duminică, 27 martie 2011

Maica Domnului – ocrotitoarea slujirii preoțești în Biserică

"Sărbătoarea Bunei-Vestiri, care se referă la începutul mântuirii lumii, are o semnificație duhovnicească deosebită pentru slujirea preoțească în Biserică, deoarece Fecioara Maria prin lucrarea Sfântului Duh a zămislit și a născut pe Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul veșnic al lui Dumnezeu și în acelaşi timp Arhiereul veșnic Care mijlocește înaintea lui Dumnezeu mântuirea neamului omenesc (Cf. Evrei 8, 6 și 9, 15), fiind numit, de asemenea, „Păstorul și Episcopul (sau Păzitorul) sufletelor voastre” (I Petru 2, 25). Întrucât Maica Domnului este Mama Arhiereului veșnic ea devine şi Mama duhovnicească a tuturor ucenicilor și slujitorilor lui Hristos. Acesta este și înțelesul cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos când pe Cruce fiind a zis ucenicului Său iubit, Sfântul Ioan Evanghelistul: „Iată, mama ta”, iar Mamei Sale: „Iată, fiul tău” (Ioan 19, 26-27). În mod semnificativ, în Biserica Ortodoxă, hirotonia arhiereului, preotului și diaconului se săvârşeşte pe colțul drept al Sfintei Mese din Sfântul Altar, acolo unde în timpul sfinţirii Bisericii se așează icoana de pânză purtând pe ea chipul Sfântului Evanghelist Ioan, cel care a rezemat capul său pe pieptul Mântuitorului Iisus Hristos la Cina cea de Taină (Cf. Ioan 13, 28), a fost prezent lângă Crucea lui Iisus în timpul răstignirii (Cf. Ioan 19, 26) și primul ucenic care a ajuns la mormântul lui Iisus Cel Înviat din morți (Cf. Ioan 20, 4). Deci, Sfântul Ioan Evanghelistul este icoana vie a celor mai statornici şi mai apropiaţi slujitori ai lui Hristos. Acestora li se încredinţează cu prioritate să poarte grijă de Sfânta Biserică a lui Hristos, reprezentată tainic de Maica Domnului cu Pruncul pe braţul stâng, lângă inimă, sau rugându-se sub Cruce ori rugându-se în ceruri (Oranta). "

(fragment din Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul României, la întronizarea Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, 25 martie 2011, Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca)

vineri, 25 martie 2011

Eu sărbătoresc Ziua Femeii Creştine. Azi, Ziua Mamei

La mulţi ani tuturor mămicilor creştine şi preoteselor în mod special! Domnul să vă dea dragostea, înţelepciunea şi puterea necesare pentru a creşte copiii pe care vi i-a încredinţat Dumnezeu!

miercuri, 23 martie 2011

Preoteasa Olga Michael: tămăduitoare, moaşă şi sfântă

"În timp ce toţi sfinţii Americii de Nord care au fost până acum canonizaţi sunt bărbaţi, o femeie ortodoxă originară din America de Nord a devenit tot mai cunoscută în ultimii ani, cu precădere printre femeile ortodoxe.


Preoteasa Olga Michael a fost soţia protoiereului Nikolai O. Michael din satul Kwethluk, de lângă râul Kuskokwim, din Alaska. Aşa cum scrie în cartea Părintelui Michael Oleksa, Alaska ortodoxă, ea nu a fost „o prezenţă impresionantă din punct de vedere fizic, nici una impunătoare”. A crescut opt copii până la maturitate, la câţiva dintre ei dându-le naştere fără ajutorul unei moaşe. În timp ce soţul ei era ocupat cu activităţi în cadrul altor parohii, ea avea grijă de familie şi făcea multe lucruri pentru alţii. Unul din aceste lucruri aminteşte de istoria Tavitei (Faptele Apostolilor), căci "pe lângă faptul că în primii ani ţesea veşminte pentru Părintele Nikolai, cojoace minunate, cizme şi mănuşi pentru copii, ea ţesea şi împletea ciorapi sau haine groase pentru alţii. Aproape că nu exista prieten sau vecin care să nu aibă ceva făcut de preoteasa Olga special pentru el"

Parohii situate la sute de mile distanţă primeau daruri care nu fuseseră solicitate, încălţăminte tradiţională de iarnă (mukluk) pentru a fi vândută sau donaţii pentru construcţii. Toţi clericii de la protoierie purtau mănuşi şi şosete de lână lucrate de mâna ei. În timp ce îndeplinea multe alte treburi (cum ar fi prepararea prescurilor) care sunt adesea preluate de preotese, ştia de asemenea pe de rost numeroase cântări ale diferitelor praznice, printre care cele ale Floriilor, din Săptămâna Mare sau ale Paştilor (în Yup’ik, limba ei maternă din spaţiul polar).

După ce a supravieţuit în mod miraculos atunci când s-a îmbolnăvit de cancer şi părea că nu se mai poate face nimic, în cele din urmă a murit în urma revenirii ulterioare a bolii, pregătindu-se cu mult curaj şi cu credinţă pentru moartea care a avut loc în 8 noiembrie 1979.
Părea că zăpada obişnuită şi gheaţa râului din acea perioadă a anului vor împiedica multă lume să vină la înmormântare. Dar vremea, potrivnică sezonului, s-a schimbat şi un vânt din sud a ajutat ca gheaţa şi zăpada să se topească, permiţând astfel enoriaşilor din satele învecinate să călătorească până la Kwethluk. „Sute de prieteni… au umplut biserica – sfinţită de curând, în acea minunată zi (parcă de primăvară) a înmormântării. La ieşirea din biserică, procesiunea a fost însoţită de un stol de păsări, deşi, la acel timp al anului, toate păsările plecaseră de mult în sud. Păsările au zburat în cerc deasupra sicriului până când acesta a fost adus la mormânt. Pământul, îngheţat de regulă, a fost foarte uşor de săpat, datorită topirii neobişnuite a gerului. În acea noapte, după masa de pomenire, vântul a început să bată din nou, solul a îngheţat iarăşi, gheaţa a acoperit râul, iarna s-a întors. Era ca şi cum pământul însuşi s-ar fi deschis pentru a primi această femeie. Cosmosul încă participă la slăvirea lui Dumnezeu de către poporul dreptcredincios."

