Întâlnirea preoteselor la Sâmbăta de Sus

 

După opt ani, la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus a avut loc din nou o întâlnire a preoteselor, dedicată soțiilor de preot din Arhiepiscopia Sibiului. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, am avut parte de momente pline de bucurie și comuniune.

 

Binecuvântarea ÎPS Laurențiu și cuvântul părintelui Mihoc

Surorile preotese au fost așteptate cu multă căldură sufletească vineri, 23 mai, în holul Academiei de la mănăstire, care ne-a găzduit cu multă grijă.

La deschiderea evenimentului au fost prezenți Pr. Prof. Vasile Mihoc, delegatul Înaltpreasfințitului Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, și pr. protopop Iulian David, din partea protopopiatului gazdă.

Părintele Vasile Mihoc ne-a transmis binecuvântarea Părintelui Mitropolit pentru doamnele preotese și pentru această întâlnire, apoi ne-a pus la inimă câteva repere de viață și împărtășiri din experiența personală de preot, paroh și tată a 13 copii. (Am consemnat câteva idei, care poate sunt de folos și altora, la finalul acestui articol.)

Părintele protopop Iulian David și-a exprimat prețuirea pentru slujirea doamnelor preotese și recunoștința pentru această întâlnire a celor care, deși au o misiune atât de dificilă, nu au parte de o școală în acest sens, așa cum au viitorii preoți.

Ziua s-a încheiat cu o sesiune de activități și jocuri de cunoaștere, urmată de Rugăciunile de seară.

 

Provocări și împărtășiri

A doua zi, după împreuna-participare la Dumnezeiasca Liturghie, întâlnirea a continuat cu tema: ÎNSOȚIREA ADOLESCENTULUI – ca mamă/ educator/ îndrumător/ preoteasă. Aceasta a fost abordată de doamnele preotese Alina Negrea, medic stomatolog, om de afaceri, mamă a 4 copii, și Maria Zuba, psiholog clinician, învățătoare, mamă a 5 copii, și completată de alte experiențe ale participantelor.

În cadrul atelierelor de discuții au fost discutate bucuriile și provocările vieții de preoteasă, cu împărtășiri, posibile soluții și sprijin reciproc.

Ne-am bucurat și de o expoziție de lucruri făcute de mâinile câtorva preotese sau în parohiile lor, precum și de întâlnirea cu sfinții locului, canonizați recent: Sf. Serafim cel Răbdător și Sfântul Cuvios Arsenie, precum și de Părintele Teofil Părăian.

 

Bucuria sprijinului reciproc

În încheiere, participantele au urmărit filmul întâlnirii și au avut o sesiune de feedback în care și-au prezentat impresiile și dorințele pentru viitor.

 „M-am simțit entuziasmată să cunosc și alte preotese, cu care am împărtășit aceleași gânduri, m-a bucurat sinceritatea și deschiderea între noi și îmi doresc să se continue acest obicei al întâlnirilor între preotese.”

„Am simțit că nu sunt singură, că aparțin unui grup, că sunt susținută, încurajată și apreciată.”

„Mă simt bucuroasă, emoționată și mai bogată. Mă bucur că am întâlnit persoane la care știu că pot apela.”

„Întâlnirea a fost eficientă, plăcută, folositoare, iar eu mă simt liberă și încrezătoare.”

„M-am simțit valorizată și înțeleasă, am simțit că fac parte dintr-o comunitate, nefiind singură în dificultățile slujirii. Îmi doresc să ne mai întâlnim și să discutăm și alte aspecte și provocări ale slujirii noastre.”

 

Mulțumiri:

• Părintelui nostru mitropolit, pentru dragostea cu care a binecuvântat această întâlnire;
• Părintelui Vasile Mihoc, care l-a reprezentat, dăruindu-ne cuvânt de bună mângâiere și întărire;
• Părintelui stareț Atanasie și Mănăstirii Brâncoveanu, pentru grija și atenția cu care am fost găzduite;
• Surorilor preotese Maria Zuba și Alina Negrea, care au pregătit tema întâlnirii;
• Surorilor preotese din comitetul de organizare: Adriana Stan, Vera Piț și Raluca Șerban;
• Tuturor participantelor, care au asigurat prin prezența lor înfăptuirea acestei întâlniri.

