Chipuri de preotese din vremea noastră: Iulia Sisoeva, soţie de mucenic

Pentru că tot am început să vorbim şi despre chipuri de preotese din zilele noastre, iată şi ceva la care poate nu ne-am fi aşteptat, cel puţin nu chiar aşa de curând: a fi soţie de mucenic. Este vorba despre Iulia Sisoev, soţia părintelui Daniil, asasinat la Moscova pe 20 noiembrie. Istoria asasinatului o găsiţi aici.



Iată o scrisoare a preotesei la câteva zile după aceea, tradusă în română de Iuliana, căreia îi mulţumim.

“Vă mulţumesc, dragii mei, pentru sprijin şi rugăciuni. Nu-mi pot exprima durerea în cuvinte. E ca durerea de a sta lângă Crucea Mântuitorului. Dar este şi o bucurie pe care n-o poţi pune în cuvinte...e bucuria de a veni la mormântul gol. « Unde este, moarte, biruinţa ta ? » Părintele Daniil şi-a întrevăzut plecarea cu mulţi ani înainte de asasinarea sa.
Mereu a vrut să fie aflat vrednic de martiriu şi Domnul i-a oferit această cunună. Cei care l-au împuşcat au vrut să scuipe în faţă Biserica, aşa cum odinioară au scuipat în faţă pe Hristos, dar n-au obţinut ce-au vrut, fiindcă au dat greş în întinarea Bisericii. Părintele Daniil a urcat pe Golgota lui chiar în biserica pe care o construise şi în care îşi pusese toată energia şi puterea. L-au ucis ca pe unul din vechii profeţi, între altar şi locul de sacrificiu, şi pe drept şi-a câştigat titlul de martir. El a murit pentru Hristos pe Care L-a sjujit cu toată inima.
De multe ori mi-a spus că se teme că nu va face faţă ; credea că nu e destul de bun. Ca om, avea excesele şi slăbiciunile lui, cădea şi făcea greşeli, dar nu a greşit în ceea ce era mai important, viaţa lui a fost cu totul închinată lui Hristos.
Nu înţelegeam de ce se grăbea. În ultimii trei ani, muncea susţinut, fără oprire în vacanţe sau la sfârşit de săptămână. Cârteam, aş fi vrut ca măcar uneori să am fericirea simplă de a-l avea pe soţul şi tatăl copii lor mei alături de mine şi de ei. Dar el era chemat pe alt drum.
A spus că va fi ucis. L-am întrebat cui ne lasă, pe cei trei copii ai lui şi pe mine. Mi-a răspuns că ne lasă în mâini bune. « Vă las cu Maica Domnului. Ea va avea grijă de voi”.

În timp, am uitat aceste cuvinte. El mi-a vorbit anume despre hainele cu care să fie înmormântat. Pe atunci, am glumit, că nu ar trebui să vorbim despre asta, pentru că nu ştim care va pleca primul. A spus că eu îl voi îngropa pe el. Odată vorbeam despre înmormântări şi i-am zis că niciodată n-am fost la o înmormântare de preot. Răspunsul lui a fost : «Nu-ţi face griji, poţi să vii la a mea».
Îmi amintesc atâtea vorbe ale noastre şi-mi dau seama de înţelesul lor adevărat abia acum. Acum îndoielile mele s-au risipit.
Nu ne-am spus la revedere în această viaţă, nu ne-am cerut iertare unul altuia, nu ne-am îmbrăţişat. A fost o zi obişnuită... el a plecat să săvârşească Sfânta Liturghie şi atunci l-am văzut pentru ultima oară viu.
De ce nu m-am dus în ziua aceea să-l întâlnesc la biserică? Într-adevăr, am vrut să merg, dar am hotărât să pregătesc masa şi să culc copiii... trebuia să am grijă de copiii lui... ca şi cum o mână mă trăgea înapoi. Deseori înainte mergeam să-l întâlnesc la biserică. Simţeam că norii se îngrămădeau peste noi. În ultimele zile am încercat să fiu cu el cât de des posibil.