Totuşi, nu doar povestea ei a fost atât de specială şi a schimbat viaţa altora, ci şi întâlnirile cu prezenţa ei, care au avut loc în chip minunat. O femeie originară din Kwethluk, care trăieşte acum în Arizona, a avut un vis în care preoteasa Olga a apărut şi a asigurat-o că mama ei este bine, deoarece ar fi urmat să o însoţească pe preoteasa Olga într-un loc luminos şi plin de bucurie. Femeia aceasta nu ştia pe atunci că mama ei era bolnavă, că a fost dusă de urgenţă până la Anchorage şi că va muri curând. Dar a doua zi a primit veşti despre situaţia urgentă a mamei sale şi a dat o fugă de la Arizona la Alaska, aducând mamei mângâiere prin cuvintele spuse de preoteasa Olga cu privire la soarta ei întru veşnicie. Femeia murit în pace avându-şi fiica alături, fără să treacă prin şocul sau mâhnirea care ar fi cuprins-o cu siguranţă dacă nu ar fi primit înştiinţare în vis.

Altă femeie, după ce a văzut o fotografie a preotesei Olga a simţit “o prezenţă foarte palpabilă, plină de compasiune, dragoste şi delicateţe”.

Cea mai detaliată experienţă vine din partea unei femei ortodoxe care, ca şi în exemplul anterior, a suferit ani de zile de pe urma consecinţelor unor severe abuzuri sexuale în copilărie. Aceasta este mărturia ei despre întâlnirea cu preoteasa Olga:
„Într-o zi eram cufundată în rugăciune şi trează. Mi-am amintit un eveniment foarte înfricoşător. Rugăciunea mea a început cu rugămintea către Maica Domnului de mă ajuta şi milui. Treptat, am simţit că stau în pădure simţind încă puţină frică. Curând am simţit o undă delicată care străbătea pădurea, apoi o mireasmă proaspătă de grădină. Am văzut-o pe Maica Domnului aşa cum era îmbrăcată în icoană, dar mult mai palpabilă şi luminoasă, păşind spre mine. Cu cât se apropia de mine, am văzut că cineva mergea în urma ei. S-a dat la o parte şi a indicat înspre o femeie scundă, cu o înfăţişare care emana înţelepciune. Am întrebat-o pe femeie: „Cine eşti?” Şi Maica Domnului a răspuns: „Sfânta Olga”.
Sfânta Olga mi-a făcut semn să o urmez. Am parcurs un drum lung până când s-au sfârşit copacii. Am ajuns la un deluşor care avea brăzdată o uşă într-o parte. Mi-a făcut semn să stau jos, iar ea a intrat înăuntru. După puţină vreme a ieşit nişte fum din vârful dealului. Sfânta Olga a ieşit cu nişte ceai din ierburi. Amândouă am băut în linişte ceaiul şi am simţit căldura soarelui pe feţele noastre. Am început să simt o durere în pântece şi ea m-a dus să mă întind puţin, înăuntru. Uşa era atât de joasă, încât a trebuit să mă aplec mult, ca pentru rugăciune.
În interiorul dealului era cald şi foarte liniştit. Lumina foarte blândă provenea dintr-un vas scund şi din deschizătura din vârful dealului. Totul în jurul meu era foarte gingaş, mai ales Maica Olga. Căsuţa din interiorul dealului mirosea a cimbru sălbatic şi a pin alb amestecat cu soarele, trandafirii şi viorelele. Maica Olga m-a ajutat să mă ridic pe un fel de pat, asemănător cu o cutie de lemn plină cu muşchi şi ierburi. Era moale şi mirosea a pământ şi mare. Eram epuizată şi m-am întins. Sfânta Olga s-a întors la lampă şi a încălzit ceva pe care mi l-a frecat uşor de pântece. Arătam ca o gravidă în cinci luni (pe atunci nu eram însărcinată). Am început travaliul. Eram puţin speriată. Maica Olga s-a suit alături de mine şi, apucându-mă delicat de braţ, se prefăcea că participă cu mine la travaliu, arătându-mi ce să fac şi cum să respir. Tot nu zisese încă nimic. M-a ajutat să împing ceva în afară, apoi a aşezat acel lucru pe muşchi uscat pe pat. Eram foarte obosită şi când s-a sfârşit plângeam puţin, de uşurare.
Până în acest moment nu vorbise, dar ochii ei exprimau multă gingăşie şi înţelegere. Ne-am ridicat amândouă şi am băut nişte ceai. Pe când beam, Sfânta Cuvioasă Olga se contopea tot mai mult cu lumina din cameră, devenind una cu aceasta. Faţa ei părea să aibă un mare nimb de lumină, ori soarele lumina de sub pielea ei. Cred că totul iradia lumină în ea. Eram atât de cufundată în mirare, încât nu am dat multă importanţă la toate celelalte. Era genul de privire iubitoare de mamă, care urează bun venit pruncului. Părea că îmi picură gingăşie înăuntrul meu, prin ochii ei. Acest lucru nu era înfricoşător, deşi la vremea aceea nu ştiam multe lucruri despre oamenii care strălucesc la propriu din dragoste pentru Dumnezeu (am înţeles mai multe după ce am citit despre Sfântul Serafim). Acum ştiu că anumite răni adânci mi se vindecau atunci. Mi-a redat viaţa care îmi fusese răpită, o viaţă care acum este definită prin frumuseţea şi dragostea lui Dumnezeu faţă de mine, reabilitarea zidirii mâinilor Sale.
După un timp am simţit că mă umplu de o stare de bine şi de o pace, care mi-a cuprins sufletul, ca şi cum sufletul meu ar fi plâns asemenea unui prunc părăsit care în sfârşit aflase mângâiere. Chiar şi acum când scriu… minunea acelei stări de pace şi acea râvnă pentru viaţă pe care starea de bine mi-a adus-o mă face să plâng cu bucurie şi evlavie.
Numai după aceasta a vorbit Cuvioasa Maică Olga. A vorbit despre Dumnezeu şi despre oamenii care aleg să facă lucruri rele. A spus că oamenii care m-au rănit credeau că mă pot determina pe mine să port răutăţile lor în mine, prin viol. Era foarte fermă când a spus: „Asta este o minciună. Numai Dumnezeu poate înlătura răul. Singurul lucru pe care îl puteau pune în tine era sămânţa vieţii, care este creaţia lui Dumnezeu şi nu poate întina pe nimeni”. Niciodată nu am fost pângărită. Mă simţeam aşa doar din cauza intenţiilor rele ale celor din jur. Ceea ce acumulasem în mine fuseseră durerea, spaima, ruşinea şi neputinţa pe care le simţeam. Am trecut împreună prin travaliu şi am scos toate acestea afară din mine. A ars puţină iarbă deasupra flăcării, iar fumul s-a dus drept către Dumnezeu, Care este atât Judecătorul cât şi Cel Care ne iartă. Am înţeles după „tămâie” că nu era sarcina mea să port păcatele oamenilor împotriva mea, ci era a lui Dumnezeu, şi ce bogăţie reprezintă această mântuire.
La sfârşit ne-am dus afară împreună. În starea de rugăciune şi răpire în care mă aflam nu era întuneric. Erau atâtea stele, care se întindeau spre infinit. Cerul era strălucitor şi avea un văl de lumină mişcător (am văzut fotografii cu luminile polare dar nu ştiam că se mişcă). Fie preoteasa Olga a spus, sau amândouă am simţit în inimile noastre, nu îmi pot aminti, că vălul de lumină era pentru noi o făgăduinţă că Dumnezeu poate face o extraordinară frumuseţe dintr-o profundă nefericire şi nimicnicie. Pentru mine era dovada vindecării mele, pentru că simţeam această frumuseţe extraordinară în locul profundei disperări pe care o simţeam înainte, ascunsă după ruşine şi mult chin.”

Ce vom înţelege din aceste relatări? Cu siguranţă cel puţin faptul că preoteasa Olga a ocupat un loc special în viaţa a numeroase femei conaţionale ei. Dar încet şi treptat se extinde evlavia locală şi dincolo de graniţe, odată cu conştiinţa că Dumnezeu este „minunat întru sfinţii Săi”. Preoteasa Olga a fost moaşă şi este posibil să fi cunoscut din experienţa sa personală traumele abuzurilor din copilărie. Poate că tocmai în acest rol de apărătoare a celor care au fost abuzaţi, mai ales sexual, Dumnezeu va continua să o folosească pe preoteasa Olga pentru a transforma blestemul în binecuvântare, în lucrarea Lui de „a crea frumuseţe dintr-o profundă nefericire şi nimicnicie”.
Dacă va binevoi Dumnezeu, fie ca să putem striga într-o zi: „Binecuvântată Maică Olga, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”


Traducere de preoteasa Alexandra

Cerc pastoral dedicat familiei preotului la Palatul Patriarhiei : Implicarea preotesei în viaţa parohiei

În Aula Magna "Teoctist Patriarhul" a Palatului Patriarhiei s-a desfăşurat joi (24 februarie 2011) după-amiază Cercul pastoral dedicat familiei preotului, organizat de Protopopiatul III Capitală, la care au participat şi doamnele preotese. Întrunirea a fost prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Tema cercului pastoral a fost "Implicarea preotesei în viaţa parohiei". 

În contextul Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii, comitetul Protoieriei III Capitală a organizat un cerc pastoral dedicat familiei preotului în care a fost dezbătută implicarea preotesei în activitatea culturală, social-filantropică, în relaţia cu tinerii, precum şi în sectorul administrativ-gospodăresc. Întrunirea a fost deschisă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a adresat participanţilor un cuvânt de binecuvântare intitulat "Demnitatea şi responsabilitatea familiei preotului în viaţa Bisericii". La conferinţă au mai fost prezenţi Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul Varsanufie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, părintele Ioan Iordache, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi părintele protoiereu Dinu Pompiliu.

Părintele prof. Adrian Niculcea, de la Parohia "Pogorârea Sfântului Duh" - Titan, a subliniat că implicarea preotesei în parohie are un fundament teologic-misionar şi că "preoţia este o misiune în care nu doar preotul, ci şi preoteasa este sau ar trebui să fie foarte implicată. Mai mult, însăşi alegerea ei a fost dictată de considerentele specifice ale acestei misiuni. Prin urmare, preotul trebuie să-şi desfăşoare misiunea în strânsă legătură cu preoteasa", a spus părintele Adrian Niculcea.

Părintele Tache Stere, de la Parohia "Manu Cavafu", a vorbit despre familia creştină în general şi familia preotului cu fundamente dogmatice şi cultice şi a evidenţiat structura logică şi sacramentală a familiei care trebuie ancorată în pastoraţie. "Familia preotului trebuie să fie un factor de păstrare şi promovare a dreptei credinţe, de întărire a moralităţii credincioşilor şi de păstrare a lor în sânul Bisericii. Familia preotului este cartea lui vizită care îl defineşte ca om şi ca slujitor al lui Dumnezeu şi al oamenilor. Familia îl poate ajuta în pastoraţie, dar, din nefericire, îl şi poate încurca, creând obstacole artificiale, de obicei greu de trecut. Disfuncţionalităţile din familia preotului sunt atentate la credibilitatea lui. O soţie bună pentru preot este precum un adevărat înger păzitor pentru el, îl fereşte de anumite primejdii, îl întăreşte şi îl ajută şi îi arată prin puterea ei de intuiţie calea cea mai bună de urmat acolo unde ca bărbat el intuieşte mai puţin. Prezenţa ei în Biserică este esenţială, iar lipsa ei din viaţa parohiei constituie un afront pentru credincioşi. Aceleaşi observaţii sunt valabile şi în cazul copiilor preotului", a precizat părintele prof. Tache Stere.