Natalia Corlean

 

Zidiți dragostea! Spicuiri din cuvântul Părintelui Vasile Mihoc către preotese:

 ·         Biserica este și instituție organizată național, centralizată, dar puterea Bisericii este mai ales comunitatea locală. Poate să se întâmple orice la nivel macro; dar dacă comunitatea merge bine, credincioșii se bucură de biserica lor, de slujbe, de cuvântul lui Dumnezeu, de Spovedanie, de Împărtășanie, lucrurile merg bine. Asta e puterea Bisericii: comunitatea! Deci e foarte importantă construcția comunității și în privința asta preotesele pot avea un rol foarte mare atunci când sunt implicate în viața Bisericii, când încep să îi cunoască pe oameni, să îi iubească, să pună la inimă situațiile lor, și când toate lucrurile se fac în conlucrare.

·      ·       Dragostea nu este un impuls. Dragostea adevărată se zidește! Dacă vrei să ai o familie și o comunitate frumoasă, trebuie să faci ceva pentru asta, să faci cele ce zidesc dragostea. În tot ceea ce faci și ce spui, în toate atitudinile tale, să zidești dragostea – atât în familie, cât și în parohie.

·       ·       Să construiești un nucleu sănătos, de oameni care vin la biserică, care cântă, care ajută. Să fie un nucleul în jurul căruia ceilalți să se afilieze și comunitatea să se întărească și să se construiască nu pe dăscăleală, căci dăscăleala nu place nimănui, ci pe dragoste.

·       ·       Cât de frumos se zidește comuniunea, dacă ai o familie cu duh bun! Dacă nu avem un duh bun în familie/parohie, încep să apară ipocrizii. Se fățărnicește soțul, se fățărnicește soția, se fățărnicesc și copiii și e o adunare de farisei fățarnici – cei mai disprețuiți de Mântuitorul. Mântuitorul nu a condamnat pe nimeni cum i-a condamnat pe fățarnici.

·     ·         Iubirea este marea învățătoare. Ea te învață ce ai de făcut de fiecare dată. Să zidești iubirea! Iar iubirea nu e instinct, ci este o virtute teologică, adică se zidește cu ajutorul harului dumnezeiesc. Cu ajutorul harului construim iubirea.

·    ·          Poruncile sunt viață. Păcatul te aruncă în afara sferei harului lui Dumnezeu. Dacă încalci porunca, alegi calea morții.

·      ·        Să rețineți 2 lucruri:

1.      Zidiți dragostea!

2.      Iubirea e marea învățătoare. Iubirea ne învață. Totdeauna să te lași învățat de iubire. Să-i iubești pe credincioși, căci toți au nevoie de iubire.

·     ·         Curaj! Să îți cunoști chemarea și calea! Viața e tare frumoasă, viața e foarte frumoasă, viața este un mare Dar! Viața e minunată! Câte frumuseți vedem și aici, în natura din jur! Ce frumoasă-i viața! Și ce frumoasă e viața în comuniune! Ce minunată! Fiecare om cu valențele, cu frumusețile, cu calitățile lui, cu eforturile, cu idealurile lui! Ce frumoasă-i viața! Să vă bucurați de viață deplin, s-o prețuiți!

 

 

Preoteasa, o viață de dăruire asumată #secventetrinitas

 

 

 

Grupul de preotese „Maria Stăniloae” din reportajul de mai sus s-a reunit la Zell am See în perioada 17-19 noiembrie 2023. Acest eveniment organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, sub genericul  „O călătorie în culisele vieții emoționale” a constituit prima întrunire în format fizic a preoteselor din Grupul „Maria Stăniloae“, la care au participat peste 50 de preotese şi părinţi slujitori.

Detalii și imagini, aici.

Pr. Ioan Bădiliță: Ce a însemnat preoteasa în viața mea

„Acum o lună sau două, Alina, soția mea, m-a întrebat de ce nu scriu ceva despre preoteasă. I-am răspuns că au scris alții atât de frumos, mai ales Juliana, soția părintelui Schmemann, încât nu prea mai ai ce să adaugi. Cu toate acestea, dac-ar fi să aștern câteva gânduri umile despre ce a însemnat preoteasa în viața mea, aș începe cu un cuvânt din evanghelie: „Te voi urma oriunde vei merge” (Matei 8:19).

În 2009, am dat examenul de capacitate preoțească, pe care l-am luat, cu mila Domnului, primul. Puteam să aleg, așadar, orice parohie voiam. Pusesem ochii pe un cătun pitoresc, aflat undeva după Târgu Frumos, dar în momentul repartizării nu mai era disponibil, din motive administrative. Astfel încât, am ales Satu-Nou – Fântânele, un sat extrem de sărac, foarte departe de Iași, fără casă parohială, fără acte de proprietate, și o biserică în construcție. M-am uitat în ochii Alinei și am întrebat-o. „Ce facem?” Deși nu i-am făgăduit vreodată că viața cu mine va fi roz, și că vom trăi boierește într-o parohie, mi-a zis: „Mergem acolo unde crezi tu că e bine”. După ce am fost hirotonit diacon, ne-am dus amândoi să vedem mai bine satul. Ne cumpărasem o mașină, pentru că nu aveam altă metodă de acces, cu excepția a două sau trei autobuze pe zi, pline la refuz. După zece kilometri de mers pe un drum absolut impracticabil, ne-am privit în ochi cu un strop de amar și am înțeles că vom investi mulți bani în reparația mașinii. Am pregătit terenul pentru ziua instalării, iar la întoarcere l-am luat cu noi pe polițistul din comună, care s-a mirat de curajul nostru, întrucât, după spusele lui, în Satu-Nou are foarte multe dosare penale. M-am uitat la Alina prin oglinda retrovizoare, să-i văd reacția. Însă era senină. Aproape că i-am citit gândul pe chip: „Te voi urma oriunde vei merge”. Nu voi înșira acum toate experiențele noastre în cei opt ani de slujire la Fântânele. Voi mai scrie, probabil, o carte. Dar ceea ce am reușit să construim împreună acolo, va rămâne pe veșnicie în inima noastră. Îmi amintesc că au existat săptămâni întergi când nu aveam bani decât pentru pâine și cartofi. Nici la nunta vărului meu nu ne-am dus, fiindcă nu aveam cu ce. Și acum cred că e supărat pe mine. În ciuda tuturor lipsurilor, eram foarte fericiți. Ne bucuram de orice lucru mărunt, de fiecare dimineață. Ne bucuram de via din fața casei, de soba care ne ținea cald la spate, de fântâna cu apă proaspătă, de oamenii frumoși pe care i-am adunat în jurul nostru, de tanti Anica – sfânta noastră vecină –, de numărul mare de copii care veneau să ne colinde, dându-le aproape toți banii făcuți cu ajunul Crăciunului. Nicioată nu mi-a spus că regretă. Niciodată nu mi-a reproșat că nu am luat o parohie mai bună. Niciodată nu s-a plâns că e prea departe, că am rămas cu mașina blocați în zăpadă pe când era în burtică cu Dimitrie, că e glod, că fac la liturghie doar 20 de lei, că nu are și ea o haină mai scumpă. Niciodată. Iar această dragoste necondiționată a Alinei pentru mine m-a determinat să slujesc mereu cu emoție și cu dragoste înflăcărată, fapt care a stârnit atât admirația enoriașilor, cât și dorința lor de a veni mai des la biserică, de a ne cunoaște și de a ne sprijini să ridicăm biserica și casa parohială. De aceea cred că deviza noastră a fost mereu: ai căzut de șapte ori, te ridici de opt.

Cineva a spus că în spatele unui preot bun stă o preoteasă destoinică.

Iar eu spun: Nu! Niciodată în spate. Ci alături. Piept lângă piept, inimă lângă inimă, obraz lângă obraz. Îmbrățișare totală. Asumare. Fără regrete.

„Te voi urma oriunde vei merge”.”

Pr. Ioan Bădiliță

Sfaturi și îndrumări utile pentru preotese - aparitie 2021

 Volumul este alcătuit de doamna preoteasă Liliana Lupu și este adresat în principal preoteselor de pe tărâmurile americane, însă este foarte de folos și pentru cele din întreaga lume.