În ultima săptămână m-am gândit numai la moarte şi la viaţa de dincolo de mormânt. N-am putut să mă concentrez la nimic altceva. În ziua aceea, gândurile treceau prin mintea mea: « moartea loveşte în cap ». Ultima săptămână a fost foarte dificilă pentru mine, ca şi cum o tonă de cărămizi ar fi căzut peste mine.
Nu m-am prăbuşit. Mă sprijină el; îl simt că este lângă mine. Cu atât de multe vorbe frumoase, de tandreţe spuse unul altuia, mai multe decât ne-am spus întreaga viaţă trăită împreună. Abia acum mi-am dat seama cât de mult ne iubeam unul pe altul.
Cea de-a 40-a zi a Părintelui Daniil va fi chiar în ajunul zilei sale onomastice, în ziua hramului viitoarei biserici, 29-30 decembrie, la prăznuirea Sfântului Profet Daniel. Cum a prezis o bătrână, biserica se va construi, dar Părintele Daniil nu va mai fi acolo să slujească. Cea de-a doua parte a prezicerii s-a împlinit acum.»
23 noiembrie 2009

Matuşca Iulia Sisoeva

Preluat de aici.
Un interviu cu Părintele Daniil Sisoev, despre activitatea sa apologetică şi misionară, găsiţi aici (prima parte).
Partea a II-a.
Partea a III-a.

Să o însoţim pe matuşca Iulia cu rugăciunile noastre, Domnul să o întărească, pe ea şi pe cei trei copii, iar Maica Domnului, căreia i-a încredinţat Părintele Daniil înainte de plecarea sa la Domnul, să îi păzească sub Acoperământul ei!

Pzb. Natalia

[edit 30 noiembrie 2009]

Copilăria înfometată şi Cartea lui Iov

„Noi eram mai mulţi copii. N-aveam haine. Afară era frig. Stăteam toţi închişi în casă. Ne era foame. Surorile mele şi cu mine ţipam toţi odată. Plângeam, cerând ceva de mâncare. Mama mea - prezbitera - lua de sub grindă Biblia, o deschidea la Cartea lui Iov şi ne citea, cu voce tare, cumplitele suferinţe ale sfântului om. Aflând nenorocirile lui Iov, uitam de foamea noastră. După ce se lăsa iar liniştea, mama-prezbitera punea din nou Biblia la locul ei, sub grindă. După o jumătate de oră, începeam din nou să ţipăm de foame. Şi din nou, mama-prezbitera lua Biblia şi ne citea un alt capitol cu Iov. Şi din nou uitam de foame. Aceasta se întâmpla de câteva ori pe zi. În fiecare zi. În toate zilele de iarnă. În locul pâinii, ni se dădea Iov. Pot spune că în tot timpul copilăriei mele m-am hrănit cu Iov. Am supravieţuit fără hrană. Fără pâine. Căci ne hrăneam din cer“.

Fragment din articolul: Constantin Virgil Gheorghiu, „poetul lui Hristos şi al României” (Ziarul Lumina)

Dna preoteasa A. Galeriu:

„La început îi spuneam "Costică". Dar nu i se potrivea. Am început să îi spun "Părinte"; şi m-am simţit mult mai bine."

Dna preoteasă Argentina Galeriu, într-un interviu la TV Trinitas

Retete de post

Cu mai multă vreme în urmă am primit rugămintea unei cititoare de a avea pe acest blog o rubrică cu reţete de post. Pentru că specificul acestui site nu este unul culinar, am creat rubrica sub forma unei liste de linkuri, pe care le găsiţi pe coloană, mai jos. Am încercat să vă recomand în general reţete probate, cu imagini. Sper să vă fie de folos, mai ales acum, că a început postul.

cu drag

pzb.Natalia

Chipuri de preotese din vremea noastră - preoteasa Tatiana

Pentru a lega teoria de viaţă, ne-am propus să realizăm o serie de dialoguri cu doamne preotese, despre ce înseamnă slujirea preotesei în viaţa lor. Prima care a avut amabilitatea de a ne răspunde este doamna preoteasă Tatiana, profesoară de limba şi literatura română. Doamna preoteasă are 41 de ani, 3 copii minunaţi şi o experienţă de 15 ani de slujire.