Familia preotului, factor dinamic în viaţa parohiei

Doamna preoteasă Ema Pestroiu, soţia pr. David Pestroiu, de la Parohia Flămânda, a reliefat importanţa misiunii preotesei prin cultură şi educaţie şi a arătat că "misiunea prin educaţie este cheia tuturor celorlalte moduri de a face misiune. Cateheţii noştri de azi învaţă a fi bunii creştini de mâine şi învaţă inclusiv a-şi întemeia minunatele familii pe care noi le aşteptăm de la societatea în care trăim".

Părintele prof. Constantin Pătuleanu, de la Parohia Udricani, a vorbit despre tipologiile de femei sfinte la Sfinţii Părinţi şi a mărturisit la final că "în spatele fiecărui bărbat puternic stă o femeie şi mai puternică. Eu am să spun că în spatele unui preot puternic stă o preoteasă crucificată". Totodată, doamna preoteasă Loredana Popa, soţia pr. Gheorghe Popa, de la Parohia Cuţitul de Argint, a enumerat posibilele proiecte social-filantropice care pot dinamiza viaţa din parohie şi rolul pe care îl are familia preotului atât ca exemplu, cât şi ca iniţiativă.

Despre fundamentele scripturistice ale implicării familiei preotului, a preotesei în viaţa de parohie, a vorbit părintele Ioan Stancu, de la Parohia Zlătari.

După discuţiile şi dezbaterile privind tema propusă, Grupul psaltic "Tronos" al Catedralei patriarhale a susţinut un concert de muzică bizantină.

La final, Preasfinţitul Varlaam a vorbit despre importanţa familiei preotului, a contribuţiei pe care aceasta o poate avea în lucrarea pastoral-misionară şi a felicitat pe părintele protoiereu Dinu Pompiliu pentru organizarea unui cerc pastoral la care au participat doamnele preotese, precum şi preoţi pensionari din cadrul Protoieriei III Capitală.
Ioan Buşagă

Mulţumim, Andreea-Tatiana, pentru semnalarea articolului.

duminică, 20 martie 2011

Familia preotului – model de viaţă creştină


Lect. Univ. Dr. Iulian Mihai L. CONSTANTINESCU



Familia are fundament divin, prima familie fiind întemeiată în rai şi având ca preot şi martor pe Însuşi Dumnezeu: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat zicând: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul” (Facere I, 27-28). Astfel, familia este binecuvântată dintru început în Adam, „stăpân al făpturii”, „împărat peste toată făptura”[1]. Însuşi Mântuitorul a binecuvântat şi cinstit unirea soţilor în căsătorie prin participarea sa la nunta din Cana Galileii, unde a săvârşit prima minune din activitatea Sa pământească (Ioan II, 11). În predica de pe munte, Mântuitorul Hristos, „Mirele Bisericii”, dorind să desăvârşească Legea mozaică în latura ei morală[2], enumeră între alte prescripţii şi pe cele referitoare la căsătorie. Din învăţătura Mântuitorului se constată că El priveşte căsătoria şi familia ca pe un lucru necesar, ridicând unirea bărbatului cu femeia la rang de taină, fiind binecuvântată de Biserică prin Taina Cununiei.

Deşi nu se referă decât de două ori la căsătorie şi familie (Matei V, 31-32; XIX), Mântuitorul a întărit caracterul sfânt al unirii dintre soţi pentru viaţa de familie[3]. Unirea soţilor se întemeiază pe voinţă divină, fiind lucrarea lui Dumnezeu, bărbatul şi femeia neputând trăi separaţi ci au fost creaţi să trăiască în cea mai strânsă legătură ca un singur trup. Pericopa de la Efeseni V, 22-23 arată măreţia şi rolul familiei în creştinism, însăşi familia fiind o mică Biserică, unirea bărbatului cu femeia închipuind unirea tainică dintre Hristos şi Biserica Sa.

Familia creştină este instituţia care a asigurat în toate timpurile şi asigură şi astăzi, „frumuseţea morală, armonia spirituală şi desfăşurarea vieţii normale a credincioşilor în cadrul Bisericii lui Iisus Hristos… ordinea, bunăstarea şi progresul continuu al statului şi al individului”[4]. Familia este locul în care fiecare membru al ei îşi găseşte mângâiere, contribuind esenţial la fericirea copiilor prin educaţia pe care aceştia o primesc de la părinţi, fiind astfel înarmaţi cu toate armele necesare pentru biruirea răului, având o temelie solidă pentru păstrarea echilibrului sufletesc[5]. Copiii, întăriţi fiind printr-o educaţie adecvată în sânul familiei, pot înfrunta biruitor toate greutăţile şi necazurile inerente vieţii.

Astfel, în familia creştină, îndatoririle esenţiale ale membrilor ei sunt bine precizate, acestea trebuind să fie respectate pentru sănătatea şi trăinicia familiei. Acestea sunt: asigurarea trăiniciei şi asigurarea durabilităţii familiei de către soţi; naşterea de prunci; creşterea şi educarea copiilor. Dacă aceste îndatoriri se cer a fi respectate de soţii creştini, ele trebuie să fie actualizate cu precădere în familia preotului care este cel dintâi exemplu în parohie, model de viaţă creştină.


Familia preotului – comuniune de credinţă şi de viaţă creştină în parohie

Preotul ortodox, spre deosebire de preoţii Bisericii Romano-Catolice, are dreptul şi privilegiul de a se căsători, de a forma o familie, acest drept şi privilegiu fiind în acelaşi timp o obligaţie şi o răspundere deosebită în viaţa socială şi pastorală din parohie. Căsătoria preotului ortodox creează datorii mai mari decât pentru ceilalţi credincioşi, el trebuind să justifice familia sa, nu numai prin dreptul comun tuturor oamenilor, ci şi din punct de vedere religios-moral, printr-o viaţă de familie exemplară şi edificatoare[6].

Căsătoria preotului este căsătoria celui ce este rânduit să slujească lui Dumnezeu, fiind, prin urmare, angajat în lucrarea sa sacerdotală din parohie împreună cu familia sa, aceasta nefiind pentru preot numai un cadru de vieţuire cotidiană, ci şi o comunitate de viaţă religioasă şi de credinţă în care preotul îşi începe propria activitate pastorală, fiind „pepiniera morală a parohiei”[7]. Dată fiind participarea familiei preotului la întreaga sa activitate de formare a credincioşilor şi de mântuire a acestora, ea poate contribui pozitiv sau negativ la împlinirea scopului slujirii sacerdotale a preotului, în funcţie de nivelul vieţuirii duhovniceşti în Hristos şi de conştientizarea misiunii preoţeşti, mai ales astăzi, într-o lume din ce în ce mai secularizată.

Activitatea preotului de conducere duhovnicească a credincioşilor trebuie să înceapă întotdeauna cu propria familie, cu soţia, copiii, casnicii şi rudele sale, aceştia, mai mult decât alţi credincioşi, trebuie să fie catehizaţi şi moralizaţi pentru a fi cu adevărat un model de viaţă creştină. Începând apostolatul preotului cu familia sa, el nu trebuie s-o neglijeze în timp, întrucât de stadiul ei de creştere duhovnicească depinde în mare măsură reuşita preotului în chemarea specială a slujirii lui Dumnezeu şi a oamenilor şi conducerea acestora pe calea mântuirii.

Familia preotului este un aluat care dospeşte întreaga frământătură, pentru că exemplul, mai mult decât cuvântul, convinge şi transformă[8].
Având în vedere complexitatea misiunii pastorale, preotul nu poate fi duplicitar, el trebuie să fie consecvent în comportament şi în misiunea sa, neputând fi păstor în parohie, neglijând şi fiind dezinteresat faţă de familia sa, care ar trebui să constituie piatra de temelie a propriei misiuni preoţeşti. A face abstracţie de propria familie în activitatea de parohie, înseamnă imposibilitatea de a zidi, de a-i îndrepta pe alţii, fără a fi susţinut prin puterea exemplului propriei familii. Oare cum poţi să-i îndrepţi şi să-i mântuieşti pe alţii, dacă propria familie este exclusă şi neglijată în lucrarea de mântuire a credincioşilor ? Cum vor înţelege şi accepta ceilalţi credincioşi mijloacele de dobândire a mântuirii, dacă însăşi familia preotului, în care el vieţuieşte zilnic, nu le înţelege şi nu le primeşte ? Însăşi misiunea preotului este în pericol, cuvântul lui nu mai este cuvânt cu putere multă, convingător şi ziditor, dacă toate acestea nu sunt însoţite de putea exemplului vieţii personale şi a propriei familii, aceasta din urmă fiind factor de păstrare şi promovare a vieţii religios-morale în parohie, precum şi factor de coeziune socială şi duhovnicească în comunitatea locală de viaţă în Hristos.

Casa preotului trebuie să fie „pârga parohiei, pârga Bisericii, început şi model de casă creştină, de comunitate creştină, de obşte credincioasă, de viaţă religioasă-morală”[9], familia preotului fiind prima sa carte de vizită care contribuie decisiv în activitatea pastorală[10]. Apostolul neamurilor, Sfântul Apostol Pavel, face o asemănare firească sub aspect moral între casa creştină şi casa lui Dumnezeu, Biserica, toţi creştinii trebuind să-şi conducă cu moralitate casa: „Iar dacă cineva nu poartă grijă de ai săi, şi mai ales de cei ai casei, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios” (I Tim. V, 8). Cu atât mai mult clericul care poartă de grijă comunităţii creştine de acasă, „având copii ascultători cu toată bunăcuviinţa” (I Tim. III, 4), trebuie să conducă cu toată responsabilitatea, înţelepciunea şi puterea exemplului comunitatea locală pentru care a fost rânduit de episcopul său. Căci dacă preotul în calitatea sa de părinte al propriei familii, nu reuşeşte să conducă bine şi cu bunăcuviinţă pe membrii acesteia, care trebuie să fie pildă şi îndemn pentru ceilalţi, cum va putea unul ca acesta să-i conducă pe credincioşii săi pe calea mântuirii, cu credinţă şi cu dragoste ? Cu privire la un astfel de cleric, Sfântul Apostol Pavel întreabă: „Iar de nu ştie cineva casa sa să şi-o chivernisească, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu ?” (I Tim. III, 12).

Dar, nu numai preotul trebuie să aibă calităţile de părinte responsabil pentru casa lui Dumnezeu şi a sa, ci şi soţia credincioasă trebuie să fie conştientă de sfinţenia şi de răspunderea preoţiei, fiind sprijin şi mângâiere pentru preot, participând la necazurile şi la bucuriile activităţii pastorale în parohie.
Copiii preotului au datoria unui comportament demn în faţa oamenilor, o purtare frumoasă prin care să se distingă de cei mai puţin iniţiaţi în tainele credinţei şi ale slujirii lui Dumnezeu, participând astfel, în mod direct, alături de mama lor la misiunea preoţească a părintelui lor.

O soţie nepăsătoare, neserioasă, vanitoasă, nepotrivită cu chemarea preotului, precum şi copiii neascultători, imorali şi aroganţi pot afecta lucrarea preotului ca părinte duhovnicesc pentru enoriaşii săi, expunându-l pe acesta chiar unei situaţii scandaloase prin comportamentul imoral al membrilor familiei sale.

Soţia şi copiii preotului trebuie să fie modele de urmat pentru ceilalţi credincioşi, ascultându-l obiectiv pe preot şi învăţând ca orice credincios, fiind în acelaşi timp cei dintâi care se pronunţă asupra activităţii preotului, corectând ceea ce se poate corecta în cuvântul, atitudinea şi poziţia sa faţă de credincioşi[11], având cea mai sinceră apreciere asupra lucrării sale.
Preotul, în activitatea sa în parohie, nu trebuie să se limiteze numai la predică şi la serviciile religioase, el trebuie să verifice roadele muncii sale pe terenul sufletesc al credincioşilor săi, în ce măsură aceştia ascultă cuvântul şi îl fac să rodească în viaţa lor. Cel mai bun confident al preotului pentru cunoaşterea stării sufleteşti a credincioşilor este soţia sa, care trebuie să fie obiectivă şi să nu-l descurajeze pe preot în misiunea sa. Însuşi preotul ar trebui s-o facă pe soţia sa conştientă de lucrarea lor comună, de greutăţile, dar şi de mulţumirile sufleteşti pe care o astfel de lucrare sfântă le poate aduce, slujirea pastorală a preotului neputând fi separată de familia sa, de colaborarea cu aceasta pentru împlinirea scopului ultim al slujirii preoţeşti, mântuirea credincioşilor.

Locul în care soţia preotului poate activa cu cele mai bune rezultate este comitetul parohial. În cadrul său lucrează femei evlavioase din parohie, pline de entuziasm şi de iniţiativă în a-l ajuta pe preot în lucrarea de întreţinere şi de înfrumuseţare a locaşului de cult. Aici, soţia preotului se poate afirma prin delicateţea, sensibilitatea şi simţul ei practic, fiind de real folos preotului în lucrarea sa pastorală, chiar un Ierarh al Bisericii noastre afirma: „preotesele sunt jumătatea misionară a preotului în parohie”[12]. În plus, prestigiul de care se bucură în calitatea sa de soţie a preotului, contribuie decisiv în asigurarea succesului în lucrarea comitetului parohial.

Dar, pentru a se realiza toate acestea, preotul trebuie să facă o bună alegere a soţiei care asigură împlinirea prin împreună-lucrare a sarcinilor ce decurg din activitatea pastorală a preotului. Soţia trebuie să fie potrivită sufleteşte cu misiunea preoţească, să conştientizeze responsabilităţile unei astfel de chemări. Dacă rămâne străină faţă de aspiraţiile sacerdotale, nu numai că nu-l ajută pe preot, dar îl şi împiedică şi-l demoralizează în lucrarea lui sfântă. Astfel, soţia preotului trebuie să fie formată în acest spirit de către preot pentru a corespunde împreună cu toată familia chemării sfinte de a-I sluji lui Dumnezeu şi oamenilor. Atunci când preotul face o bună alegere privind soţia sa, ea corespunzând sufleteşte misiunii sale de preot, se asigură nu numai o căsnicie fericită a preotului, dar şi o bună colaborare şi armonie în opera sa în parohie[13]. După cuvintele înţeleptului Solomon „cel ce găseşte o femeie bună află un lucru de mare preţ şi dobândeşte bunăvoirea lui Dumnezeu” (Pilde XVIII, 22), iar „femeia virtuoasă este o cunună pentru bărbatul ei” (Pilde XII, 4). Aşadar şi pentru preot, o femeie virtuoasă este ajutor şi bucurie omenească şi duhovnicească, lucrând împreună, în comuniune, la mântuirea proprie şi a credincioşilor încredinţaţi preotului.

În cazul unei alegeri nepotrivite, preotul este nevoit, fie să trăiască o viaţă plină de neplăceri, fie dacă se desparte de soţia sa să fie expus criticilor, diferitelor greutăţi şi piedici, slujind fără personalitate şi cu o moralitate pusă la îndoială, putând fi chiar pedepsit cu depunerea. Astfel, o eventuală nepotrivire a soţiei cu slujirea preotului are numeroase repercursiuni asupra vieţii de familie, dar şi asupra familiei mai mari care este parohia. Având o soţie leneşă, neglijentă, avară, nepricepută şi ocupându-se numai de plăcerile vieţii pământeşti, cu cochetăria şi cu petrecerile, preotul va fi cu siguranţă afectat pe cele două planuri ale vieţii lui, cel al vieţii de acasă şi cel al vieţii de slujire preoţească.

Familia preotului, susţinută printr-o atmosferă sacră în unitatea ei[14], este celula de bază a parohiei, ea trebuie să confirme prin faptă cuvântul, să întărească prin propriul exemplu ceea ce învaţă preotul, fiind nu numai factor de promovare a vieţii religios-morale în parohie, dar şi factor de coeziune socială, atrăgându-i în jurul ei pe ceilalţi credincioşi şi determinându-i pe aceştia să lucreze pentru binele comun al comunităţii religioase în care trăiesc, dar şi pentru împlinirea scopului existenţial pentru fiecare, dobândirea mântuirii.

Pentru realizarea acestor deziderate, soţia preotului trebuie să consimtă liber şi să fie conştientă de toate greutăţile preoţiei şi de munca la care este chemată alături de preot, împărţind alături de acesta atât lipsurile şi grijile, cât şi mulţumirile sufleteşti pentru lucrarea lor. Ea trebuie să fie vrednică de chemarea sa alături de preot, putând în multe cazuri să fie îndreptar lui şi nu sminteală sau să-l determine pe acesta să săvârşească fapte rele pentru unele capricii ale ei.

Calităţile soţiei preotului sunt determinante pentru ţinuta preotului, ea fiind în mare măsură responsabilă pentru neglijenţa în ţinută a preotului, existând deseori o nepotrivire între starea lui ca om şi chemarea preoţiei. Toate aceste defecte pot fi îndreptate de o soţie motivată şi responsabilă, mai ales atunci când preotul alunecă spre latura lumească a vieţii, neglijând misiunea sa de slujitor al lui Dumnezeu. Astfel, atunci când preotul se implică în certuri cu credincioşii şi cu ceilalţi preoţi sau urmăreşte numai interesele materiale proprii şi înclină în privinţa slujirii spre formalism şi superficialitate, soţia poate să-l corecteze în comportament, dar aceasta se poate întâmpla numai atunci când ea are o adevărată viziune şi concepţie despre chemarea preoţiei, despre responsabilităţile slujitorului lui Dumnezeu şi al oamenilor. Soţia preotului este un adevărat înger păzitor, întărindu-l pe preot în faţa potrivnicilor şi susţinându-l cu sfaturi alese în proiectele ambiţioase din parohie, „arătându-i prin puterea ei de intuiţie calea cea mai potrivită de urmat acolo unde el, ca bărbat, intuieşte mai puţin”[15]

Aşadar, preotul poate găsi în propria familie, fie un sprijin, fie o piedică în slujirea sa. Familia poate aduce bucurie sau poate aduce suferinţă pentru preot. Din fericire, în cele mai multe cazuri, soţia şi copiii preotului s-au ridicat sub aspect moral la nivelul statutului lor în societate. Preoţii ortodocşi, având de cele mai multe ori o familie numeroasă, au ştiut să-şi crească îngrijit copiii, să-i educe religios-moral, fiind în această privinţă un exemplu social de viaţă familială sănătoasă. Adesea copiii de preot s-au distins prin învăţarea de carte, prin ţinută morală, afirmându-se în societate.

