Chipuri de preotese: Ana Sinescu (9.XI.1909 – 9.V.1999) – credinţă puternică, verticalitate, iubire

Un chip dârz, din vremuri grele. Evocarea ne este făcută de nepoata doamnei preotese, Ana:

„O femeie pentru care nu exista cuvântul «compromis»”

Bunicul meu, Petru Sinescu, preot fiind, a prins perioada războiului, a sosirii armatei ruseşti, a prigoanei preoţeşti şi apoi a comunismului (în toate fazele lui). În toate aceste încercări a avut-o alături pe bunica mea, învăţătoare, care mereu şi-a mutat catedra în satul în care slujea şi bunicul meu. A fost o femeie extrem de puternică în toate încercările, o femeie pentru care nu exista cuvântul compromis, care ştia doar de alb şi negru (nu accepta că poţi lua o decizie „gri”, adică să împaci şi capra şi varza).

 

Învăţătoare la 18 ani
Se numea Ana Sinescu, de domnişoară Buciuman. A vorbit întotdeauna cu drag de familia ei, a avut mulţi fraţi şi surori, toţi oameni aşezaţi la casele lor, credincioşi şi cu familii frumoase. Tatăl ei a fost plăpumar, iar bunica mereu spunea că tatăl ei şi-a crescut copii cu acul de cusut...
Bunica a devenit învăţătoare la 18 ani şi-a primit primul post în Basarabia. Făcea naveta peste Prut (în Moldova încă românească), stătea în gazdă de luni dimineaţa până sâmbătă la prânz şi preda într-un sătuc. Sâmbătă venea un ţăran să o ia cu ce bagaje avea, o suia în luntrea lui şi o trecea Prutul încoace. Tatăl ei o aştepta cu un car şi o aducea acasă. Toată transbordarea asta dura până seara târziu, stătea duminică acasă cu familia, iar luni de cu noaptea începea drumul invers. Când îşi amintea de vremurile acelea îmi spunea că era frântă de oboseală, dar avea doar 19 ani şi îi era atât de dor de părinţi şi de fraţi, încât nu îi păsa că nu dormea aproape deloc la sfârşitul săptămânii.

Legată de parohie
Când s-a căsătorit cu bunicul meu a hotărât că va lua catedre acolo unde va primi şi bunicul meu parohii, astfel încât să poate avea grijă de casa parohială, de familie şi de oamenii din parohie, care au nevoie de preoteasă. Nu a acceptat să facă naveta la Iaşi sau în alte localităţi, aşa încât a avut câteva perioade scurte în care nu a predat.
În timpul războiului şi după aceea, a prins din plin perioadă prigoanei preoţeşti şi toate şicanele care le făceau activiştii de partid. Învăţătoare fiind, era convocată în prima zi de Paşti la şcoală, că să participe la tot felul de acţiuni organizate de partid. Bunica mergea, participa la şedinţele acelea, iar la sfârşit scotea câteva felii de cozonac, ouă roşii, servea senină participanţii şi – în marea majoritate a situaţiilor – nu prea comenta nimeni existenţa acestor bucate pe masa de prezidiu. Bunicul meu îi spunea mereu să nu îi instige pe oamenii aceia, dar bunica îi spunea că poate aşa îi sfinţeşte şi pe ei un picuţ.

Mereu făcea câte ceva
Bunica a fost, în toţi anii de parohie, o învăţătoare+preoteasă cu normă de 24 de ore din 24. Cumpăra caiete din banii ei pentru copiii săraci, îi tundea şi le învăţa pe fetiţe cum să îşi împletească codiţe; trebuia să ştie ce îi fac copiii din clasă, dacă sunt sănătoşi, dacă au timp să îşi facă măcar ceva din lecţiile pe a două zi.
La sărbători (chiar dacă nu aveam un sărbătorit în casă) se pregătea, cocea cozonaci (uneori şi din vreo 10-14 kg de făină, dacă serbam un sfânt al cărui nume era purtat de mulţi enoriaşi), mergea pe la casele sărbătoriţilor şi le împărţea bucate. Făcea plăcinte pentru copiii din familii cu TBC/alte boli şi care stăteau la centrul de la Poieni (Iaşi). Avea mereu pe câte cineva în casă, oameni care îl căutau pe bunicul pentru vreo rugăciune sau vreun sfat, mereu făcea câte ceva pentru cămară (dulceaţă, gemuri, conserve). Au renovat şi au construit case parohiale peste tot pe unde a fost bunicul meu preot.
A fost preoteasă cu toată inima, fără să regrete nicun efort făcut pentru asta... După ce a ieşit la pensie, indiferent de zi, era prezentă la slujbă de la prima oră. Acum şi mie îmi place să stau în biserică exact în locul în care stătea ea, în stânga , mai în spate, chiar unde începe pronaosul, lângă ultimul geam.

„Dacă nu eraţi Dumneavoastră...”
După mutarea în Iaşi, în permanenţă a avut legături cu oamenii din parohiile pe unde a trecut. Relaţiile lor nu se terminau din cauza distanţei, iar participarea la viaţa familiilor pe care le-a cunoscut a durat până la sfârşitul vieţii ei.
A trăit până la 80 de ani, iar spre sfârşitul vieţii ei mergeam pe stradă cu ea şi întâlneam oameni, bătrâni la rândul lor, care o opreau, o îmbrăţişau şi îi spuneau „Doamna preoteasă, dacă nu eraţi Dumneavoastră să îl obligaţi pe tata să ne trimită la şcoală şi să ne plătiţi naveta la Iaşi, nu mai ajungeam inginer (profesor, doctor)". Momente care mă făceau să mi se înmoaie picioarele şi să îmi dau seamă cât de mult te urmăreşte fiecare faptă pe care o faci.
Acum, locuind în satul în care a slujit bunicul meu, mereu aud oamenii povestindu-mi ce oameni minunaţi au fost bunii mei şi ce preoteasă extraordinară a fost bunica. Biserică noastră este electrificată de bunicul meu (prin 1969) şi sunt candelabre care au şi acum firele trase de el, la iconostas găsesc icoane donate de bunica (a cumpărat icoane cu sfinţii patroni ai tuturor membrilor familiei), Sfântul Aer este cumpărat tot de ea. Şi uite aşa, peste ani, fiecare lucru făcut cu drag ajunge să marcheze urmaşi, oameni pe care i-ai cunoscut.
Cu alte cuvinte, lucrurile mărunte, pe care tu poate le faci dintr-un impuls de moment, uite că pot influenţa viaţa oamenilor cu care te întâlneşti, mai ales că preotul şi preoteasa sunt exemple şi sprijin în orice moment, la bucurie şi la necaz.

„Dacă pleci genunchii în faţa Domnului, nimic nu te doare!”
Am în minte mii de amintiri cu ei doi, preotul şi preoteasa, atât de dragi mie încât nici nu ştiu despre care să povestesc. Odată, eram lângă ea în biserică, începea Sfânta Evanghelie şi am încercat să îi întind o pernuţă să o pună sub genunchi. Mi-a împins puţin mâna, deci mă refuza. Cred că avea vreo 75-78 de ani la vremea aceea. După ce s-a terminat slujbă, am întrebat-o: „De ce nu vrei pernuţă? Nu te dor picioarele de la piatra de pe jos?”. Mi-a răspuns fără să stea pe gânduri: „Dacă pleci genunchii în faţa Domnului, nimic nu te doare! Dacă îngenunchezi doar pentru că aşa fac şi ceilalţi din jurul tău, atunci sigur ai să simţi că piatra e cam tare!”.
Pe vremea lor casele erau lipite primăvara cu lut, apoi văruite. Asta ţin minte din copilărie: mirosul de var proaspăt, mirosul de coptură din camera cea bună (unde avea mereu câteva prăjituri, plăcinte sau cozonac pentru copii sau pentru bătrânii pe care îi vizita) şi mirosul de gutui şi pere, care apăreau sus - pe dulapuri - toamna târziu.
Nu pot spune că a fost o femeie blândă. Dar a fost atât de puternică, atât de dreaptă şi atât de mult i-a iubit pe toţi cei cu care s-a întâlnit în viaţă, încât nu pot decât să îi port o amintire minunată. Şi încă ceva: mereu a avut grijă de cei din familie, mereu a considerat că greutăţile tuturor sunt mai uşor de cărat pe umerii ei, obişnuiţi cu greul, decât pe umerii celor mai tineri. Chiar şi când avea aproape nouăzeci de ani voia să ştie ce ne macină, pentru că dacă era la curent cu problemele noastre se ruga pentru noi şi simţea că ne-a ajutat puţin.
Bunica a fost o femeie extraordinară, mi-e şi acum dor de verticalitatea ei, de credinţa ei şi de puterea de a accepta tot ce se întâmpla, pentru că ştia că Dumnezeu nu îi poate da mai mult decât poate duce şi că orice situaţie se va rezolva.

