Familia preotului (2): greutatea slujirii necesită sprijinul familiei

  (continuare din Familia preotului (1): căsătoria/celibatul clericilor ) 

http://farm1.static.flickr.com/47/126478985_b938ebc861.jpg

 b. Realităţile prezente confirmă întru totul justeţea tradiţiei răsăritene.

Dacă pentru creştini, în general, familia reprezintă "biserica de acasă" şi "icoana Bisericii", cu atât mai mult pentru preot. De la biserică preotul duce acasă harul sfinţitor, care întăreşte comuniunea familială, iar casa îi oferă, în schimb, locul tihnei şi al refacerii, după multele osteneli pe care le împlineşte în sfântul lăcaş sau pe la casele creştinilor. Nu de puţine ori, mai ales la oraşe, preotul se confruntă cu ostilităţi şi atitudini ireverenţioase ale unor enoriaşi certaţi cu buna-cuviinţă, manifestate prin cuvinte şi gesturi adesea obscene. Venit acasă, preotul găseşte în familie refugiul reconfortant, mângâierea şi înţelegerea unor fiinţe dragi, care îi amintesc de fiecare dată că nu e singur în misiunea lui pastorală, că-i sunt alături, că-l sprijină să ducă lupta mai departe. Om fiind, chiar fără ostilităţi din afară, preotul simte câteodată că-l lasă puterile, că-l stăpâneşte teama, că deznădejdea bate la uşa sufletului său. Alteori, este bântuit de gânduri, ispite şi tulburări, care îl cutremură şi-l descurajează. Nu trebuie uitat că slujitorii consacraţi sunt mai expuşi ispitelor decât credincioşii de rând, întrucât diavolii îi atacă mai des si mai violent, încercând în fel si chip să le compromită numele bun. Apoi, faptul că ei aud la Spovedanie fel de fel de păcate, unele inimaginabile, le creează un plus de tulburare şi vulnerabilitate, deodată cu acumularea unei încărcături negative, care le măreşte riscul ispitelor şi al propriilor căderi. Mai multe sunt valurile care tulbură sufletul preotului decât vânturile care frământă marea – mărturiseşte (şi atenţionează) Sfântul Ioan Gură de Aur. Toate acestea pot fi îndepărtate mult mai uşor cu sprijinul celor dragi din familie decât luptând de unul singur.  În acelaşi timp, în familie, nu numai soţia şi copiii învaţă de la preot atâtea lucruri bune şi frumoase, ci şi preotul, la rândul lui, învaţă mereu de la ei. Iată cum descrie savantul Si­mion Mehedinţi acest aspect: "Preotul, ca şi profesorul, nu doar creşte copii, ci el însuşi este educat de copii. A avea deci familie înseamnă să ai în casa ta o şcoală, pe care n-o pot înlocui niciodată relaţiile mai îndepărtate cu copiii al­tora."

Fragmente din Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon, Cateheze pastorale pe intelesul tuturor, vol. 1

(va urma)