Articol relizat de Maria Burlă
După
masa de seară, înainte de a merge la culcare, fiecare își cere iertare de la
fiecare. Mai întâi copiii, de la părinți, dar și părinții de la copii. De
altfel, cererea „mă rog de mă iertați” e des rostită atât în casă, cât și în
biserică.
De la stânga la dreapta Maria, Sava, Pavel, Ștefănuț, Ciprian, Serafim și Nicolae (în brațele mamei).
Atunci
când își întemeiază o familie, omul își face niște socoteli, își creionează în
minte câteva planuri. Soții se gândesc în ce e bine să investească astfel încât
să fie fericiți și împliniți. Cea mai bună investiție pe care o poți face
într-o familie e să-ți iei angajamentul de a naște toți copiii pe care ți-i va
da Dumnezeu, de a-i crește și de a-i educa, gândindu-te că modelezi suflete
pentru cer, nu doar să îngrijești și să hrănești trupuri firave care să-ți fie
sprijin la bătrânețe. Această investiție merită toată osteneala deoarece este o
investiție pentru veșnicie. E adevărat, copiii au multe necesități, dar să le
dăm în primul rând dragostea noastră, căci fără ea se ofilesc.
Poate
cunoașteți familii cu mulți copii sau poate, din fericire, faceți parte dintr-o
asemenea familie în care Dumnezeu își revarsă binecuvântările sale. Soții care
au curajul să-și asume această responsabilitate cunosc mari bucurii, iar copiii
lor nu se vor simți niciodată singuri.
Viața unei familii creștine de la porțile
Transnistriei
La
porțile Transnistriei, pe malul Nistrului,trăiește o astfel de familie,
slujindu-L pe Dumnezeu în modestie. Când ajungi în Republica Moldova, ești ferm
convins că intri în alt timp. Înaintând prin micile sate, casele par de acum
jumătate de secol. De o parte și de alta a șoselei, rânduri de nuci se întind
pe zeci de kilometri. În satul Holercani din raionul Dubăsari, ulițele galbene
și prăfuite te duc cu gândul la copilăria bunicilor. Oamenii de aici trăiesc în
simplitate și acesta este motivul pentru care nu și-au alterat firea. Grija materiei
nu pare să-i apese și au multă dragoste pentru aproapele lor. Te salută
respectuos, iar copiii se joacă pe podețele caselor vopsite în verde și
albastru.
În ochii copiilor, seninătatea e de culoarea cerului
Pe
părintele Valeriu și preoteasa Raisa îi găsesc labiserică, împreună cu cei
șapte copii ai lor. Nu demult s-a terminat Vecernia. Mă întâmpină cu brațele
deschise și cu multă căldură sufletească. Pavel, Serafim, Ciprian, Sava,
Ștefan, Nicolae și Maria sunt bucuria și împlinirea lor și sunt de nedespărțit.
Acești copii au învățat de mici să iubească, să dăruiască, să asculte, iar în
ochii lor, seninătatea e de culoarea cerului.
Am
avut prilejul de a sta câteva zile în mijlocul lor și am rămas impresionată de
frumusețea trăirii acestor oameni.
Dimineața,
copiii se trezesc unul pe altul, se ajută la spălat și la îmbrăcat. Pavel, cel
mai mare, are 12 ani, iar Maria, mezina familiei, un an și jumătate. Toată
lumea face rugăciunile de dimineață împreună, iar apoi urmează masa, unde e o
disciplină desăvârșită. Părintele binecuvintează bucatele, fiecare dintre copii
își știe locul, dar mai ales faptul că nu sunt permise obrăzniciile. Dacă se
întâmplă vreuna, e suficient ca părintele să-l privească pe „vinovat”, iar
acesta se ridică și-și cere iertare.
„Mă rog de mă iertați!”
Copiii
ascultă de părinți, iar cei mai micuți ascultă de cei mai mari și îi ajută când
se ivește vreun prilej. La treburile casnice, fiecare primește sarcini pe
măsura puterii și vârstei lui. Copiii mai măricei știu deja să lucreze în
grădină, s-o ajute pe mama la pregătirea mesei sau la curățenie, dar și să fie
silitori la școală.
Când
părintele Valeriu slujește Sfânta Liturghie sau alte sfinte slujbe, toată
familia îl însoțește la biserica din satul vecin într-o mașină mică, în care
încap nouă suflete. În rest, timpul este bine drămuit.
După
masa de seară, înainte de a merge la culcare, fiecare își cere iertare de la
fiecare. Mai întâi copiii, de la părinți, dar și părinții de la copii. De altfel,
cererea „mă rog de mă iertați” e des rostită atât în casă, cât și în biserică.
Preoteasa
Raisa e o femeie blândă și foarte afectuoasă. Are puțin peste 30 de ani și
aproape 13 ani de când s-a căsătorit. Când l-a cunoscut pe părintele Valeriu,
cânta în corul catedralei din Chișinău. Au întemeiat o familie și s-au mutat la
țară, luând-o de jos. Astăzi e un ajutor de nădejde pentru soțul ei, dând
răspunsurile la strană, după rânduiala slujbelor. Micuța Maria e mai tot timpul
în brațele sale.
Premianții, pricepuți și la muzică
Pavel,
băiatul cel mare și fratele lui, Serafim, sunt premianți la școală și se pricep
bine să cânte la pian. Iau lecții și exersează acasă ori de câte ori au timp.
În jurul lor se strâng toți frățiorii să-i asculte. Serafim îmi povestește
entuziasmat de activitățile de la clasă și de prietenii lui. Îi place să facă
exerciții de gimnastică și să joace tenis de masă. Ciprian, de vreo 8-9 anișori
este îngerașul fraților săi atunci când mai apar conflicte pe la școală. Sava e
un copil mai deosebit. S-a născut cu o problemă de sănătate care s-a ameliorat
mult, e mai tăcut, însă uneori uimește prin cuvinte de oameni mari și-și bucură
părinții când le cântă troparul Învierii Domnului.
Ștefănuț
e doar un zâmbet, mă ia de mână să-mi spună un secret. Vrea să pună la cale un
plan. Ni se alătură și micul Nicolae, de trei anișori.
Tatăl
lor, părintele Valeriu e un om blând și riguros. Acasă și la biserică, nimeni
nu îndrăznește să iasă din cuvântul sfinției sale.
„Trebuie să fiu puternică, să nu deznădăjduiască
copiii în momente mai dificile”
Nu
e ușor să crești astăzi șapte copilași. „Nu avem bonă, trebuie să mă descurc
singură. Copilașii mai mici plâng, cei mai măricei mă ajută, trebuie să fiu
puternică, ca să nu deznădăjduiască ei în momente mai dificile .Însă peste
toate greutățile care apar trecem numai cu ajutorul lui Dumnezeu, mai ales când
vezi alături atâția ochișori dulci și nevinovați. Trebuie să-l ajut și pe
părintele la biserică, la slujbe, la strană, să-l sprijin și pe el, ajutorul
meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul” , îmi mărturisește doamna
preoteasă. Dânsa este originară din orașul Chişinău. Părintele Valeriu a fost
orfan, și-a pierdut părinții de mic, iar acum este preot la o parohie mică.
„Iubirea, dragostea, acestea înseamnă jertfire”
Un
creștin adevărat nu face ce vrea el, ci ceea ce i-ar plăcea lui Dumnezeu,
lăsând toate în voia cea sfântă a Lui. În opinia doamnei preotese, femeile care
vor puțini copii pierd mult, foarte mult: darul lui Dumnezeu și rodul dragostei
pe care ni L-a lasat El prin porunca „creșteți și vă înmulțiți și umpleți
pământul...”. „Le-aș ruga să nu-și uite datoria de mamă și răspunsul greu pe
care îl vor da lui Dumnezeu. Iubirea, dragostea, acestea înseamnă jertfire. Le
doresc creștinelor noastre jertfire de sine pe altarul familiei”.
Darul
nașterii este unul dintre cele mai mari daruri și responsabilități încredințate
omului de Dumnezeu. Părintele Arsenie Boca spunea că atunci când îți iei
răspunderea de a rodi copii, Stăpânul vieții îți va ajuta.
„Cea mai mare realizare a vieții mele este că sunt
mamă”
Ce
înseamnă astăzi să fii mamă a mulți copii? Doar o femeie curajoasă,
responsabilă, jertfelnică și iubitoare, care își cunoaște rostul său lăsat de
Dumnezeu, care știe că orice împlinire profesională nu este mai presus decât
aceea de a fi mamă poate ști răspunsul la această întrebare.
Preoteasa
Raisa îmi spune că e o bucurie nespusă, o mare binecuvântare să fii părinte, să
dai naștere unui copil, să-l ajuți pe Dumnezeu în creație. „Mie îmi place mult
cifra șapte pentru că noi, ortodocșii, avem șapte Sfinte Taine în Sfânta
noastră Biserică. Nu am planificat absolut niciun copil. Aveam șase băieței și,
nevrednică fiind, m-am rugat Domnului și părintelui pe care-l consider sfânt și
de la care primesc ajutor – părintelui Arsenie Boca – să-mi dăruiască prin
mijlocirile sale o fetiță… și iată că am fost auzită!”
„Ne rugăm Cerului să-i putem crește în frică de
Dumnezeu”
Tot
părintele Arsenie Boca spunea că e bine ca în vremea sarcinii, mama să-și
îndrepte purtările către Dumnezeu, Care săvârșește prin ea minunea îmbinării
unui pui de om cu un pui de cer, răsplată de fericire pentru ostenelile sale.
„Pentru
noi nu contează dacă avem șapte copii sau mai mulți, ne rugăm Cerului să ne dea
sănătate, putere și răbdarea de care avem mare nevoie, credință și binecuvântare
de sus, să-i putem crește în frică de Dumnezeu, să fie creștini adevărați,
pentru că importantă este calitatea, nu doar cantitatea. Fetița pe care o avem
este un dar deosebit, al șaptelea copil. Așa cum sunt șase zile lucrătoare, a
șaptea e ziua odihnei. Ea e într-adevăr bucuria noastră, a tuturor, și a
frățiorilor care au asteptat-o mult.”, apreciază dânsa.
Copiii odihnesc și refac omul
Binecuvântarea
familiei cu mulți copii, a mamei râvnitoare, este acolo unde se ia în serios
răspunderea maternă, adică purtarea crucii. Copiii odihnesc și refac omul. Ei
rezumă gingășia și frumusețea, puritatea, nevinovăția și credința. Chiar ei
sunt o refacere a omului. Privind acești copii, te înseninezi și dobândești
puterea de a zâmbi mai des, de a trăi firescul cu entuziasm.
A
venit și timpul să-mi iau rămas bun de la toți îngerașii. Pavel îmi cântă Oda bucuriei de Beethoven, apăsând cu multă stăpânire pe clapele
pianului. Serafim se uită peste umărul său. Micuța Maria se urcă pe genunchi și
privește pe fereastră. Ștefănuț și Nicolae aleargă prin curte. Sava e cu mama
lui, povestindu-i câte ceva, iar Ciprian meșterește o jucărie. Părintele a
plecat în grădină, aducându-mi bunătăți proaspete în dar. Mă despart de ei cu o
îmbrățișare caldă, să n-o pot uita curând.
SursA: doxologia.ro
4 comentarii:
Dumnezeu sa-i binecuvanteze! Si pe voi, preoteselor care va ingrijiti de acest blog minunat! Doamne ajuta!
Asa imi doresc sa arate toate familiile crestine! Multumesc pentru acest articol atat de ziditor.
Dragelor, multumim de gindul bun!
Trebuie insa sa ii multumim Andreei Tatiana, diaconita noastra, care ne-a semnalat acest articol.
Domnul sa ne miluiasca!
Dumnezeu sa va binecuvinteze Preoteselor.
117) VICLEANUL DIAVOL VREA ACUM ŞI SUFLETUL PREOTESEI
http://graiulortodox.wordpress.com/2012/09/28/117-vicleanul-diavol-vrea-acum-si-sufletul-preotesei
Dumnezeu sa ne ierte pe toti.
Trimiteți un comentariu