Am realizat acest interviu cu
Părintele Teofil în 15 martie 2009, a doua duminică din Postul Mare al acelui
an. Pentru că Părintele a plecat către ”ziua cea neînserată” a Împărăției
Domnului în luna octombrie a aceluiași an, postez sfaturile ”Sfinției Sale”,
ale Părintelui ”bucuriei”, la acest început de octombrie. Îmi cer iertare că pînă acum nu am reușit să îl
extrag de pe reportofon și să îl transcriu pe hîrtie. De asemenea, îmi cer
iertare și pentru stîngăciile mele într-ale interviului. E primul meu interviu.
Și, în același timp, e și una dintre bucuriile cele mai prețioase ale inimii
mele.
Nădăjduiesc să fie și pentru voi
un cuvînt bun, plin de lumină și de dragoste din parte Părintelui Teofil!
Veșnică să-i fie pomenirea!
*****************************************************************************
Preoteasa Eufemia: Binecuvîntați,
Părinte Teofil! La îndemnul maicii Siluana, împreună cu alte două preotese, am
realizat un Blog ce se numește ”Slujirea
Preotesei”, prin intermediul căruia încercăm să socializăm între noi, preotesele. Aceasta deoarece dorim să ne cunoaștem, să ne ajutăm, să ne
îmbogățim din experiența celorlalte. Pentru început, am căutat texte despre
preoteasă, dar nu am prea găsit.
Părintele Teofil: Păi, nu sunt.
De aceea, ați găsit puține texte.
Preoteasa Eufemia: Exact. Și, de
aceea, am îndrăznit să vă întreb pe D-voastră despre acest subiect, deoarece
știu că sunteți Părintele duhovnic al mai multor familii de preot, atît al unor
preoți, cît și al unor preotese …
Părintele Teofil: Daa, și sunt, și nu
sunt …
Preoteasa Eufemia: Așadar, care
este slujirea unei preotese?
Părintele Teofil: Ai aparatul să
înregistrezi?
Preoteasa Eufemia: Da, îl am,
Părinte.
Părintele Teofil: Da’ cum faci?
Și vizual? Sau numai sonor?
Preoteasa Eufemia: Numai sonor,
Părinte! Am un reportofon.
Părintele Teofil: Bine atunci.
Să-mi scot și eu reportofonul.
Preoteasa Eufemia: Cred că maica
Siluana a sesizat foarte bine faptul că
multe dintre soțiile de preot sau multe dintre cele care doresc să devină
preotese nu știu ce este preoția. Aceasta deoarece o tînără ce se căsătorește
cu un teolog și apoi devine preoteasă nu primește nici o pregătire – teoretică
sau practică – despre cum ar trebui să fie ca preoteasă. Care este părerea
D-voastră? Ce înseamnă să fii preoteasă?
Părintele Teofil: Ceea ce trebuie
să aibă în vedere un candidat la preoție este să aibă o soție credincioasă.
Adică, să știe soția lui că e un dar de la Dumnezeu și poate cel mai mare dar
pe care îl poate avea o femeie: să fie soție de preot. În Biserica Ortodoxă
femeile, în general, nu au un rol anume, dar unele dintre ele au posibilitatea
să fie soții de preot. Și cred că ăsta-i e cel mai mare dar pe care îl poate
avea o femeie. Asta înseamnă că trebuie să îl urmeze pe soțul ei și să îl
prețuiască ca preot. Nu numai ca soț. Fiecare soție trebuie să-și prețuiască
soțul, să-l aibă în vedere, să-l iubească, să-l urmeze, să-l ocrotească, să-l
ajute, să facă tot ceea ce se așteaptă într-o familie. Adică, cineva care se
angajează la o viață de familie (nu numai cînd îi vorba de preot), cînd îi vorba
de orice angajare în familie, fiecare dintre cei doi – soț și soție – are
datoria să-și găsească fericirea în fericirea celuilalt … În jurul tău să poți
să-i fericești pe toți … În jurul tău să poți să-ți fericești soțul - soția,
soția - soțul. Oricare dintre cei care se angajează la viața de familie are
datoria să transfere bucuriile lui personale în cel cu care i-o rînduit
Dumnezeu să se unească și să aducă copiii pe lume. Și asta se bazează totdeauna
pe credința în Dumnezeu.
Preoteasa Eufemia: Deci, credința
în Dumnezeu trebuie să fie calitatea de bază pentru o preoteasă.
Părintele Teofil: Da, neapărat
credința în Dumnezeu și să știe că soțul ei nu e numai soțul ei, ci e și
preotul care îi duce pe oameni spre Dumnezeu și Îl aduce pe Dumnezeu spre oameni…
Lucrul acesta trebuie pus în atenție. Adică, o soție de preot trebuie să se
gîndească, de exemplu, că are un soț preot și să se simtă cinstită de faptul că
o ales-o Dumnezeu să fie lîngă soțul ei. Și atunci pornește bine și rămîne pe
calea cea bună. Însă, în cazul în care pentru ea preotul îi doar soțul ei,
atunci nu-i destul… Spunea cineva că a găsit niște scrisori scrise de preoți
către copiii lor, care erau tot preoți, și se adresau, de exemplu, tatăl către
fiul său: ”Sfinția Ta, fiul meu” sau soția: ”Sfinția Ta, soțul meu”.
Preoteasa Eufemia: Dar în
vremurile noastre este foarte greu …
Părintele Teofil: Dragă, nu mă
interesează ce e în vremurile noastre! Pe mine mă interesează cum
trebuie să fie în vremurile noastre! Trebuie să aducem Tradiția în
actualitate.
Preoteasa Eufemia: După credință,
preoteasa trebuie să conștientizeze că soțul ei e preot.
Părintele Teofil: Da, nu-i un
oarecare. E preot. Nu-i orice soț, ci e soț-preot, preot-soț.
Preoteasa Eufemia: Și de aici se
presupune că nu trebuie să îi acorde doar dragoste – care e firească – ci și …
Părintele Teofil: Respect. Iar
dragostea și respectul sînt elementele prieteniei. Ale oricărei prietenii
adevărate. Adică, într-o prietenie fiecare se angajează față de celălalt cu
iubire și cu respect. Nu numai cu respect, nu numai cu iubire. Ci cu iubire și
cu respect. Și asta trebuie să se mențină și în viața de familie. Oricît ar fi
de apropiați soții, trebuie să aibă în legătura lor iubire și respect. Să nu
renunțe la respect pentru iubire, să nu renunțe la iubire pentru respect, ci
iubire și respect. În satul meu se considera că preotul este un ”om legat”, adică
îngrădit. Un om cu restrîngere a libertății. Și spunea bunica mea, – Dumnezeu
s-o odihnească! –, spunea că o venit un candidat la preoție la o familie, ca
să ceară pe fiica lor să-i fie soție. Și zice că tatăl fetei care era vizată să
fie soție de preot o zîs: ”Domnule, eu spui drept că nu mi-aș da fata după om
legat”. (Rîdem amîndoi.)
Preoteasa Eufemia: Frumos, da!
Părintele Teofil: Și o adăugat.
Zice: ”De vreo întîmplare că mori ”– se considera că preoteasa trebuie să
rămînă și după moartea soțului tot soție de preot. Și atunci zice: ”De o
întîmplare că dumneata mori, ea atuncea să nu să mai căsătorească?” Și zice
teologul: ”Eu, să mor?” Era un om solid și nu se aștepta nimenea să moară.
Și spunea buna că, după aceea, la scurtă vreme, el o murit …
Preoteasa Eufemia: Extraordinar!
Părintele Teofil: Da. Și … omul
totuși o fost înduplecat și și-o dat fata după ”om legat”.
Preoteasa Eufemia: E greu să faci
parte dintr-o familie de preot. Am vorbit zilele trecute cu o preoteasă care
îmi spunea că fiica cea mai mare a spus că nu vrea să devină preoteasă. Pentru
că asta înseamnă să faci mulți copiii și să nu te distrezi.
Părintele Teofil: Da… Bine, acuma
și cu distracția… Există și o distracție faină, nevinovată, la drept vorbind.
Da’ în sfîrșit, fiecare gîndește cum poate gîndi. Eu, de exemplu, nu consider
că cineva care se veselește – într-o veselie din asta decentă, cum îmi plac și mie veseliile – greșește.
Preoteasa Eufemia: Totuși, există
niște ”îngrădiri” …
Părintele Teofil: Da, sigur. Nu
poate merge la bal, de exemplu.
Preoteasa Eufemia: Sau nu poate
merge în discotecă, în baruri …
Părintele Teofil: Da,
bineînțeles! Da’ nici să nu meargă! Da’ nu numai o soție de preot să nu
meargă, nici o femeie și nici un bărbat! Nu există astfel de puncte care să-i
adune pe oameni. Eu mai și spun oamenilor așa, că la Biserică îi ușa Raiului și la discotecă îi gura iadului.
Preoteasa Eufemia: Ce alte
calități mai trebuie să aibă o preoteasă?
Părintele Teofil: Bine, acuma
trebuie să le aibă pe toate bune, ca orice femeie. Să fie o bună gospodină, de
exemplu. Să nu fie iubitoare de podoabe. Să aibă ținuta care se cere de la
toate femeile. Mama mea, – Dumnezeu s-o odihnească! – , din clipa în care s-o
căsătorit, o purtat batic pe cap. Și nu era preoteasă. Și preoteasa poate că nu
purta batic pe cap.
Preoteasa Eufemia: Ei, dar acum
este moda ca preotesele să poarte pălării pe cap, în locul baticului.
Părintele Teofil: Bine, acuma, asta
depinde foarte mult și de concepția care există. Dacă o pălărie e tot un batic,
atunci poate să fie și pălăria batic, nu?
Preoteasa Eufemia: Da, pentru că
are același rol: de a acoperi capul.
Părintele Teofil: Exact. O
acoperire a capului. Ei, la mine o venit odată o femeie la spovedit și i-am
spus să aibă batic pe cap. Și s-o dus. Era de la Cluj. S-o dus acasă și o
ascultat. Și s-o dus la Biserică cu batic pe cap. Și cînta la cor. Și la cor
cînta și preoteasa, care n-avea batic pe cap. Și cînd o mai venit o dată la
Mănăstire și o vorbit cu mine, zice: ”Părinte, să știți că eu v-am ascultat și
m-am dus și am purtat batic. Pînă cînd am văzut că preoteasa nu poartă batic.
Și atunci am zîs: D-apăi, dacă preoteasa nu poartă batic, eu di ce să port
batic?”
Preoteasa Eufemia: Cu alte
cuvinte, este adevărat că, alături de preot, preoteasa este și ea …
Părintele Teofil: Un exemplu.
Trebuie să fie un exemplu!
Preoteasa Eufemia: Din păcate, nu
reușim să fim exemple atît de bune cum ar trebui să fim pentru credincioase.
Părintele Teofil: Da, dar vezi ce
înseamnă o modă! Mama mea, - Dumnezeu s-o odihnească! - , purta batic. De ce?
Nu numai ea purta batic. Toate femeile din sat purtau batic, de la căsătorie
încolo. Și nu îl mai lăsau din cap.
Preoteasa Eufemia: Era o
tradiție, de fapt.
Părintele Teofil: Da. Și dacă
veneau, totuși, de la oraș, unele femei cu capul descoperit, zîceau: ”Apăi
astea-s de la oraș, pot să meargă fără batic”. Da’ mama, ca femeie de la țară
și care știa de rînduială, niciodată – nici prin curte, nici prin casă, nicăieri –
nu era fără batic.
Preoteasa Eufemia: Cred că este
foarte important ca femeile creștine - fie că sînt preotese, fie că sînt credincioase
– să aibă un părinte duhovnic și să primească, să asculte cuvîntul lui.
Părintele Teofil: Da’ acuma, în general,
femeile și bărbații nu au duhovnici. Duhovnicia este așa, un fel de
improvizație. Păi, dacă e improvizație, atunci bineînțeles că nu contează. Dar,
dacă se lasă îndrumată, atunci fără îndoială că duhovnicul îi spune că trebuie
să poarte batic pe cap. Sau Eu, de exemplu, măcar atîta zic: măcar la slujbă trebuie să poarte batic pe
cap.
Preoteasa Eufemia: Duhovnicul ar
putea să o modeleze pe preoteasă. Asta în cazul în care soțul preot nu poate să
o ajute în acest sens. Duhovnicul ar reprezenta o soluție în cazul în care
soțul ar eșua.
Părintele Teofil: Știi ce se
poate întîmpla? Ca duhovnicul să zică să poarte batic și soțul să zică: ”A,
lasă-l în pace, ce atîta batic?” Și atuncea este între două opinii. Păi da,
dacă știi de Dumnezeu peste toate, țîi seama de Dumnezeu, știi că așa vrea
Dumnezeu. Eu le mai spun și așa, cînd îi vorba de îmbrăcăminte: Uitați-vă la Maica Domnului pe icoană. Cum
e? În pantaloni? Sau în pantaloni scurți? Sau uitați-vă la portul
călugărițelor. Sau uitați-vă la portul popular.
Preoteasa Eufemia: Deci, avem
trei repere: Maica Domnului, portul
monahiilor și portul popular, care ne pot ajuta să alegem ținuta adecvată unei
femei creștine.
Părintele Teofil: Și atuncea, dacă
se țîne seama de lucrul acesta, se țîne seama și de alte lucruri. Și dacă nu se
țîne de ăsta, nu se țîne seama de nimic.
Preoteasa Eufemia: Mai doresc să
Vă întreb în ce măsură o preoteasă se poate implica în activități sociale și
filantropice în parohie.
Părintele Teofil: Poate să facă
cum face orice femeie, cu binecuvîntarea soțului. Ajută unde e nevoie, unde
poate. Pentru că, dacă soția preotului are copiii, pe care îi crește și pe care
îi ajută, nu e disponibilă ca o persoană care n-are un angajament din ăsta în
familie. Că n-are familie, de exemplu.
Preoteasa Eufemia: Există și credincioase
care văd în preoteasă un model de viețuire creștină. Ele se raportează tot
timpul la preoteasă. Zic: ”dacă preoteasa merge cu batic la Biserică, îmi iau
și eu batic. Îmi schimb pălăria și îmi iau și eu batic”.
Părintele Teofil: Da.
Preoteasa Eufemia: ”Dacă
preoteasa poartă fustă lungă, port și eu”. Deci, au un reper…
Părintele Teofil: Da.
Preoteasa Eufemia: Cu alte
cuvinte, există o legătură între credincioase și preoteasă. Din acest punct de
vedere, mă gîndeam că preoteasa poate să se implice în activități sociale,
alături de credincioase.
Părintele Teofil: Da,
bineînțeles. Dragă, o soție de preot trebuie să fie o soție model, o femeie
care poate fi luată drept reper. Și ea trebuie să știe lucrul acesta și să se
încadreze în viața socială și în viața de zi cu zi, pentru a face ceea ce
trebuie. De fapt, asta ar trebui să facă orice credincioasă, nu numai o
preoteasă.
Preoteasa Eufemia: În legătură cu
machiajul …
Părintele Teofil: Asta nici nu se
discută!
Preoteasa Eufemia: De asemenea,
există preotese care consideră că, de la o anumită vîrstă, trebuie să își
ascundă firele albe din păr și se vopsesc.
Părintele Teofil: Da, să-și
vopsească părul? Păi, eu trebuia să-mi vopsesc părul de la douăzeci și cinci de
ani!
Preoteasa Eufemia: Dar dumneavoastră numai așa vă stă bine!
Părintele Teofil: Așa mă știi,
de-aia!
Preoteasa Eufemia: Ce calități ar
trebui să caute un teolog la o tînără, pentru ca aceasta să fie o bună preoteasă?
Părintele Teofil: Păi, mai întîi
ar trebui să aibă credința în Dumnezeu, deoarece credința în Dumnezeu dirijează
totul. Dacă are credință în Dumnezeu, e bine. Dar să nu fie una din asta care
vrea să se căsătorească cu un teolog și face anumite lucruri, care să o pună în
evidență. Asta să fie convingerea ei. Oriunde ar fi, și singură de ar fi, să se
prezinte cum crede ea că vrea Dumnezeu să se prezinte o credincioasă.
Preoteasa Eufemia: Și dacă există
cazuri în care tinerele au mimat buna cuviință, evlavia, s-au încadrat într-un
tipar bine stabilit, s-au căsătorit cu teologi, au devenit preotese și acum se
află în situația dramatică în care nu se mai regăsesc pe ele însele ca
persoane, nu mai știu ce să facă deoarece ele s-au transformat în ceva ce nu
erau, ce mai pot face?
Părintele Teofil: Da, pentru că
nu au avut niciodată, de fapt, o ținută controlată mai presus de om, controlată
de Dumnezeu, adică o raportare la Dumnezeu. Asta înseamnă să fii credincios: să
te raportezi la Dumnezeu. Dacă nu te raportezi la Dumnezeu, nu ești credincios.
Preoteasa Eufemia: La finalul
interviului, aș dori să Vă rog să transmiteți cititoarelor blogului Slujirea Preotesei un gînd bun, așa cum
ne obișnuiți de fiecare dată cînd ne întîlnim cu Dumneavoastră, fie față către
față, fie în cărțile Cuvioșiei Voastre.
Părintele Teofil: Dragă,
principiul e acesta: întîi e Dumnezeu și
apoi omul. Și asta înseamnă că să țină seama de Dumnezeu. Că, dacă nu țîi seama
de Dumnezeu, degeaba vrei să țîi seama de om. E o transformare a vieții prin
Dumnezeu. ”Nu vă asemănați chipului
acestui veac, ci vă schimbați prin înnoirea minții”. Sau, cum spune Sfîntul
Apostol Pavel în Epistola către Tit: ”Cum
să fie femeia? Curată, gospodină, să-și iubească bărbatul, să-și iubească copiii, cele bătrîne să le
înțelepțească pe cele tinere”. Deci, nu există un ”regim” de preoteasă, ci
există o „situație” de preoteasă. Și atuncea, ca să fii, de exemplu, un călugăr
bun, trebuie să fii un om bun. Ca să fii un om bun, trebuie să fii un creștin
bun. Tot așa-i și aicea. Vrei să fii soție de preot? Să știi că trebuie să fii
cîștigată pentru Dumnezeu. Dacă ești cîștigată pentru Dumnezeu, ești cîștigată
și pentru familie: pentru soț, pentru copii. Și dacă nu ești cîștigată pentru
Dumnezeu, nu ești cîștigată pentru nimic. Trăiești o viață întîmplătoare, o
viață fără consistență.
Preoteasa Eufemia: Vă mulțumesc,
Părinte! Binecuvîntați!
Părintele Teofil: Dumnezeu să ne
ajute să putem avea în față cît mai multe candidate pentru viața de familie cu
un preot!
Preoteasa Eufemia: Amin!
