vineri, 18 noiembrie 2011

Postul şi musafirii

Zilele (miercurea şi vinerea) şi perioadele de post de peste an ne aduc uneori situaţii delicate :

1. Ajungem în vizită la cineva care nu posteşte

2. Avem musafiri care nu postesc sau oameni la lucru (îndeosebi în parohiile de la ţară) care nu concep mâncare fără carne în farfurie.



1. Pentru prima situaţie avem răspunsul Părintelui Paisie Aghioritul:

- Părinte, oamenii care trăiesc duhovniceşte în lume trebuie să arate celor lumeşti că postesc?
- Când e vorba de posturile rânduite de Biserica noastră – miercurea, vinerea, posturile mari - atunci trebuie, pentru că aceasta este o mărturisire a credinţei. Însă celelalte posturi, care se fac din nevoinţă, pentru dragostea lui Hristos, sau pentru a fi auzită rugăciunea noastră într-o anumită cerere, trebuie să se facă în ascuns”. (în volumul „Trezire duhovnicească)

Dar şi răspunsul Părintelui Teofil, mai direct, aşa cum îi era stilul: „Să spuneţi că postiţi şi să postească şi ei!” :). Detalii aici.


2. Pentru a doua situaţie, ne ajută Părintele Epifanie Teodoropulos :

„S-a pus adesea întrebarea dacă se îngăduie să se servească mâncare de dulce în cazurile sărbătorilor ono­mastice, evenimentelor excepţionale, întrunirilor cu prie­tenii etc, din perioada posturilor. Stareţul spunea că atenţia faţă de oameni este o mare virtute, faptă care nu se poate suspenda în perioadele de post. Insă pe masă să se pună în mod obligatoriu mâncăruri de post. In cadrul unor limite, ele pot fi mai drese sau mai gustoase dacă vrem să cinstim pe cineva, însă absolut obligatoriu de post. (…)

- Bine faceţi că primiţi oaspeţi. Şi v-o recomand asta. Chiar şi în zilele de post. Dar veţi servi mâncăruri de post. Îngrijite şi gustoase dacă vreţi să cin­stiţi pe cineva, dar de post. Să le-o spuneţi simplu: “Astăzi este post, de aceea vă servim mâncare de post. Nu vrem să călcăm legile Bisericii”.”

Detalii aici.


Pentru această a doua soluţie, există o serie de reţete de mâncăruri care sunt prea pretenţioase şi gustoase pentru cei care înţeleg aspectul de nevoinţă al postului, dar sunt excelente pentru mese festive care au loc în post, sau pentru oaspeţi pretenţioşi, sau pentru copii.

Iată o listă de reţete "mai drese şi gustoase" probate, la completarea căreia m-aş bucura dacă aţi participa:

Mai am în "repertoriu" un "kebap" de post şi o ciorbă de perişoare, dar nu le am pe internet, poate voi reuşi, cândva, să le postez.
Un post cu folos şi bucurie să aveţi, fără prea multe griji trupeşti!

Preoteasa Natalia

22 de comentarii:

Andreea Tatiana spunea...

Multumim de postare...f folositoare..chiar imi puneam problema aceasta desi nu m-am lovit foarte des de ea...Multumim si post cu folos! PS: Tortul de banane l-am facut si eu si este ff bun si fresh mai ales pt zilele de vara..

Maria spunea...

Si eu iti multumesc pentru postarea aceasta!

preoteasa Natalia spunea...

Cu mare drag, mă bucur de folos!

AdrianaB spunea...

Multumesc pt abordarea acestor teme incurcate..
Eu nici acum nu stiu cum sa fac cu mama mea care nu posteste:((...
Ea incearca sa-mi converteasca copiii la a manca "sanatos" iar eu incerc sa ii invat sa stina post.. Dumnezeu sa ne lumineze..
Si retetele bune de post, sunt foarte necesare:)

preoteasa Natalia spunea...