Drepturile de autor aparțin Episcopiei Ortodoxe Române din America, însă cartea poate fi descărcată pentru folos personal de pe site-ul episcopiei, aici:

https://roea.org/files/Sfaturi-Hints-Preotese/Sfaturi-pentru-Preotese-final-ROM.pdf

Sinaxa preoteselor cu Staretul Efrem Vatopedinul

În premieră, o întâlnire a preoteselor cu Gheronda Efrem, starețul mănăstirii Vatoped din Muntele Athos, a avut loc joi, 19 noiembrie. Aceasta a fost provocată  și co-organizată de Grupul preoteselor, alături de Mănăstirea Vatoped și Pemptousia. Grupul preoteselor este o inițiativă de comuniune și solidaritate între preotesele ortodoxe de limbă română din toată lumea, organizat pe rețeaua de socializare facebook.

Prima parte a întâlnirii, cuvântul Starețului, a fost publică și o puteți urmări în înregistrarea de mai jos.

În a doua parte Gheronda Efrem a răspuns întrebărilor personale ale preoteselor, iar această parte a fost una confidențială, la ea având acces doar preotesele care s-au înscris în prealabil. Din această parte, puteți citi câteva îndemnuri consemnate de doamne preotese aici.

Dacă sunteți preoteasă, vreți să fiți la curent cu astfel de evenimente și să vă bucurați de părtășie și împreună-sfătuire cu alte preotese, vă puteți înscrie în grupul nostru. 

Condiții:

1. Să fiți preoteasă sau soție de diacon.
   
2. Să aveți un cont personal de facebook (sau comun cu al soțului, dar să apară și numele dvs.). Dacă nu aveți, este foarte ușor de creat. Îl puteți folosi strict în acest scop.
3. Să răspundeți celor patru întrebări care vi se pun când faceți cererea de a vă alătura grupului.
   

Grupul îl găsiți aici. Vă așteptăm cu drag!

Părintele Mitropolit Iosif: „Ți-am adus niște cărți de la editura noastră, iar pentru soția și fetițele tale macarons și ciocolată de la Paris.”

Comunitatea românească din Edinburgh a primit sâmbătă, 18 ianuarie 2020, vizita Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale și Meridionale.

A fost prima vizită a Părintelui Mitropolit în Edinburgh de la înființarea parohiei (2014). Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și o hirotonie în diacon.

Ioan (Nelu) Vasilică primește hirotonia în diacon. Foto credit: Ema Pruteanu

Preotul paroh Ioan-Florin Florescu a evocat într-un mod personal această vizită pe blogul său, „Jurnal Scoțian”, într-un text intitulat „Trei momente cu Părintele Mitropolit Iosif”.

Trei momente cu Părintele Mitropolit Iosif

În text, preotul arată că IPS Iosif „are un obicei care-i scoate din minți pe preoții săi” pentru că își anunță vizita în ultima clipă. „Dar mie mi se pare normal: biserica e casa lui, n-are nevoie de invitație ca să vină acasă. Și nici de alte pregătiri speciale”, explică Pr. Ioan-Florin.

„Părintele de la Glasgow îmi povestea că, odată, Înaltul Iosif l-a anunțat într-o dimineață: vezi că diseară ajung la tine. Și ce-ai făcut, zic, ai găsit cameră la vreun hotel? Scoția e o țară în care o cameră bună de hotel se rezervă și cu o lună înainte. De unde să mai găsesc, a zis părintele, l-am culcat acasă la o familie din parohie. Eu am fost mai norocos, m-a anunțat cu o săptămână înainte” a precizat preotul continuând:

„Să vă spun trei momente din vizita lui, la care mă tot gândesc”.

Redăm în continuare cuvintele clericului:

---

1) În timpul liturghiei am primit la altar, ca de obicei, pomelnice și prescuri, pentru pomenire. Pentru că a venit multă lume la slujbă, dar și pentru că eram foarte preocupat în altar, n-am terminat de pomenit ultimele două prescuri. Le-am lăsat în coș, pe o măsuță, cu gândul că le voi pomeni duminica viitoare. 

