La mulţi ani, mamelor creştine!

În cadrul campaniei în care ne-am propus să facem cunoscută Ziua Femeii Creştine vă oferim o felicitare în primul rând ca urare, în al doilea rând ca dar pe care îl puteţi da mai departe.
La mulţi ani în Domnul, mamelor creştine!

Pzb. Natalia

Chipuri de preotese: doamna preoteasă Doina Glăjar

L-am cunoscut mai întâi pe Părintele. O viaţă impresionantă, cum spune titlul unui articol despre dânsul, apărut în primele numere ale Apostolatului. Mai târziu am cunoscut-o şi pe doamna preoteasă, cea cu care părintele a împărţit această viaţă impresionantă şi împreună cu care au slujit împreună lui Dumnezeu, ca preot şi preoteasă, o jumătate de veac (din 1960), în Ucea de Jos, judeţul Braşov. Doi oameni de o eleganţă rar întâlnită în vremurile noastre. “Eleganţă”, acesta este cuvântul care îmi vine în minte atunci când mă gândesc la dânşii. Eleganţă în atitudine, eleganţă sufletească, eleganţă intelectuală. Doi oameni a căror cunoştinţă te îmbogăţeşte negreşit.
Părintele a răspuns destul de greu, acum ceva vreme, invitaţiei noastre de a-l cunoaşte într-un interviu: "M-am străduit să-mi fac datoria deplin". Iar cu doamna preoteasă am povestit de curând, rugând-o să ne împărtăşească din experienţa dânsei de viaţă privind slujirea ca soţie de preot.

Cum v-aţi început slujirea de preoteasă, cum şi când l-aţi cunoscut pe părintele?
Eu eram la şcoală în Sibiu, în ultimul an de pedagogic ca educatoare, iar el era student la teologie în anul II, aşa ne-am cunoscut. Eu eram cu ideea că nu vroiam să mă mărit cu preot. (râdem amândouă complice…) Asta era ideea mea… Dar în final am acceptat.

Dar de ce nu voiaţi?
Tatăl meu a fost preot. Şi mama mereu îmi spunea: să nu te măriţi cu preot, că sunt zile grele pentru familiile de preot şi vor fi şi mai grele. Dar nu mi-a impus, încerca să mă lămurească şi să mă sfătuiască ca o mamă… Din motivul ăsta nu am vrut să cunosc nici un teolog în vremea aceea, până când am ajuns în ultimul an la şcoală şi atunci l-am cunoscut. Şi el şi-a exprimat dorinţa că vrea să mă cunoască, m-a văzut undeva cu prietena prietenului lui şi i-a cerut lui să ne facă cunoştinţă. În sfârşit, ne-am cunoscut şi nu am mai ţinut cont de spusele mamei… (râde din nou)

„Mi-a plăcut din toate punctele de vedere”

Mi-a căzut bine, mi-a plăcut din toate punctele de vedere: fizic, psihic, intelectual, ca om… El a ajuns la teologie pentru că avea cazier politic şi nu a putut intra – a încercat la Iaşi la construcţii, apoi în anul următor la Cluj, la matematică, dar nu a fost primit, pe motiv politic. Şi aşa a ajuns la teologie, ultimul refugiu…
Deci aşa ne-am cunoscut. Eu am mai stat apoi doi ani, până a terminat el teologia şi ne-am căsătorit în 1954. Eu în ’52 am terminat, în ’54 ne-am căsătorit şi imediat l-am avut pe băiatul care e plecat în America din 1980, Irineu. După 6 ani am avut-o şi pe Ligia, care e aici, cu noi, e profesoară în Victoria.
În primul an am fost repartizată lângă Mediaş, aproape de părinţii mei, care erau în Şeica Mică. Între timp m-am căsătorit şi am venit aici. Am avut o colegă în aceeaşi promoţie cu mine, care era din Ucea de Sus şi s-a căsătorit aici, în Ucea de Jos; ea m-a ţinut la curent că pleacă din Ucea de Sus, dacă vreau să vin în locul ei… S-a gândit că ar fi mai avantajos pentru mine să fiu mai aproape de părinţii părintelui, care a fost singur la părinţi. Şi aşa am făcut. Am venit la Ucea de Sus, am avut băieţelul între timp, am luat o cameră cu chirie la Ucea de Sus şi am funcţionat acolo 9 ani. După aceea m-am transferat la Arpaş, pentru că la Ucea de Sus era mai greu cu naveta. La Arpaş era mai uşor, pentru că venea autobuzul de la Victoria care mă ducea şi mă lăsa exact în faţa şcolii. În Arpaş am funcţionat 12 ani. Între timp aveam şi fetiţa, am făcut naveta cu ea la şcoală timp de 4 ani cât era vârsta preşcolară. Băiatul intrase la şcoală, părintele primise parohie aici…
Şi din 1960 suntem aici, în parohie.
După ce am funcţionat în Arpaş m-am transferat aici, la Ucea de Jos, pentru că s-a înfiinţat un al doilea post aici la grădiniţă. Am colaborat foarte bine cu părinţii copiilor, iar ca preoteasă în sat am avut o legătură strânsă cu toată lumea, îmi plăcea să comunic cu oamenii.
După 10 ani s-a desfiinţat şi postul de aici şi m-au transferat din oficiu în Victoria, la şcoala generală. Ultimii 3 ani i-am funcţionat ca învăţătoare la şcoala generală din Victoria şi de acolo m-am pensionat, în 1989, după 37 de ani lucraţi fără întrerupere. Deci am făcut 20 de ani de când sunt la pensie…

Dar slujirea dumneavoastră ca preoteasă nu s-a încheiat odată cu pensionarea…
După ce m-am pensionat am organizat corul bisericii. Dar nu chiar imediat, pentru că nu ştiam ce să fac, parcă nu aveam curaj. În 1995 am cântat prima dată cu un grup de femei la biserică. Am cooptat multe tinere şi am avut un grup numeros, iar acum, de când s-a iniţiat Festivalul „Bunavestire”, am participat la fiecare ediţie. La prima ediţie am luat locul II, apoi am luat şi locul I, şi menţiuni, am aici tot felul de diplome şi fotografii. Iar cu banii pe care i-am câştigat la concursuri am fost în pelerinaje la mănăstiri.

Acesta a fost un alt mod în care l-aţi sprijinit pe părintele în parohie…
Da… acum eu nu sunt de specialitate, nu sunt profesoară de muzică… Ca educatoare însă am organizat multe serbări şi spectacole, şi aşa am zis: hai să încercăm, să vedem ce iese… Aşa am organizat corul…

„Firea mea a fost să fiu ascultătoare şi supusă, să nu supăr pe nimeni“

Dacă aţi putea da timpul înapoi, aţi face acum ceva altfel, cu înţelepciunea pe care o aveţi la această vârstă?
(stă puţin pe gânduri…) Nu cred… Depinde şi de firea omului. Firea mea a fost să fiu ascultătoare şi supusă, să nu supăr pe nimeni, să nu jignesc, mai ales în discuţiile cu credincioasele.

Aţi suferit vreodată de izolare, de singurătate, având în vedere că un preot lipseşte foarte mult de acasă?
Nu, nu m-am plâns niciodată. Pentru că am avut şi eu serviciu, eram şi eu ocupată, plecată, cu naveta prin satele vecine... nu m-am plâns. Eram însă şi o fire optimistă, veselă. De multe ori comentau colegii mei şi mă întrebau: Tu nu te plângi niciodată de nimic? Nu aveam de ce să mă plâng, eram întotdeauna mulţumită cu viaţa pe care am avut-o şi am dus-o. Supărarea cea mare am avut-o când a plecat băiatul în America. Am plâns mult după el… Nu ne-am aşteptat, pentru că a plecat într-o excursie în Iugoslavia şi nu s-a mai întors… A trecut în Italia, unde a stat în lagăr şi abia apoi a ajuns în America, în Texas, unde e şi acum.

