„Noi eram mai mulţi copii. N-aveam haine. Afară era frig. Stăteam toţi închişi în casă. Ne era foame. Surorile mele şi cu mine ţipam toţi odată. Plângeam, cerând ceva de mâncare. Mama mea - prezbitera - lua de sub grindă Biblia, o deschidea la Cartea lui Iov şi ne citea, cu voce tare, cumplitele suferinţe ale sfântului om. Aflând nenorocirile lui Iov, uitam de foamea noastră. După ce se lăsa iar liniştea, mama-prezbitera punea din nou Biblia la locul ei, sub grindă. După o jumătate de oră, începeam din nou să ţipăm de foame. Şi din nou, mama-prezbitera lua Biblia şi ne citea un alt capitol cu Iov. Şi din nou uitam de foame. Aceasta se întâmpla de câteva ori pe zi. În fiecare zi. În toate zilele de iarnă. În locul pâinii, ni se dădea Iov. Pot spune că în tot timpul copilăriei mele m-am hrănit cu Iov. Am supravieţuit fără hrană. Fără pâine. Căci ne hrăneam din cer“.
Fragment din articolul: Constantin Virgil Gheorghiu, „poetul lui Hristos şi al României” (Ziarul Lumina)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu