Am primit un comentariu de la Denisa:
"Stiu prea bine că pentru a fi o preoteasă vrednică (deşi toate se învrednicesc la afierosirea preotului) e nevoie de o chemare lăuntrică... De unde să ne dăm noi seama că această chemare (sau chemările din noi, pe care le simţim adeseori) e una potrivită pentru o astfel de misiune, de apostolat creştin, sau e doar o chemare normală de ajutorare a aproapelui? Mari sunt Tainele Domnului şi greu foarte de înţeles... Mă gândeam că poate mă lamuriţi cu câte ceva... Vă mulţumesc anticipat!"
Vă invit să răspundeţi la comentarii, e un subiect ce merită discutat!
Pzb. Natalia
5 comentarii:
Multumesc mult!Poate intr-adevar as avoi gasi raspuns pentru nelamurirea mea!"Problema" e ca nu stiu cum sa fac si ce sa fac pentru a ma lamuri singura, de aceea am apelat la acest blog care imi e de mare ajutor!va multumesc mult!Nadajduiesc ca Dumnezeul nostru sa nu Se supere pe mine ca insist in a ma intelege, poate ca gresesc daca nu las ca totul sa decurga firesc, de la sine, si eu mereu insist in a descoperi tainele fiintei mele...:(
"Daca exista chemare...". E o dilema tare dureroasa si tare sacaitoare. Pe de o parte eu cred ca daca ai fost "chemata" sa urmezi aceasta cale EL stie cel mai bine ca exista. Singura grija a celei chemate este sa ... urmeze calea cu daruire si cu dorinta de a face aceasta cale cat mai frumoasa atat pentru sine, pentru familia ei cat si pentru comunitate si sa o faca cu multa daruire si cu multa iubire pentru toata creatia Lui Dumnezeu. Iar daca cea chemata ajunge la aceasta dilema cu siguranta ca isi va da silinta si cu credinta se va lasa calauzita de EL. Pe de alta parte sunt cele care isi doresc sa urmeze aceasta cale doar din vanitate si ajung sa o faca fara nici o chemare, fara nici un scrupul si calcand in picioare orice sau oricine le sta in cale. Acelea cu siguranta nu isi pun asemenea intrebari.
Si mai cred un lucru. Daca iti iubesti sotul din toata inima si cu toata fiinta si iti vei respecta "contractul de casatorie" fiindu-i alaturi la bine si la greu cu siguranta Dumnezeu te va invrednici sa ii fii alaturi si in misiunea sa crestineasca.
Cu ani in urma am intrebat si eu daca fac bine sau nu un lucru. Si mi s-a raspuns ca doar in relatia mea personala cu Dumnezeu pot gasi astfel de raspunsuri etalonand cumva o scara a sentimentelor astfel: NU e atunci cand te gandesti sa faci un lucru rau. (ce simti daca te gandesti sa spargi vitrina unui magazin? de exemplu o strangere de inima.. )si DA e atunci cand te gandesti sa faci ceva cu dragoste si bucurie (ce simti cand te gandesti sa ii oferi un buchet de flori unei persoane dragi? de exemplu simti ca sufletul iti prinde aripi sau ca plutesti pe un nor...)
Astfel "etalonata scara sentimentelor" poti afla raspunsuri pentru orice actiune. Important e sa lasi grijile si gandurile deoparte si sa fii atenta doar la sufletul tau caci acolo e iubirea Lui Dumnezeu.
Dumnezeu sa ne lumineze calea.
Eu tind să cred că nu există o "chemare pentru a deveni preoteasă". Cred mai degrabă în chemarea pe care ne-o adresează Domnul fiecăreia dintre noi, de a fi femeie creştină. Iar dacă răspunzi acestei chemări, şi îţi doreşti să împlineşti voia Lui, indiferent ce..., vei putea răspunde, dacă El rânduieşte aşa, şi ca preoteasă. Am mai spus-o şi altă dată, preoteasa nu e mai mult decât o femeie creştină. Dacă îţi doreşti să devii o femeie creştină după voia Domnului, vei fi şi o preoteasă după voia Lui. (sigur că sunt multe greutăţi, neputinţe, neajunsuri, dar Domnul e mereu prezent, în toate)
În al doilea rând, atenţia cred că trebuie îndreptată asupra viitorului soţ. Este omul cu care îmi doresc să-mi petrec toată viaţa? Îl iubesc aşa cum este? (nu cum aş dori eu să fie, sau cum cred că îl voi schimba eu...) Vrem să ne luăm de mână şi să mergem împreună spre mântuire, scopul vieţii noastre? Dacă răspunsul la toate aceste întrebări este DA, îl vei urma, când timpul va veni, şi în eventuala lui dorinţă de a sluji Domnului ca preot.
In calitate de potentiala preoteasa am ajuns la concluzia ca in ziua de astazi, daca te ajuta Dumnezeu ca familie sa ajungi in postura de a-ti asuma preotia, inseamna ca din start te-a responsabilizat Hristos pentru aceasta misiune. Sansele de a accede in preotie au scazut tot mai mult si pe fondul crizei (multe parohii nu sunt scoase la concurs din cauza amanarii alocarii conbributiilor din partea statului - cel putin in Moldova), astfel incat consider ca in ceea ce ma priveste in particular, ar fi o adevarata minune si un semn de la Dumnezeu ca aceasta cale ne este menita. Oricum suntem in mana lui Dumnezeu si ne vom asuma ceea ce ne va randui El, intrucat stie pe fiecare cat poate sa duca. Asadar, noi facem ce tine de noi, datoria noastra omeneasca, insa Dumnezeu dispune DACA si CAND este cazul sa intram in preotie...
Vă invităm în ALIANŢA ORTODOXĂ.
http://aliantaortodoxa.blogspot.com/
Trimiteți un comentariu