miercuri, 13 ianuarie 2010

Mucenicia preotesei


"Cineva a spus că jumătate din preoţie e împlinită de soţia preotului. Nu în sensul slujirii la altar, ci în sensul slujirii cu timp şi fără timp, a lui Dumnezeu şi a credincioşilor. Preotesele de care amintesc acum au fost astfel. Încep cu presbitera Maria Stăniloae. Nu o voi uita cât voi trăi. Acea făptură mică şi delicată săvârşise lucruri vrednice de uriaşi. A trăit cu smerenie în umbra marelui său soţ (dar e greu să spun "în umbra", pentru că Părintele, la rândul său, era foarte smerit). A născut prunci, a suferit cu prunca ce i s-a prăpădit de timpuriu, a supravieţuit (numai Dumnezeu ştie cum) anilor grei de prigoană şi temniţă la care au fost supuşi Părintele şi familia sa. La înmormântarea presbiterei Maria, unul dintre vorbitori a mărturisit că a fost o "muceniţă". Acest cuvânt mi-a rămas la inimă şi exprimă cel mai bine condiţia pe care a avut-o presbitera Maria. A tăcut, a îndurat alături de Părintele. I-a fost sprijin şi tovarăş, l-a ocrotit, s-a rugat. Numai Dumnezeu ştie nevoinţa ei, lacrimile ei, dragostea ei. Împreună răspândeau lumină. În ultimii ani de viaţă a fost foarte suferindă. Chiar şi aşa, era atentă şi grijulie, ca Părintele să nu fie obosit de vizitatori. Îmi amintesc cum privirea ei te "citea", te pătrundea cu laserul. Ochii săi erau ca două lumini. Urmărea tăcută dialogul cu Părintele şi, la un moment dat, ne ruga să încheiem discuţia ca să nu-l obosim pe Părintele. Avea un glas pierit, dar ferm. Nu am mai îndrăznit să continuăm, chiar dacă Părintele ne-ar mai fi îngăduit. A fost un om obişnuit (nu un supra-om, pe placul contemporanilor noştri) din care Dumnezeu, pentru dragostea şi smerenia sa, a făcut un uriaş. E drept că uriaşii duhului nu "se văd", dar se simt de către cei care au dragoste. Ei sunt adevăratele modele, ei trebuie "copiaţi" şi nu aşa-zisele "modele"ale lumii căzute (robi, bieţii de ei, patimilor de tot felul). Presbitera Maria, sunt sigură, stă alături de Părintele în lumina cea neînserată şi se roagă pentru noi. Noi suntem păcătoşi, dar dacă privim la ei şi ne rugăm lui Dumnezeu, mai avem nădejde de schimbare, de mântuire.

Mă gândesc de asemenea, la presbitera Argentina Galeriu. Părintele nu ar fi putut să se dăruiască deplin slujirii sale, dacă soţia sa nu ar fi fost, cu timp şi fără timp, alături: mamă, soţie, gospodină, dispecer, sprijin în încercări, cel mai apropiat prieten, rugătoare către Dumnezeu...
Fiii duhovniceşti ai Părintelui Constantin Galeriu pot da mărturie că Părintele era mai mult în biserică, printre credincioşi, decât acasă, cu familia. Cine, oare, se ocupa de casă, copii şi celelalte? Cei care o cunosc mai bine pot să spună mai multe... Şi ea este o mărturisitoare a lui Hristos şi o biruitoare (a ispitelor, a durerilor, a încercărilor de tot felul) cu Hristos. Aşa ar trebui să fie o preoteasă. Iată două modele.

Presbitera Anişoara Berbece"

"Ucenica preoteselor",, articol preluat din Revista "LUMEA CREDINŢEI" - februarie 2006 - pag. 62

4 comentarii:

sfintiimuceniciromanov spunea...

Multumesc si pentru aceasta frumoasa postare. Urmaresc cu nerabdare fiecare noua aparitie de chipuri de preotese. Si, gandindu-ma la strabunica mea, care a fost preoteasa Elena, parca o regasesc cu totul in chipul de icoana atasat acestei postari, un chip bland, cu ochi patrunzatori, si plin de intelegere si traire a tot ceea ce facea sotul ei. Daca nu as fi cunoscut-o nu as fi avut un model in fata ochilor spre care sa tind cu toata dorirea...Cred ca si daca nu o sa fiu niciodata preoteasa, voi privi cu aceeasi ravna la chipul strabunicii si al tuturor celorlalte chipuri de preotese, pentru a sti unde trebuie sa fie demnitatea femeii ca mama, sotie, monahie sau ca orice alta vocatie.

Natalia spunea...

Cu drag! Multumesc la randul meu Andreei-Tatiana, care mi-a semnalat articolul si apoi l-a transcris dintr-un document pdf.
Poate reusiti sa redactati o evocare a chipului strabunicii dumneavoastra, ne-ar bucura mult!

sfintiimuceniciromanov spunea...

Am pus pe adresa de e-mail slujireapreotesei@gmail.com o descriere a preotesei Elena Arnautu. Imi cer iertare ca este cam lunga dar am scris cum m-am priceput mai bine.

Andreea Tatiana spunea...

Doamne ajuta!.cu drag si bucurie!.fie ca suntem preotese sau posibile viitoare preotese sa invatam impreuna din experientele doamnelor preotese, din slujirea aceasta frumoasa la care ne cheama Bunul Dumnezeu..Numai bine!