„Mă gândeam şi mulţumeam lui Dumnezeu că-i aşa”

Care vi s-a părut cea mai grea perioadă din viaţă?
La destul de scurt timp după venirea noastră în parohie s-a prăbuşit biserica… Necaz mare, supărare mare pe tot satul, toată lumea… Şi noi în special, familia, am suferit foarte mult sufleteşte. Slavă Domnului însă că nu a păţit nimeni nimic, nu era nimeni în biserică atunci…
A durat mult, foarte mult până am văzut biserica refăcută… Între timp a fost chemat şi la Sibiu părintele, făcea naveta… A fost mai întâi consilier economic, apoi a fost trecut la catedră, era lector universitar. A făcut naveta vreo 14 ani. Eu eram mai mult singură, între timp băiatul plecase, Ligia era studentă la Cluj, părinţii (socrii) ne-au murit între timp şi eu am rămas singură. Părintele venea acasă numai sâmbăta. Într-un timp i-au stabilit orele numai luni şi marţi, ca să poată veni şi în parohie. Dar de multe ori rămânea până sâmbăta, pentru că avea mult de lucru.
N-a fost uşor… Dar nu ştiu cum să vă spun, eu eram în tinereţe o fire optimistă şi veselă, nu mă consumam grozav… Mă gândeam şi mulţumeam lui Dumnezeu că-i aşa, mulţumeam Domnului pentru tot ce dădea. Nu prea m-am omorât aşa, cu firea… Acum am mai îmbătrânit, au trecut anii, şi acum mă neliniştesc mai repede. (râde)

„Aşa a vrut Dumnezeu, ca eu să mă fac preoteasă, chiar dacă în tinereţe nu am vrut acest lucru”

V-a părut vreodată rău că n-aţi ascultat de mama şi că aţi ajuns preoteasă?
Nu mi-a părut rău niciodată. Dar în final să ştiţi că şi mama a fost foarte împăcată, pentru că s-a convins de seriozitatea lui, de felul lui de a fi. Plus de asta, sora mea, care e mai mică cu doi ani decât mine, s-a căsătorit în acelaşi an cu mine, cu colegul lui de bancă, care apoi a ajuns preot în Mediaş. Şi părinţii mei au fost mulţumiţi, au fost încântaţi că au doi gineri preoţi, mai ales că şi tata era preot. Cumnatul meu a fost coleg şi prieten bun cu soţul meu, şi el era singur la părinţi, aşa că s-au avut ca fraţii. Tare mult l-am regretat când a murit, în 1993.
Deci nu mi-a părut rău, şi în timp am ajuns aşa, la concluzia că aşa a vrut Dumnezeu, ca eu să mă fac preoteasă, chiar dacă în tinereţe nu am vrut acest lucru. Nu mi-a părut rău niciodată.

„M-am bucurat să fiu în jurul lui, să îl ajut”

Cum credeţi că îl poate sprijini preoteasa pe preot în parohie, care ar fi rolul ei?
Este un rol important, aş zice… Mai ales cum am avut noi aici probleme cu biserica, eu tot timpul am căutat să îl încurajez, să îi dau speranţe, că se reface… Şi el pe de o parte era împăcat că nu s-au întâmplat accidente, că nu a murit nimeni la prăbuşire. Pentru că numai cu 2 ore înainte a fost cu o comisie în biserică, de la Bucureşti venită ca să verifice, pentru că deja apăruseră fisuri în pereţi şi a venit şi de la Sibiu tehnicianul constructor. Iar după ce a ajuns acasă, biserica s-a prăbuşit. Ne-am speriat, dar am mulţumit lui Dumnezeu că nu era nimeni în ea. Dumnezeu ne-a purtat de grijă!
Deci am căutat tot timpul să-l încurajez pe părintele şi să-l ajut. Ca să slujească a trebuit să improvizeze un altar provizoriu, iar eu i-am cusut perdelele necesare. Am căutat mereu să ajut în limita posibilităţilor. Iar după ce a fost refăcută biserica am cusut faţa de masă pentru masa altarului… În sfârşit, m-am bucurat să fiu în jurul lui, să îl ajut cât de cât…

„Sunt soţia preotului şi trebuie să fiu aici!”

