(figura şi rolul preotesei, într-un cuvânt adresat de mitropolitul Teofil de Gortina (Creta) clerului acestuia)
«Desigur, episcopul are în vedere în principal preoții care îşi exercită slujirea lor în sate şi în zonele rurale, dar și ceea ce se spune despre misiunea creștină universală a preotesei, jucată nu doar în parohie, dar şi în viaţa conjugală, pentru că, aşa cum a repetat un alt păstor mare al timpurilor noastre: "Soţia preotului este mântuirea lui sau blestemul lui." »
(Textul este extras dintr-un excelent studiu de F. QUARANTA, preot căsătorit în Evul Mediu. Cinci apologii, Claudiana, Torino, 2000, p.137-140 )
„Preoteasa este prima credincioasă din parohie. Este „caseta de prezentare”. Alături de ea, formezi „biserica de acasă”, iar din comuniunea voastră puteţi obţine multe beneficii. Şi cu siguranţă, reușita sau eșecul vostru ca și clerici este și opera soţiilor voastre.
Soţia ta, părinte, trebuie să aibă conştiinţa puternică a locului pe care ea îl ocupă. Dacă este mai în vârstă, acest lucru ar putea fi dificil. Dacă, însă, este tânără şi plină de zel și are drept soț un preot la fel de zelos, ea poate învăța și reuși în toate. E suficient să știe că ea nu este doar o soţie, asemenea oricărei alte femei căsătorite, ci are propriul titlu, o misiune, o lucrare proprii. Tovarășă şi soţie, asistent de încredere al preotului, prima dintre mamele creştine, la care toată lumea privește.... Model de gospodină, va arăta cum trebuie îngrijită casa. Ucenică virtuoasă în credinţă, îi va învăța virtuţile pe copiii săi, şi apoi pe fiecare femeie.
Toate aceste vor avea un impact asupra ta. Atunci când ea nu ştie cum să se comporte cuviincios, atunci când nu este o gospodină ordonată şi nu are niciun interes în casă şi atunci când nu este ospitalieră și nu primeşte pe toată lumea, cu bunătate şi blândeţe, toate vor avea un impact asupra ta. Dar dacă, din contră, ea emană parfumul purității pe care îl transmite și copiilor săi care câteodată suferă, conştientă fiind de faptul că este soţia unui preot şi se află în ochii tuturor, și dacă este împodobită cu smerenie şi cu aripile credinţei, cu care își ia zborul, și luminată cu harul şi bogăţia iubirii, atunci bucuriile preotesei tale vor fi, de asemenea, ale tale şi ea îți va da putere, te va proteja, te va ajuta să acţionezi sau să fii rezervat atunci când este cazul.
Voi știți toate astea pentru că sunteți preoți buni, şi toţi cei din regiune asemenea. Cu siguranță că aţi ales să vă căsătoriți cu o fată bună, care știe cum să se îmbrace cuviincios şi cum să se comporte în public, care a învăţat într-o familie creştină când trebuie să vorbească, când trebuie să tacă, şi când nu să intervină, ezitând chiar să atingă subiectul.
Adesea se spune că multe dintre ele nu au nicio opinie și își neglijează casa și obligațiile proprii unei preotese. Nu cred aceste critici, chiar dacă le-am amintit aici. Mai mult decât atât, unele chiar ar nega credinţa şi ar afișa un zâmbet înflorit pe buzele lor. Dacă, în ciuda a tot, există vreuna de acest fel (repet, nu cred acest lucru), atunci să-și plece capul, pentru că nu este doar o preoteasă rea, dar îi face și un deserviciu soţului ei preot. Repet că pentru toate acestea, părinte, tu vei suporta consecinţele.
Desigur, nu trebuie să vă educ eu preotesele. Consider că este la latitutidea voastră. Descrieţi-le modul în care vreți să vă fie, cum vă doriţi, şi dacă înțeleg şi consideră că această nevoie este serioasă, întemeiată și posibilă, se vor conforma.
Încerc să-mi imaginez bucuria voastră, părinte, când vezi că preoteasa ta este o mamă bună și adună, seara, în jurul tău copiii şi le transmite toată bunătatea ascunsă în interiorul ei. Şi când își îndrumă fata cu înţelepciune şi își temperează cu răbdare băiatul. Vei fi mândru de casa condusă de ea. (...)
Îmi imagnez, de asemenea, emoția ta când o vezi că se ridică într-o noapte pentru a merge la casa unui sărac şi a-i oferi la timp injecția cu penicilină sau pentru a schimba bandajul unui băiat rănit, pentru că nu există un medic de țară! Adevărat, ce bucurie ai simţit atunci când a cerut să urmeze cursul în oraş pentru a deveni o asistentă medicală: „Ar fi frumos, a spus, chiar și numai pentru a face o injecție aici, în casa noastră sau pentru a învăţa primul ajutor în caz de accident. Iar în parohia noastră există săraci mulţi care pot apela cu greu un doctor (...).”
Aceste bucurii si multe altele puteţi primi de la preoteasă, dacă porniţi cu zel şi credinţă în misiunea și rolul vostru în casă, parohie şi societate. Când o faceți să participe la misiunea voastră, împătășindu-i o problemă, o onorați ca și colaborator.
Încă un lucru. Este foarte probabil ca ea să dețină unele calități pe care tu nu le ai. Aici vreau să fac apel la înţelegerea şi modestia ta. Primește şi acceptă sfatul ei; dacă pare a fi bun, nu te teme că vei fi îndrumat greșit. Avem, de fapt, preotese care să fie modele pentru soţii lor? Cunosc una care ştie cum să remedieze toate greşelile comise de preotul său. Cum, de altfel, se poate și contariul. Există, în fapt, chiar şi soţii de clerici care nu pot renunța la nimic, care întunecă virtuţile unui preot. Desigur, acest lucru se întâmplă atunci când el nu are forță și personalitate.
Vrei să-ţi spun ceva? Când ai o soţie care nu se roagă, nu merge niciodată la biserică, atunci trebuie să te îngrijorezi. Şi dacă nici tu nu te rogi, atunci tuturor le va fi frică de voi. Dar dacă amândoi vă rugaţi, nu vă veți teme de nimeni: Hristos vă va lumina. Hristos nu a despărțit pe nimeni. Când El vede mâinile ridicate în rugăciune, inima Sa iartă. El recunoaște fiul loial şi umil, recunoscând suflarea Sa într-un „vas de lut”, liber, docil şi gata pentru a zbura spre El. Cum ar putea El să nu se grăbească în ajutor, El, care S-a răstignit pentru duşmanii Lui, El, care s-a rugat pentru cei care I-au pironit mâinile, cum ar putea să nu-i asculte pe copiii lui smeriți şi credincioşi, care cerșesc cu mâinile ridicate? ”
Theofilos Kanavos, Mitropolit al Gortinei şi Megalopolisului
“Ekklisia O ephimerios” (15/2/81), pp. 40-44.
(Traducere și adaptare C. Veronica)
“Ekklisia O ephimerios” (15/2/81), pp. 40-44.
(Traducere și adaptare C. Veronica)
4 comentarii:
M-as bucura mult daca ati putea rapunde framantarii mele privind posibilitatea unei preotese de a fi cat mai mult timp prezenta in familie si acolo unde este solicitata in slujirea ei avand in vedere ca tentatia de a alege un serviciu pentru a implini nevoile financiare ale familiei este tot mai mare....Va multumesc. Alexandra
Draga Alexandra, cred ca cel mai bine iti poate raspunde la aceasta intrebare duhovnicul tau. El te cunoaste cel mai bine si va stii sa te povatuiasca.
va multumesc pentru raspuns. Am pus intrebarea pentru ca am vazut ca s-a abordat pregatirea preotesei si ma gandeam in ce fel se poate aplica aceasta cu succes fara a neglija familia.
A avea sau nu un serviciu in cazul unei preotese (ca si in cazul oricarei femei crestine) e un subiect unde nu se pot spune prea multe, pentru ca efectiv fiecare caz este aparte. Este o alegere care depinde de la familie la familie (poti sa nu ai copii sau sa ai 10 etc), iar decizia se ia, cum spune si Eufemia, impreuna cu duhovnicul.
Trimiteți un comentariu