Măicuţă, sunt prietenă cu un băiat care a terminat teologia şi care ar vrea să ne căsătorim. Mă vede cuminte, credincioasă, ştie că nu am impedimente serioase pentru o căsătorie cu un viitor preot, însă eu ştiu că nu este aşa, în ciuda acestor convingeri ale lui. Nu am fost dintotdeauna aşa cum sunt acum. Nu am fost, pentru că nu am avut de unde să ştiu...ce-i aia curăţie, rugăciune, înfrânare. Până să-l cunosc cu adevărat pe Dumnezeu, am făcut unele greşeli. Am crescut într-un mediu viciat, în care desfrânarea era modă, lucru firesc, bun de căutat. Era firesc să cauţi să experimentezi reacţiile corpului tău şi ale celuilalt la săruturi pasionale, mângâieri etc....
Aceste păcate m-au marcat, deşi părintele meu duhovnic spune că nu sunt impedimente (nu am făcut dragoste). Cu toate acestea, pe mine mă mustră conştiinţa.... De ce îmi e frică să mă gândesc că aş putea fi preoteasă, chiar dacă am acele "pete" în spate, pete despre care duhovnicul spune că sunt rătăciri care nu necesită pogorământ, date fiind circumstanţele în care am vieţuit.Mai pot fi preoteasă, în aceste condiţii sau e mai bine să renunţ la el până nu e prea târziu? Nu ştiu dacă voi putea scăpa de aceste remuşcări vreodată. Dacă pot scăpa... cum să scap de ele?
Vă rog, ajutaţi-mă!
Diana
Draga mea Diana,
Te rog să nu te superi că nu redau în întregime întrebarea ta pentru că e important sa-ţi răspund direct la întrebare: Da, poţi fi preoteasă! Păcatele tale de până acum, deşi sunt păcate, nu te opresc de la această demnitate. Eşti, aşa cum te vede prietenul tău şi cum îţi spune părintele tău duhovnic: curată şi cuminte!
E adevărat că, trăind într-un mediu poluat, nu rămânem cu desăvârşire curaţi, dar nu suntem vinovaţi şi răspunzători. Mai ales dacă am fugit şi am scăpat de acolo şi ne-am spălat prin Sfintele Taine! Când cineva fumează lângă noi, deşi ne otrăvim cu fumul şi îl inspirăm, nu suntem fumători şi, la un moment dat, putem fugi fără să devenim fumători.
Primeşte cuvântul lui Dumnezeu dat prin Părintele duhovnic şi leapădă orice remuşcare. Pur şi simplu: leapădă, alungă gândul cel viclean. E de la vrăjmaşul! Învaţă să te bucuri şi să-I mulţumeşti lui Dumnezeu pentru daruri. Curaj copil drag! Vrăjmaşul tău e un gând rău! Remuşcarea nu este o trăire duhovnicească. Pocăinţa nu este remuşcare, ci durere pentru răul făcut şi dorinţa fierbinte după Domnul. Şi când Domnul iartă, noi primim cu recunoştinţă darul şi bucuria pe care ni le dă. A transforma durerea pentru păcat în remuşcare permanentă înseamnă păcat împotriva Duhului Sfânt, adică lipsa încrederii în Bunătatea lui Dumnezeu! Să nu fie!
Te îmbrăţişez cu încrederea că ai înţeles şi că te eliberezi chiar acum!
Fii binecuvântată!
Cu drag în Domnul,
Siluana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu