vineri, 3 decembrie 2010

Activităţi de Crăciun

Dragele mele,
M-am gândit că ar fi de folos să împărtăşim, să punem la comun ideile de activităţi pe care le punem în practică (sau le-am pus deja, cu folos, în anii trecuţi) fiecare în parohiile noastre. Nu ştiu cât de potrivit este cuvântul "activităţi", dar eu, lucrând cu copiii, îl folosesc foarte des, şi altceva nu îmi vine în minte :).
Mie mi-au fost de mare folos ideile care au fost cândva împărtăşite pe acest blog, de aceea m-am gândit să facem acest lucru şi pentru perioada Postului şi a Naşterii Domnului.
O să încep eu, cu câteva lucruri mărunte, mărunte, şi aştept şi experienţele voastre.

  • - anul acesta voi merge la colindat cu copiii din grupa mare de la Hristos împărtăşit copiilor (9-11 ani) la persoanele din sat care sunt singure. Pentru că mergem să le vestim Naşterea şi să dăruim bucurie (problemele lor nu sunt neapărat financiare, ci sunt legate de singurătate), copiii nu vor să primească bani (m-a surprins f. plăcut această remarcă a lor), iar la întâlnirile noastre din fiecare sâmbătă pregătim diverse obiecte pe care să le ducem în dar;

  • - într-una din zilele de Crăciun vom avea la biserică un mic concert de colinde, împreună cu câţiva prieteni;

  • - un grup de săteni pregătesc o şezătoare, cu care vom fi prezenţi la un târg de tradiţii populare de la Bran; şezătoarea va fi reluată apoi şi pentru săteni, tot în una din zilele de Crăciun, la căminul cultural;


Aşteptăm cu drag idei şi experienţe!
pzb. Natalia

UPDATE:

Ioana:
  • O sa povestesc despre craciunul de acum 2 ani, cand am organizat la biserica seara de ajun. Au venit aproape toti copii din sat la vecernie cu lumanari. In biserica nu s-au aprins luminile ci doar lamarile din mainile copiilor. Am pus noi bradul iar fiecare copil a adus de acasa globuri, ghirlande sau mici desene sau alte podoabe. Bradul l-am impodobit inainte de slujba iar la sfarsit a venit un Mos Craciun care, impreuna cu parintele, a impartit dulciuri si fructe copiilor. Intentia a fost sa impartim doar copiilor dar pentru ca au ramas pungute cu dulciuri si batranele venite la slujba aveau ochii umezi am impartit la toata lumea. Dulciurile si fructele au fost donate de cativa sponsori cu suflete mari. A fost emotionanta bucuria tuturor.

5 comentarii:

Corina spunea...

Buna ziua, ma bucur ca am gasit un nou articol semnat de pzb Natalia. Chiar imi era dor.
O sa povestesc despre craciunul de acum 2 ani cand am organizat la biserica seara de ajun. Au venit aproape toti copii din sat la vecernie cu lumanari. In biserica nu s-au aprins luminile ci doar lamarile din mainile copiilor. Am pus noi bradul iar fiecare copil a adus de acasa globuri, ghirlande sau mici desene sau alte podoabe. Bradul l-am impodobit inainte de slujba iar la sfarsit a venit un Mos Craciun care, impreuna cu parintele, a impartit dulciuri si fructe copiilor. Intentia a fost sa impartim doar copiilor dar pentru ca au ramas pungute cu dulciuri si batranele venite la slujba aveau ochii umezi am impartit la toata lumea. Dulciurile si fructele au fost donate de cativa sponsori cu suflete mari. A fost emotionanta bucuria tuturor.

Natalia spunea...

Draga mea, şi mie îmi era dor... Dar... Domnul ştie mai bine rostul a tot ce ni se întâmplă.
Mulţumim mult, am pus trăirea voastră şi în postare.
te îmbrăţişez în Domnul, post cu folos şi bucurie, şi multă putere şi alinare să vă dea Domnul în încercările prin care treceţi şi voi

Matushka Anna spunea...

Those traditions sound lovely. We're at such a tiny mission that our children may be the only ones there for Christmas. There might be one or two more. I'm trying not to be disappointed by this, but to help my children enjoy Christmas.

preoteasa Eufemia spunea...

Dear matushka Anna, I think that our faith and the quality of our Orthodoxy mean more that the quantity and the lack of an Orthodox living.I join your sorrow and I enjoy with you the birth of our Lord, Jesus Christ!
Love in our Lord and our Savior, matushka Eufemia

preoteasa Eufemia spunea...

Dragelor,
pentru sarbatoarea Nasterii lui Hristos din acest an, m-am gindit sa decoram luminari impreuna cu copii de la grupa mijlocie de cateheza (9-11 ani), sa le asezam pe o masa in Sfinta Biserica si dupa Sfinta Liturghie din 25 decembrie fiecare copil sa isi ia luminarea si sa o aprinda la masa de Craciun, in familie. O sa incercam sa realizam si felicitari pentru parinti. Copii au avut si ideea de a impodobi ei bradul anul acesta (de obicei il impodobeau mamele si bunicile lor), iar unii au dorit sa aduca si podoabe, desi avem citeva cutii cu globuri si alte decoratiuni.
Grupa mica de cateheza ortodoxa (5-7 ani) va colinda in Sfinta Biserica. Deja au invatat 2 colinde; mai au inca 2. Anul trecut copii de la aceasta grupa au fost bucuria noastra a tuturor, deoarece am simtit cu totii cit sint de curati si de veseli in credinta.
Iar copii de la grupa mare de cateheza (12-18 ani) vor colinda si ei in Biserica, la fel ca si anul trecut. Ei s-au organizat singuri, au un lider de grup, care este elev la Liceul de Muzica si abia astept sa ii vad cum dau rodul semintei sadite cu dragoste, cu credinta si cu muuuulta rabdare. In plus, mai avem un grup de copii de la scoala din cartier care vor sustine si ei un concert de colinde, dupa copii nostri din biserica. Ei sint ajutati de un profesor de muzica, ce a activat in fanfara militara din oras, asa ca avem multe asteptari si de la acest grup. Cam astea sint dorintele noastre pentru ziua Nasterii lui Hristos. Fie ca Mintuitorul Iisus Hristos sa ne ajute tuturor ortodocsilor din intreaga lume sa Il cinstim cum se cuvine!