joi, 26 noiembrie 2009

Chipuri de preotese din vremea noastră: Iulia Sisoeva, soţie de mucenic


Pentru că tot am început să vorbim şi despre chipuri de preotese din zilele noastre, iată şi ceva la care poate nu ne-am fi aşteptat, cel puţin nu chiar aşa de curând: a fi soţie de mucenic. Este vorba despre Iulia Sisoev, soţia părintelui Daniil, asasinat la Moscova pe 20 noiembrie. Istoria asasinatului o găsiţi aici.



Iată o scrisoare a preotesei la câteva zile după aceea, tradusă în română de Iuliana, căreia îi mulţumim.

“Vă mulţumesc, dragii mei, pentru sprijin şi rugăciuni. Nu-mi pot exprima durerea în cuvinte. E ca durerea de a sta lângă Crucea Mântuitorului. Dar este şi o bucurie pe care n-o poţi pune în cuvinte...e bucuria de a veni la mormântul gol. « Unde este, moarte, biruinţa ta ? » Părintele Daniil şi-a întrevăzut plecarea cu mulţi ani înainte de asasinarea sa.
Mereu a vrut să fie aflat vrednic de martiriu şi Domnul i-a oferit această cunună. Cei care l-au împuşcat au vrut să scuipe în faţă Biserica, aşa cum odinioară au scuipat în faţă pe Hristos, dar n-au obţinut ce-au vrut, fiindcă au dat greş în întinarea Bisericii. Părintele Daniil a urcat pe Golgota lui chiar în biserica pe care o construise şi în care îşi pusese toată energia şi puterea. L-au ucis ca pe unul din vechii profeţi, între altar şi locul de sacrificiu, şi pe drept şi-a câştigat titlul de martir. El a murit pentru Hristos pe Care L-a sjujit cu toată inima.
De multe ori mi-a spus că se teme că nu va face faţă ; credea că nu e destul de bun. Ca om, avea excesele şi slăbiciunile lui, cădea şi făcea greşeli, dar nu a greşit în ceea ce era mai important, viaţa lui a fost cu totul închinată lui Hristos.
Nu înţelegeam de ce se grăbea. În ultimii trei ani, muncea susţinut, fără oprire în vacanţe sau la sfârşit de săptămână. Cârteam, aş fi vrut ca măcar uneori să am fericirea simplă de a-l avea pe soţul şi tatăl copii lor mei alături de mine şi de ei. Dar el era chemat pe alt drum.
A spus că va fi ucis. L-am întrebat cui ne lasă, pe cei trei copii ai lui şi pe mine. Mi-a răspuns că ne lasă în mâini bune. « Vă las cu Maica Domnului. Ea va avea grijă de voi”.


În timp, am uitat aceste cuvinte. El mi-a vorbit anume despre hainele cu care să fie înmormântat. Pe atunci, am glumit, că nu ar trebui să vorbim despre asta, pentru că nu ştim care va pleca primul. A spus că eu îl voi îngropa pe el. Odată vorbeam despre înmormântări şi i-am zis că niciodată n-am fost la o înmormântare de preot. Răspunsul lui a fost : «Nu-ţi face griji, poţi să vii la a mea».
Îmi amintesc atâtea vorbe ale noastre şi-mi dau seama de înţelesul lor adevărat abia acum. Acum îndoielile mele s-au risipit.
Nu ne-am spus la revedere în această viaţă, nu ne-am cerut iertare unul altuia, nu ne-am îmbrăţişat. A fost o zi obişnuită... el a plecat să săvârşească Sfânta Liturghie şi atunci l-am văzut pentru ultima oară viu.
De ce nu m-am dus în ziua aceea să-l întâlnesc la biserică? Într-adevăr, am vrut să merg, dar am hotărât să pregătesc masa şi să culc copiii... trebuia să am grijă de copiii lui... ca şi cum o mână mă trăgea înapoi. Deseori înainte mergeam să-l întâlnesc la biserică. Simţeam că norii se îngrămădeau peste noi. În ultimele zile am încercat să fiu cu el cât de des posibil.
În ultima săptămână m-am gândit numai la moarte şi la viaţa de dincolo de mormânt. N-am putut să mă concentrez la nimic altceva. În ziua aceea, gândurile treceau prin mintea mea: « moartea loveşte în cap ». Ultima săptămână a fost foarte dificilă pentru mine, ca şi cum o tonă de cărămizi ar fi căzut peste mine.
Nu m-am prăbuşit. Mă sprijină el; îl simt că este lângă mine. Cu atât de multe vorbe frumoase, de tandreţe spuse unul altuia, mai multe decât ne-am spus întreaga viaţă trăită împreună. Abia acum mi-am dat seama cât de mult ne iubeam unul pe altul.
Cea de-a 40-a zi a Părintelui Daniil va fi chiar în ajunul zilei sale onomastice, în ziua hramului viitoarei biserici, 29-30 decembrie, la prăznuirea Sfântului Profet Daniel. Cum a prezis o bătrână, biserica se va construi, dar Părintele Daniil nu va mai fi acolo să slujească. Cea de-a doua parte a prezicerii s-a împlinit acum.»
23 noiembrie 2009
Matuşca Iulia Sisoeva
Preluat de aici.
Un interviu cu Părintele Daniil Sisoev, despre activitatea sa apologetică şi misionară, găsiţi aici (prima parte).
Partea a II-a.
Partea a III-a.

Să o însoţim pe matuşca Iulia cu rugăciunile noastre, Domnul să o întărească, pe ea şi pe cei trei copii, iar Maica Domnului, căreia i-a încredinţat Părintele Daniil înainte de plecarea sa la Domnul, să îi păzească sub Acoperământul ei!
Pzb. Natalia

[edit 30 noiembrie 2009]



Un comentariu:

sfintiimuceniciromanov spunea...

Poate ca cel mai greu lucru pe care il accepta o preoteasa este mucenicia din toate punctele de vedere. A fi preoteasa inseamna din perspectiva unei aspirante la aceasta demnitate si raspundere a fi si imparateasa si mucenita. Cel putin asa vad eu preotesele...Pentru ca a fi sotie de mucenic inseamna a mucenici implicit. Maica Domnului este prototipul de prezenta feminina intim legata de Arhiereul cel vesnic, deci modelul nostru de preoteasa...