File de jurnal de la Întâlnirea Grupului Internațional de Preotese „Sfânta Nona” – Roma 2023

În perioada 1-4 septembrie 2023 am avut marea bucurie să fiu prezentă la Întâlnirea Grupului Internațional de Preotese „Sfânta Nona” ce s-a desfășurat în Italia. Aceasta a fost a doua ediție și a fost organizată de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, cu binecuvântarea PS Siluan. Au participat aproximativ 150 de preotese din România, Italia, Republica San Marino, Germania, Spania, Portugalia, Franța, Olanda, Belgia, Irlanda, Austria și Canada.

Într-un fel, în Germania (unde a avut loc prima ediție a Întâlnirii), prin inițiativa curajoasă a doamnei preotese Cristina Benga, s-a născut un proiect comunitar binevenit și necesar. Din când în când, preotese ortodoxe din mai multe țări se întâlnesc într-un cadru aparte, pentru un schimb de experiență. 

În fapt, schimbul de experiență este punctul de reper al acestor întâlniri, care, în mare parte, vizează realitatea parohiilor ortodoxe românești în diaspora, a rolului preotului slujitor și implicit, al preotesei. O realitate care se traduce de multe ori, așa cum s-a evidențiat și la actuala întâlnire, printr-un efort foarte mare de a adapta și a transpune în viața parohiei din diaspora temeiurile învățăturii noastre ortodoxe, întregul bagaj cultural și în același timp, de a răspunde multor și diferitelor exigențe pe care le presupune trăirea într-un context diferit ca etnie și confesiune. 

Doamnele preotese nu au un statut anume în spațiul occidental, după cum a subliniat și PS Siluan, episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, întrucât nu există această tradiție. Rolul lor este aici unul de susținere și de ajutor în parohii, un rol care ține de grija pentru educație, pentru lucrarea socială. PS Siluan a accentuat temeinicia credinței în viața doamnelor preotese, credința lucrătoare în familiile lor, în parohiile în care sunt stabilite, și în raportul cu ceilalți, în societățile în care se găsesc.

Bucuria de a sluji aproapelui, tema aleasă în acest an, este un îndemn la deschidere, cunoaștere, comunicare, comuniune, ajutor, înțelegere, răbdare. 

Cele două întâlniri, prin obiectivele lor, prin problematicile ridicate, și mai ales prin dorința de a expune într-un cadru toate aceste aspecte, exprimă o exigență izvorâtă din dorința de cunoaștere și nevoia de experiență împărtășită.  Nu întâmplător, întâlnirile o au ca patroană pe Sfânta Nona, al cărei temei în viață a fost iubirea pentru Hristos, pentru copiii ei și pentru cei din jur. Adică, tot ceea ce se împlinește – mult sau puțin – de către fiecare, acolo unde este, înseamnă o dăruire cu iubire, liberă, fără presiune, după cum aprecia maica Maria, stareța mânăstirii Adormirea Maicii Domnului din Roma, invitată la actualul Congres. Maica a evidențiat importanța trăirii cuvântului lui Dumnezeu, indiferent de spațiul în care ești chemat să slujești Bisericii.

Această întâlnire a preoteselor de la Castel Gandolfo și Roma are toate valențele unui proiect comunitar. Grija, atenția și ajutorul îndreptate spre cei care calcă pragul bisericilor unde se află fiecare și în comunitatea din care face parte. Și poate acest proiect nu ar fi existat, dacă el nu se impunea cu precădere la nivel de experiență sau căutare de soluții în întâmpinarea multor realități și provocări pe care le întâmpină soțiile de preot, în special cele din afara țării. 

Organizarea acestei întâlniri, cu o dăruire și o răbdare extraordinară a grupului de doamne preotese de la Roma, Monte Compatri – Pantano și Torino în a răspunde la fiecare gând, sugestie sau întrebare venite din partea participantelor, până la conținutul și mesajul acestei întâlniri, a demonstrat din plin capacitatea de  implicare și responsabilitate, lucru care a creat nu doar admirație, dar mai ales inspirație, pentru toate doamnele preotese, în a întreprinde și alte frumoase inițiative. 

Timpul scurt nu a permis, din păcate, să se facă auzită lucrarea misionară a fiecărei preotese participante în parte, lucru important (unele aspecte au fost dezvăluite la atelierele organizate), care ar fi însemnat un plus al acestei întâlniri din punct de vedere al experienței dobândite de fiecare. 

Duminica femeilor mironosițe dovedește că, inițiativa, curajul si responsabilitatea sunt aspecte ale vieții creștine de zi cu zi, pe care și femeile și le pot asuma, acolo unde se cere și este nevoie. În proiectul inițiat de grupul preoteselor se regăsesc inițiativa, curajul și asumarea.

Înainte să ajung la Roma, nu am realizat dimensiunea acestei întâlniri, și nici importanța ei din punct de vedere comunitar. Tot ceea ce am auzit și am ascultat în acele zile a fost o surpriză extrem de plăcută. Schimbul de experiență și dialogul creat, comuniunea, căldura, și empatia sunt cele mai importante lucruri care m-am îmbogățit și cred ne-au îmbogățit pe toate.