Adriana, pe ea nu ştiu dacă o poţi convinge (postul e o treabă de auto-convingere), dar în ceea ce priveşte copiii, nu găsiţi o variantă de compromis, adică sănătos şi de post? :)
Da, mai ales pentru copii sunt f.bune reţetele gustoase. Eu nu am postat decât ce am încercat, poate ne mai ajută şi alte doamne.
Ştii oare cartea Copilul vegetarian? Acolo sunt multe reţete de post numai bune pentru copii.

preoteasa Natalia spunea...

PS
http://hristosimpartasitcopiilor.blogspot.com/2011/11/repere-pentru-postul-copiilor.html

MariaM spunea...

Placintele (mici in general, inchise cu foaia) cu praz, ciuperci, spanac, masline sunt salvatoare la mine cel putin cand e vorba de musafiri.
Si la scoala la copii . Insa pe locul 2 bineinteles. Pe locul 1 nedetronat indiferent daca e de post sau de dulce ramane zilnic, checul. (copiii mei cel putin nici nu ma deosebesc checul de post de cel de dulce):)

preoteasa Natalia spunea...

O reţetă la plăcinte? sau sunt cu aluat congelat?

MariaM spunea...

Natalia, am scris de doua ori mmesajul, sterge tu te rog o data.Merci.
Nu stiu cum e aluatul ala ce se pune in congelator si apoi se lucreaza, cred ca e greu insa pitele astea mici se pot face cu orice aluat ce se foloseste si la cele mari insa se impaturesc individual (in jos in tava partea impaturita o pun . Ca idee ziceam.
Eu de cele mai multe ori in coca pun aproximativ 3 cesti de faina si inca o jumatate (faina cumpar ce creste singura , altfel trebuie pus praf de copt putin ) , pun o ceasca de ulei de masline, una de retzina si atat. iese o coca destul de moale si o las vreo jumatate de ora sa se oodihneasca dupa care o impart in bilute mici, fiecare biluta se intinde in foaie micuta si se umple cu o lingura de spanac sau ciuperci, praz sau ma rog ce umplutura pregatesc dinainte .Orice reteta insa de post cred ca poate fi folosita.
Toate bune.

preoteasa Natalia spunea...

Maria, eu congelat mă gândeam la cel pe care îl cumperi gata congelat, care e cel mai simplu, dar nu şi cel mai sănătos.
Mulţumim de idee! ce înseamnă "retzina"?

MariaM spunea...

A, am inteles.Astea gata facute dar congelate ies mai scump decat daca le cumperi de la un cuptor din vecinatate proaspete in ziua respectiva.Nu stiu de ce.
Eu "coca congelata" am crezut ca spuneti la coca aceea ce se framanta, apoi se pune la congelator, apoi iar se framanta si asta nu stiu de cate ori. Soacra mea facea coca din asta " de regine" cum ii spun eu.
Pentru "retzina" imi cer scuze, am scris repede si nu m-am gandit ca este ceva tipic aici. Insa este pur si simplu un vin alb ce miroase a rasina.:)Deci poate fi inlocuit cu orice vin alb cred.

preoteasa Eufemia spunea...

Multumesc si eu pentru sugestiile culinare. Am vazut si pe blogul Irinei "Dulce casa" propuneri foarte interesante pentru o saptamina intreaga(:
Retzina este un vin grecesc. Am raspuns eu, dar asteptam un raspuns mai detaliat de la MariaM. Multumesc si tie, MariaM pentru reteta pentru coca greceasca. Am tot vrut sa intreb pe cineva cum se face si am tot aminat. Nu stiu insa daca aici avem faina din aia buna ca la voi (: Post binecuvintat tuturor!

AdrianaB spunea...

MAriaM. si reteta de chec care-seamana-cu-cel-de-dulce?:)

MariaM spunea...