Ana

O amintire de la preoteasa Ana Sinescu
De la ea, respectiv de la tatal ei a ramas in familie aceasta carte:
Cartea cea Veche

"Preoteasa Maria, ale cărei rugaciuni l-au sprijinit pe părintele Dumitru de-a lungul întregii lui vieţi"

   Preoteasa Maria Staniloae, sotia parintelui teolog Dumitru Staniloae, este una dintre preotesele-model pe care ni le pune inainte istoria recenta a neamului romanesc. Traind in umbra parintelui, prea putin vorbindu-se despre ea, doamna Maria a fost insa neincetat pusa in lumina, atat de vietuirea ei smerita, cat si de marturia parintelui.

Parintele Dumitru Staniloae, fiind intrebat de Costion Nicolescu care a fost cea mai mare bucurie traita in aceasta viata, a raspuns: "Nu stiu care a fost cea mai mare bucurie. Am avut mai multe bucurii, pe rand. O mare bucurie a fost casatoria cu sotia mea." Iar, mai tarziu, cand parintele a fost intrebat daca a cunoscut vreun sfant in viata, el a raspuns: "Da, pe sotia mea."

Maria Staniloae, model de sotie si preoteasa

O viata de familie sanatoasa sta intotdeauna la baza unei inalte vietuiri crestinesti si a unei munci roditoare, precum a fost cea a parintelui Staniloae. Aceasta este insa lucrarea ambilor soti, iar nu numai a unuia dintre ei, fie el si preot.

Familia Staniloae, zidita in egala masura de parintele Dumitru si de preoteasa Maria, era caracterizata de o atmosfera pasnica, de un respect reciproc sincer si de o totala lipsa de egoism. Modul lor firesc de viata era unul filocalic, pe care amandoi il traiau cu sinceritate, un mod de viata in care smerenia, iubirea dezinteresata si jertfa erau coordonatele fundamentale.

Potrivit parintelui, viata lui de familie a fost una mult binecuvantata de Dumnezeu: "Familia e sfanta. Sfintii Parinti au laudat la fel de mult casatoria ca si monahismul. In casatorie se depaseste placerea trupeasca; vin atatea griji, o mana de copii, ceea ce e trupesc este depasit, dar totusi este si pretuirea asta; legatura completa. Eu cel putin asa am trait-o."

Tanarul teolog Dumitru Staniloae se va casatori cu tanara Maria Mihu, in ziua de 4 octombrie 1930. In anul urmator, tinerei familii i se vor naste doi copii (gemeni), anume Dumitru si Maria Mioara, amandoi trecand insa la Domnul inca din frageda varsta: baiatul va muri la scurt timp dupa nastere, in septembrie 1931, iar fata va muri mai tarziu, in luna aprilie 1946. In ziua de 8 octombrie 1933 se va naste Lidia, singura fata a familiei Staniloae ramasa in viata.

Preoteasa Maria, ale carei rugaciuni l-au sprijinit pe parintele Dumitru de-a lungul intregii lui vieti, era o postitoare si o femeie de o evlavie profunda. Maria era o femeie care se ruga foarte mult, insa care se ocupa si de toate problemele administrative ale casei, astfel incat parintele sa poata indeplini toate sarcinile preotiei si ale studiului, pentru care se trezea inca de la ora 05.00.

