luni, 2 septembrie 2013

De cand sunt preoteasa…

 

 SursA FotO: arhiva personală
 
Am învățat:
 
- să îmi înfrânez curiozitatea specific feminină de a ști tot ce face soțul meu (am început să exersez acest lucru încă de când ne-am căsătorit și bine mi-a prins);
 
- să mă descurc și singură în anumite situații când ar fi fost nevoie de ajutorul lui, sau să am răbdare până va putea rezolva (aici mai am mult de lucru, dar orice progres este important);
 
- să savurez din plin fiecare clipă petrecută împreună, având în vedere că timpul în care stă acasă e tot mai scurt;
 
- să mă bucur de lucruri mărunte, aparent simple, cum ar fi: o plimbare în parc, o masă în familie, o ieșire cu prietenii, o carte bună etc.
 
- să nu iau personal criticile aduse preoților și Bisericii în general;
 
- să nu mai pun la suflet observațiile răutăcioase și nefondate ale oamenilor;
 
- și lista poate continua.
 
De fapt, toate aceste lucruri nu le-am dobândit ca prin magie, doar pentru faptul că soțul meu a devenit preot. Preoția nu-l transformă pe preot dintr-o dată în alt om, și cu atât mai puțin pe preoteasă. Am mai învățat câte ceva pentru că s-a creat contextul favorabil, dar procesul de schimbare a început cu mult timp înainte de a mă căsători, și este unul care va dura toată viața!
 
Tot timpul voi avea ceva de schimbat/corectat la propria mea persoană. Dacă nu sunt atentă la ce fac și ce ar fi de îndreptat, faptul că sunt preoteasă nu mă ajută cu nimic, ba chiar poate să mă încurce și mai mult. Deoarece răspunderea este mai mare, și implicit, situațiile delicate cărora trebuie să le fac față sunt mai multe. Și doar dacă am echilibru interior și sunt împăcată cu mine însămi, cu Dumnezeu și cu cei din jur pot face față provocărilor și-mi pot împlini chemarea.
 
Mulți au impresia că odată ce ai devenit preot/preoteasă, ai primit și puterea magică de a le rezolva pe toate și de a face față tuturor situațiilor. Numai că nu este așa. Această putere vine numai din relația strânsă pe care o ai cu Dumnezeu, deschiderea ta și procesul continuu de schimbare a propriei persoane.
 
Pace și bucurie sfântă!
Alina-Nicoleta
 
 

3 comentarii:

Anonim spunea...

Nu sunt preoteasă(deși mi-am dorit mereu),dar înțeleg perfect şi știu datoriile preotului și doresc tuturor preoteselor să fie alături de preoți ,să ajute unde pot ele...

Iulia Paval spunea...

Sunt preoteasă și spun că această cărare dată de Dumnezeu este exact dorința și puterea inimii mele! Sunt extrem de multe lucruri pe care dacă nu ești preot/preoteasă nu ai cum să le știi! Viața noastră este puțin diferită față de cum o vede lumea...Sănătate și multă răbdare urez eu tuturor preoteselor

Natalia Corlean spunea...

Amin! Sănătate sufletească şi trupească să avem, spre bucurie aici şi Dincolo!
Iulia, mă bucur că ai scris!