"Nu cred în modele, ci în diversitate, dar pot să vorbesc despre experienţa mea dacă plecăm de la gândul acesta."

- Bucurie, draga mea, şi bine te-am găsit!

- Mulţumesc! E un prilej de bucurie, într-adevăr, că ne putem găsi astăzi prin atâtea mijloace, şi totuşi..., vorba poetului, ne întâlnim atât de rar.

- A rînduit Sfînta Treime să fii prima preoteasă care a acceptat să poarte un dialog despre slujirea preotesei. Aceasta şi pentru că, încă de la început, cînd ideea cu interviurile luate preoteselor era doar în stadiul de proiect, tu ai răspuns imediat că eşti de acord să ne ajuţi în acest demers. Şi îţi mulţumesc.

- Am acceptat fără ezitare numai din consideraţia pe care ţi-o port şi din încrederea în gândul bun care te călăuzeşte în tot ce faci. Altfel, ţi-am spus de la bun început că nu cred în modele, ci în diversitate, dar pot să vorbesc despre experienţa mea dacă plecăm de la gândul acesta.

- Pentru început, o să te rog să te prezinţi – atît ca preoteasă, cît şi ca soţie, mamă şi femeie.

- La master, în cadrul unui seminar, ni s-a cerut să ne prezentăm în patru cuvinte. Atunci m-am gândit că cel mai important lucru pe care trebuiau să îl ştie cei peste o sută de colegi era faptul că sunt preoteasă. Era ca o profesiune de credinţă. Am remarcat o altă colegă care a avut nevoie doar de două cuvinte: Sunt învăţătoare!

Revenind la tulburătorul adverb românesc totuşi, totuşi cea mai mare parte din timpul şi din gândurile mele este dedicată şcolii. Lecţii, bibliografii, articole şi concursuri, activităţi extraşcolare etc. Poate pentru că am impresia că asta ştiu să fac cel mai bine, asta mă împlineşte, mă face să mă simt apreciată şi iubită. Aici joc pe teren propriu.

Şi totuşi, cei mai valoroşi pe lumea asta sunt copiii mei! Mă mângâie gândul că ei mă înţeleg. Şi cele două mame ale mele mă înţeleg şi au preluat sarcinile gospodăreşti. Nu ofer un model de vieţuire nimănui. Aşa e la noi.

- Ţi-a fost frică la începutul slujirii ca preoteasă că nu vei putea să îl ajuţi pe soţul tău şi pe comunitatea eclezială căreia i-aţi fost încredinţaţi?

- Nu mi-a fost frică nicio clipă, dar asta a venit din neştiinţă, nu mi-am dat seama la ce mă înham, şi cine zice că a ştiut dinainte, teamă mi-e că nu înţelege nici acum. Împlinirile, reuşitele vin cu harul lui Dumnezeu, jugul Lui este bun şi sarcina Lui este uşoară dacă eşti sincer cu tine însuţi. Râdea odată părintele Cleopa şi spunea: Ce, mă, voi sunteţi cei care îi aduceţi pe oameni la Biserică? Cam despre asta e vorba.

- Care crezi că sînt calităţile definitorii prin care o preoteasă poate să slujească alături de soţul ei?

- O preoteasă, ca orice soţie de altfel, trebuie să fie un partener pentru soţul ei, chiar şi în discuţii teologice. Văd preoteasa (dar şi femeia) de azi ca pe o persoană foarte cultivată, în primul rând. N-aş vrea să şocheze acest în primul rând pe cei care se aşteaptă ca în primul rând preoteasa să fie credincioasă. Asta ar fi supratema discuţiei.

- Crezi că o preoteasă trebuie să fie un consilier, un psiholog pentru femeile din parohie?

- Dacă a fi consilier sau psiholog înseamnă a da un sfat atunci când îţi este cerut, da, o preoteasă ar fi bine să poată da o povaţă dreaptă. În rest, mi se pare infinit mai important să fii tu însăţi întruparea poveţelor tale.

- Ai un model de preoteasă? Dacă da, te rog să ne spui ce te-a impresionat cel mai mult la această preoteasă.

- A venit momentul să mă contrazic pe mine însămi în ce priveşte poziţia faţă de modele. Da, am un model de preoteasă, doamna Felicia Olaru din Vatra Dornei, în casa căreia am stat un an în gazdă, eu fiind profesor debutant la un liceu din zonă. Ar fi trecut de optzeci de ani, dar s-a stins, Dumnezeu s-o odihnească! Bucovineancă, profesoară de franceză, avea un simţ al umorului năucitor. Cred că acum este bucuria, surpriza şi buna dispoziţie a îngerilor din cer. Lidia Stăniloae, care îşi petrecea vacanţele cu familia în casa ei, îşi aminteşte de umorul savuros al preotesei şi o pomeneşte în cartea dedicată tatălui său. Şi îşi venera soţul, pe care nu l-am cunoscut pentru că murise cu mult timp în urmă, dar a cărui dragoste îi încălzea încă inima.

- Cum ai reuşit să „împaci” atît de bine şi de uşor – cel puţin aşa pare din exterior – cele două planuri ale existenţei: familia şi profesia?

- La întrebarea asta ar trebui să răspundă cei trei copii ai mei, care deşi învaţă la aceeaşi şcoală, unde predau şi eu, nu mă văd deloc, atunci când mă caută nu mă găsesc, iar când mă găsesc sunt ocupată cu altceva; la serbări, festivităţi, premieri etc. nu sunt lângă scenă să-i aplaud şi să le fac poze. Cei care nu lucrează într-o şcoală mă pot întreba de ce. Când vin acasă, caut cuibul de linişte, căldură şi răsfăţ. Ei ştiu şi asta, respectă şi asta. Dar sunt cea mai bună mamă din lume, pentru că aşa sunt născute mamele să fie, aşa sunt ele născute de către copiii lor (iertare pentru figurile de stil, defect profesional, simţi câteodată că nu-ţi mai ajung cuvintele).

- Care a fost momentul cel mai important în care ai simţit că ai reuşit să îl ajuţi pe părintele tău?

- Trebuie să mă gândesc mult pentru a răspunde la asta! Nu ştiu care a fost cel mai important, dar ştiu că în fiecare zi sunt momente în care părintele are nevoie de un sfat sau numai de o confirmare, de încurajare sau de liniştire, de odihnă sufletească şi de iubire. Neliniştit este sufletul meu până îşi va găsi odihna în Tine, spunea Fericitul Augustin. Eu încerc să-i dăruiesc odihnă şi cred că aşa ar trebui să facem toţi, unii cu alţii.

- Ştiu că în curînd veţi avea hramul Bisericii de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Cum te pregăteşti pentru ca acest eveniment duhovnicesc din viaţa parohiei să fie la fel de frumos organizat ca în anii trecuţi?

- Anul acesta, de hram, îl aşteptăm pe IPS Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, astfel că bucuria noastră va fi mai mare. Se vor sfinţi lucrările de restaurare a bisericii în anul când ea împlineşte 210 ani de la sfinţire, se va binecuvânta noul sediu al Protopopiatului, se va inaugura muzeul amenajat la mansarda Protopopiatului. Va fi o încununare a muncii tuturor şi a părintelui în primul rând. Ne pregătim încă de anul trecut, cu mic cu mare, fiecare aducându-şi obolul pe potriva lui.