Dar înainte de ieșirea cu Darurile de pâine și vin, Părintele Mitropolit a căutat din ochi coșul cu prescuri, s-a dus acolo, le-a luat pe ultimele două și le-a pomenit cu răbdare până la ultimul nume, fără să-mi spună un cuvânt. Dragostea lui m-a smerit până la lacrimi și m-a făcut să-mi fie rușine de neglijența mea!

Atunci mi-am adus aminte de cuvintele lui, pe care le știu pe de rost dintr-o pastorală mai veche de Paști: „Știu toate greutățile prin care treceți și umilințele pe care le îndurați de multe ori. Vă port în rugăciunile mele. Puneți toate cele pe care le trăiți înaintea Crucii lui Hristos!” Mi-am dat seama că acestea nu erau cuvinte goale: el chiar ne purta în rugăciunile lui, atent până și la ultima prescură din altar.

2) Când am început să slujesc la Edinburgh, voiam foarte mult să am copii în altar, să mă ajute la Liturghie, să aprindă tămâia, să iasă cu lumânarea etc., dar nu știu cum se făcea că la primele slujbe veneau numai fete, pe care tradiția le oprește să intre în altar.

Așa că până la urmă, de nevoie, am luat ca ajutor o fetiță de 10 ani, pe Alexandra. Poate și în dorul fetițelor mele care acum crescuseră mari. De ani de zile Alexandra este nelipsită de la biserică, știe pe de rost sfânta liturghie și adesea îmi pune întrebări din rugăciunile pe care le citesc doar preoții la slujbă și pe care ea le aude la mine. În plus, pe lângă faptul că suntem cei mai buni prieteni și ne spunem toate secretele, scriem împreună și o carte foarte importantă, Enciclopedia unicornilor.

Dar sâmbătă i-am spus, cu destulă greutate: vine Părintele Mitropolit și de data aceasta nu te mai pot primi în altar, înțelegi. Alexandra a venit ca de obicei la slujbă, împreună cu surioarele ei, Antonia și Ana, și s-au așezat în primul rând din biserică, îmbrăcate frumos, în portul lor popular din Transilvania.

Iar la prima noastră ieșire în sobor, deși eram acolo mulțime de preoți, diaconi și ipodiaconi, Înaltul Iosif s-a întors din senin spre Alexandra și i-a încredințat ei toiagul episcopal, pe urmă i-a dat și Liturghierul, și așa a slujit Alexandra cu Părintele Mitropolit.

Iar mie mi-a fost încă o dată rușine de necredința mea și mi-am amintit din nou un cuvânt simplu al Părintelui Mitropolit: „Țineţi-vă copiii aproape de voi!”.

Alexandra ia parte la ceremonialul liturgic oficiat de IPS Iosif la Edinburgh. Foto credit: Ema Pruteanu

3) În sfârșit, l-am așteptat seara la aeroport. A apărut încărcat de bagaje, pentru că de la noi urma să meargă mai departe în altă parohie. Mi-a întins o pungă de cadouri, plină ochi: „Ți-am adus niște cărți de la editura noastră, iar pentru soția și fetițele tale macarons și ciocolată de la Paris.”

Iar eu îl așteptasem, pentru că toate restaurantele erau închise la ora aceea, cu două sendvișuri de post, alune și o sticlă cu suc de portocale.

Am scris mai demult despre Înaltul Iosif: este primul episcop în care am recunoscut autoritatea smereniei și a dragostei, nu a funcției sale. În preajma lui ți-e teamă pur și simplu să nu greșești față de dragostea și smerenia lui. Îl mai iubesc și pentru faptul că umblă printre noi cu capul descoperit, fără culionul de mitropolit, blând și luminos, călcând ușor și parcă plutind în anteriul preoțesc, cam cum îmi imaginez eu că umblau sfinții apostoli după ce i-a trimis Mântuitorul Hristos la propovăduire.

---

Foto credit: Ema Pruteanu / Facebook – The Romanian Orthodox Church in Edinburgh

SurSa:
https://basilica.ro/trei-momente-cu-mitropolitul-iosif-la-edinburgh/