Chipuri de preotese: Victoria Berbecar – o luptă pentru naturaleţe şi tradiţie

Mi-a plăcut mult ce face doamna preoteasă din Botiza, meşteşug preluat (slavă Domnului!) şi de fiica ei. După o vizită recentă în Maramureş, în care imaginile mi-au rămas puternic amprentate de amestecul paradoxal şi înfiorător între tradiţional şi kitsch, o astfel de muncă mi se pare extraordinară. Şi mă bucur mult că este făcută de o preoteasă.

(Preoteasa Natalia)

Covoare vopsite în culori vegetale - un meşteşug redescoperit de preoteasa din Botiza

Foto: fotomaramures.ro

În general, când vine vorba de viaţa religioasă a unei comunităţi, în centrul atenţiei este, evident, preotul. Deşi canoanele bisericii spun că preoteasa are, de asemenea, un rol foarte important, soţiile preoţilor trec de multe ori neobservate. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Victoria Berbecar, preoteasa ortodoxă din Botiza.

Ea a ajuns să fie poate cea mai cunoscută din Maramureş, datorită preocupărilor sale inedite. S-a născut în 1944, în Ciceu-Mihăileşti (jud. Bistriţa-Năsăud). În anul 1974, s-a stabilit împreună cu soţul ei, părintele Isidor Berbecaru, în Botiza. După ce a absolvit Facultatea de Psihologie la Iaşi, s-a întors în Botiza, unde a descoperit un meşteşug tradiţional al zonei, care, după spusele preotesei, fusese uitat.

"Soţul meu era ocupat atunci cu construcţia bisericii, iar eu mai cutreieram văile şi dealurile de aici, de la Botiza, culegând flori pe care le testam să văd ce culoare aş putea obţine din ele. Aici, în Botiza, cu zeci de ani în urmă, poate chiar mai mult, ţesăturile se vopseau în culori vegetale, iar motivele folosite erau zoomorfe, antropomorfe şi romboidale", mărturiseşte Victoria Berbecar.

Ea spune că, atunci când a venit în Botiza, acest meşteşug era deja pierdut, iar lumea cumpăra fibre sintetice gata vopsite. Ea povesteşte că a învăţat de la mama ei această veche tehnică.

• Femeile din sat nu voiau să audă de arta populară tradiţională

Victoria Berbecar mărturiseşte că a folosit foarte multe plante pentru a realiza o gamă variată de nuanţe. "Am încercat să găsesc un model pe care să-l pot lucra şi să-l dau cuiva din sat să-l ţeasă", spune Victoria Berbecar. La început, i-a fost foarte greu să convingă femeile din sat să revină la meşteşugurile artei populare autentice. "Am încercat să le conving şi să le dovedesc că vopsitul natural este mult mai plăcut ochiului, că o casă unde sunt covoare de lână vopsite cu culori naturale este mai valoroasă şi că acele covoare reflectă cel mai bine personalitatea femeii din Maramureş. Nici nu voiau să audă de aşa ceva şi chiar luau în derâdere spusele mele. Spuneau că doamna popii n-are ce face şi fierbe urzici", povesteşte Victoria Berbecar. Însă ea nu s-a dat bătută, a continuat munca, a făcut "experimente" cu plante, a studiat folclorul maramureşean, ca să poată realiza compoziţii. Aşa a reuşit chiar să transpună pe pânză anumite poveşti şi legende auzite prin sat. Rezultatul muncii ei s-a văzut prima dată în luna iunie a anului 1983, când a avut prima expoziţie de covoare vopsite natural, pe care a prezentat-o la Sibiu. Victoria Berbecar spune că această expoziţie s-a bucurat de aşa un succes încât a fost solicitată să expună şi în capitală, la Muzeul Satului.

• Covoarele au plecat în străinătate... fără ea

Se ştie că, înainte de 89’, era foarte dificil să treci graniţele ţării, indiferent cine erai sau ce făceai. La fel s-a întâmplat şi cu preoteasa din Botiza, care nu a putut să iasă să-şi expună covoarele, însă a trimis un covor care a făcut chiar înconjurul lumii, iar până la urmă... s-a întors tot la ea. "Primul covor pe care l-am trimis dincolo de graniţe am ţinut neapărat să nu se vândă, motiv pentru care am cerut un preţ foarte mare, 5.000 lei, care reprezentau pe vremea aia cam zece salarii de-ale mele. Şi nu s-a vândut. După câţiva ani, s-a întors de unde a plecat, spre bucuria mea", mărturiseşte Victoria Berbecar.

• Tinerii de astăzi "iobăgesc" pământurile străinilor

Victoria Berbecar spune că, din păcate, după 1989 lumea a înţeles greşit libertatea câştigată, iar tinerii, în special de la ţară s-au îndepărtat tot mai mult de tradiţiile autentice.

"Pentru a-şi asigura un trai mai bun, tinerii de la sate merg să iobăgească moşiile din Italia, Germania sau alte locuri. Însă eu sunt optimistă şi am încredere că acest lucru nu va merge la nesfârşit şi lumea se va întoarce la tradiţie şi la credinţa moştenită din moşi strămoşi", a conchis Victoria Berbecar.

Ionuţ HOROBA, 

articol apărut în Glasul Maramureşului

TRADITII - Vopsitul in culori vegetale – un mestesug care va ajunge din casa preotului Berbecar din Botiza tocmai in… Lituania

Materialul video îl puteţi urmări aici.

Covoare vegetale (c) eMM.ro

Unele obiceiuri si traditii maramuresene sunt duse mai departe cu sfintenie. Familia preotului din Botiza a ajuns sa fie cunoscuta chiar si peste hotare datorita preocuparilor sale de a continua un mestesug stravechi. Este vorba de vopsitul covoarelor in culori naturale, pe care fiica preotesei Victoria Berbecar, Ioana Margarita Pop, este hotarata sa-l mentina si sa-l transmita urmatoarelor generatii. Mai mult decat atat, in aceste zile, la initiativa Victoriei Berbecar, care abia s-a intors din SUA, la casa preotului se organizeaza un workshop la care participa artiste populare venite tocmai din Lituania, hotarate sa invete mestesugul care a facut-o celebra pe preoteasa din Botiza.

Ioana Margarita Pop - Berbecar (c) eMM.ro

Fiica preotului din Botiza, Ioana Margarita Pop, este hotarata sa duca mai departe un mestesug odinioara foarte raspandit in zona Maramuresului. Vopsitul covoarelor in culori vegetale l-a invatat de la mama sa, preoteasa Victoria Berbecar, care, la randul ei, l-a deprins de la femeile batrane din sat, singurele care mai foloseau vopsitul natural, prin anii ’70, atunci cand familia s-a stabilit in Botiza.

“Am invatat de la mama sa folosesc culorile. Mama la randul ei a invatat de la femeile din sat” a spus Ioana Margarita Pop, fiica preotului Isidor Berbecar.

In anii 70, cand familia preotului a venit din Bistrita pentru a se stabili la Botiza, in localitatea maramureseana se vopsea deja in culori chimice. Asa ca Victoria Berbecar, sotia preotului,, s-a hotarat sa dezvolte mestesugul care era pe cale de disparitie, iar apoi sa-si invete fiica sa extraga si sa combine acele splendide culori. Si se pare ca a reusit.

Fibre vegetale (c) eMM.ro

“Verde, verde deschis se scoate din luscute, din ghiocel. Din ceapa scoatem galbenul, verde si o nuanta de maro scoatem din coji de nuca, mai folosim coaja de arin, alte flori de pe camp” a explicat Ioana Margarita Pop, care mai spune ca nu se pot obtine culori vii din plante, decat culori pastelate, iar covoarele cu rosu aprins sau albastru azuriu cu siguranta nu sunt vopsite natural..

Mestesugul maramuresean nu numai ca va fi transmis mai departe, ci el va ajunge tocmai in… Lituania. Si asta pentru ca, la casa preotului, in aceste zile, se desfasoara un workshop, la care participa cateva doamne lituaniene, care sunt hotarate si ele sa deprinda vopsitul in culori vegetale.

“Proiectul acesta este coordonat de doamna Iuga. Vom organiza un atelier in care sa invete cum se vopseste vegetal si cum se tese, o sa participam mai multi din sat” a spus Ioana Margarita Pop.

Artistele populare din Lituania sunt cazate la casa preotului si urmeaza ca, zilele urmatoare, sa ia lectii de vopsit si de tesut atat de la preoteasa Victoria Berbecar, cat si de la femeile din satul Botiza.

Alexandru Ruja, articol apărut pe emaramures.ro

[edit 7.ianuarie 2012:

Ziarul Lumina: Covoarele preotesei din Botiza]

Alte articole:

• Ziarul Lumina: „Covoarele zburătoare“ ale preotesei din Botiza