- Mulţumesc foarte mult pentru dragoste şi pentru deschiderea sufletească şi Îl rog pe Domnul nostru Iisus Hristos să te ocrotească şi să îţi dea putere în această slujire!

- Amin!

Activitati in parohie: un mod de a contracara Halloween-ul

Am găsit pe blogul unei preotese ortodoxe din America prezentarea unei serbări organizate în duminica dintre Halloween şi Sfinţii Arhangheli. Mi-a plăcut ideea şi m-am gândit să v-o semnalez, poate vă foloseşte. Găsiţi informaţiile aici.

Natalia

PREOTEASA NOASTRĂ - cuvânt al Mitropolitului Theofilos Kanavos

(figura şi rolul preotesei, într-un cuvânt adresat de mitropolitul Teofil de Gortina (Creta) clerului acestuia)

«Desigur, episcopul are în vedere în principal preoții care îşi exercită slujirea lor în sate şi în zonele rurale, dar și ceea ce se spune despre misiunea creștină universală a preotesei, jucată nu doar în parohie, dar şi în viaţa conjugală, pentru că, aşa cum a repetat un alt păstor mare al timpurilor noastre: "Soţia preotului este mântuirea lui sau blestemul lui." »

(Textul este extras dintr-un excelent studiu de F. QUARANTA, preot căsătorit în Evul Mediu. Cinci apologii, Claudiana, Torino, 2000, p.137-140 )

„Preoteasa este prima credincioasă din parohie. Este „caseta de prezentare”. Alături de ea, formezi „biserica de acasă”, iar din comuniunea voastră puteţi obţine multe beneficii. Şi cu siguranţă, reușita sau eșecul vostru ca și clerici este și opera soţiilor voastre.

Soţia ta, părinte, trebuie să aibă conştiinţa puternică a locului pe care ea îl ocupă. Dacă este mai în vârstă, acest lucru ar putea fi dificil. Dacă, însă, este tânără şi plină de zel și are drept soț un preot la fel de zelos, ea poate învăța și reuși în toate. E suficient să știe că ea nu este doar o soţie, asemenea oricărei alte femei căsătorite, ci are propriul titlu, o misiune, o lucrare proprii. Tovarășă şi soţie, asistent de încredere al preotului, prima dintre mamele creştine, la care toată lumea privește.... Model de gospodină, va arăta cum trebuie îngrijită casa. Ucenică virtuoasă în credinţă, îi va învăța virtuţile pe copiii săi, şi apoi pe fiecare femeie.

Toate aceste vor avea un impact asupra ta. Atunci când ea nu ştie cum să se comporte cuviincios, atunci când nu este o gospodină ordonată şi nu are niciun interes în casă şi atunci când nu este ospitalieră și nu primeşte pe toată lumea, cu bunătate şi blândeţe, toate vor avea un impact asupra ta. Dar dacă, din contră, ea emană parfumul purității pe care îl transmite și copiilor săi care câteodată suferă, conştientă fiind de faptul că este soţia unui preot şi se află în ochii tuturor, și dacă este împodobită cu smerenie şi cu aripile credinţei, cu care își ia zborul, și luminată cu harul şi bogăţia iubirii, atunci bucuriile preotesei tale vor fi, de asemenea, ale tale şi ea îți va da putere, te va proteja, te va ajuta să acţionezi sau să fii rezervat atunci când este cazul.

Voi știți toate astea pentru că sunteți preoți buni, şi toţi cei din regiune asemenea. Cu siguranță că aţi ales să vă căsătoriți cu o fată bună, care știe cum să se îmbrace cuviincios şi cum să se comporte în public, care a învăţat într-o familie creştină când trebuie să vorbească, când trebuie să tacă, şi când nu să intervină, ezitând chiar să atingă subiectul.