Parintele Dumitru a marturisit adesea ca, fara sprijinul si incurajarile preotesei Maria, nu ar fi putut realiza uriasa opera teologica, la care a muncit toata viata. Cand autoritatile i-au interzis parintelui Staniloae sa mai publice, preoteasa Maria nu a incetat sa il indemne sa scrie, zicandu-i: "Scrie, parinte Dumitru, scrie, ca odata si odata tot o sa se publice."

Dragostea reciproca si smerenia caracterizeaza cel mai bine unitatea profunda dintre cei doi teologi. Parintele Dumitru spunea adesea: "Sotia mea se roaga mai mult decat mine." La randul ei, preoteasa Maria spunea: "Zice Dumitru asa, dar dansul si cand scrie, se roaga." Amandoi se rugau insa foarte mult, citind zilnic din Psaltire.

Atat parintele Dumitru, cat si preoteasa Maria, au fost adevarate modele de parinti, drepti si iubitori. Potrivit marturiei fiicei sale, Lidia, preoteasa Maria era "duhul cel bun al casei".

In luna martie 1993, doamna Maria Staniloae va trece la cele vesnice, trupul acesteia fiind inmormantat in cimitirul de la Manastirea Cernica, pe partea stanga a aleii centrale, ce merge inspre Biserica Invierea Sfantului Lazar.

Dupa moartea preotesei Maria, parintele Dumitru, marturisea: "Nu mai e viata mea intreaga, nu mai e sotia mea; cata sensibilitate, cata iubire a unuia pentru altul." Astfel, la numai sapte luni dupa trecerea la cele vesnice a sotiei sale, in ziua de 5 octombrie 1993, va adormi in Domnul si parintele Dumitru, care va fi inmormantat alaturi de aceasta, in cimitirul de la Cernica.

Se cade deci ca, oridecate ori este amintit parintele Dumitru Staniloae, sa fie amintita si preoteasa Maria, ca una fara de care parintele nu ar fi reusit sa implineasca atat de bine misiunea lui preoteasca si carturareasca, pentru care a si fost numit "cel mai mare teolog crestin al secolului XX". Pentru rugaciunea ei de toata vremea si pentru sprijinul neincetat acordat parintelui Staniloae, in lucrarea lui teologica, putem spune ca preoteasa Maria este si ea model de teolog.

Teodor Danalache

 

Sursa:

Maria Staniloae, model de preoteasa

Chipuri de preotese: doamna preoteasă Aurica Chiorean

Preoteasa Aurica, născută 1904, Alămor, fiica preotului Simion şi Neaga, al optulea copil din cei 10, descendentă pe linie paternă a multor generaţii de preoţi pe o durată de 200 de ani neîntrerupţi.
Preotul Ioan Chiorean, unul din cei doi apostoli ai frumosului Alămor, a fost descendent al ciobanului Tulpa din Mărginimea Sibiului venit cu vite la munte, zona Aiud, localitatea Măgina, ajungând vicetribun în oastea lui Avram Iancu, a păstorit aproape o jumătate de secol, fiind un bun duhovnic şi un gospodar de excepţie.
Bărbat frumos la chip şi suflet, intelectual fără ascunzişuri, profund gânditor, radia superioritate sufletească, râvnă în săvârşirea cultului divin ortodox, înzestrat cu o voce plăcută, clară, caldă, cultivată, odihnitoare, pătrundea în suflete, vindeca rănile, orator, vorbea liber, cu substanţă, deschizând drumul spre Dumnezeu, cuvântul său avea putere. (...)

Doamna preoteasă Aurica, învăţătoarea şi profesoara de Ştiinţele Naturale şi Anatomie, îşi începe cariera înainte de vreme în Alămor, întrerupând şcoala normală pregătitoare când, în urma plecării în armată a dascălului Florea şi întemniţării tatălui său, părintele Simion, în închisoarea ungurească din Szegedin, satul a rămas fără cei doi învăţători, aşa că i-a suplinit, oamenii numind-o domnişoara dăscăliţă a popii, după această perioadă continuându-şi studiile la Şcoala Civilă de Fete din Sibiu.

Ca învăţătoare şi profesoară a oferit lecţii de generoasă dăruire prin căldura orelor sale şi atmosfera lecţiilor predate, pregătire profesională, calităţi pedagogice, dascăl prin vocaţie, femeie energică, cultivată, cu mult discernământ şi înţelepciune, harnică, pricepută în toate, conştiinţă, claritate, legătură sufletească dascăl-elev, aşezată alături de icoana mamei, a lucrat pentru creşterea prestigiului şcolii româneşti, modelând sufletele cu multă măiestrie.
Fiinţă cu suflet mare, trimite pachete pe front cu sfetăre, mănuşi, fulare, înfiinţează la Alămor Cooperativa Sănătatea Neamului, având cabinet dentar, tratamente de urgenţă, sală de naşteri şi salon cu opt paturi, nelipsindu-i spiritul patriotic în legătură cu Basarabia, care a costat-o în 1952 o perioadă de concediere, fire dinamică, practică, elevii săi au respirat aerul curat al primăverii în grădina şcolii, în preajma dânsei învăţând metode performante de lucru în legumicultură; amintim şi succesul a 14 copii la examene de admitere reuşind datorită dânsei şi bunei pregătiri a corpului didactic la Sibiu, Blaj şi Sălişte.

Familia preotului Ioan Chiorean a fost o mare investiţie informaţională şi umană, nu intră în rândul simplelor amintiri, fiecare devenind un termen de referinţă, deschidere spre oameni, dând sentimentul liniştei sufleteşti, a înfruntat anii, mai întâi înfruntând viaţa, lăsând o operă de valoare spirituală, au trezit dragostea de credinţă în Dumnezeu, semeni, şi cultul pentru muncă, totdeauna au avut de împărtăşit tuturor ceva, lângă dânşii te simţeai acasă, modele demne de urmat, apostoli autentici ai credinţei şi culturii, închinători calzi ai idealurilor româneşti; în minunata familie s-au născut, crescut şi educat cei doi copii, Sorin şi Horaţiu, ajunşi în vârful învăţământului tehnic românesc, în mari şi importante funcţii de răspundere.
În intimitatea lor sufletească au fost aşezaţi şi fiii duhovniceşti din Alămor, dovadă că acum se odihnesc în cimitir alături de ei, după o existenţă plină închinată unei munci continue.
Îngenunchem cu pioşenie şi vărsăm o lacrimă în faţa acestor mari oameni care nu au murit, sunt vii, trăiesc alături de noi, le privim chipul frumos, le auzim mereu glasul încurajator, sfaturile înţelepte, ziditoare, le urmăm faptele acestor tinere suflete, dânşii sunt fântâni cu multe guri, la care nu ai decât să întinzi găleţi pentru a primi apa vie care ţâşneşte mereu înviorătoare şi neistovită, au rămas mentorii noştri, trăiesc şi vor trăi în vecii vecilor.

Mediaş, august 2010

Preot Ioan RAMF, fiu duhovnicesc al părintelui şi fost elev al doamnei

 Fragmente din articolul "Povesti de familie", apărut în cotidianul sibian Tribuna
şi semnalat de mult sârguitoarea noastră colaboratoare Andreea Tatiana.

Conferinţă şi la Urziceni

Subiectul "Slujirii preotesei" pare să fie pe agenda tot mai multor conferinţe şi manifestări. Să dea Domnul ca toate acestea să fie spre folos şi să nu rămână doar la un nivel teoretic. 
Iată informaţiile oferite de Ziarul Lumina despre conferinţa de la Urziceni:

Conferinţa pastoral-misionară a preoţilor din protopopiatele Slobozia, Urziceni şi Feteşti :

Familiile preoţilor din Ialomiţa s-au întâlnit la Urziceni

Gheorghe-Cristian Popa

La Casa de Cultură a Municipiului Urziceni s-a desfăşurat ieri, 26 mai, conferinţa pastoral-misionară de primăvară a preoţilor din judeţul Ialomiţa, în prezenţa Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor. Conferinţa a fost precedată de Sfânta Liturghie şi de slujba Te Deumului, săvârşite la Catedrala "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Urziceni.

• 
  Mai multe fotografii

Preoţii din protopopiatele Slobozia, Urziceni şi Feteşti s-au întrunit ieri, sub preşedinţia Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, în cadrul conferinţei semestriale cu tema "Familia preotului". Evenimentul s-a desfăşurat la Casa de Cultură a Municipiului Urziceni şi se înscrie în seria manifestărilor religios-culturale dedicate Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii. "Unicitatea acestei întâlniri semestriale a fost dată de faptul că au fost invitate şi soţiile preoţilor din judeţul Ialomiţa, ţinându-se cont de importanţa deosebită pe care o are preoteasa în pastoraţia desfăşurată de preot în parohie. Preasfinţitul Vincenţiu a mulţumit preoteselor pentru jertfa pe care au dovedit-o venind la această întâlnire, însoţite de copii, şi şi-a exprimat dorinţa de a avea şi alte întâlniri cu familiile preoţilor. Preasfinţia Sa a dăruit fiecărei familii câte o cruciuliţă ca semn de preţuire şi binecuvântare", ne-a declarat părintele Bogdan Ionuţ Stancu, protoiereul Protopopiatului Urziceni.

"Familia preotului este un aluat care dospeşte întreaga frământătură"

Subiectul conferinţei preoţeşti a fost dezvoltat de trei referenţi de la cele trei protopopiate din Ialomiţa. Primul referat a fost susţinut de părintele Ionuţ Buche, secretarul Protopopiatului Feteşti, care a vorbit despre familia preotului ca model de viaţă creştină, factor de păstrare şi de promovare a dreptei credinţe în parohie. "Situaţia reală a familiei creştine în general, iar a preotului în special, din zilele noastre, trebuie cunoscută, iar înţelegerea mai profundă a vocaţiei sale spirituale se impune ca prioritate în lucrarea misionară a Bisericii în societate. Familia preotului trebuie să fie una exemplară, deosebită, iar această deosebire se poate face prin modul în care îşi petrece viaţa de zi cu zi şi mai ales prin modul în care se comportă cu enoriaşii parohiei unde locuieşte. Navetismul dăunează grav sănătăţii parohiei, deoarece nu poţi dovedi cum trebuie să arate o familie model, dacă tu nu eşti în mijlocul oilor tale pentru a le dovedi acest model. Greutăţile sunt multe, dar soluţiile sunt şi mai multe. Nu ne putem justifica nimănui atunci când apare acest subiect, ştiind că cei care au de pierdut sunt chiar credincioşii noştri. Ei nu pot beneficia de acest dar dat de Domnul Hristos prin mâinile arhiereului, de-a avea pe păstorul lor mereu printre ei! Familia preotului este un aluat care dospeşte întreaga frământătură, pentru că exemplul, mai mult decât cuvântul, convinge şi transformă", a spus părintele Ionuţ Buche.

"Familia trebuie să fie pentru preot un ajutor în activitatea sa pastorală"

Părintele Vergil Achim, de la Parohia Pelinul din Protopopiatul Urziceni, a subliniat în prelegerea sa faptul că preotul ortodox trebuie să facă din familia sa o şcoală duhovnicească. "Familia să fie pentru preot un ajutor de susţinere în activitatea sa pastorală, iar nu o povară şi o piedică în buna săvârşire a lucrării sale preoţeşti. Rugăciunea, dialogul şi ascultarea celuilalt sunt metode de rezolvare a tuturor problemelor ce pot apărea în sânul oricărei familii. Soţia preotului trebuie să fie formată de acesta pentru misiunea pe care aceasta o va avea alături de soţul ei în familie şi comunitate. Preotul lucrează mai uşor, atât în familia mică, cât şi în cea mare - care este parohia, când soţia sa este potrivită chemării lui. Preotul poate găsi în familie atât un sprijin sau o piedică, atât o bucurie sau o durere. Soţia preotului este numită adesea, în popor, "maica preoteasă", pentru că "preotesele sunt jumătatea misionară a preotului în parohie" - după cum spunea părintele Constantin Galeriu. Atât preotul, cât şi preoteasa sunt răspunzători de modul în care este percepută familia preotului în parohie", a spus părintele Vergil Achim.