În relaţia cu oamenii, preoteasa are vreun rol?
Da, este, este… Nu am avut probleme cu nimeni din sat, m-am purtat cu toată lumea bine… Ştiţi că până în ’89 era interzisă frecventarea bisericii dacă erai în învăţământ. Acum nu o spun ca o laudă, dar tot timpul eu m-am dus la biserică şi nu am păţit nimic. Nu mi-a reproşat nimeni, nu m-a pedepsit nimeni. În fiecare duminică mă duceam la biserică şi mă gândeam: Fie ce-o fi! Sunt soţia preotului şi trebuie să fiu aici!
La şcoală sigur că nu făceam educaţie religioasă, era interzis atunci… Şi s-a potrivit de m-am pensionat exact înainte de revoluţie şi nu am mai putut contribui din punctul ăsta de vedere la educaţia preşcolarilor. Dar ei o aveau din familie, pentru că oamenii sunt credincioşi în satul acesta, iar copiii veneau la biserică.

Vi se întâmpla ca femeile să vă ceară sfaturi, aţi avut şi un astfel de rol?
Sigur că discutam cu mamele, că veneau la grădiniţă să îşi aducă copiii. Şi acolo mai discutam diverse probleme. Întotdeauna mă ascultau, înţelegeau şi dacă le dădeam un sfat vedeam apoi că ţineau cont de el şi îl urmează. Întotdeauna m-am împăcat foarte bine…

„Uşor nu este, dar există şi satisfacţii…”

Ce i-aţi spune unei viitoare preotese, ce sfaturi i-aţi da înainte să intre în această slujire?
Să fie fericită că va fi soţie de preot! Chiar uşor nu va fi, dar există şi satisfacţii… Eu cel puţin aşa am simţit…

Dar greutăţile care ar fi, care ar fi crucea preotesei?
Acum mă gândesc la restricţiile care se impun. Şi depinde de preoteasă, cum poate trece peste aceste lucruri…

Care ar fi restricţiile?
Să fie serioasă. Mă gândesc şi la viaţa intimă, să nu calce pe alături, că ispitele sunt mari şi multe în lumea asta…

Ar trebui ca o viitoare preoteasă să aibă anumite calităţi?
Da, eu zic că da. Să fie credincioasă, serioasă, când stă de vorbă cu cineva să dea răspunsuri potrivite, să nu aibă diverse patimi, vicii… Pentru că ele pot să îngreuneze misiunea preotului…

Interviu realizat de pzb. Natalia Corlean

„Cred că 90% din cazurile de preoţie ratată se datorează eşecului în a-ţi alege preoteasa”

„Am găsit "întâmplător" acest site şi doresc să las un scurt gând legat de slujirea preoteselor. Cu siguranţă, aşa cum un preot este ales din pântecele mamei lui spre această slujire, la fel şi o preoteasă adevărată. O preoteasă poate influenţa şi influenţează foarte mult pastoraţia soţului ei. Dacă sunt foarte multe cazuri de preoţie ratată, cred că 90% din acestea se datorează eşecului în a-ţi alege preoteasa mai întâi. O preoteasă care nu-şi înţelege misiunea şi nu şi-o asumă este o reală CATASTROFĂ pentru preot. Amintesc aici doar un aspect şi anume acela al asumării crucii de mamă. Câte preotese mai nasc toţi copiii?? Câte preotese lasă pe planul al doilea cariera, comoditatea etc. pentru a aduce pe lume toţi copiii pe care Domnul vrea să-i trimită în lume?
Iată de ce mesajul ortodox pe care preotul are datoria de a-l transmite, adică faptul că ferirea de a face copii este un foarte mare păcat, se loveşte de exemplul propriu negativ. Acesta e doar un exemplu de sminteală a credincioşilor la care contribuie decisiv preoteasa "făcută" iar nu "născută".

Petru preotul”

Eu sărbătoresc Ziua Femeii Creştine

Ziua Femeii Creştine = Duminica Femeilor Mironosiţe
Ziua Mamei Creştine = Bunavestire

De ce ar trebui să sărbătorim Ziua Femeii Creştine, şi nu 8 martie?