Adesea se spune că multe dintre ele nu au nicio opinie și își neglijează casa și obligațiile proprii unei preotese. Nu cred aceste critici, chiar dacă le-am amintit aici. Mai mult decât atât, unele chiar ar nega credinţa şi ar afișa un zâmbet înflorit pe buzele lor. Dacă, în ciuda a tot, există vreuna de acest fel (repet, nu cred acest lucru), atunci să-și plece capul, pentru că nu este doar o preoteasă rea, dar îi face și un deserviciu soţului ei preot. Repet că pentru toate acestea, părinte, tu vei suporta consecinţele.

Desigur, nu trebuie să vă educ eu preotesele. Consider că este la latitutidea voastră. Descrieţi-le modul în care vreți să vă fie, cum vă doriţi, şi dacă înțeleg şi consideră că această nevoie este serioasă, întemeiată și posibilă, se vor conforma.

Încerc să-mi imaginez bucuria voastră, părinte, când vezi că preoteasa ta este o mamă bună și adună, seara, în jurul tău copiii şi le transmite toată bunătatea ascunsă în interiorul ei. Şi când își îndrumă fata cu înţelepciune şi își temperează cu răbdare băiatul. Vei fi mândru de casa condusă de ea. (...)

Îmi imagnez, de asemenea, emoția ta când o vezi că se ridică într-o noapte pentru a merge la casa unui sărac şi a-i oferi la timp injecția cu penicilină sau pentru a schimba bandajul unui băiat rănit, pentru că nu există un medic de țară! Adevărat, ce bucurie ai simţit atunci când a cerut să urmeze cursul în oraş pentru a deveni o asistentă medicală: „Ar fi frumos, a spus, chiar și numai pentru a face o injecție aici, în casa noastră sau pentru a învăţa primul ajutor în caz de accident. Iar în parohia noastră există săraci mulţi care pot apela cu greu un doctor (...).”

Aceste bucurii si multe altele puteţi primi de la preoteasă, dacă porniţi cu zel şi credinţă în misiunea și rolul vostru în casă, parohie şi societate. Când o faceți să participe la misiunea voastră, împătășindu-i o problemă, o onorați ca și colaborator.

Încă un lucru. Este foarte probabil ca ea să dețină unele calități pe care tu nu le ai. Aici vreau să fac apel la înţelegerea şi modestia ta. Primește şi acceptă sfatul ei; dacă pare a fi bun, nu te teme că vei fi îndrumat greșit. Avem, de fapt, preotese care să fie modele pentru soţii lor? Cunosc una care ştie cum să remedieze toate greşelile comise de preotul său. Cum, de altfel, se poate și contariul. Există, în fapt, chiar şi soţii de clerici care nu pot renunța la nimic, care întunecă virtuţile unui preot. Desigur, acest lucru se întâmplă atunci când el nu are forță și personalitate.

Vrei să-ţi spun ceva? Când ai o soţie care nu se roagă, nu merge niciodată la biserică, atunci trebuie să te îngrijorezi. Şi dacă nici tu nu te rogi, atunci tuturor le va fi frică de voi. Dar dacă amândoi vă rugaţi, nu vă veți teme de nimeni: Hristos vă va lumina. Hristos nu a despărțit pe nimeni. Când El vede mâinile ridicate în rugăciune, inima Sa iartă. El recunoaște fiul loial şi umil, recunoscând suflarea Sa într-un „vas de lut”, liber, docil şi gata pentru a zbura spre El. Cum ar putea El să nu se grăbească în ajutor, El, care S-a răstignit pentru duşmanii Lui, El, care s-a rugat pentru cei care I-au pironit mâinile, cum ar putea să nu-i asculte pe copiii lui smeriți şi credincioşi, care cerșesc cu mâinile ridicate? ”

Theofilos Kanavos, Mitropolit al Gortinei şi Megalopolisului
“Ekklisia O ephimerios” (15/2/81), pp. 40-44.
(Traducere și adaptare C. Veronica)

Sursa: http://www.tradizione.oodegr.com/tradizione_index/insegnamenti/presbytera.htm