marți, 22 septembrie 2009

„Mai bine fără preoţie în rai decât cu preoţie în chinuri şi aici şi dincolo“

„Părintele Arsenie Papacioc spunea, referindu-se la preoţie, că două sunt darurile minunate pe care Dumnezeu le-a făcut către neamul omenesc: Maica Domnului şi preoţia.

Cu adevărat, după cum arată şi site-ul acesta, preoţia nu este numai a preotului, a bărbatului, pentru că soţia acestuia are o răspundere la fel de mare; şi, aş spune, chiar întreaga familie a preotului, incluzând aici copiii lui, părinţii şi chiar fraţii lui de sânge. Dintre toţi, soţia preotului face „corp comun” în Slujire cu părintele. Trăirea ei nu poate fi decât prin preoţie. Preotul binecuvântează, iar soţia acestuia întăreşte binecuvântarea. Preotul este casă, dar soţia lui este temelia; dacă temelia nu este potrivită pentru dimensiunea casei, clădirea se surpă! Cea mai mare greşeală ce o poate săvârşi preotul este să nesocotească Harul pe care l-a primit, pentru că acest Har este Însuşi Duhul Sfânt. Soţia lui, un trup fiind cu bărbatul ei, poartă acelaşi Har, deci aceeaşi răspundere şi are promisă aceeaşi răsplătire. Canoanele interzic unui preot să se căsătorească dacă a primit hirotonia înainte de căsătorie, iar celui ce vrea să aibă familie, dar vrea să fie preot, I se cere să se căsătorească mai întâi.

Candidatul la hirotonie trebuie să ţină seama că alegerea unei soţii nu pentru preoţie poate devină impediment la hirotonie. Femeia ce doreşte căsătoria cu un viitor preot trebuie să fie capabilă de jertfă Slujirii. Părintele episcop ce m-a hirotonit mi-a zis, cu o zi înainte de hirotonie: „Preoţia este spre mântuire, dar poate fi şi spre pierdere, de voi depinde de acum!” Am mers la soţia mea şi i-am transmis aceste cuvinte, cerându-I să ne gândim încă o data bine dacă suntem pe drumul cel bun, şi ea mi-a spus: ”poate că da, poate că nu, Domnul ştie, aşa că hai să-L întrebăm!”. Şi am făcut rugăciune împreună rugându-L să ne întărească. Am simţit atunci că pe ea mi-a dat-o El, ca dar pentru hirotonia ce am primit-o a doua zi. Înainte de hirotonie trăisem cu soţia mea 18 ani. Din acest motiv pentru mine este doar teorie starea candidatului la preoţie ce trebuie să se căsătorească. Mie îmi vine mult mai uşor să sfătuiesc pe cel ce vrea să devină preot să aştepte după căsătorie câţiva ani, pentru că mai bine fără preoţie în rai decât cu preoţie în chinuri şi aici şi dincolo. Viaţa preotului trebuie să fie lină, liniştită duhovniceşte. Asta nu înseamnă fără griji ori necazuri, dar raportarea familiei preotului la acestea nu poate fi însoţită de tulburare interioară mare, pentru că asta ar fi un păcat, iar pe preot îl face nepotrivit pentru Sfântă Jertfă.

Stăpânirea de sine în familie nu există încă de la început. În familiile creştine ea apare odată cu creşterea noului trup format. Când unui copil i se da o sarcină prea grea, cresc şansele ca el să fie ispitit spre neascultare. Dracul ştie acestea şi va lupta preoţia proaspăt lucrătoare într-o familie tânără, atacând familia spre dezbinare; şi lupta este mare! Şi vine cel mai des asupra femeii.

Bine este ca preotesele tinere să facă prietenie cu preotese mai în vârstă în slujire, dovedite prin viaţa lor că sunt cinstite. Tot omul vorbeşte din plinătatea duhului lui; deci dacă te faci prieten cu cel ce are duhul lumii vei auzi cuvântul lumii! Am să povestesc o întâmplare pe care soţia mea mi-a mărturisit-o, un fapt banal de altfel, dar care arată importanţa cuvântului şi comportării preotesei:
Mă aflam în vizită la un frate preot, pentru mine însă părinte, cu aproape 20 de ani de preoţie, eu fiind preot de doar şase luni. De faţă era şi soţia părintelui C. şi soţia mea. În timpul acelei vizite m-a impresionat în mod deosebit atât vorba şi purtarea părintelui, care se întorsese de la Ierusalim şi avea multe de povestit, cât şi starea soţiei dânsului. Ca vârstă eram cu toţii apropiaţi, însă preoţia îşi pusese amprenta peste ei în chip minunat. Când am ajuns acasă, soţia mea mi-a mărturisit ce a impresionat-o cel mai mult: faptul că preoteasă părintelui C., în tot timpul vizitei, nu i-a spus niciodată pe nume părintelui. Era impresionată de respectul arătat chiar şi atunci când, fiind doar ele împreună, vorbea despre părintele numindu-l nu pe nume, ci „părintele”. Cred că aşa trebuie să fie preoteasă, mi-a zis soţia mea, să-l vadă pe soţul ei ca pe preot mai întâi şi apoi… tot ca pe preot.

Vă mulţumesc pentru acest site şi fie că Domnul nostru Iisus Hristos să binecuvânteze lucrarea voastră!
În încheiere voi prelua două pilde din înţelepciunea lui Dumnezeu, din cartea Pildelor lui Solomon, spre luare aminte:
  • Că femeia desfrânată umblă după o bucată de pâine, pe când femeia-soţie doreşte un suflet de mare preţ. (6.26 )
  • O casă şi o avere sunt moştenire de la părinţi, iar o femeie înţeleaptă este un dar de la Dumnezeu. (19.14)“

Pr. Gheorghe Iftimi,
Techirghiol, CT

via email

2 comentarii:

AndreeaTatiana spunea...

Frumos!..bate exact acolo unde trebuie...Dumnezeu sa le ajute pe toate preotesele sa faca ceea ce trebuie...Doamne ajuta!

preoteasa Natalia spunea...

Amin!