Casnicii preotului sunt cei care prin formarea lor în duh creştin, în spiritul credinţei şi al dragostei, asigură succesul pastoral al preotului. Soţia, copiii şi rudele apropiate preotului vădesc în raporturile lor cu ceilalţi credincioşi atmosfera duhovnicească şi nivelul moral al casei păstorului lor, contribuind decisiv la lucrarea de evanghelizare a preotului. Însuşi preotul trebuie să nu se îndepărteze de familia sa, să aibă întotdeauna în vedere realizarea celor propovăduite mai întâi în familia sa şi apoi în celelalte familii din parohie.

În familia sa, preotul trebuie să imprime o preţuire deosebită faţă de vrednicia preoţească, educând copiii în acest spirit, implantându-le sentimentul religios şi dându-le o educaţie religios-morală, încât aceştia să poată continua cu vrednicie chemarea preoţească a părintelui lor. Preotul este responsabil faţă de formarea viitorilor preoţi în familia sa, el fiind un exemplu pentru descendenţi, perpetuând, astfel, cu râvnă în formarea religioasă a copiilor săi, sacerdoţiul în linie continuă. În Ortodoxia românească s-a creat o tradiţie din formarea viitorilor preoţi în casa preotului actual, continuându-se vocaţia şi slujirea preoţească din tată în fiu, preoţia prelungită în urmaşi[16].

Astfel, familia preotului este model de viaţă creştină, factor de păstrare şi de promovare a dreptei credinţe în parohie, trebuind să fie formată de către preot pentru a-l ajuta în activitatea şi misiunea sa, fiind un exemplu în parohie prin casnicii săi.




[1] Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Rolul familiei preotului în parohie, în „Familia şi viaţa la începutul unui nou mileniu creştin”, Bucureşti, 2002, p. 160.
[2] A se vedea Sabin Verzan, Familia în lumina învăţăturii Noului Testament, în rev. „Mitropolia Olteniei”, VI (1954), nr. 9-10, p. 514.
[3] Ibidem, p. 515.
[4] Pr. Prof. Dr. Spiridon Cândea, Familia şi viaţa modernă, în rev. „Mitropolia Ardealului”, XII (1967), nr. 10-12, p. 843.
[5] Ibidem, p. 847.
[6] Prof. Teodor M. Popescu, Familia preotului, în „MO”, VII, (1955), nr. 7-9, p. 429.
[7] Ibidem, p. 430.
[8] Pr. Prof. Ion Buga, Pastorala, Bucureşti 1992, p. 66.
[9] Prof. Teodor M. Popescu, art. cit, p. 430.
[10] Pr. Prof. Ion Buga, op. cit., p. 65.
[11] Prof. Teodor M. Popescu, art. cit., p. 431.
[12] Antonie Plămădeală, Preotul în Biserică, în lume, acasă, Sibiu 1996, p. 128.
[13] Prof. Teodor M. Popescu, art. cit., p. 432.
[14] Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, art. cit., p. 170.
[15] Pr. Prof. Ion Buga, op. cit., p. 66.
[16] Prof. Teodor M. Popescu, art. cit., p. 435.
Sursa 

marți, 15 martie 2011

Rolul preotesei in viata preotului pastor de suflete

„Despre rolul femeii in Biserica si despre misiunea pe care o desfasoara ea in calitate de sotie a preotului pastor de suflete ne-a vorbit parintele Gheorghe Cornea, parohul Bisericii 'Sf. Vineri' din municipiul Zalau: "Fara concursul real al preotesei, intreaga pastoratie a preotului ia directia gresita. Cu toate ca rolul preotesei este imens atat in viata preotului, cat si in cea pastorala, prea rar se face referire la ea. Cine ii educa pe copii atunci cand preotul este plecat de acasa in interes bisericesc si cine preia toate sarcinile si grijile casei, si nu numai? Cine le transmite copiilor si enoriasilor in mod practic mesajul Evangheliei? Cine sare primul in ajutorul semenilor, chiar daca este si medic, asistent, profesor, educator, simplu muncitor sau casnica? Cum ar putea preotul sa faca vizite pastorale, slujbe bisericesti si in alte zile decat sarbatorile, daca in toate zilele si in multe altele preoteasa nu l-ar indemna, sprijini si chiar corecta uneori? Preoteasa poate duce familia preotului pe culmile sublimului. Jumatate din misiunea preotului o implineste preoteasa. In spatele marilor preoti ai Bisericii Ortodoxe sta faptura modesta, smerita, candida si plina de ospitalitate a preotesei".”

duminică, 13 martie 2011

Idei despre pastoraţia tinerilor

Preoteasa Alina ne provoacă la o împărtăşire a ideilor legate de pastoraţia tinerilor în parohie. Un subiect dificil, în legătură cu care ne-am bucura să ne împărtăşiţi din experienţele şi ideile voastre.

În urma răspunsurilor (care sperăm să vină), vom încerca să alcătuim o listă comună de idei, din care fiecare poate prelua ce se potriveşte parohiei, pentru că grupurile sunt foarte diferite.
Preoteasa Natalia

Idei de activităţi cu tinerii:
  •  "Organizarea de întâlniri săptămânale cu tinerii parohiei în cadrul cărora aceștia să-și deschidă inima curajos, fără complexe, preotului, inițierea de pelerinaje, favorizarea alegerii unor tineri în structura consiliilor și comitetelor parohiale, implicarea în predarea religiei în școală, organizarea unor coruri parohiale de tineri, ajutorul acordat unor tineri cu probleme sunt câteva din aspectele misiunii preotului în sânul generației tinere." (ÎPS Teofan)

  • "Pastoraţia tinerilor poate începe cu prezenţa efectivă în mijlocul tinerilor și dialogul cu aceștia, fapt ce le conferă speranță și încrederea de a pune întrebări. Ascultarea atentă a intereselor și preocupărilor specifice acestei vârste, permite celui care se ocupă de activitățile cu tinerii să înțeleagă mai profund nevoile și nivelul vieții spirituale a acestora." (Ionuţ Bursuc)

  • o idee minunată, dar destul de greu de pus în practică, mai ales la ţară, este organizarea (sau participarea) unor tabere special pentru tineri, cum este cea de aici: 

  • implicarea tinerilor în acţiuni de caritate, vizite în spitale azile etc. 