Întâlnirea de la Castel Gandolfo, conferințele, atelierele de lucru atât de instructive, participarea la Sfânta Liturghie la sediul de la Roma al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, și de ce nu, momentele minunate de cunoaștere (agapele împreună, excursia prin cetatea eternă) au scos în evidență faptul că grupul preoteselor „Sfânta Nona” este un grup al bucuriei și al mărturisirii credinței în Hristos în lucrarea cotidiană, indiferent unde se întâmplă aceasta – într-un oraș, într-un colț de țară, într-un sat sau într-o comunitate departe de țară. 

Soții, mame, cu îndatoriri de lucru și serviciu din cele mai diferite, purtând adânc dorul de Țară și casă în suflet, preotesele din Occident se împart între diferitele îndatoriri și responsabilități, se adaptează din mers (cu multe dificultăți, adeseori) la realități noi și transmit că nu pot exista granițe sau obstacole în trăirea în duhul evangheliei lui Hristos, ci doar iubire și dăruire.  

Preoteasa Violeta Popescu, 

Parohia Sfântul Apostol Ioan Iacob din Arcore, Italia  

Publiat pe Doxologia.ro

 

Sfaturi și îndrumări utile pentru preotese - aparitie 2021

 Volumul este alcătuit de doamna preoteasă Liliana Lupu și este adresat în principal preoteselor de pe tărâmurile americane, însă este foarte de folos și pentru cele din întreaga lume.

Drepturile de autor aparțin Episcopiei Ortodoxe Române din America, însă cartea poate fi descărcată pentru folos personal de pe site-ul episcopiei, aici:

https://roea.org/files/Sfaturi-Hints-Preotese/Sfaturi-pentru-Preotese-final-ROM.pdf

Cuvinte de încurajare și mângâiere pentru soțiile de preoți de la Arhimandritul Efrem Vatopedinul

„Să nu uitați niciodată că aveți un rol, o misiune însemnată, o slujire deosebită și o contribuție importantă de adus în lume.”

„Trebuie să știm că drumul către Hristos este întotdeauna un drum al Golgotei. De aceea, calea pe care mergeți voi împreună cu soții voștri este o cale deosebită și binecuvântată. Este o cale cu mult har, dar pe care apar multe piedici de la diavol.”

„În spatele unui preot bun stă o preoteasă bună, iar în spatele unui preot lipsit de grijă duhovnicească, de multe ori se găsește o preoteasă lumească.”

„Asumându-vă povara familiei, îi ușurați crucea preotului și așa are posibilitatea de a se ocupa de turma sa. Astfel, contribuiți și voi, preotesele, la lucrarea de mântuire a Bisericii.”

„Dacă priviți slujirea și misiunea voastră și a soților voștri într-un mod duhovnicesc, cu bucurie vă veți asuma această povară a familiei.”

„Când soții voștri preoți lipsesc de acasă, pentru că au îndatoriri păstorești, atunci lipsește și mângâierea omenească. Iar Dumnezeu nu vă va nedreptăți, ci vă va trimite mângâierea dumnezeiască.”

„Să vă îndepliniți misiunea cu poftă și cu entuziasm, pentru că așa sunteți în voia lui Dumnezeu. Și când veți vedea că toate ușile sunt închise, să știți că toate vi se vor deschide. După cum spunea și Sfântul Iosif Isihastul, la capătul răbdării istovitoare, se face simțit harul lui Dumnezeu.”.

„Mă rog ca harul lui Dumnezeu să vă dea această putere să fiți întotdeauna bucuroase, să aveți nădejde și pe toate să le lăsați în seama lui Dumnezeu.”

 Via Doxologia.ro

Cuvinte extrase din întâlnirile online ale Arhimandritului Efrem Vatopedinul cu soțiile de preoți. Puteți urmări înregistrările complete aici: 19 noiembrie 2021 și 28 ianuarie 2021.

Vezi și: Soția de preot are o misiune dificilă, dar unică

A doua sinaxă a Părintelui Stareț Efrem de la Vatoped cu soțiile de preoți din Patriarhia Română: ”Nu vă temeți de nimic! Mergem înainte ca ortodocși!”

A doua sinaxă a Părintelui Stareț Efrem de la Vatoped cu soțiile de preoți din Patriarhia Română, ce s-a desfășurat în această seară pe platforma elenă Pemtousia, și care a fost organizată de Grupul Preoteselor de pe FaceBook, mi-a adus din nou bucuria întâlnirii cu acest ”Gheronda” din zilele noastre. 

Am transcris mai jos câteva dintre povețele spuse de Părintele Stareț, care întotdeauna aduce un gând binecuvântat, un cuvânt bun. La el toate sunt ”kala”, adică bune. 

Un gând de mulțumire și părintelui Gavriil Vatopedinul, care a tradus în limba română și această sinaxă, la fel cum a făcut și cu prima, dar și cu toate celelalte sinaxe minunate, cu care Gheronda Efrem a ajutat ortodocșii din întreaga lume în aceste luni dificile.

1. ”Copiilor nu trebuie să le spui multe despre Dumnezeu, ci lui Dumnezeu trebuie să îi spui multe despre copiii tăi.

2. Este foarte bine ca, copiii să aibă duhovnic. Acesta poate să îi povățuiască și povețele lui pot fi salvatoare. De asemenea, este bine ca copiii de preot să aibă un alt preot duhovnic, nu pe preotul care este tatăl lor.