Sarbatori fericite tuturor. Imi cer scuze pentru intarzierea raspunsului, mi-a facut varsat de vant unul dintre copii intre timp si nu am mai avut chiar deloc timp liber:)
Deci, cu retzina nu prea stiu mai multe nici eu Eufemia pentru ca doar la gatit o folosesc asa ca nu m-am interesat.
Faina cred ca e buna in Romania sau asa ar fi normal cel putin dupa mintea mea pentru ca Romania are clima buna in privinta asta. Eu aici iau Jotis -e cea mai veche firma de faina din Grecia cred- iau pachetul rosu si nu mai e nevoie sa ii pun nici praf de copt asa ca scap de o grija.Checul de post eu il fac asa: amestec ulei de porumb o cana cu o cana jumatate de zahar brun bine cu mixerul dupa care rad o lamaie (coaja) si apoi pun in schimburi faina (cam 3-4 cani) cu sucul facut din zeama de portocale si apa minerala (cam 1-2 cani) . Eu pun si scortisoara (destula ) si iese o culoare foarte frumoasa maro roscat . Apoi ca la cel de dulce il pun in forma unsa si fainata si il las o ora la aprox 180-200 grade cu aer . Copiii mei nu mananca nici un fel de sandwichuri nici de dulce nici de post insa chec sau paine goala proaspata mananca zilnic asa ca nu prea ii intereseaza diferenta.:)

AdrianaB spunea...

MariaM, acum m-am prins ca tu esti Mihaela Maria noastra.. ce dor imi era de tine.. Unde te mai pot gasi?
Mersi frumos pt reteta, o fac chiar azi, ca suntem pe ultima suta de metri si parca nu mai e nimic de mancare:)
Te imbratisez,
adrianaB

MariaM spunea...

Craciun binecuvantat! Adriana, da eu sunt.:) Abia acum am vazut comentariul, il am acum si pe Nicola insa cu varsat de vant si nu am mai deschis deloc. Nu scriu pe nicaieri constant desi imi pare rau pentru ca nu mai folosesc aproape deloc in scris romana insa stii cum e dupa ce te arzi cu ciorba nu mai gusti nici iaurtul.Sarbatori cu pace in continuare va doresc.

Andreea spunea...

dar cu cadourile pe care le dam copiilor de Sfantul Nicolae si Craciun cum sa facem?

Natalia Corlean spunea...

Cum adică, Andreea? Dacă să fie de post sau nu?

Andreea spunea...

Da! sa fie de post sau nu? noi avem hram cu cateva zile inainte de Nasterea Domnului si atunci facem si serbarea copiilor, ne tot intrebam cum sa facem..multumesc!

Natalia Corlean spunea...

Andreea dragă,
habar nu am :). Voi trebuie să vă asumaţi o decizie. Eu pot doar să îţi spun că noi nu îi servim niciodată pe copii cu mâncare de dulce în post - chiar dacă ştim clar că mulţi (dacă nu cumva majoritatea) nu postesc. În anii când am mai luat câte ceva de Sf. Nicolae, am luat întotdeauna de post. Aşa ni se pare nouă, că măcar din partea familiei preotului să aibă un mesaj că suntem în post :). În plus, să oferi unui copil care posteşte (şi numai unul să fie între ei!) dulciuri de dulce – mi se pare o ispită nemeritată :).
Lucrurile pot fi însă văzute şi altfel, deci, cum spuneam, decizia vă aparţine. Poate mai primim şi alte păreri.

Andreea spunea...

nici noi exceptand acum cu cadourile de Craciun :D eram nehotarati cand sa facem serbarea copiilor, de Craciun sau de hram, pana la urma a ramas de hram pt ca unii copii erau plecati in vacanta de Craciun, asa ca ne-am prins singuri in plasa asta..iar copiii care nu puteau veni de Craciun, nu au venit nici de hram, asa ca....uneori alergam sa-i multumim pe toti dar degeaba..Domnul cu noi!

Natalia C. spunea...

E o experienţă din care aţi învăţat nişte lucruri care vă vor ajuta să luaţi deciziile în viitor. Învăţaţi din greşeli şi mergeţi mai departe cu bucurie! :) Slavă Domnului pentru toate!