Protopopiatul Slobozia a fost reprezentat de părintele Ioan Popa, care a arătat că viaţa familială a preotului trebuie să se fundamenteze pe Jertfa lui Hristos. "Preotul învaţă din Jertfa lui Hristos că osteneala pentru împlinirea voii lui Dumnezeu este jertfa lui, dar şi că iubirea şi pătimirea pentru femeie, ca unitate a întregului trup, este primită tot ca jertfă adusă Lui, în iubirea care se face liturghie. Preoteasa învaţă din Jertfa lui Hristos că viaţa lor de familie, când ea trudeşte şi pătimeşte pentru soţ, este iubire trăită ca ascultare de Dumnezeu, că timpul dedicat lui e jertfa ei, împropriindu-şi voia soţului în iubirea care se face liturghie. Viaţa lor trebuie să devină liturghie, liturghie din Liturghie - iată măsura!", a spus părintele Ioan Popa.

Sursa: Ziarul Lumina

Preoţi şi preotese din două protoierii ale Eparhiei Iaşilor, la conferinţa de la Durău

„Slujirea preotesei - rol, valoare, misiune“ :

Constantin Ciofu

Seria conferinţelor de la Centrul Cultural-Pastoral "Sfântul Daniil Sihastrul" - Durău a continuat în perioada 29-31 mai 2011. Întâlnirea care s-a încheiat ieri a fost deosebită de celelalte prin faptul că preoţii au participat alături de preotese. Programul întrunirii pentru 70 de preoţi şi 65 de preotese din Protopopiatul Iaşi 2 şi Protopopiatul Piatra Neamţ a avut sesiuni comune, dar şi separate. Astfel, preoţii s-au reunit sub egida temei "Pregătirea mirilor pentru Taina Cununiei şi viaţa de familie", iar preotesele au abordat tema "Slujirea preotesei - rol, valoare, misiune". Sesiunile de întâlniri pentru soţiile de preoţi au fost pregătite din timp de un grup de preotese din Arhiepiscopia Iaşilor.

• 
  Mai multe fotografii

Conferinţa "Pregătirea mirilor pentru Taina Cununiei şi viaţa de familie", dedicată Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română, a continuat, în perioada 29-31 mai 2011, la Durău, pentru o serie formată din preoţi şi preotese din Protopopiatele Iaşi 2 şi Piatra Neamţ. Duminică seara a fost prezentat programul întrunirii, iar de la ora 21:45 a avut loc rugăciunea de seară.

A doua zi, luni, 30 mai, Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica "Buna Vestire" a Mănăstirii Durău. Din soborul de preoţi şi diaconi a făcut parte şi pr. Dumitru Ailincăi, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de preoţi prezenţi la conferinţă. În debutul întâlnirii de la Centrul Cultural-Pastoral, Înalt Preasfinţitul Teofan a adresat un cuvânt de binecuvântare, în care a făcut referire la scopul conferinţei şi la modalităţile de implicare a preoţilor şi preoteselor în consolidarea familiilor din parohii. "Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei (cap. 2, 12), spune: "fiind El Însuşi ispitit, poate şi celor ce se ispitesc să le ajute", iar în Sfânta Evanghelie după Ioan (cap. 5, 22), Mântuitorul spune: "Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului". Dumnezeu a dat judecata Fiului, pentru că nu este purtător de fire umană, pe când Mântuitorul este. Când Hristos ne va judeca, noi nu vom putea să-I spunem: "Doamne, Tu ne judeci, dar nu ştii ce înseamnă să fii om, să-ţi fie foame, să-ţi fie sete". În Evanghelia de astăzi (n.r., luni) s-a amintit de toată drama Fiului lui Dumnezeu. Mântuitorul Hristos, fiind ispitit de foame, de sete, de trădări, ne va judeca ca oameni, având propria experienţă din timpul vieţuirii pe pământ. Preotul, fiind el însuşi ispitit în viaţa de familie, poate, celor care sunt ispitiţi, să le ajute. Preoţii şi preotesele pot să sprijine familiile enoriaşilor prin exemplul propriu", a remarcat Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan. 

(...)

Program special pentru preotese

Între ora 11:00 şi 12:00, preoţii au discutat pe grupe, care au avut câte un moderator, despre prima întâlnire preot-miri, iar preotesele au discutat despre viaţa de familie, în general. În jurul prânzului, pr. Marius Profir, de la parohia Curături, secretar al Protopopiatului Iaşi 2, a expus în plen tema "Taina Sfântului Botez - Provocări pastorale actuale", care a fost urmată de discuţii pe grupe şi prezentarea concluziilor.

Cele 65 de preotese s-au întâlnit în plen în Sala de festivităţi a Casei Pelerinul, unde a fost prezentat scopul şi obiectivele întâlnirii, după care s-au format patru grupe ce au avut ca ocrotitori sfinţi căsătoriţi: Sfinţii Dimitrie şi Evantia, Sfinţii Iustinian şi Teodora, Sfinţii Priscilla şi Acvila şi"Sfinţii Grigorie şi Nona. În grupurile de discuţii s-au dezbătut teme de actualitat ("Încercările familiei în societatea contemporană", "De unde am învăţat ce înseamnă familia?" şi "Problemele întâmpinate în cadrul familiei preotului"). În urma discuţiilor au fost identificate câteva probleme şi s-au propus soluţii pentru diminuarea acestora. O parte dintre problemele identificate sunt general valabile în familie (timp limitat pentru familie, probleme de ordin financiar). S-a vorbit, de asemenea, despre implicarea preotesei în activităţile misionare ale parohiei. "Am considerat necesar ca programul conferinţei pentru preotese să fie făcut doar de ele, întrucât înţeleg cel mai bine rolul, viaţa şi misiunea soţiei de preot. Aceasta, cu atât mai mai mult cu cât anul 2011 este dedicat familiei, iar familia preotului este un model şi un factor de echilibru duhovnicesc în parohie", a declarat Antoaneta Negru, organizator voluntari conferinţă preotese. 

"Scopul pentru care a fost organizată întâlnirea cu preotesele a fost atins"

Unele familii au venit însoţite de copii. Cei mici au avut un program special, fiind amenajată o grădiniţă în aer liber, unde educatoarele preotese i-au implicat în mai multe jocuri. "Preotesele au fost bucuroase pentru că au putut să-şi împărtăşească din experienţa şi viaţa de familie şi din viaţa parohiei. Întrucât timpul alocat lucrului pe grupe a fost limitat, iar subiectele abordate au fost complexe, discuţiile au continuat pe parcursul drumeţiilor care au avut loc în timpul liber. Consider că scopul pentru care a fost organizată întâlnirea cu preotesele a fost atins, deoarece s-au legat prietenii, s-au stabilit contacte şi planuri pentru eventuale întâlniri. Preotesele s-au arătat încântate de faptul că au fost incluse în programul conferinţei", a spus Cristina Sturzu, moderator. Luni seara a fost organizat un foc de tabără. 

IPS Teofan, la sesiunea în plen a preoteselor

Ieri-dimineaţă, IPS Teofan, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica "Buna Vestire" a Mănăstirii Durău. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de preotese prezente la întrunire. În timp ce programul preoţilor a continuat cu cea de-a patra sesiune, în care s-a discutat despre întâlnirea între preot şi naşi, preotesele s-au reunit în Sala de festivităţi a Casei Pelerinul. Întâlnirea a fost moderată de Înalt Preasfinţitul Teofan, care a răspuns mai multor întrebări adresate de soţiile preoţilor. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a remarcat că statutul de preoteasă "este un fel de hirotesie, prin faptul că a primit binecuvântare de la arhiereu, înainte de căsătorie sau la hirotonirea întru diacon sau preot a soţului". Ieri, în jurul prânzului, moderatorul principal al celor patru grupe de discuţii, preoteasa Smaranda Bujual, a prezentat în plen concluziile atelierelor.

Întregul articol îl găsiţi în Ziarul Lumina:
Preoţi şi preotese din două protoierii ale Eparhiei Iaşilor, la conferinţa de la Durău