Parintele Staniloae: 'Sotia mea se roaga mai mult decat mine'

"Doamna Maria, sotia Parintelui Staniloae, era o femeie deosebita. Poate ca pe langa rugaciunea Parintelui Staniloae, lucrul care a contat cel mai mult a fost rugaciunea doamnei Maria, care era o postitoare si o femeie de evlavie profunda. Era o femeie care se ruga foarte mult, care l-a ajutat foarte mult pe Parintele profesor, care se ocupa de toate problemele administrative ale casei, pentru ca dansul sa se dedice scrisului. Dansul se destepta la orele cinci dimineata si pana la orele noua -zece scria. Dupa aceea, primea foarte multe vizite, incat era impresionant cum putea un om care scrie atat de mult sa primeasca atatea vizite in chilioara dansului, acolo, pe strada Cernica 6.
Eu va spun acest lucru pentru ca la Proscomidie, de fiecare data cand pomenesc pe Parintele Dumitru Staniloae pomenesc si pe preoteasa Maria. E foarte important sa se stie acest lucru pentru ca atat in viata preotului, cat si in viata profesorului si teologului, conteaza foarte mult daca familia il ajuta sau nu il ajuta, daca este o familie de rugaciune sau nu este, daca sotia este sau nu o persoana a rugaciunii. In cazul Parintelui Staniloae, chiar dansul spunea "sotia mea se roaga mai mult decat mine". Iar ea raspundea: "Zice Dumitru asa, dar dansul si cand scrie, se roaga". Era intre ei o comuniune spirituala foarte profunda, intarita de rugaciune".

Sursa: "Parintele Dumitru Staniloae in constiinta contemporanilor
Marturii, evocari, amintiri - Marturia unui discipol - PF Daniel"

A consemnat
Preoteasa Adina-Maria

Gânduri în Joia Mare

Am auzit zilele acestea din nou cuvintele Evangheliilor:

După ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, S-a aşezat iar la masă şi le-a zis: Înţelegeţi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori să ca să spălaţi picioarele unii altora; că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi. Adevărat, zic vouă: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său, nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis pe el. Când ştiţi acestea, fericiţi sunteţi dacă le veţi face.

(Ioan 13, 12-17)

Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor.

(Luca 9, 35)

Regii neamurilor domnesc peste ele şi se numesc binefăcători. Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr, şi căpetenia ca acela care slujeşte. Căci cine este mai mare: cel care stă la masă, sau cel care slujeşte? Oare, nu cel ce stă la masă? Iar Eu, în mijlocul vostru, sunt ca unul ce slujeşte.

(Luca 22, 25-27)

Şi m-am dus cu gândul la cutremurătoarea poezie a lui Costache Ioanid:

Ştergarul

La Cina cea de Paşte, în camera de sus,
Înconjurat de-apostoli, S-a aşezat Iisus.
Se revărsă din sfeşnic o galbenă lumină
pe pâinile calde, pe mielul fără vină…
Era plăcut prilejul şi toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o copilă, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rând să le-o dezlege,
să le aline talpa de colbul de pe drum.
Şi-acum cei doisprezece, sfielnici oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă?
Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?
O, dar iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Şi Duhul îi întreabă, cu şoapta Lui uşoară:
- N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară?
- Chiar eu?… Nu şade bine. - Eu doar sunt mai bătrân.
- Dar tu? Tu cel mai tânăr? - Eu stau lângă Stăpân…
- Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
- Chiar eu?… Sunt cel din urmă la Domnul între ei?
- Dar tu cel ce ţii punga? - Eu am făcut de-ajuns.
Am cumpărat merinde. Şi mielul l-am străpuns…
- Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?
- Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială…
- Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu…?
Şi-n fiecare cuget răspunsul a fost: Nu.
Atunci, lăsându-Şi brâul şi haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer
Şi-a-nfăşurat ştergarul, S-a aplecat uşor
Să-şi spele ucenicii, ca rob al tuturor!

