Aşteptăm răspunsurile la comentarii.
Prima întrebare:
Care sunt bucuriile unei preotese?
Cu drag în Domnul nostru,
Natalia
miercuri, 28 noiembrie 2012
Întrebări. 1: Care sunt bucuriile unei preotese?
La sugestia Cristinei de a ruga preotesele care vizitează site-ul să răspundă la câteva întrebări, vă adresăm această rugăminte de a ne împărtăşi din gânduri şi experienţă. Pentru ajutor şi sprijin reciproc, pentru întărire.
Aşteptăm răspunsurile la comentarii.
Prima întrebare:
Care sunt bucuriile unei preotese?
Aşteptăm răspunsurile la comentarii.
Prima întrebare:
Care sunt bucuriile unei preotese?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
26 de comentarii:
Ma asteptam sa citesc aici ceva raspunsuri de care sa ma bucur, dar din pacate trebuie sa fiu prima care da un raspuns dupa capul meu...
Chiar inainte sa citesc pagina asta, acum 5 minute ma gandeam la bucuriile unei preotese. Este minunata aceasta coincidenta de ganduri. Si stiti la ce ma gandeam inainte sa citesc aceasta postare? Ca bucuria cea mai mare pe care o are o preoteasa este tocmai faptul ca este preoteasa. Asta e o bucurie enorma, ca la biserica unde este enoriasa, preoteasa primeste Sfanta Impartasanie, anafora si mirul pe frunte de la sotul ei. Pe preot nimeni nu il poate lua de la ea, nici chiar moartea. Eu ma temeam ca moartea il poate rapi oricand pe preot de preoteasa cauzand multa tristete. Dar experienta preotesei Iulia Sisoev spune contrariul, dupa ce parintele Daniil a fost ucis ca un mucenic. Oricand un preot risca sa moara marturisind Adevarul, iar lucrul acesta este un risc cu care trebuie sa invatam sa traim, ca un preot trebuie oricand sa fie gata sa moara pentru Hristos. Dar nimeni nu a putut sa o rupa pe preoteasa Iulia de parintele, in ciuda suferintei si dorului pe care l-a simtit.
Frumos ai spus Alexandra..dand exemplul pr Daniil Sisoev indraznesc sa ma gandesc si mai departe la Sfintii Mucenici Preoti care au primit cununa muceniciei alaturi de sotiile lor..Sf. Mc. Montanus si Maxima (26martie), Pr. Nikolai si Martha (14 iunie, martiri estonieni ai perioadei comuniste), Pr. Pavel si sotia sa Ioana (28 august)Pr. Mitrofan si sotia sa Tatiana (11 iunie), Sf, Ap. Filimon si sotia sa Aphia...sa nu uitam de multimea preotilor care a patimit pt credinta cea dreapta in perioada comunista..Numai bine tuturor!
M-a emotionat gandul preotesei Alexandra si subscriu la bucuria de a avea un sot care nu este numai prieten si partener in viata la bine si la rau, ci si parinte duhovnicesc. As putea vorbi si despre bucuria de a participa la cantarea de la strana la vecernie, la infrumusetarea bisericii, organizarea marilor sarbatori, insa acestea sunt activitati pe care si alte doamne cu dragoste de Dumnezeu le fac, fara a fi preotese. O oportunitate transformata in bucurie este si aceea de a lucra cu copiii din parohie, pentru cresterea rezultatelor scolare, sigura fiind ca increderea parintilor are stransa legatura cu postura de preot-preoteasa, cu potentialul filantropic si social al Bisericii. As adauga bucuria de a fi prima familie din comuna care primeste colindatorii de Craciun, intampinandu-i cu prajituri, iar parintele cu binecuvantare. Nu de putine ori, o discutie simpla s-a transformat in marturie de credinta, in cresterea evlaviei fata de un anumit sfant, iar contactul cu oamenii s-a dovedit a fi adeseori datator de bucurie duhovniceasca. Si in incercari putem gasi motive de bucurie: daca suntem singure la masa, este pentru ca parintele ajuta pe semeni prin slujire, daca nu ne vedem familia in sarbatori, e pentru ca o familie duhovniceasca - parohia, ne-a adoptat si slujim ei, daca peretii casei noastre sunt de sticla, atunci si viata noastra va fi cat mai curata, astfel incat cele vazute sa nu sminteasca, ci sa fie de folos.
Viata insasi este bucurie, chiar daca uneori suntem prea raniti, obositi sau neluminati ca sa vedem asta.
Sarbatori cu bucurie tuturor!
Psa. Cristina
Sunt atat de bucuros cand vad cat de dedicate sunteti voi misiunii sotilor vostri(preotia).Acest lucru imi da o farama de speranta pentru cei care urmam acum teologia,caci putine mai sunt ca voi.
Doamne ajuta! Cata bucurie imi faceti, doamnelor preotese cu fiecare postare, si cu fiecare comentariu. Sper sa ma invredniceasca Dumnezeu si pe mine, astfel ca intr-o buna zi, sa pot raspunde la o asemenea intrebare, din propria-mi experienta. Dumnezeu sa va binecuvanteze lucrarea, dragi preotese!
Elena
Răspund şi eu, după atâta vreme de la punerea întrebării. Şi mi-a luat atâta vreme pentru că m-am gândit îndelung la asta, dar nu prea am găsit bucurii pe care să le am ca preoteasă. Aş putea eventual vorbi de un "avantaj" - o oarecare încredere pe care o au din start oamenii (nu toţi, desigur!), cum zicea Cristina. Astfel, lucrarea mea cu copiii este avantajată de încrederea părinţilor în postura mea. Asta e însă un avantaj în parohia noastră de ţară. La oraş poate fi un dezavantaj, şi poate ar valora mai mult nişte super-specializări şi doctorate :).
În rest, bucuriile mele sunt multe tare, dar sunt legate de Ortodoxie şi de viaţa duhovnicească, nu de statutul meu de preoteasă. Ca preoteasă mai degrabă simt greutatea slujirii, înmulţirea ispitelor, povara responsabilităţii faţă de parohie...
An binecuvântat vă doresc tuturor, cu spor în cele bune!
Doamne, ajuta!
Sunt tare trista sa vad ca atat de putine preotese au raspuns...dar mi-am zis ca ar trebui mai intai sa raspund si eu si apoi sa ma intristez.
Eu, in ceea ce ma priveste, pot afirma ca tot ceea ce mi se intampla in calitate de preoteasa imi produce bucurie. Aceasta se intampla pentru ca mi-am dorit sa fiu preoteasa (ca tot povestea cineva mai sus cum e in Moldova de dincolo de Prut...).
Am fost in Biserica cu ajutorul Domnului din vremea liceului si tot ce era legat de biserica ma atragea nespus; mergeam la vecernii si la alte slujbe cu multa bucurie, participam la activitatile din preajma marilor sarbatori crestine; toate acestea mi-au dat "ideea" de a-mi dori sa devin preoteasa.
Astazi pot spune ca bucuriile acelea au fost urmate de altele.
Consider ca bucuriile unei preotese pot fi multe, foarte multe, atata timp cat ceea ce face, face cu bucurie, cu placere. Si cred ca acest lucru este valabil in orice domeniu.
Este adevarat ca sunt si multe incercari si greutati pentru o preoteasa pentru ca are de urmat o cale aparte, diferita de a lumii, insa daca isi asuma misiunea, tot greul devine mai usor pentru ca face pentru Domnul si cu Domnul.
As dori sa subliniez un aspect referitor la comentariul d-lui Catalin: sotiile de preot, mai ales cele care au mai multi ani de impreuna-slujire cu sotii preoti, au mai multa experienta fata de fetele care acum sunt la facultate, de exemplu. Eu cred ca multe dintre preotese nu aveau habar de multe lucruri de care trebuie sa se ingrijeasca ca preotese. Deci n-ar trebui sa fie atat de ingrijorat ca nu gaseste fata potrivita pentru a fi preoteasa, cred ca trebuie sa gaseasca o fata care isi doreste acest lucru.
Ma bucur ca ati lansat aceste intrebari, sper sa raspunda cat mai multe.
Sa ne ajuta Domnul in aceasta misiune!
Anca Moreanu
Anca dragă, mulţumim mult de împărtăşire şi îmbogăţire. Domnul să ne lumineze şi să ne dea sporire duhovnicească!
Te aşteptăm şi la a doua întrebare :).