3. Pe copiii trebuie să îi povățuim cu binele și cu rugăciunea.

4. Sfântul Paisie Aghioritul spunea că dacă nu te înțelege soțul, să îl înțelegi tu pe el.

5. Cu mierea mâncăm mai multă pâine decât cu oțetul. (Cu alte cuvinte, este bine să vorbim frumos, să ne purtăm frumos.)

6. Sunteți femei răsăritene, nu apusene. De aceea, trebuie să puneți accentul pe inimă, nu pe rațiune.

7. Întotdeauna sfaturile pe care le dați, să fie din Evanghelie. Atunci va fi bine.

8. Pentru că preoteasa este prima femeie din parohie, se impune ca îmbrăcămintea ei să fie cuviincioasă.

9. Să credeți cu desăvârșire în Hristos. Așa cum magii vedeau steaua, care i-a dus până la Pruncul Iisus Hristos, tot așa și voi veți primi înger să vă însoțească în parohie. (Sfat pentru o familie de preot și preoteasă ce merg pentru prima dată într-o parohie.)

10. Nu vă temeți de nimic! Mergem înainte ca ortodocși. Noi nu depindem de Biden sau de alt președinte, ci de Hristos. Să nu vă temeți și să nu vă îngrijorați în privința viitorului!”

Adela Alexe - preoteasa care îi pictează pe serafimii cei cu multe aripi

Astăzi am descoperit, la recomandarea părintelui Dorin Picioruș, lucrările pictate ale doamnei preotese Adela Alexe. M-au impresionat în mod plăcut, mai ales că maniera de a picta este apropiată de școala greacă de pictură și, prin extensie, de viziunea iconografică autentică bizantină.

Postez câteva dintre lucrările care mi-au plăcut. Dar, dacă vreți să vă bucurați ochii și mintea cu altele, puteți să o faceți accesând pagina personală de fb a doamnei preotese.

Întâlnirea soțiilor de preot din Episcopia Hușilor

https://www.trinitas.tv/intalnirea-sotiilor-de-preot-din-episcopia-husilor/

Cătălina Dănilă Buzățelu - preoteasa poet

Postez mai jos un mesaj de suflet pentru cele dintre voi care vreți să citiți pagini pline de gingășie, scrise de un suflet nobil de preoteasă, doamna preoteasă Cătălina Dănilă Buzățelu:

Dragi prieteni,

Vă anunț cu bucurie că a apărut mult așteptatul volum de poezii "Muguri de lumină", lucrare finalizată cu ajutorul unui om extraordinar de talentat, doamna Luca Ana. Sunt poeziile scrise în ultimii 5 ani, un volum în care am picurat tot ce-am avut mai bun în suflet.
De asemenea, voi face o bucurie și acelora care așteaptă de ani de zile să citească primul meu roman publicat, "Lacrima sufletului", cu stocul epuizat de mai bine de 7 ani.
A avut parte de a treia ediție și mult îndrăgitul roman "Mi-e dor de Tine, Doamne" vândut până acum în peste 4000 de exemplare și cu stocul epuizat de aproximativ 2 ani.
Prețul fiecărui volum în parte este de 25 de lei, iar un pachet cu toate cele trei cărți va fi 70 de lei. Pentru comenzi, aștept mesaj în privat. Doresc să vă spun și că tirajul este foarte mic, drept pentru care voi onora comenzile în ordinea sosirii lor.

Le mulțumesc tuturor acelora care m-au încurajat și m-au ajutat la îndeplinirea acestui vis. Mulțumesc, dragul meu soț, mulțumesc părinte Marius Buzatelu!

SurSa: pagina fb

Mai postez o poezie minunată despre un copil minunat.

Minune - Cătălina Dănilă Buzățelu

Mi-am dorit, Doamne, știi prea bine,
un pui de om, să semene cu Tine.

Ș-am crezut, Doamne, c-ai uitat
Căci, neștiind nimic, m-am întristat.

Pentru un timp, cu rugăciuni în taină
m-am îmbrăcat mereu în nouă haină
și istovind din așteptarea mea,
am resimțit ușor Iubirea Ta.

Cu gingășie ai sădit în mine
ce mi-am dorit mai sfânt, eu de la Tine.

Iar după nouă luni, pe înserate,
cu lacrimi și iertare de păcate,
un înger … a venit la mine.

Și știi prea bine… Semăna cu Tine!

SurSa: catalinadanila

E vremea colindelor

Un cor inedit, Corul familiilor de preoți din Brașov, dirijat de părintele profesor Dr. Sorin Dobre, a participat joi, 20 decembrie, la un concert de colinde susținut la Catedrala mitropolitană din Sibiu. 

Felicitări  tuturor membrilor Corului, începând de la cei mai mici și până la cei mai destoinici, pentru frumusețea interpretării, pentru dragoste, răbdare, perseverență!

Sursa:Mitropolia Ardealului

Nașterea lui Hristos să ne fie de folos! 

Gînduri pline de bucurie de la Durău

Dragi preotese,

postez mai jos o parte dintr-o scrisoare plină de căldură sufletească, pe care am primit-o de la preoteasa Alexandra în cutia noastră poștală. Mulțumim pentru gîndurile trimise dragă preoteasă Alexandra!

Nădăjduiesc ca textul să fie de folos pentru cît mai multe dintre voi!
preoteasa Eufemia


” Dragele mele,

tocmai ne-am intors de la Durau unde am participat la bine cunoscuta conferinta Preotul si preoteasa - parinti in familie si parohie ...