De-atunci pe apa vremii, atâţia ani s-au dus.
Şi-acum a câta oară? - Se-aşează iar Iisus
Prin Duhul Sfânt să-ntrebe pe cei ce-L înconjoară:
- N-ai vrea să-ţi pui tu, Gheorghe, ştergarul astă seară?…
Tu, soră Mărioara? Tu, Radu? Tu, Mihai?…
Frumos va fi odată acolo sus în Rai!
Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.
Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
E bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob!
Nu vrei să fii tu, frate, al fraţilor tăi rob?
Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
Batiste-n care lacrimi în taină se preling,
Sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,
Sunt oameni singuratici, lipsiţi de mângâiere,
Sunt prunci rămaşi acasă, cu-o mamă în spital,
Sunt suferinzi ce-aşteaptă al Cerului semnal.
Se cere osteneală si jertfă uneori.
Şi nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori.
Nu mânui Cuvântul, când harul nu ţi-e dat,
Cât mătura şi acul şi rufa de spălat,
Cât cratiţa, toporul şi roata la fântână,
Ciocanu-n tabla casei şi-n gard la vreo bătrână.
Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,
Să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi;
Să-l scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul.
Nu vrei cu Mine, frate, să-ţi înfăşori ştergarul?
- Chiar eu?… Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
- Chiar eu?… Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă Stăpân…
- Chiar eu?… Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
- Chiar eu? - Chiar eu? Se-aude acelaşi trist răspuns.
Atunci, lăsând să-I cadă cununa Lui şi haina,
Iubirea fără margini trăindu-şi iarăşi taina,
Încet - a câta oară? – S-a ridicat Iisus
Şi, plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar şi-a pus.
Aşa cum o mlădiţă se-apleacă lângă trunchi,
Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi.
La jugul fără slavă Iisus din nou Se-njugă!
El, Împăratul Vieţii, din nou e rob şi slugă!
Veniţi, leproşi ai lumii, murdari de-ai ei ţărână!
Iisus vă spală astăzi cu propria Sa mână!
Veniţi, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Iisus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!…
*
Voi, fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul!
Luaţi cu drag ştergarul alăturea de Domnul!
Şi nu uitaţi pe cale, orice lucrare-i bună,
Dar cine ia ştergarul, acela ia cunună!


Cât de real! De multe ori refuzăm şi noi ştergarul, părându-ni-se că trebuie ca alţii să ne slujească nouă, chiar şi în lucrurile cele mai simple: avem cel mai adesea pretenţia ca ceilalţi să ne salute mai întâi, să ne respecte, să ne vorbească frumos, să ne dea prioritate în diferite situaţii etc. etc…
Cât de departe suntem atunci de cuvintele Domnului: „Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor“!

Preoteasa Natalia

Împreună lucrători cu Dumnezeu

„nici cel ce sădeşte nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească. Cel care sădeşte şi cel care udă sunt una şi fiecare îşi va lua plata după osteneala sa. Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem.”

(I Corinteni 3, 7-9)

M-am regăsit mereu în aceste cuvinte şi cred că este un lucru pe care trebuie să îl avem mereu în minte în slujirea noastră: nu noi facem ceva bun, ci Dumnezeu lucrează prin noi.
Am trecut de-a lungul slujirii în parohie prin situaţii în care mi-am spus: Dacă noi vom face lucrurile aşa cum trebuie, şi oamenii se vor schimba! Nu este deloc aşa. În schimbarea unui om există 2 factori esenţiali: lucrarea lui Dumnezeu şi libertatea omului. Poţi să faci lucrurile „perfect”, ca să zic aşa, dacă Dumnezeu nu „face să crească”, cum zice Sfântul Apostol Pavel, sau dacă omul nu vrea să primească, nu rodeşte nimic.
Astfel, pentru a avea o slujire cu folos, trebuie să rămânem mereu „conectaţi” la Cel care „face să crească”. Doar El deschide inima omului, îi dă întâmplări în viaţă care îl pot sensibiliza sau lumina, îi poate lua vălul de pe ochi. Fără El noi nu putem face nimic, degeaba semănăm, degeaba udăm, degeaba ne ostenim. Dacă însă Îl punem pe El înainte, în tot ceea ce facem, se întâmplă minuni, iese apă din piatră seacă. Lucrarea este grea, însă dacă ne oferim pe noi înşine lui Dumnezeu, pentru ca El să fie Cel care lucrează prin noi, le facem pe toate cu bucurie şi nădejde.

Preoteasa Natalia

modele de reverende pentru preoţi la Athos Collection

Dragele mele surori întru slujire,

Vreau să vă prezint modele de reverende preoţeşti de la firma Athos Collection din Iaşi.
Nu o fac pentru a promova această firmă, ci pur şi simplu din dorinţa de a vă ajuta şi de a vă fi de folos cu această informaţie. Este primăvară şi se apropie Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Poate aveţi nevoie să cumpăraţi o nouă reverendă pentru părintele vostru, aşa cum este cazul meu :)

Eu am mai cumpărat reverende şi rase de aici. Şi au rezistat bine în timp, atît în ceea ce priveşte calitatea materialului, cît şi în ceea ce priveşte culoarea.
Dacă luaţi măsurile bine, comanda se poate face pe internet sau prin telefon.

O zi cu pace şi bucurie!
preoteasa Eufemia

reverendă - model grecesc

rasa pentru modelul grecesc

reverendă - model românesc

vesta pentru modelul românesc



Sursa fotografii: AthosCollection

Zâmbetul tău poate lumina ziua oricui

Harul lui Dumnezeu trece întotdeauna prin ochii celui care te priveşte. Ne dăm oare seama cât de importantă e privirea pentru celălalt? Dacă e o privire înţelegătoare, iubitoare, plină de încredere şi de speranţă, câte posibilităţi nu-i deschide celuilalt de a se ridica, de a se schimba, de a-şi continua înaintarea..
Un zâmbet de al tău poate bucura pe oricine, îi poate lumina ziua oricui. Te-ai gândit vreodată cât de important e să zâmbeşti, să dăruieşti un zâmbet, să înseninezi ziua cuiva?

Trăim vremuri în care foarte rar vedem pe stradă, la muncă sau oriunde mergem, oameni care să zâmbească, să te privească pe tine şi nu prin tine, să iţi întindă o mână de ajutor la nevoie.
Din fericire însă, mai există şi oameni care atunci când te privesc sau îţi vorbesc îţi “ating”sufletul, îţi aduc lumina pe chip, te fac să realizezi că nu eşti doar un pion pe tabla vieţii, ci eşti om şi ai în tine o fărâmă de divinitate.

Se spune că sufletul nu are vârstă, ceea ce se pare că e foarte adevărat, pentru că dacă vom încerca într-o zi sa urmărim privirile celor pe care îi întâlnim, indiferent de vârsta acestora, vom observa că ne bucură la fel de mult zâmbetul cald al unui copil, ca şi al unui bătrân.
Poate ar fi bine să ne gândim să zâmbim mai mult, mai des, mai cald, să dăruim din bucuria noastră şi celor care au uitat să se mai bucure de lucruri mărunte, pentru că dacă nu ştim să ne bucurăm de lucruri mărunte nu vom fi capabili să ne bucuram nici de cele pe care le vom considera importante. Să încercăm să avem puţină credinţă, să nu ne mai facem atâtea griji şi să spunem: Iubite Doamne, Tu imi cunoşti nevoile, aşa că eu le pun in mâinile tale!