Cu adevărat, ca preoteasă - în ceea ce mă privește - simt că Dumnezeu îmi dăruiește mult mai multe bucurii decât „tristeți”... Slavă Lui pentru aceste daruri binecuvântate! De ceea ce ne împlinește sufletește suntem fericiți și cum am putea, oare, să nu fim?! Dar Domnul lasă ca și anumite întristări să se transforme, cu darul Său, tot în bucurie, mai devreme sau mai târziu. În cea mai mare măsură, suferim de pe urma păcatelor noastre, dar ne întrebăm totodată, de ce nu putem gusta bucuria deplină încă din această viață... Cum am putea, dragi doamne preotese, să trăim acea bucurie continuă – de care vorbește atât de frumos și lămurit maica Siluana – cu atât mai mult cu cât am fost dăruite de Bunul Dumnezeu de darul preoției soților noștri, la care, implicit, suntem și noi parte? Mult ni s-a dat și mult ni se va cere...
Ortodoxia însăși este definiție a oamenilor care cunosc Bucuria, adică pa Domnul.
Iar taina bucuriei este în fiecare dintre noi și bine ne-ar fi să putem „molipsi” și pe alții cu bucurie și gânduri senine, cu iubire, spre răsplătirea făgăduită nouă.
Tot ascultându-l pe Preasfințitul nostru Părinte Siluan, eu, cea care nu știu să mă bucur de atâtea daruri minunate, am ajuns la concluzia că răspunsul se află în dorința de a mă apropia cât mai des de Dumnezeu, de a-L mânca pe El cu nădejde tare și a-L primi să locuiască în sufletul meu, neîncetat, pentru că de Domnul am nevoie și fără El viața mea este lipsită de sens.
Aceste gânduri am simțit nevoia să vi le împărtășesc, deși poate nu sunt chiar răspunsul așteptat la întrebare. Domnul Cel Bun să ne întărească și să ne învețe Bucuria Lui și pacea, de care avem atâta nevoie!
Cu drag și bucurie, psa Simona
Bucuriile mele ca femeie ortodoxă şi ca soţie de preot sînt:
Sfînta Treime, Sfînta Liturghie, rugăciunea, pocăinţa, copiii mei şi copiii de la Hristos împărtăşit copiilor, pelerinajele şi închinarea la moaştele Sfinţilor noştri ortodocşi, lectura, oamenii buni şi frumoşi care mă înconjoară, florile, o ceaşcă cu ceai de tei şi - doar atunci cînd reuşesc să o fac de-adevăratelea - ascultarea de duhovnic.
preoteasa Eufemia
Dragă preoteasă Simona Nicoleta,
cu drag şi fără nicio o urmă de superioritate vreau să fac o precizare care se impune la răspunsul tău - din punctul meu de vedere, bineînţeles. Pentru că am avut cititoare care au înţeles eronat mesajele noastre (A se vedea coemntariile de pe http://slujireapreotesei.blogspot.ro/2012/01/pastoratia-depinde-de-masura-in-care.html?showComment=1350147519415), trebuie să menţionez că noi ca preotese NU primim Taina Hirotoniei. Aceasta este primită doar de către preot, soţul nostru. Deci, în concluzie, noi NU sîntem dăruite cu darul preoţiei soţului nostru. Am văzut acum că era de fapt o întrebare şi în textul tău. Iar acesta este răspunsul meu. Cu nădejdea de a fi bine înţeleasă şi cu bucuria întîlnirii, preoteasa Eufemia
Așa este. Mulțumesc mult pentru completare, dragă preoteasă Eufemia!
Noi, ca preotese, nu suntem hirotonite, ci ne-mpărtășim de preoție în virtutea Tainei Cununiei, prin care suntem amândoi – soțul și soția - un singur trup, ca-n fiecare familie.
Doamne ajută!
Cu nădejde de mântuire, psa Simona
Ca tot vorbeam despre bucuriile pe care unii nu le inteleg,va dau un mic exemplu:inainte de Craciun copii nostri(trei la numar)au primit in dar de la primarie cadouri. Va inchipuiti ce bucurie era pe chipul lor.Eu cu parintele pregateam impreuna cu corul (ceilalti 8 copii ai nostri),ca in fiecare an, daruri pentru copii de la centru de plasament.Cand sa plecam au venit iezi nostri spunand ca doresc ca plasutele lor sa le dea copiilor abandonati,zis si facut.Dar bucuria de pe chipul lor in momentul in care au daruit cadourile nu o pot descrie.
Este o mare bucurie sa primesti dar mai mare este bucuria cand daruiesti cu inima. Damne ajuta!
Preoteasa Veronica ,sat Velt.
Dragă preoteasă Simona Nicoleta, nu vreau să transform dialogul dintre noi într-o polemică teologică, numai că trebuie, din nou, să discutăm mai profund ceea ce ai scris. Consider că dialogul e benefic, deoarece ne ajută pe fiecare dintre noi să ne clarificăm poziţia pe care o adoptăm despre rolul preotesei în Biserica Ortodoxă. Deci, părerea mea este că, de vreme ce primim Taina Cununiei întîi şi doar apoi, soţul nostru primeşte el singur Taina Preoţiei, nu putem în niciun caz "să ne împărtăşim" de preoţia lui decît aşa cum spunea preoteasa Alexandra: "preoteasa primeste Sfanta Impartasanie, anafora si mirul pe frunte de la sotul ei". Deci, preoţia se acordă unei persoane masculine, nu familiei. Preoţia nu se acordă prin căsătorie, ci prin hirotonie. Hirotonia nu e condiţionată de căsătorie: pot fi şi preoţi monahi şi preoţi celibi.
La greci există chiar un ritual în care episcopul la hirotonia întru preot îi ia acestuia verigheta şi o pune pe masa Sfîntului Altar, unde rămîne pentru totdeauna. Acesta nu o mai poartă pe degetul inelar al mîinii drepte. Prin acest ritual se arată că singura slujire a preotului este Biserica, cea mai înaltă şi cea mai deplină slujire pentru el.
Cu alte cuvinte, noi nu facem parte nici din clerul superior, nici din clerul inferior şi nu avem o altă slujire în Biserică decît aceea pe care o au toate femeile ortodoxe. Nici măcar nu putem să îl avem pe soţul nostru duhovnic(în conformitate cu canoanele Bisericii noastre). Soţiei preotului nu i se acordă nicio hirotesie sau vreo rugăciune specială.
De asemenea, în Tradiţia nostră nescrisă preotul nu îşi botează copiii, nu îi cunună, nu-şi înmormîntează părinţii.
Deci, cum crezi tu că "ne-mpărtășim de preoție în virtutea Tainei Cununiei, prin care suntem amândoi – soțul și soția - un singur trup, ca-n fiecare familie"? Nu ştiu unde ai găsit ideea aceasta sau cum ai ajuns la ea. Cred că astfel de idei deschid calea spre derapaje teologice de genul preoţiei femeii (ca în Bisericile protestante), dar şi spre mentalităţi eronate cu privire la soţia preotului ortodox (de vreme ce sîntem un singur trup, putem bietele de noi să miruim, să spovedim, să săvîrşim Sfintele Taine? În mod categoric, NU.) Nici în Biblie nu există o asemenea idee, dar nici Sfinţii Părinţi în Tratatele despre Preoţie nu pomenesc nimic despre vreo slujire specială a preotesei sau despre vreo "împărtăşire de preoţie" - după ştiinţa mea.
Aşadar, o preoteasă ortodoxă este soţia preotului ortodox. Ea ar trebui să fie un model pentru celelalte femei în ceea ce priveşte smerenia, evlavia, viaţa curată; să fie prima care îl ascultă pe soţul ei şi prima care îl ajută, o bună gospodină, o bună mamă; cu alte cuvinte, o bună creştină. Şi atît. Nimic mai mult.
Noapte cu înger de pace!
preoteasa Eufemia
Cautand despre cum ar trebui sa fie o viitoare preoteasa am dat intamplator de acest site ...spre bucuria mea, sperand sa imi gasesc raspunsul la intrebarea care ma framanta. Am 23 de ani, sotul meu se pragateste sa devina preot, cum pot eu sa devin o buna preoteasa in conditiile zilelor de astazi in care traim? Desi am credinta in Dumnezeu si ma sint binecuvantata ca am aceasta onoare de a fii sotie de viitor preot, sunt totusi putin rebela si greu pot accepta unele idei... si de aici marea mea framantare sufleteasca! Cum pot fii eu o femeie moderna imbracata frumos, elegant cu activitati sociale si in aceelasi timp o doamna preoteasa credincioasa, care vrea sa ajute din tot sufletul sotul, comunitatatea?? Va rog ajutati-ma!Va multumesc mult! Doamne ajuta!
Anonim din 4 aprilie 2013, 17:33
Calea o vei găsi singură, pas cu pas, cu ajutorul duhovnicului. (Fără duhovnic e imposibil)
A fi preoteasă nu se contrazice cu modernitatea, ci cu păcatul. Poţi să fii modernă fără să păcătuieşti. Nu lucrurile în sine sunt păcătoase, ci felul în care le folosim, iubirea pe care le-o acordăm.
cu drag şi bucurie, te mai aşteptăm.
N.
Buna! Urmaresc de multa vreme pagina ... mai inainte de a deveni si eu preoteasa...si imi place tare mult! Ma numesc Andreea..si de cateva luni sotul meu a devenit preot... suntem o familie tanara...si sper ca cu ajutorul lui Dumnezeu sa imbatranim impreuna ...Pot spune ca de cand sunt sotie de preot..sunt din ce in ce mai obosita...familie..facultate...parohie...asa patiti si dumneavoastra prietene preotese?
Ca si bucurii:
-aşa cum spunea preoteasa Alexandra: "preoteasa primeste Sfanta Impartasanie, anafora si mirul pe frunte de la sotul ei"-este cea mai bare bucurie pentru mine !
Va imbratisez cu drag!Doamne Ajuta!
Bine ai venit, Andreea, mă bucur că acum ai îndrăznit să şi scrii. :)
În ceea ce priveşte oboseala, o resimt şi eu. Dar e însoţită e bucuria lucrului împlinit, de prezenţa permanentă a Domnului în toate, aşa că e o oboseală... bucuroasă.
Slavă Domnului că trăim, că putem respira, că ne mişcăm, că suntem...
Spor de bucurie în noul an îţi doresc, te îmbrăţişez şi eu cu drag!
N.
Doamne ajuta!
Vin si eu cu un raspuns dupa mai bine de 1 an de la hirotonia parintelui meu.
Cred ca principala bucurie a unei preotese este insusi faptul ca este preoteasa, ca este sotia celui care il tine in maini pe Hristos, ca este alaturi de el si ca il poate ajuta in misiunea sa pentru Unicul Adevar - Hristos. Desi experienta mea ca preoteasa nu este una bogata, pot spune ca atunci cand faci lucrurile cu bucurie si iti ramane nadejdea la Hristos, Cel care ne asteapta pe toti cu bratele deschise de mai bine de 2000 de ani si se smereste continuu, toate se aseaza si greul devine usor. Cred ca doar asa ne putem face misiunea, cu ochii spre Hristos rastignit asteptandu-ne si chemandu-ne pe fiecare la mantuire.
Cum spunea si psa Alexandra, bucuria si emotiile sunt prezente de fiecare data cand primesc Sfanta Impartasanie din mainile parintelui sot. La acestea as adauga bucuria cantarii la strana, atunci cand este nevoie, vietile Sfintilor si toate celelalte care tin de organizarea vietii liturgice si a spatiului bisericesc.
Cu bucurie!
preoteasa Andreea
Andreea, mulţumim! De când aşteptăm gândurile tale din postura de preoteasă!... :)
Domnul să vă dea păstorire mântuitoare, vouă şi comunităţii voastre!
Pentru că s-au adunat aici prea multe comentarii off-topic, care ştirbesc din coerenţa subiectului, am decis să le mut aici:
http://slujireapreotesei.blogspot.ro/2013/01/dialoguri-preoteasa-nu-primeste-darul.html
Dacă doriţi să continuaţi dialogul respectiv, vă rog să o faceţi la linkul de mai sus.
Aici aşteptăm doar comentarii legate de subiect.
Mulţumesc pentru înţelegere!
psa Natalia
cu drag! nu am indraznit mai devreme, am zis sa capat ceva experienta :)
Amin! asemenea si dvs!
Am uitat sa adaug inca o bucuriena , si anume, intalnirea cu dnele preotese la Taina sf Maslu, nu apucam sa vb mult dar e bucurie si e un strop de putere pt mai departe.
Trimiteți un comentariu