***

A fost foarte impresionant sa ascult povesti de viata cu bucurii si necazuri, sa invat din experienta bogata a altor preotese si mai ales sa ma bucur de faptul ca am gasit ecou si incurajare pentru o decizie pe care am luat-o din iarna care a trecut - m-am reintors de 7 luni in caminul nostru cu activitate aproape 100%, intrucat lucrez doar de acasa la calculator cu fractiune de norma, cateva ore pe zi. Noi am hotarat impreuna cu duhovnicul ca este mult mai util sa ma implic in activitati educative sub tutela parohiei, decat sa ma lupt cu morile de vant in invatamant unde prezenta mea, in ciuda tuturor incercarilor nu a adus din pacate un aport sesizabil pentru comunitate, in afara ca am cunoscut o singura fata care se implica acum in activitati la biserica ...

***

Pentru mine aceasta conferinta a fost un mare dar primit si asteptat cu multa bucurie si mai ales m-am bucurat sa aud din partea ierarhului nostru cat de necesar este sa ne facem curaj sa investim cat mai mult timp din viata noastra in slujirea noastra cea mai sfanta, familia si sustinerea sotului si sa incercam pe cat posibil sa fim acolo unde este nevoie de noi, in functie si de posibilitatile pe care le putem crea daca nu exista intotdeauna la indemana. Asta a fost rugamintea catre noi, sa facem ceea ce ne este la indemana in acest sens, si sa ne rugam seara cu toata familia, aceste lucruri fiind esentiale. M-am mangaiat foarte mult pentru faptul ca nu avem copiii prin cuvintele spuse de o preoteasa cu 3 copiii care regreta ca fiind ocupata cu copiii si serviciul nu poate face activitati in parohie asa cum si-ar dori si tanjeste foarte mult dupa asta, am inteles ca nu sunt numai dezavantaje atunci cand nu ai copiii personal, si ca trebuie valorificata situatia pe care o traiesti la un moment dat la maximum, incercand sa iei in considerare aspectele pozitive.

***

Ni s-au prezentat filme si proiectii unde am putut intelege cat de mult isi doresc sotii nostri sa ne cucereasca in fiecare zi ca sotii si femei iubite si ca noi trebuie sa punem pe primul plan echilibrul si armonia in relatia si casnicia noastra din care decurge binele in cresterea copiilor si in slujirea preoteasca. Invitat in prima seara a fost pr. prof. Constantin Coman care a vorbit personal, din experienta sa de familist despre casnicie, relatia sot-sotie in familia preotului si despre specificul feminin care se implineste complementar cu cel masculin.

 

***

Am asteptat aceasta conferinta cu tanjire, am urmarit cu mare interes tot ce s-a scris in presa ortodoxa despre seriile din primavara si vara si acum ne-a venit randul sa traim si noi aceste bucurii. Mare lucru este sa platesti o suma modica si sa primesti 3 zile de relaxare, prietenie, discutii si mic concediu! Slava lui Dumnezeu pentru toate si multimiri tuturor celor care ne-au purtat de grija ca noi sa ne simtim ca niste copiii in tabara!

Cu drag,
preoteasa Alexandra ”

De cand sunt preoteasa…

 

 SursA FotO: arhiva personală

 

Am învățat:

 

- să îmi înfrânez curiozitatea specific feminină de a ști tot ce face soțul meu (am început să exersez acest lucru încă de când ne-am căsătorit și bine mi-a prins);

 

- să mă descurc și singură în anumite situații când ar fi fost nevoie de ajutorul lui, sau să am răbdare până va putea rezolva (aici mai am mult de lucru, dar orice progres este important);

 

- să savurez din plin fiecare clipă petrecută împreună, având în vedere că timpul în care stă acasă e tot mai scurt;

 

- să mă bucur de lucruri mărunte, aparent simple, cum ar fi: o plimbare în parc, o masă în familie, o ieșire cu prietenii, o carte bună etc.

 

- să nu iau personal criticile aduse preoților și Bisericii în general;

 

- să nu mai pun la suflet observațiile răutăcioase și nefondate ale oamenilor;

 

- și lista poate continua.

 

De fapt, toate aceste lucruri nu le-am dobândit ca prin magie, doar pentru faptul că soțul meu a devenit preot. Preoția nu-l transformă pe preot dintr-o dată în alt om, și cu atât mai puțin pe preoteasă. Am mai învățat câte ceva pentru că s-a creat contextul favorabil, dar procesul de schimbare a început cu mult timp înainte de a mă căsători, și este unul care va dura toată viața!

 

Tot timpul voi avea ceva de schimbat/corectat la propria mea persoană. Dacă nu sunt atentă la ce fac și ce ar fi de îndreptat, faptul că sunt preoteasă nu mă ajută cu nimic, ba chiar poate să mă încurce și mai mult. Deoarece răspunderea este mai mare, și implicit, situațiile delicate cărora trebuie să le fac față sunt mai multe. Și doar dacă am echilibru interior și sunt împăcată cu mine însămi, cu Dumnezeu și cu cei din jur pot face față provocărilor și-mi pot împlini chemarea.

 

Mulți au impresia că odată ce ai devenit preot/preoteasă, ai primit și puterea magică de a le rezolva pe toate și de a face față tuturor situațiilor. Numai că nu este așa. Această putere vine numai din relația strânsă pe care o ai cu Dumnezeu, deschiderea ta și procesul continuu de schimbare a propriei persoane.

 

Pace și bucurie sfântă!

Alina-Nicoleta

 

SursA: prosanthropos.wordpress.com

 

Întrebări. 1: Care sunt bucuriile unei preotese?

La sugestia Cristinei de a ruga preotesele care vizitează site-ul să răspundă la câteva întrebări, vă adresăm această rugăminte de a ne împărtăşi din gânduri şi experienţă. Pentru ajutor şi sprijin reciproc, pentru întărire.
Aşteptăm răspunsurile la comentarii.

Prima întrebare:
Care sunt bucuriile unei preotese?

Cu drag în Domnul nostru,

Natalia

Matuska Raisa: „Trebuie să fiu puternică, să nu deznădăjduiască copiii”

Articol relizat de Maria Burlă

După masa de seară, înainte de a merge la culcare, fiecare își cere iertare de la fiecare. Mai întâi copiii, de la părinți, dar și părinții de la copii. De altfel, cererea „mă rog de mă iertați” e des rostită atât în casă, cât și în biserică.

De la stânga la dreapta Maria, Sava, Pavel, Ștefănuț, Ciprian, Serafim și Nicolae (în brațele mamei).

Atunci când își întemeiază o familie, omul își face niște socoteli, își creionează în minte câteva planuri. Soții se gândesc în ce e bine să investească astfel încât să fie fericiți și împliniți. Cea mai bună investiție pe care o poți face într-o familie e să-ți iei angajamentul de a naște toți copiii pe care ți-i va da Dumnezeu, de a-i crește și de a-i educa, gândindu-te că modelezi suflete pentru cer, nu doar să îngrijești și să hrănești trupuri firave care să-ți fie sprijin la bătrânețe. Această investiție merită toată osteneala deoarece este o investiție pentru veșnicie. E adevărat, copiii au multe necesități, dar să le dăm în primul rând dragostea noastră, căci fără ea se ofilesc.

Poate cunoașteți familii cu mulți copii sau poate, din fericire, faceți parte dintr-o asemenea familie în care Dumnezeu își revarsă binecuvântările sale. Soții care au curajul să-și asume această responsabilitate cunosc mari bucurii, iar copiii lor nu se vor simți niciodată singuri.

Viața unei familii creștine de la porțile Transnistriei

La porțile Transnistriei, pe malul Nistrului,trăiește o astfel de familie, slujindu-L pe Dumnezeu în modestie. Când ajungi în Republica Moldova, ești ferm convins că intri în alt timp. Înaintând prin micile sate, casele par de acum jumătate de secol. De o parte și de alta a șoselei, rânduri de nuci se întind pe zeci de kilometri. În satul Holercani din raionul Dubăsari, ulițele galbene și prăfuite te duc cu gândul la copilăria bunicilor. Oamenii de aici trăiesc în simplitate și acesta este motivul pentru care nu și-au alterat firea. Grija materiei nu pare să-i apese și au multă dragoste pentru aproapele lor. Te salută respectuos, iar copiii se joacă pe podețele caselor vopsite în verde și albastru.

În ochii copiilor, seninătatea e de culoarea cerului

Pe părintele Valeriu și preoteasa Raisa îi găsesc labiserică, împreună cu cei șapte copii ai lor. Nu demult s-a terminat Vecernia. Mă întâmpină cu brațele deschise și cu multă căldură sufletească. Pavel, Serafim, Ciprian, Sava, Ștefan, Nicolae și Maria sunt bucuria și împlinirea lor și sunt de nedespărțit. Acești copii au învățat de mici să iubească, să dăruiască, să asculte, iar în ochii lor, seninătatea e de culoarea cerului.

Am avut prilejul de a sta câteva zile în mijlocul lor și am rămas impresionată de frumusețea trăirii acestor oameni.

Dimineața, copiii se trezesc unul pe altul, se ajută la spălat și la îmbrăcat. Pavel, cel mai mare, are 12 ani, iar Maria, mezina familiei, un an și jumătate. Toată lumea face rugăciunile de dimineață împreună, iar apoi urmează masa, unde e o disciplină desăvârșită. Părintele binecuvintează bucatele, fiecare dintre copii își știe locul, dar mai ales faptul că nu sunt permise obrăzniciile. Dacă se întâmplă vreuna, e suficient ca părintele să-l privească pe „vinovat”, iar acesta se ridică și-și cere iertare.

„Mă rog de mă iertați!”

Copiii ascultă de părinți, iar cei mai micuți ascultă de cei mai mari și îi ajută când se ivește vreun prilej. La treburile casnice, fiecare primește sarcini pe măsura puterii și vârstei lui. Copiii mai măricei știu deja să lucreze în grădină, s-o ajute pe mama la pregătirea mesei sau la curățenie, dar și să fie silitori la școală.

Când părintele Valeriu slujește Sfânta Liturghie sau alte sfinte slujbe, toată familia îl însoțește la biserica din satul vecin într-o mașină mică, în care încap nouă suflete. În rest, timpul este bine drămuit.

După masa de seară, înainte de a merge la culcare, fiecare își cere iertare de la fiecare. Mai întâi copiii, de la părinți, dar și părinții de la copii. De altfel, cererea „mă rog de mă iertați” e des rostită atât în casă, cât și în biserică.

