vineri, 15 iunie 2012

Familia preotului (3): răspunderea şi rolul familiei preotului – preoteasă, copii, prieteni de familie

2. Se impun acum câteva observaţii privind răspunderea şi rolul covârşitor al membrilor familiei preotului în cadrul misiunii pastorale.

a. Casa preotului este o casă cu pereţii de sticlă, spune un vechi proverb. În acelaşi timp, o casă la dispoziţia tuturor celor care au nevoie de sfat, mângâiere, sprijin moral sau material. Nu întâmplător i se spune "casa parohială". Ea aparţine, de jure, parohiei, enoriaşilor, preotul şi familia fiind doar temporar beneficiari.

Având pereţii "de sticlă" şi uşa gata oricând a fi deschisă, în ea se vede totul: dacă preotul aplică ceea ce propovăduieşte la biserică şi dacă soţia şi copiii se comportă, la rândul lor, ca membri ai familiei preoţeşti. Când nu se întâmplă aşa, credincioşii sesizează imediat, iar preotul pierde din autoritate în faţa lor, ajungând să se întrebe revoltaţi, odată cu Sfântul Apostol Pavel: "Dacă nu ştie să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?" (1 Tim. 3, 5). În astfel de situaţii, creştinii repetă resemnaţi cunoscuta zicală: "Să nu faci ce face popa, ci doar ceea ce zice el!". (…)

b. Soţia preotului, doamna (maica) preoteasa, are, după preot, o răspundere uriaşă înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. În primul rând, pentru soţul preot poate fi un "înger păzitor" sau, Doamne fereşte, un "demon" care-l duce la pierzare. Dacă, aşa cum recomandă Sfântul Apostol Pavel, face parte dintre femeile "cuviincioase, neclevetitoare, cumpătate, credincioase întru toate" (1 Tim. 3, 11), atunci preotul are un mare sprijin şi este "rar între oameni" (Sirah 36,25). Dacă nu, preotul are o povară şi o piedică grea în misiunea lui. Cât de bine surprinde acest aspect autorul inspirat al Cărţii Pildelor: "Femeia virtuoasă este o cunună pentru bărbatul ei, iar femeia fără cinste un cariu pentru oasele lui" (12, 11).

Sfânta Scriptură şi istoria Bisericii oferă exemple minunate de soţii şi mame pe care preotesele de astăzi le pot lua drept model. Bunăoară, Elisabeta, soţia preotului Zaharia (şi mamă a Sfântului Ioan Botezătorul), din a cărei gură ieşeau numai cuvinte binecuvântate; sau Nona, soţia Episcopului Grigorie, despre care fiul ei, Sfântul Grigorie de Nazianz, îşi aminteşte că "era podoaba femeilor. Şi nu numai o podoabă, dar şi model de virtute... Deşi femeie la trup, întrecea în caracter pe orice bărbat. Călăuza ei era teama de Dumnezeu!". Iar în altă parte mărturiseşte: "Avraam aducea lui Dumnezeu pe fiul său şi Ieftae pe fiica sa... Şi unul şi altul aduceau un mare sacrificiu. Tu, însă, mama mea, ai adus lui Dumnezeu o viaţă curată."

În acelaşi chip, preoteasa trebuie să fie o candelă mereu aprinsă, care să lumineze şi să încălzească nu numai propriul cămin, ci şi diferitele activităţi care ţin de Comitetul parohial, în cadrul căruia poate polariza simpatia, bunăvoinţa şi solicitudinea femeilor din parohie. Va reuşi, în măsura în care credincioasele văd în ea o femeie înţeleaptă, serioasă, cumpătată, curată, modestă, sârguitoare, neintrigantă, neclevetitoare şi care nu-şi depăşeşte niciodată atribuţiile încredinţate. Ţinuta vestimentară decentă, nu numai de la biserică, ci din orice loc, va completa în mod fericit evlavia, hărnicia, buna-cuviinţă şi toate celelalte virtuţi, care aparţin caracterului moral creştin. (…)

c. Copiii constituie podoaba familiei preotului, dar şi o probă de examen în plan pastoral. Dacă sunt bine educaţi şi se comportă ca atare, preotul câştigă în autoritatea de educator. Dacă nu, pierde, aşa cum a pierdut bătrânul preot Eli, din cauza fărădelegilor săvârşite de fiii săi (1 Regi II, 12-17), deşi el era conştiincios în misiunea sa. Fericit preotul care poate rosti cuvintele prorociei lui Isaia: "Iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu, spre semne şi minuni în Israel!" (8, 18). (…)

Odată cu exemplul bun, copiii preotului pot contribui efectiv în plan misionar-pastoral, cu activităţi în rândurile tinerilor credincioşi, la strană şi la cor, în acţiuni social-caritabile, în organizarea şi însufleţirea pelerinajelor, la buna funcţionare a bibliotecii, la susţinerea publicaţiilor parohiale etc.

d. Prietenii familiei preotului. Calitatea prietenilor cuiva îi dezvăluie propria calitate, potrivit zicalei "Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti".