miercuri, 16 iulie 2014

Ascultare, deschidere, sinceritate



"Uneori credem că prin cuvinte putem face mare lucru." (Părintele Zaharia Zaharou)

Întrebarea 9: Noi preoții avem o parohie și o familie. Cum putem noi, ca familie, să ne găsim un refugiu duhovnicesc în viața monahală?
Răspunsul 9: Nu cred că dumneavoastră puteți duce o viață monahală. Cred că e o greșeală atunci când unii duhovnici monahi impun ascultare oamenilor care trăiesc în lume. Ascultarea este numai pentru monahi, în mânăstiri, unde toată viața este rânduită în numele lui Dumnezeu și în vederea slujirii Liturghiei. Nu poți aștepta ascultare de la oamenii care trăiesc în lume. Acolo există alte reguli. Dar toți avem datoria ascultării de poruncile lui Dumnezeu. Trebuie să vă cinstiți soția și soția trebuie să vă cinstească, la rândul ei. Trebuie să fiți deschiși și sinceri, neținând nimic tăinuit unul față de celălalt; și puteți să vă luați la întrecere: cine va face mai mult voia celuilalt. Atunci viața e minunată. În ceea ce privește copiii, eu nu cred că prin cuvinte se învață sau primesc ei duhul lui Dumnezeu. Am să vă spun o întâmplare. Știu un preot care are trei fii. Niciodată nu le-a ținut "predici" și toți sunt în Biserică acum, unul dintre ei este chiar cleric. Iată cum făcea acest preot: aștepta până se duceau toți la culcare și după ce adormeau, mergea, îngenunchea lângă patul lor și se ruga o vreme și astfel, duhul rugăciunii tatălui se împărtășea fiilor săi. Niciodată nu le-a ținut lecții, ci vorbea cu Dumnezeu și Dumnezeu grăia inimilor lor. Acum unul dintre ei este diacon și ceilalți doi sunt cântăreți în parohia lui. Uneori credem că prin cuvinte putem face mare lucru. Însă când vrem să-i ajutăm pe oameni, de multe ori aduce mai multă roadă dacă vorbim cu Dumnezeu și Îl lăsăm pe El să găsească o cale de a grăi inimii lor.