  • "Ceea ce am observat eu la fata mea ce merge la cateheză: le place foarte mult atunci când pregătesc serbările să facă probe pentru un teatru.
    În fiecare săptămână au o temă şi discută pe baza ei.Citesc un pasaj şi il explică.
    Şahul, spre sfarsitul orei, este o activitate ce unora le place, de asemeni.
    Schimbul de cărţi se face cu entuziasm şi discuţia pe baza cărţii citite de fiecare. Işi fac nişte fişe pe care le ţin intr-un dosar ce le-a fost dat cadou de catre doamna ce se ocupa de Cateheza inca de la începutul anului. Le dă cadou un dosar in care este un pix, o gumă si un carton frumos cu o iconiţă lipită si pe care sunt scrise zilele când va fi ora, pe tot anul şcolar. La fiecare oră la care merg işi lipesc un fluturaş pe ziua respectiva. Aşa, nu uită să meargă.
    Uneori au invitaţi personalităţi dintr-un anumit domeniu şi le vorbesc (despre telefoanele mobile, de exemplu, sau despre responsabilitatea de a fi parinte, sau alte teme "actuale". ). Ei pot pune intrebari. (MariaM, Grecia)

Lecturi:
  • Ionuţ Bursuc - Pastoraţia tinerilor ca misiune a Bisericii - foarte multe aspecte teoretice, dar şi câteva idei practice. Ideea principală este aceea că tinerii au nevoie de o pastoraţie şi o atenţie deosebite, prin metode diferite. 


      marți, 8 martie 2011

       Întrunirea preoteselor din Protopopiatul Sascut

      Cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în parohia Pănceşti, Protopopiatul Sascut, a avut loc sâmbătă, 5 martie, întâlnirea preoteselor din Protoieria Sascut, informează „Ziarul Lumina”, Ediţia de Moldova. Întrunirea, prima de acest gen, a punctat câteva aspecte legate de rolul mamei/preotesei în familia creştină.

      În Biserica 'Adormirea Maicii Domnului' a parohiei Pănceşti, s-a desfăşurat prima întâlnire a preoteselor din Protopopiatul Sascut. După cum ne-a relatat pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut, la şedinţă au participat 30 de preotese, care au discutat pe marginea temei alese. Referatul cu tema 'Rolul mamei/preotesei în familia creştină' a fost susţinut de doamna preoteasă Sorina Negoiţă, care a remarcat faptul că femeia soţia preotului are un loc aparte în viaţa Bisericii pentru că prin căsătoria ei cu viitorul preot îşi alege un drum aparte, pentru că diferită este misiunea pe care viitorul soţ o are de îndeplinit. 'Drumul pe care viitoarea preoteasă îl are de parcurs alături de cel pe care-l va însoţi în această viaţă are un traseu aparte, uneori anevoios. La jurământul pe care preotul îl depune în faţa arhiereului, la hirotonire, preotesele sunt părtaşe şi responsabile de împlinirea lui, alături de preot. Familia preotului este model pentru toate familiile din parohie şi ochii tuturor sunt aţintiţi asupra modului cum îşi duce acesta viaţa şi de aceea responsabilitatea preotesei în viaţa unei parohii este imediat după cea a preotului. În viaţa unei preotese este necesară o puritate interioară, dobândită prin rugăciune, post şi fapte bune, cu ajutorul cărora urcăm treaptă cu treaptă pe scara desăvârşirii, alături de cel pe care-l avem alături soţ şi preot', a reliefat Sorina Negoiţă.

      'În ziua de 8 martie este serbată vechea Evă'

      În continuarea susţinerii referatului, preoteasa Sorina Negoiţă a explicat că, în zilele noastre, mama creştină, deci şi preoteasa, are o misiune mai importantă, cu implicaţii mai profunde. 'Importanţa misiunii ei rezidă în faptul că, pe lângă obligaţiile pe care le are ca soţie şi mamă, are şi obligaţii pe linie de serviciu - femeia de astăzi nemaifiind doar soţie şi mamă. Datorită rolului imens pe care îl are în societate, femeii i-a fost dedicată o zi - 8 martie. Dar noi, creştinii, avem alte modele şi de aceea Biserica a rânduit ca zi de sărbătoare în cinstea femeilor să fie Duminica Mironosiţelor sau zilele de cinstire a Maicii Domnului, modelul desăvârşit al femeii creştine. De Ziua Internaţională a Femeii nu se pomenesc sfinţenia, virtuţile femeii creştine, ci se serbează umanismul descreştinat al zilelor noastre, prin educaţia modernă, idolatrizarea omului, divertismentul, petrecerile, consumerismul. Astfel, se încalcă şi rânduiala Postului Mare. Cu alte cuvinte, în centrul zilei de 8 martie este serbată vechea Evă, cea ruptă şi opusă lui Hristos. Dar, cel mai important lucru în viaţa femeii creştine este preocuparea ei pentru dobândirea vieţii veşnice, căci toate celelalte sunt trecătoare, iar noi, preotesele, ştim cel mai bine acest lucru, pentru că avem ocazia nefericită, destul de des, de a constata că moartea este la tot pasul şi nimic din ceea ce este material nu este veşnic. După noi rămâne doar un nume bun, dacă am avut grijă de acest lucru, şi amintirea faptelor noastre', a spus în încheiere Sorina Negoiţă. Preotesele din Protopopiatul Sascut au stabilit ca pe parcursul unui an să aibă două întâlniri, în cadrul cărora să facă şi o colectă pentru persoanele nevoiaşe.