Slujire fără smerenie nu se poate…

• Când vrei să speli pe cineva, când vrei să-l mustri, când vrei să te ocupi de murdăria pe care o are el, ca să-l poţi spăla cu adevărat trebuie să te cobori până la picioarele lui. Trebuie să fii în stare să te apleci lângă el, până la starea în care să poţi cuprinde picioarele lui. Trebuie să fii în stare să te apleci lângă el, până la starea în care să poţi cuprinde picioarele lui la inima ta, ca într-o îmbrăţişare plină de dragoste pentru curăţia lui. Cine nu poate iubi atât de mult şi nu se poate apropia atât de dulce, nu va putea spăla şi curaţi niciodată în chip mântuitor pe nimeni.

•   Sufletele curate sunt gata să-şi recunoască şi vinovăţii pe care nu le au. Sunt gata să-şi ceară iertare şi pentru păcatele pe care nu le-au făcut, sunt gata să-şi spele şi ceea ce nu şi-au întinat, fiindcă smerenia lor îi face să creadă că oricând ar putea să facă şi ei aşa ceva şi nu tăgăduiesc niciodată că nu ar putea fi în stare să cadă.

•  Credincios adevărat este acela care, făcând binele, nu se măsoară cu semenii săi, ci cu învăţătorul său, căci cine se măsoară cu alţii, totdeauna se va mândri, dar cine se măsoară cu Domnul, acela îşi va găsi totdeauna măsura smereniei sale.

(din Lacrimă şi har. Preotul martir Constantin Sârbu, Editura Bonifaciu, 2011)