Preoteasa Raisa e o femeie blândă și foarte afectuoasă. Are puțin peste 30 de ani și aproape 13 ani de când s-a căsătorit. Când l-a cunoscut pe părintele Valeriu, cânta în corul catedralei din Chișinău. Au întemeiat o familie și s-au mutat la țară, luând-o de jos. Astăzi e un ajutor de nădejde pentru soțul ei, dând răspunsurile la strană, după rânduiala slujbelor. Micuța Maria e mai tot timpul în brațele sale.

Premianții, pricepuți și la muzică

Pavel, băiatul cel mare și fratele lui, Serafim, sunt premianți la școală și se pricep bine să cânte la pian. Iau lecții și exersează acasă ori de câte ori au timp. În jurul lor se strâng toți frățiorii să-i asculte. Serafim îmi povestește entuziasmat de activitățile de la clasă și de prietenii lui. Îi place să facă exerciții de gimnastică și să joace tenis de masă. Ciprian, de vreo 8-9 anișori este îngerașul fraților săi atunci când mai apar conflicte pe la școală. Sava e un copil mai deosebit. S-a născut cu o problemă de sănătate care s-a ameliorat mult, e mai tăcut, însă uneori uimește prin cuvinte de oameni mari și-și bucură părinții când le cântă troparul Învierii Domnului.

Ștefănuț e doar un zâmbet, mă ia de mână să-mi spună un secret. Vrea să pună la cale un plan. Ni se alătură și micul Nicolae, de trei anișori.

Tatăl lor, părintele Valeriu e un om blând și riguros. Acasă și la biserică, nimeni nu îndrăznește să iasă din cuvântul sfinției sale.

„Trebuie să fiu puternică, să nu deznădăjduiască copiii în momente mai dificile”

Nu e ușor să crești astăzi șapte copilași. „Nu avem bonă, trebuie să mă descurc singură. Copilașii mai mici plâng, cei mai măricei mă ajută, trebuie să fiu puternică, ca să nu deznădăjduiască ei în momente mai dificile .Însă peste toate greutățile care apar trecem numai cu ajutorul lui Dumnezeu, mai ales când vezi alături atâția ochișori dulci și nevinovați. Trebuie să-l ajut și pe părintele la biserică, la slujbe, la strană, să-l sprijin și pe el, ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul” , îmi mărturisește doamna preoteasă. Dânsa este originară din orașul Chişinău. Părintele Valeriu a fost orfan, și-a pierdut părinții de mic, iar acum este preot la o parohie mică.

„Iubirea, dragostea, acestea înseamnă jertfire”

Un creștin adevărat nu face ce vrea el, ci ceea ce i-ar plăcea lui Dumnezeu, lăsând toate în voia cea sfântă a Lui. În opinia doamnei preotese, femeile care vor puțini copii pierd mult, foarte mult: darul lui Dumnezeu și rodul dragostei pe care ni L-a lasat El prin porunca „creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul...”. „Le-aș ruga să nu-și uite datoria de mamă și răspunsul greu pe care îl vor da lui Dumnezeu. Iubirea, dragostea, acestea înseamnă jertfire. Le doresc creștinelor noastre jertfire de sine pe altarul familiei”.

Darul nașterii este unul dintre cele mai mari daruri și responsabilități încredințate omului de Dumnezeu. Părintele Arsenie Boca spunea că atunci când îți iei răspunderea de a rodi copii, Stăpânul vieții îți va ajuta.

„Cea mai mare realizare a vieții mele este că sunt mamă”

Ce înseamnă astăzi să fii mamă a mulți copii? Doar o femeie curajoasă, responsabilă, jertfelnică și iubitoare, care își cunoaște rostul său lăsat de Dumnezeu, care știe că orice împlinire profesională nu este mai presus decât aceea de a fi mamă poate ști răspunsul la această întrebare.

Preoteasa Raisa îmi spune că e o bucurie nespusă, o mare binecuvântare să fii părinte, să dai naștere unui copil, să-l ajuți pe Dumnezeu în creație. „Mie îmi place mult cifra șapte pentru că noi, ortodocșii, avem șapte Sfinte Taine în Sfânta noastră Biserică. Nu am planificat absolut niciun copil. Aveam șase băieței și, nevrednică fiind, m-am rugat Domnului și părintelui pe care-l consider sfânt și de la care primesc ajutor – părintelui Arsenie Boca – să-mi dăruiască prin mijlocirile sale o fetiță… și iată că am fost auzită!”

„Ne rugăm Cerului să-i putem crește în frică de Dumnezeu”

Tot părintele Arsenie Boca spunea că e bine ca în vremea sarcinii, mama să-și îndrepte purtările către Dumnezeu, Care săvârșește prin ea minunea îmbinării unui pui de om cu un pui de cer, răsplată de fericire pentru ostenelile sale.

„Pentru noi nu contează dacă avem șapte copii sau mai mulți, ne rugăm Cerului să ne dea sănătate, putere și răbdarea de care avem mare nevoie, credință și binecuvântare de sus, să-i putem crește în frică de Dumnezeu, să fie creștini adevărați, pentru că importantă este calitatea, nu doar cantitatea. Fetița pe care o avem este un dar deosebit, al șaptelea copil. Așa cum sunt șase zile lucrătoare, a șaptea e ziua odihnei. Ea e într-adevăr bucuria noastră, a tuturor, și a frățiorilor care au asteptat-o mult.”, apreciază dânsa.

Copiii odihnesc și refac omul

Binecuvântarea familiei cu mulți copii, a mamei râvnitoare, este acolo unde se ia în serios răspunderea maternă, adică purtarea crucii. Copiii odihnesc și refac omul. Ei rezumă gingășia și frumusețea, puritatea, nevinovăția și credința. Chiar ei sunt o refacere a omului. Privind acești copii, te înseninezi și dobândești puterea de a zâmbi mai des, de a trăi firescul cu entuziasm.

A venit și timpul să-mi iau rămas bun de la toți îngerașii. Pavel îmi cântă Oda bucuriei de Beethoven, apăsând cu multă stăpânire pe clapele pianului. Serafim se uită peste umărul său. Micuța Maria se urcă pe genunchi și privește pe fereastră. Ștefănuț și Nicolae aleargă prin curte. Sava e cu mama lui, povestindu-i câte ceva, iar Ciprian meșterește o jucărie. Părintele a plecat în grădină, aducându-mi bunătăți proaspete în dar. Mă despart de ei cu o îmbrățișare caldă, să n-o pot uita curând.

SursA: doxologia.ro

Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (1): Bucuriile unei preotese

Un interviu realizat de Sophia Moshura, de la publicaţia Prav Mir.

PravMir a rugat două matushka (cuvântul rusesc pentru soţiile de preot) să-şi exprime gândurile în legătură cu ceea ce înseamnă să fii preoteasă. Deşi ambele au copii mici şi multe responsabilităţi, ne-au oferit perspective interesante şi profunde din „culisele” vieţii unei familii de cleric.

Matushka Mary Holste este soţia Părintelui Hermogen, care slujeşte la BisericaOrtodoxă Rusă „Naşterea Maicii Domnului” din Menlo Park - California, şi fiica Părintelui Stephen Freeman, bine-cunoscutul blogger. Este soţie de preot de şase ani, ea şi soţul ei având doi fii. Parohia lor este una parohiile Bisericii Ortodoxe a Americii (OCA) care ţin slujbele în special în slavonă, cu scopul de a sluji numeroşilor ruşi care trăiesc în zonă, deşi în parohie sunt, fireşte, bineveniţi oameni din toate mediile.

Matushka Katherine Kallaur este soţia Diaconului Eugene, care slujeşte la BisericaOrtodoxă Rusă „Sfântul Serafim de Sarov” din Sea Cliff- New York, şi fiica Pr. Elias Gorsky. Ei au doi băieţi şi o fetiţă. Fiul lor cel mare s-a născut cu sindromul Down, însă cu ajutorul Domnului şi perseverenţa părinţilor, la vârsta de şapte ani el vorbeşte fluent în rusă şi engleză.

Sophia Moshura: Vom începe într-o notă pozitivă. Care sunt bucuriile unei preotese?

Matushka Mary: Sunt multe bucurii în a fi preoteasă. Îmi place să cred că până şi anumite treburi zilnice, cum ar fi pregătitul cinei sau spălatul rufelor, au un element de har, ştiind că fac asta nu numai pentru bărbatul pe care îl iubesc, ci şi pentru preotul care slujeşte zilnic în Sfântul Altar al Domnului. Ca soţie a preotului, am privilegiul vieţii şi rugăciunilor lui în fiecare zi. Îmi face mare plăcere să discutăm despre ideile lui, cărţile pe care le citeşte sau nevoile parohiei. În biserică, am ocazia să-i aud predicile în contextul vieţii noastre de familie, ceea ce consider că le umple de şi mai multe înţelesuri. De asemenea, este o bucurie foarte mare pentru mine să fiu implicată în viaţa parohiei noastre.

În SUA, bisericile au deseori un puternic simţ al comunităţii. De obicei, membrii parohiei se cunosc destul de bine şi se sprijinesc unii pe alţii în momente grele. De regulă, cele mai multe parohii au un spaţiu adiţional construit lângă biserică, unde toată lumea este invitată să ia prânzul, sau cel puţin o ceaşcă de cafea Duminica după Liturghie. Copiii, în general, urmează Şcoala de Duminică sau cursuri de „Legea Domnului” în timpul acesta. Diferiţi membri ai bisericii se oferă voluntar să prepare mâncarea pentru aceste prânzuri, să-i înveţe pe copii, să cureţe biserica şi s-o decoreze cu flori, să cânte în cor, să lucreze în grădinile din jurul bisericii, să coacă prescuri şi multe altele. Ca preoteasă, deseori mă găsesc în mijlocul acestor activităţi, participând  în toate modurile în care îmi este cu putinţă. Îmi place să petrec timp cu enoriaşii şi să ajung să-i cunosc, muncind împreună în folosul bisericii.

Matushka Katherine: Aş vrea să încep spunând că în multe aspecte eu nu sunt conform cu portretul unei preotese, sau cu ceea ce percep eu a fi portretul unei preotese. Prin definiţie, o soţie de diacon nu este cu adevărat o preoteasă, deci în America noi putem rămâne la „un nivel mai scăzut”. În prezent, pe lângă a fi soţie şi mamă, nu am prea multe resposabilităţi. Ajut unde pot în cadrul parohiei şi predau un curs la Şcoala rusă de Sâmbătă dintr-o parohie vecină. Mult din ceea ce scriu va fi produsul vieţii şi educaţiei mele, şi nu rezultatul faptului că sunt o soţie de cleric.

Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei (ROCOR) este o Biserică mică, iar tatăl meu este preot, deci am crescut înconjurată de cler. Unul dintre cele mai agreabile lucruri la ROCOR este clerul său abordabil şi spiritul de familie. Cei mai mulţi clerici şi familiile lor se cunosc unii pe alţii. Parohiile noastre tind să fie mai mici şi, pentru că majoritatea au fost construite de mâinile propriilor noastre familii imigrante, sentimentul de unitate se resimte puternic în viaţa parohială.

Eu am crescut într-o parohie foarte activă, Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din Nyavk, New York. Familia mea întotdeauna mergea la biserică în weekend-uri şi zile de sărbătoare; nu s-a pus niciodată problema să lipsim. După ce eu şi Pr.Eugene ne-am căsătorit, am locuit lângă Mănăstirea „Sfânta Treime” din Jordanville, NY. Am stat acolo mai mult de şase ani, şi asta ne-a dat o bază minunată în trăirea unei vieţi ortodoxe. Pr. Eugene a devenit diacon la mai bine de trei ani de la căsătoria noastră, dar înainte de asta a fost mereu prezent în altar ca slujitor, şi mai târziu ca ipodiacon. Să fii căsătorit cu cineva care este devotat Bisericii te ajută să rămâi fidel propriilor valori. Nu se pune problema în a participa sau nu la slujbe. În loc să verificăm agendele noastre sociale înainte de a plănui evenimente sau călătorii, noi consultăm calendarul bisericesc.

Cum e sa fii soţie de preot într-o societate non-Ortodoxă?

Matushka Mary: Deşi America nu este o ţară ortodoxă, nu simt faptul că această cultură ar fi ostilă credinţei noastre. Oamenii pe care îi întâlnim, care nu sunt ortodocşi, şi chiar cei care nu sunt creştini, se arată în general respectuoşi şi chiar curioşi să înveţe mai multe despre tradiţiile noastre. Prin lege, şcolile noastre le permit copiilor să lipsească de la ore pentru a-şi îndeplini obligaţiile religioase. Multe şcoli din ţară sunt închise în Săptămâna Mare, deşi ei o numesc acum „vacanţă de primăvară”. Din păcate, pentru că în Biserica Ortodoxă data Paştelui se calculează diferit decât la catolici şi protestanţi, adesea vacanţa nu corespunde cu săptămâna noastră cea mai aglomerată. Însă ei recunosc nevoia familiilor noastre de a participa suplimentar la slujbele bisericeşti.

Când ies în public, preoţii ortodocşi din America poartă de cele mai multe ori reverenda. Am întâlnit o mare varietate de reacţii ale străinilor, care nu au cum să nu observe roba neagră şi crucea mare. Uneori ei vin să ne întrebe cine suntem, dar de cele mai multe ori oamenii îşi dau seama că este un preot şi fie zâmbesc, fie solicită rugăciuni ori binecuvântare, sau, ocazional, se uită la noi cu mânie. Bănuiesc întotdeauna că cei care ne arată ură reacţionează de fapt la experienţe negative personale pe care le-au avut cu o biserică sau un preot. Ca reprezentanţi vizibili ai Bisericii, preoţii şi familiile lor atrag uneori această mânie, fie că sunt responsabili de asta sau nu. Este o oportunitate de a arăta blândeţe şi dragoste cuiva care a fost rănit într-un fel sau altul.

Matushka Katherine: Eu am avut norocul să cresc înconjurată de prieteni şi verişori de vârste apropiate mie, care mergeau cu toţii la aceeaşi biserică. Părinţii noştri ne-au implicat foarte mult în viaţa parohiei şi în activităţi culturale ruseşti, precum şcoala rusă, cântecul şi dansul popular rusesc în timpul anului şcolar, sau tabere ruseşti în timpul verii. Aproape toţi prietenii mei apropiaţi de astăzi sunt ruşi ortodocşi. M-am străduit întotdeauna să rămân în cadrul Bisericii şi să fiu înconjurată de oameni care mă înţeleg pe mine şi credinţa mea. Oamenii non-Ortodocşi cu care avem de-a face ne acceptă în mod liber, şi sunt interesaţi de calea noastră (atâta timp cât nu le-o impunem şi lor), mai ales pentru faptul că suntem o noutate pentru ei. Pe lângă asta, ei nu sunt foarte religioşi, deci nu înţeleg obligaţiile şi responsabilităţile noastre. De exemplu, postul le este străin, şi nu înţeleg de ce îmi acopăr capul în biserică. Mai mult decât atât, deşi americanii tind să accepte cu foarte mare uşurinţă diferenţele dintre oameni, cu cât este cineva mai conservator, cu atât se arată mai puţin înţelegători faţă de acesta.

 (va urma)

Traducere de Petruţa Suciu, după

Clergy Wives on Sharing the Grace and Cross of Ordination

Episoadele acestui interviu: 

• Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (1): Bucuriile unei preotese 
• Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (2): Cât de mult se schimbă viaţa după hirotonia soţului?
•   Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (3): Probleme şi griji 
• Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (4): Este important să legăm prietenii cu alte familii de clerici  
• Soţii de preot din SUA (5): Despre educarea copiilor