A început postul Paştelui şi trebuie să ştim că a ţine post înseamnă să da, nu să nu; adică nu înseamnă să nu mănânci, ci să mănânci cumpătat şi ceea ce e rânduit să iţi cureţe trupul şi sufletul, nu înseamnă să nu te bucuri de ceilalţi, ci înseamnă să fii mai bun, să dăruieşti mai mult, să iubeşti cu adevărat pentru că “iubirea este atât ceva ce avem deja şi izbucneşte spontan în inimile noastre, cât şi ceva ce trebuie să învăţam… Iubirea este atât punctul de plecare, cât şi cel de sosire.”

Monica

tacuti insa multumiti sufleteste ca am putut darui din putinul nostru...

Va promiteam ca va voi impartasi cate ceva din experienta traita de doamnele din parohia noastra in Postului Craciunului, in urma vizitei facute la un azil de batrani din judet. Profesor fiind am propus in mai multe randuri elevilor mei vizite cu scop filantropic la batrani si copii. Ne-am organizat foarte bine; elevii au fost profund impresionati de bucuria traita de batranii si copiii pe care i-au vizitat si carora le-au oferit mangaiere, hrana, haine, medicamente. Impreuna cu parintele Cristian (sotul meu) ne-am gandit sa organizam in fiecare post asemenea actiuni si in parohia noastra . Asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu.

Credinciosii din parohie au raspuns cu dragoste apelului nostru. Bune gospodine, doamnele au pregatit o oala mare de sarmale, au copt cozonaci de post, au prajit soia, i-au adaugat si un sos care te imbaia cu mirosul ademenitor, i-au alaturat si o salata de cartofi cu masline si o iahnie de fasole cum numai ele stiu sa faca. Si pentru ca stim ca batraneii iubesc dulciurile au gatit pentru ei si o bunatate de prajitura cu mere. Si cum puteam sa uit de fructe? Portocale dulci si zemoase si-au facut si ele loc langa aceste bunatati.

Ora de plecare: 9 dimineata din fata bisericii noastre, Sf. Cuvioasa Parascheva. O rugaciune inainte de plecare si binecuvantarea parintelui ne-au fost de ajuns pentru a porni la drum: 50 de km aveam de parcurs. Stiam ca batraneii ne asteptau, anuntasem cu ceva vreme inainte ca vom sosi pe 20 decembrie. Inghesuiti intr-un microbuz si doua masini mici am pornit... Iata-ne ajunsi, simteam priviri indreptate spre noi si eram nerabdatori sa-i cunoastem. Parintele-asistent social ne-a binecuvantat si am intrat cu totii in Sf. Biserica. Dupa Parastas si o rugaciune de multumire ne-am indreptat spre azil.

Si fiindca se apropia ora mesei, ne-am zis ca trebuie mai intai sa punem masa mare. Batraneii au coborat la masa, fiecare avea locul sau, farfuria sa...darul sau...In privirea lor regaseam pe bunicii nostri, plecati dintre noi dincolo...zambetul lor ne mangaia sufletul... Bogdaproste... bogdaproste... lacrimi de bucurie, de mangaiere...

I-am ajutat sa urce in camera lor, fiecare avea coltisorul sau de rugaciune, de amintiri. "Uite, aici e nepotelul meu, si aici nepotica mea... fiul meu...Nu i-am mai vazut de ceva vreme, sa fi fost vreo 5 ani, sau 7... cine mai stie... Eu sunt aici, aici e casa mea... de fapt am avut o casa pe care mi-au luat-o... aici e casa mea, aici imi este locul... " lacrimi de dor, mare dor... dor de nepoti si de copii... ii poarta in suflet... mare dor... Ne-au depanat amintiri, le-am strans mâna... le-am impartit daruri, am plans impreuna cu ei, ne-am bucurat cu ei... le-am promis ca vom mai veni . La intoarcere, toti eram tacuti insa multumiti sufleteste ca am putut darui din putinul nostru si am primit mangaiere... ar fi putut fi bunicii nostri, parintii nostri, noi insine peste ani...
Multumim Tie, Doamne, pentru tot.

Cu pace in Hristos, prezb. Aura

Mesaje de la cititori

Ne bucuram nespus de mult de ideea aceasta deosebita de a putea accesa acest blog. Ar fi minunat ca sa existe din când in când si o intrevedere a d-nelor preotese, sa se organizeze intr-o asociatie cu scop filantropic. Dumnezeu sa va ajute!

Si pentru ca ne indreptam spre Postul Pastilor as indemna sa ne ingrijim si de milostenie. Creştinul este permanent chemat să-i urmeze lui Hristos în iubire, slujind lui Dumnezeu în rugăciune, post şi fapte bune. O iubire care cere creştinului trăiri şi fapte veritabile, zămislite în adâncul sufletului, dar niciodată închise acolo, ci mereu şi mereu dăruite palpabil semenilor săi. Grija faţă de aproapele implica Daruire. Sa daruim si noi din putinul nostru si sa bucuram pe cei aflati in suferinta, in nevoi, in singuratate.
Filantropia incepe in Biserica, preoteasa este al doilea filantrop dupa preot. Slujire minunata!

PS.
Intr-un alt email va voi marturisi cate ceva din experienta minunata a d-nelor din parohia noastra implicate in postul Craciunului intr-o actiune cu caracter filantropic la un azil de batrani din judet. Vom continua cu ajutorul lui Dumnezeu si postul acesta sa daruim mangaiere unui camin de copii cu nevoie speciale. Asa se ne ajute Bunul Dumnezeu!

Cu pace in Hristos, prezb. Aura

Preoteasa Elena Streza: trăsături lăuntrice

„Preoteasa Elena predispunea la seriozitate, la cumpătarea în vorbire, în purtare, influențând și pe celelalte.

Una din calitățile preotesei Elena era modestia și seriozitatea. Nu râdea niciodată în hohote. Cuvintele sale erau cumpătate și folosea totdeauna un limbaj plăcut.

Nu era pretențioasă la îmbrăcăminte și nici cu gândul la lux. Era îmbrăcată decent, curat și niciodată nu depășea pe alte femei credincioase din biserică, fiind un model de modestie. Nu a fost preocupată de modă, de umblat la cumpărături prin magazine. Adeseori, pentru că nu putea suferi înghesuiala și gălăgia și aerul de prin magazine, mă ruga să-i cumpăr eu acele lucruri care nu trebuiau încercate.

Citind din Noul Testament, adeseori amintea de ce spune Sfântul Apostol Petru în prima sa scrisoare, despre femei: „podoaba voastră să fie nu cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur și îmbrăcămintea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasă podoabă a duhului blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Că așa se împodobeau odinioară și sfintele femei care nădăjduiau în Dumnezeu, supunându-se bărbaților lor; precum Sarra asculta de Avraam și-l numea pe el domn, ale cărei fiice sunteți, dacă faceți ce e bine și nu vă temeți de nimic” (I Petru 3, 3-6).

În tinerețe mi se adresa pe numele de botez, dar mai apoi și în familie și în fața altora îmi zicea: „Părinte!”.

Bunătatea și sfiala erau apoi caracteristici ale caracterului său. Bunătate către copii, pe care-i învăța cele bune, dar le era și iertătoare. Bunătate pentru nepoți, pe care pe unii i-a îngrijit când erau mici, la Târgu Mureș, și-i învăța credința și se ruga cu ei.

Sfiala o oprea de la orice discuție păcătoasă, smerenia o făcea să nu-și atribuie merite mai mari față de alții, când era vreo discuție.

Despre suflet spunea adesea că trebuie „păstrat ca lacrima de curat”, cum se va exprima într-o poezie dedicată tinerelor fecioare.”

(Pr. Nicolae Streza – „Femei biblice şi o preoteasă model” , Editura „Credinţa strămoşească”)