marți, 15 septembrie 2009
Sfântul Sfinţit Mucenic Pavel şi Sfânta Muceniţă Ioana presbitera
Sfântul Sfinţit Mucenic Pavel s-a născut în 1893 în satul Zamblotze din eparhia Helm, din familia Svaikof. După sfârşitul ciclului de studii, a intrat la Şcoala de preoţi din Ecaterinoslav (actualmente în Rusia) şi în 1918, când a terminat-o, s-a întors în ţinutul său.
La vârsta de 30 de ani s-a căsătorit cu Ioana Lotoţka - în vârstă de 24 de ani - în satul Gaghie Leviatinskie, judeţul Krenienieţk, în Biserica Sfântului Nicolae, adică de unde provenea soţia sa. Pentru acea vreme ea era relativ învăţată, studiase la o Şcoală de Economie şi Comerţ. Au alcătuit împreună, uniţi în Taina Nunţii, o familie creştină exemplară, „o Biserică în casă" şi purtau toate greutăţile vieţii familale ajutându-se reciproc.
După nuntă s-au dedicat slujirii Bisericii Ortodoxe, iar în anul 1924 el a fost hirotonit diacon şi preot în Biserica Sfântul Ioan Teologul în Helm, de către Arhiepiscopul Dionisie al Varşoviei. Preoteasa sa îl urma şi-l ajuta în lucrarea sa duhovnicească. Prima parohie a părintelui Pavel a fost în Potok Gurni, din judeţul Bilgorai.
La sfârşitul anului 1927, autoritatea sa ierarhică l-a trimis în partea cea mai sudică a Poloniei în eparhia Lemkovstsizna. Acolo a continuat cu aceeaşi râvnă lucrarea sa misionară şi pe mulţi din foştii greco-catolici dintre băştinaşi i-a întors la credinţa lor strămoşească -Ortodoxia. În această eparhie slujea în satele Sviotkova şi Desnitza, judeţul Ghiaslo.
Când prigoana împotriva ortodocşilor s-a întins în eparhia Helm, în 1938, părintele Pavel - de 44 de ani - împreună cu preoteasa sa a fost trimis acolo şi a preluat parohia oraşului Sientliski, judeţul Zamosts. În acele vremuri dificile, când romano-catolicii îi obligau prin orice mijloace pe ortodocşi să treacă la papism, Părintele Pavel îi întărea pe păstoriţii săi să rămână fideli Ortodoxiei.
În anii celui de-al Doilea Război Mondial, a continuat să slujească în aceeaşi eparhie şi deservea aceleaşi parohii. Atunci locuia în satul Sniatitse. Mediul era ostil pentru Ortodoxie şi el însuşi cu soţia sa au suferit de multe ori prigoane, bătăi, furtul în repetate rânduri a celor necesare existenţei şi ameninţări. Cu toate acestea, a rămas statornic în slujirea sa.
În cele din urmă, în anul 1943, a fost trimis de către conducerea Bisericii în satul Gramboviets din aceeaşi eparhie. Acolo însă ostilitatea eterodocşilor a ajuns la paroxism din cauza râvnei sale dumnezeieşti şi, astfel, rebelii catolici, în ziua adormirii Maicii Domnului, i-au arestat pe el şi pe preoteasa sa şi i-au supus la chinuri groaznice, iar în cele din urmă i-au omorât, pentru că n-au mai răbdat statornica lor persistenţă în credinţa lor primită de la părinţi.
(sursa:http://www.impantokratoros.gr/EFCEC784.el.aspx traducere: monahul Leontie)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Doamne ajuta!
mi-ati trimis un mail..
o sa va ajut cu cea mai mare placere.
dar daca puteti sa precizati sursa http://o-viata-frumoasa.blogspot.com
Bucurii intru Hristos!
Iertare, scrisesem 'Sursa', dar am uitat sa atasez linkul, ceea ce am remediat acum. Multumim de ajutor, bucurie sfanta!
Trimiteți un comentariu