică?

• ·         Ţi-ai stabilit un program regulat de rugăciune şi de spovedanie? Acum este momentul să faci acest lucru, înainte să ai un soţ şi copii, care-ţi vor complica rutina zilnică. De asemenea, va trebui, probabil, să-ţi găseşti un nou duhovnic, o dată cu mutarea într-o nouă parohie, să-ţi faci o prioritate din a merge în mod regulat la spovedit, eventual la o oarecare distanţă.

• ·         Poţi aştepta cu răbdare începerea slujbelor sau ca soţul tău să termine de vorbit cu enoriaşii după fiecare slujbă? Eşti gata să-ţi antrenezi copiii să dobândească aceeaşi răbdare? Copiii preoţilor spun că lucrul pe care şi-l amintesc mai mult decât orice altceva despre creşterea lor este – aşteptarea – în biserică!

• ·         Te poţi descurca să locuieşti în casa altcuiva pe termen nelimitat? În timp ce multe biserici oferă acum o indemnizaţie de locuinţă, o mulţime încă deţin o casă parohială în care se aşteaptă să locuiască preotul şi familia lui; de multe ori această casă este situată chiar lângă uşa bisericii, unde enoriaşii pot studia abilităţile tale de a grădinări sau lipsa acestora, sau vor intra când te aştepţi mai puţin.

• ·          Te mulţumeşti să fii a doua persoană? Poţi rămâne fericită alături de cineva care este în centrul atenţiei, fie că este soţul tău, fie că sunt alţi lideri mireni deja bine stabiliţi în parohia în care v-aţi mutat?

• ·          Eşti gata să te confrunţi cu aşteptările referitoare la modul în care tu şi copiii tăi vă îmbrăcaţi, de suma de bani cheltuită pentru animalele de companie sau de felul de activităţi de relaxare pe care familia ta le va alege?

• ·         Eşti pregătită să lucrezi cu jumătate de normă sau chiar normă întreagă, cel puţin temporar, pentru a supravieţui într-o parohie în care nu se poate oferi un salariu preotului? Ai abilitatea de a găsi un loc de muncă de care să te bucuri?

• ·         Ai interesul de a urmări lucruri din afara bisericii? Acestea îţi pot da o pauză mult-dorită şi o schimbare de perspectivă.

• ·         Te-ai gândit în ce mod vei contribui la viaţa parohiei şi în ce mod nu vei contribui? Poţi fi politicoasă dar fermă în deciziile tale? Ştii care sunt calităţile tale şi care nu? Dacă nu eşti sigură, eşti dispusă să încerci să faci un lucru atunci când ţi se cere, dar să îl încredinţezi altcuiva atunci când vei realiza că nu eşti potrivită pentru lucrul ce ţi-a fost încredinţat?

• ·         Îi vei aminti soţului tău că tu şi copiii sunteţi, de asemenea, enoriaşi, şi te vei asigura că îşi va lua o zi liberă pe săptămână; că nu se va răspunde la telefon în timpul cinei; şi că, în afară de cazurile urgente, momentele importante din viaţa copiilor voştri vor avea prioritate?

• ·          Poţi fi destul de puternică să te muţi departe de împrejurimile familiare ale casei tale într-un termen scurt, în cazul în care episcopul decide să încredinţeze soţului tău o parohie nouă?

• ·         Ai o reţea de familie şi prieteni la care să poţi apela oricând, chiar dacă vă aflaţi la distanţe mari, oameni în care poţi să ai încredere? Poţi să-ţi păstrezi un echilibru în prietenia cu enoriaşii, fără favoritisme sau fără a-i face pe unii dintre ei mai "speciali" decât alţii?

• ·         Te pricepi să-ţi ţii limba în frâu? Ţi se va oferi ocazia să faci acest lucru aproape zilnic.

Dacă toate acestea îţi par cam descurajatoare, chiar aşa sunt. Preotesele se confruntă cu provocări la care enoriaşii lor nici măcar nu gândesc.

Vestea bună este că o mulţime de lucruri pot fi învăţate pe cale – de fapt cu greu pot fi învăţate în orice alt mod. În principal este nevoie să ai ochii deschişi şi o atitudine bună. (…)

Tot mai crezi că îţi doreşti să fii preoteasă? Un singur lucru ţi-a rămas de făcut: roagă-te. Şi nu te opri vreodată!"

Traducere şi adaptare de Andreea-Tatiana

So you think you want to be a priest’s wife…

Una din cele mai populare postări de pe blogul The Orthodox Clergy Wives oferă o serie de întrebări la care ar trebui să îşi răspundă cea care doreşte/urmează să fie preoteasă. Pentru că am primit în trecut mai multe mailuri cu astfel de întrebări, am preluat acest articol în engleză.  Pentru ca el să fie accesibil şi celor care nu ştiu engleză, nădăjduim să se ofere cineva să îl traducă :).

"Before you head off on your husband-search to seminary or to a choir concert featuring eager young men in black singing liturgical music, make your way through the following checklist:

v Do you love being at church? A lot? Not just on Sundays?

v Have you established a prayer rule and regular confession? Now is the time to do this, before husband and children come along to complicate your routine. Also, you will likely have to find a new confessor once you move to a new parish, and make it a priority to go regularly, possibly traveling some distance.

v Can you wait patiently for services to start, or for your husband to finish chatting with parishioners after the service? Are you ready to train your children with the same patience? PK’s (priests’ kids) say that the thing they rememember more than anything else about growing up is always –waiting- at church!

v Can you handle living in somebody else’s house indefinitely? While many churches now offer a housing allowance, a lot still own a parish house where the priest and his family will be expected to reside, often right next door to the church where parishioners can observe your gardening skills or lack thereof, or drop in when you least expect it.

v Do you find yourself content to be second banana? Can you stand happily beside someone else who is in the spotlight, whether it is your husband or whether it is already-established lay leaders in the parish you move to?

v Are you ready to deal with expectations about the way you and your children dress, the amount of money you spend on your pets, or the kind of recreational activities your family chooses?

v Are you prepared to work part- or even full-time, at least temporarily, to make ends meet in a parish that can’t or won’t provide their priest a living wage? Do you have a marketable skill that will help you find work that you will enjoy?

v Do you have interests to pursue outside the church? These can give you a much-needed break and change of perspective.

v Have you thought about the ways in which you will contribute to the life of the parish—and the ways you won’t? Can you be firm but polite about your decisions? Do you know what your gifts are and aren’t? If you aren’t sure, are you willing to give something a try when asked, but turn it over to someone else if you find you are not the right woman for the job?

v Will you remind your husband that you and the children are also parishioners, and ensure that he gets a weekly day off; that the phone will not be answered during family dinner; and that barring emergencies, milestones in your children’s lives will take precedence?

v Can you gather your strength to move your household away from your familiar surroundings at short notice if the bishop decides to reassign your husband to a new parish?

v Do you have a network of family and friends to whom you can turn, even if only long distance, to confide in? Can you keep a balance of friendliness to parishioners without favoritism or making any of them ‘special’ above others?

v Are you any good at all at holding your tongue? You will be offered opportunities to do so almost daily.

If these all sound a little daunting, they are. Clergy wives face challenges that their parishioners scarcely ever think about.

The good news is, a lot can be learned as you go along—in fact can hardly be learned any other way. What is mainly needed is open eyes and a good attitude. Seminaries are now making a point of helping seminarians’ wives to look ahead and prepare for life in the parish. Seminary is also where you will meet other women who will be undergoing similar experiences, and with them you can help build supportive relationships for the future.

Still think you might want to be a priest’s wife? One thing left to do: start praying. And never stop."

Alegerea viitoarei preotese (1): şi preoteasa are nevoie de chemare, de vocaţie

capitolul : Alegerea viitoarei preotese – sfătuire duhovnicească

Preoţia nu este o meserie, ci o vocaţie, o slujire, bazată pe o chemare dumnezeiască lăuntrică; alegere din partea lui Dumnezeu, la care se adaugă nevoinţele şi eforturile personale, toate acestea fiind confirmate şi întărite prin punerea mâinilor episcopului asupra capului “celui ales” şi pogorârea Duhului Sfânt, invocate în rugăciunile de hirotonie.

Misiunea preoţească este o slujire copleşitoare care cere vocaţie, dragoste şi dăruire. Preotul nu îşi mai aparţine exclusive lui, nici măcar familiei sale, ci este un slujitor al lui Dumnezeu şi al semenilor. În măsura în care încearcă să realizeze acest lucru, viaţa interioară, viaţa de familie şi viaţa parohiei vor deveni mărturii ale prezenţei şi lucrării aducătoare de pace, linişte şi bucurie, a lui Dumnezeu.

În greaua sa slujire, preotul are mai mulţi colaboratori, între care un rol principal îl deţine familia sa. În mijlocul ei îşi petrece preotul o mare parte a vieţii sale, aici meditează asupra idealurilor şi planurilor sale pastorale, aici se văd bucuriile sau necazurile sale, legate de viaţa personală şi a enoriaşilor săi. De aceea, familia preotului, soţie şi copii, au un rol esenţial în succesul slujirii sale.

O soţie bună susţine şi ajută foarte mult pe preot în eforturile sale, după cum o preoteasă care nu înţelege cu adevărat înalta chemare şi responsabilitatea nu doar a preotului, ci şi a ei, poate influenţa negative nu doar viaţa de familie a preotului, ci şi întreaga comunitate. Când unul se chinuie să zidească duhovniceşte prin viaţa sa, iar altul dărâmă prin faptele sale ceea ce a zidit cu greu celălalt, efectele morale sunt triste.

După cum se ştie, canoanele bisericeşti interzic preotului ortodox divorţul, altfel, cel aflat într-o astfel de situaţie, este pasibil de caterisire, adică de oprire de la săvărşirea celor sfinte. De aceea, atunci când îşi alege “jumătatea”, el trebuie să fie cu mai multă grijă decât un creştin obişnuit, odată ce lui îi este interzisă cu desăvârşire o nouă încercare.

Un mare scriitor spunea că un om de bun simţ nu dă sfaturi fără ca acestea să i se ceară. Dar, întrucât ni s-au cerut, şi în repetate rânduri, atât la catedră, cât şi în biserică, mai ales în scaunul Sfintei Spovedanii, astfel de sfaturi, încercăm să prezentăm aici câteva din constatările şi concluziile făcute în timp. O facem, însă, nu pentru “ a umple aerul cu vorbe”, cum spuneau Părinţii, ci din dorinţa sinceră şi cu nădejdea că acestea vor reuşi să limpezească măcar câtuşi de puţin şi să lumineze pe cei aflaţi în pragul unei astfel de alegeri.

Dacă le adresăm aceste gânduri, nu o facem pentru a epata cu o presupusă experienţă, ci o facem cu gândul că la vârsta lor mai fragedă, experienţa le este mai restrânsă, posibilitatea de a greşi mai mare, iar efectele acestor căderi greu sau chiar imposibil de reparat.

De aceea, ne permitem în cele ce urmează, în limitele bunului simţ duhovnicesc, să adresăm celor aflaţi în preajma unor astfel de moment cruciale în viaţa lor câteva recomandări bazate pe unele situaţii concrete, pe care le-au ridicat studenţii noştrii în cadrul orelor de curs şi seminar şi care au fost confirmate sau infirmate în pastoraţia noastră curentă, în discuţiile cu tinerii, nu doar teologi.

Vocaţia nu se referă numai la cel ce se pregăteşte să devină preot, ci şi la cea care vrea să devină preoteasă.

Pentru preoţie, se cere, mai presus de toate, vocaţie. Nu oricine şi oricum poate deveni preot, ci doar cel ce are vocaţie de preot, cel ce o dezvoltă prin strădanii intelectuale şi morale personale şi pe care îl confirmă episcopul, prin hirotonie, ca rezultat al acestei armonii depline între chemarea dumnezeiască şi răspunsul lui.

Dacă nu oricine poate deveni preot şi mai ales un preot adevărat, ci doar cel ce are o astfel de vocaţie spre aşa ceva, acelaşi lucru se poate spune şi despre preoteasă. Nu orice fată sau tânără este vrednică a deveni preoteasă, ci doar aceea care are înclinaţie, care are chemare sau vocaţie spre aşa ceva. A fi soţie este o cruce (viaţa de familie însăşi este un altar de jertfă, o cruce a renunţării mutuale, spre înţelegerea reciprocă deplniă); a fi, însă, soţie de preot este un adevărat jug. Dacă nu are o astfel de vocaţie şi nu întruneşte calităţile necesare purtării unui astfel de jug, dar îl acceptă văzând numai faţa luminoasă sau aspectele frumoase ale preoţiei, nu însă greutăţile pe care ea le comportă, cade în păcatul asemănător sperjurului, al furării sau cumpărării celor sfinte. Iar dacă stăruie în acest păcat, osânda îi va fi mai mare. Putem vorbi, deci, nu doar despre vocaţie pentru Preoţie, ci şi de o vocaţie ce se cere celei ce vrea sau se pregăteşte să devină “maică preoteasă.”

Această vocaţie are multiple elemente şi manifestări, începând cu originea ei familială şi continuând cu însuşirile şi calităţile ei sufleteşti şi duhovniceşti, cu trăsăturile ei morale şi spirituale.

(va urma)

Fragment din Pr. Ioan Teşu - Frumusetea şi sublimitatea preoţiei creştine

Întrebări şi răspunsuri: avem sau nu chemare?

Am primit un comentariu de la Denisa:

"Stiu prea bine că pentru a fi o preoteasă vrednică (deşi toate se învrednicesc la afierosirea preotului) e nevoie de o chemare lăuntrică... De unde să ne dăm noi seama că această chemare (sau chemările din noi, pe care le simţim adeseori) e una potrivită pentru o astfel de misiune, de apostolat creştin, sau e doar o chemare normală de ajutorare a aproapelui? Mari sunt Tainele Domnului şi greu foarte de înţeles... Mă gândeam că poate mă lamuriţi cu câte ceva... Vă mulţumesc anticipat!"

Vă invit să răspundeţi la comentarii, e un subiect ce merită discutat!
Pzb. Natalia