Mai întâi, Biserica Ortodoxă a stabilit că sărbătoarea femeilor creştine se face în Duminica mironosiţelor. Femeile creştine sunt mironosiţe, nu în sensul peiorativ pe care îl atribuim astăzi cuvântului (prin falsa evlavie, prin ţinuta exterioară ori prin gesturi liturgice exagerate), ci prin slujirea şi dragostea pe care trebuie să le mărturisească faţă de Creatorul şi Mântuitorul lor. Aşa cum femeile mironosiţe L-au urmat şi L-au slujit pe Hristos în perioada activităţii Sale mesianice, până la moarte şi după Înviere, la fel şi femeile creştine îşi regăsesc menirea adevărată în Biserică, prin slujirea lui Hristos şi a familiilor lor. Nu există pentru femeile creştine o sărbătoare şi o bucurie mai mare decât bucuria pascală ce decurge din această slujire.

În al doilea rând, paradigma femeii creştine este Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, care este în acelaşi timp Fecioară şi Maică. Deci, le ocroteşte şi pe tinerele creştine, dar şi pe mamele creştine. Toate sărbătorile Maicii Domnului reprezintă prilejuri de cinstire şi de dragoste pe care femeile le manifestă faţă de modelul lor feminin. Chiar dacă în tradiţia populară, de sărbătorile Maicii Domnului sunt serbate doar femeile care poartă numele Maria, din punct de vedere teologic şi spiritual Maica Domnului - numită "Eva cea nouă" sau "Maica vieţii noastre" - este sărbătorită de fiecare creştin în parte.

De ziua internaţională a femeii nu se pomenesc nici sfinţenia, nici virtuţile femeii creştine, ci se serbează umanismul descreştinat al zilelor noastre prin educaţia modernă, idolatrizarea omului, divertisment, petreceri, consumism şi erotism. Astfel, se încalcă şi rânduiala Postului Mare. Cu alte cuvinte, în centrul zilei de 8 martie este serbată vechea Evă, cea ruptă şi opusă lui Hristos.

Alte motivaţii găsiţi aici:
Spune-mi ce sărbătoreşti, ca să-ţi spun cine eşti
Trebuie să sărbătorim 8 martie?
O revenire în fire: Duminica Mironosiţelor, Ziua femeii creştine


Dacă doriţi să spuneţi şi altora despre toate acestea, puteţi pune în bara blogului dvs. imaginea de mai sus, cu link către această postare:
http://slujireapreotesei.blogspot.com/2010/03/eu-sarbatoresc-ziua-femeii-crestine.html

SP

"Măsuri pastorale pentru întărirea familiei preotului ortodox"

"Precizări în legătură cu o recentă hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române



Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa de lucru din 11 februarie 2010 (temei nr.1092/2010) a luat în examinare statutul preoţilor divorţaţi sau divorţaţi şi recăsătoriţi, în vederea adoptării unor măsuri cu caracter unitar şi obligatoriu în eparhiile Patriarhiei Române, informează Cancelaria Sfântului Sinod şi Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Hotărârea are ca scop întărirea instituţiei familiei preotului ortodox prin măsuri pastorale care au rolul de a consolida şi evidenţia personalitatea religios-morală a preotului şi a întregii lui familii în comunitate, ca exemplu de trăire morală şi comportament creştin, precum şi ca factor esenţial pentru o bună pastoraţie a credincioşilor.

În acelaşi timp, pentru a păstra, potrivit îndatoririlor sale, „unitatea dogmatică, liturgică şi canonică, precum şi comuniunea cu întreaga Biserică Ortodoxă”(art.14 lit.a) din Statut) şi fidelitatea faţă de disciplina Bisericii Ortodoxe Universale, Sfântul Sinod a hotărât ca la nivelul eparhiilor Înaltpreasfinţiţii şi Preasfinţiţii Chiriarhi să respecte cu stricteţe prevederile canonice, statutare şi regulamentare bisericeşti, care nu admit recăsătorirea clericilor, sancţionând, potrivit prevederilor regulamentare, clericii aflaţi în această situaţie.

În acest sens, pentru întărirea stabilităţii şi unităţii familiei creştine, sporirea disciplinei şi moralităţii în rândul preoţilor de mir, precum şi pentru diminuarea cazurilor care influenţează în mod negativ viaţa şi activitatea bisericească, hotărârea Sfântul Sinod prevede următoarele: clericii divorţaţi sau divorţaţi şi recăsătoriţi, precum şi cei văduvi şi recăsătoriţi nu pot ocupa posturi de conducere în administraţia bisericească, la nivel de protopopiat, eparhie şi Patriarhie; nu pot ocupa postul de preot paroh, care este post de conducere; nu vor putea promova în alte parohii; nu pot fi propuşi şi nu pot primi ranguri bisericeşti; nu pot fi încadraţi şi nu pot funcţiona în învăţământul teologic preuniversitar sau universitar; nu pot solicita mutarea de la o eparhie la alta decât cu observarea atentă a situaţiei canonice şi menţionarea acesteia în fişa personală.

Preoţii care divorţează şi se recăsătoresc vor fi sancţionaţi cu pedeapsa depunerii din treapta preoţiei. Dacă se va constata că preotul care a primit această sancţiune a fost părăsit de soţie, are rezultate pastorale deosebite, dovedeşte calităţi misionar – pastorale şi comportament bisericesc, are relaţii bune cu credincioşii din parohie, are o pregătire teologică deosebită, are copii în întreţinere, ca măsură pastorală şi de pedagogie creştină, vor fi identificate modalităţi de folosire a unor astfel de preoţi, de la caz la caz, în administraţia bisericească, în activităţi filantropice, în activităţi cu caracter cultural-educaţional, în învăţământul de stat sau în posturi neclericale de cântăreţi bisericeşti pentru a nu fi îndepărtaţi din cadrul bisericii, chiar dacă nu mai slujesc la Sfântul Altar.

În concluzie, soluţiile pastorale prevăzute de recenta hotărâre a Sfântului Sinod evidenţiază modalitatea de menţinere a ordinii canonice în Biserica Ortodoxă Română în paralel cu ajutorarea preoţilor divorţaţi sau divorţaţi şi recăsătoriţi."

Agenţia de ştiri Basilica

Hristos împărtăşit copiilor

În toamna anului trecut am început cu o grupă de 4 copii de 9-10 ani nişte ore de cateheză, în cadrul proiectului Hristos împărtăşit copiilor. Începutul a fost greu mai ales pentru că îmi era teamă de necunoscut (am lucrat în învăţământ 3 ani, însă nu am predat religie), dar în scurt timp a devenit o plăcere, pentru că, spre deosebire de şcoală, copiii vin de bunăvoie, deci îşi doresc să fie acolo.
M-am gândit de multe ori la o bază de resurse în limba română, care să ne ajute în educaţia ortodoxă, iar de curând am reuşit să pun această idee în aplicare. Este vorba despre blogul „Hristos împărtăşit copiilor”.
http://hristosimpartasitcopiilor.blogspot.com/

Scopul pentru care l-am creat este de:

• - a împărtăşi unii altora din experienţa în educarea ortodoxă a copiilor, fie că ea se desfăşoară în cadrul proiectului de mai sus, fie în cadrul familiei, dar se poate extinde;
• - a pune la un loc resurse, idei şi materiale care să vină în sprijinul educatorului (fie cateheţi, fie părinţi)

Rugăminte
Dacă vă bucuraţi de resursele găsite aici, vă rugăm să ne împărtăşiţi şi din experienţa dumneavoastră de educator, sau să ne semnalaţi şi alte resurse.
pzb. Natalia

de ce nu am nevoie să sărbătoresc 8 martie

Icoana Bunei Vestiri, Georgia, de prăznuirea vestirii naşterii Mîntuitorului din Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu

Icoana Duminicii Mironosiţelor, SUA, de Duminica a treia după Învierea Domnului Iisus Hristos

Marşul din anul 1975, Sydney, de ziua internaţională a femeii

"În anul 1977 Adunarea Generală a ONU a proclamat printr-o rezoluţie Ziua Naţiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor şi Pace Internaţională. O sărbătoare a femeilor, recunoscută internaţional, dar fără a se preciza o zi anume, a fost hotărâtă încă din 1910, de Internaţionala Socialistă reunită la Copenhaga. După primul război mondial Adunarea Generală a ONU a fixat data de 8 martie ziua internaţională a femeii, femeile au început din nou să demonstreze pentru drepturi egale şi dreptul de vot al femeilor. Următorul pas în instituirea unei zile dedicate femeii l-a constituit proclamarea, în 1975, de către ONU, a Anului Internaţional al Femeilor şi declararea perioadei 1976 - 1985 ca Deceniu ONU pentru condiţia femeii.
Obiceiuri şi tradiţii
De 8 martie toate femeile şi fetele trebuie apreciate într-un mod mai special şi li se dăruiesc cadouri, flori sau alte atenţii. Această zi este special dedicata femeilor.
Situaţia de azi
În data de 8 martie, ziua internaţională a mamei, este sărbătorită (în unele ţări fiind declarată prin lege zi liberă) în următoarele state: Albania, Algeria, Angola, Armenia, Australia, Azerbaidjan, Bangladesh, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Bulgaria, Burkina Faso, Cambodgia, Camerun, Chile, Columbia, Croaţia, Cuba, Cipru, Danemarca, Eritreea, Finlanda, Georgia, Grecia, Guineea-Bissau, Islanda, India, Italia, Israel, Laos, Letonia, Kazahstan, Kosovo, Kirghizstan, Macedonia, Madagascar, Malta, Mexic, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Siria, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan, Vietnam, Zambia. În China mamele au liber după masă. " SursA: Wikipedia

M-aş bucura dacă informaţiile de mai sus v-au ajutat să înţelegeţi mai bine semnificaţia "religioasă" post-modernă a zilei internaţionale a femeii. Pe mine m-au ajutat să raţionalizez ceea ce inima mea simţea de mai multă vreme, şi anume faptul că nu am nevoie să sărbătoresc ziua de 8 martie. O să vă împărtăşesc motivele mele mai pe îndelete.

Mai întîi, Biserica Ortodoxă a stabilit că sărbătoarea femeilor creştine se face în Duminica mironosiţelor. Femeile creştine sunt mironosiţe, nu în sensul peiorativ pe care îl atribuim astăzi cuvîntului (prin falsa evlavie, prin ţinuta exterioară ori prin gesturi liturgice exagerate), ci prin slujirea şi dragostea pe care trebuie să le mărturisească faţă de Creatorul şi Mîntuitorul lor. Aşa cum femeile mironosiţe L-au urmat şi L-au slujit pe Hristos în perioada activităţii Sale mesianice, pînă la moarte şi după Înviere, la fel şi femeile creştine îşi regăsesc menirea adevărată în Biserică, prin slujirea lui Hristos şi a familiilor lor. Cred că nu există pentru femeile creştine o sărbătoare şi o bucurie mai mare decît bucuria pascală ce decurge din această slujire.

În al doilea rînd, paradigma femeii creştine este Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu, care este în acelaşi timp Fecioară şi Maică. Deci, le ocroteşte şi pe tinerele creştine, dar şi pe mamele creştine. Toate sărbătorile Maicii Domnului reprezintă prilejuri de cinstire şi de dragoste pe care femeile le manifestă faţă de modelul lor feminin. Chiar dacă în tradiţia populară, de sărbătorile Maicii Domnului sînt serbate doar femeile care poartă numele Maria, din punct de vedere teologic şi spiritual Maica Domnului - numită "Eva cea nouă" sau "Maica vieţii noastre" - este sărbătorită de fiecare creştin în parte.

În al treilea rînd, fiecare femeie creştină primeşte la Taina Sfîntului Botez un nume de sfîntă, care devine ocrotitoarea ei. De aceea, are posibilitatea să-şi serbeze şi ziua numelui prin pomenirea sfinţeniei şi a virtuţilor sfinţilor sau a sfintelor ocrotitori. De ziua internaţională a femeii nu se pomenesc nici sfinţenia, nici virtuţile femeii creştine, ci se serbează umanismul descreştinat al zilelor noastre prin educaţia modernă, idolatrizarea omului, divertisment, petreceri, consumism şi erotism. Astfel, se încalcă şi rînduiala Postului Mare. Cu alte cuvinte, în centrul zilei de 8 martie este serbată vechea Evă, cea ruptă şi opusă lui Hristos.

Concluzionînd, consider că pentru femeile creştine ziua de 8 martie nu este o zi de sărbătoare creştină şi nici un prilej de bucurie, ci doar o venerare a umanismului secularizat sau a omului fără Hristos. Cred că şi în acest caz Biserica Ortodoxă trebuie să ofere în mod oficial o alternativă creştină pentru a sărbători femeia creştină.

matuşka Eufemia