luni, 23 februarie 2009

Exigenţele apostoliei

Citind aseară din Scriptură, am ajuns la un fragment marcat în ediţia mea de Noul Testament din facultate ca vorbind despre „exigenţele apostoliei”. Aşa ni l-a indicat, la vremea respectivă, Părintele profesor Vasile Mihoc. Am ajuns astfel la gândul de a crea o rubrică numită Sf. Scriptură despre slujire.
Pentru început, despre exigenţele slujirii:

Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe nişte osândiţi la moarte, fiindcă ne-am făcut privelişte lumii şi îngerilor şi oamenilor.
Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste!
Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim, şi ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi. Nu ca să vă ruşinez vă scriu acestea, ci ca să vă dojenesc, ca pe nişte copii ai mei iubiţi. (I Cor. 4, 9-14).

În interviul publicat aici, Părintele Matei ne oferă câteva explicaţii în ce priveşte cuvintele „ne-am făcut privelişte lumii şi îngerilor şi oamenilor”:
„Gândiţi-vă că mai degrabă lumea vorbeşte pe preot şi pe preoteasă decât pe un om obişnuit din sat. Şi oamenii caută să motiveze, să se justifice pe ei, dacă cumva văd şi la preoteasă. […]
În parohie preoteasa trebuie să ştie că ea „s-a făcut privelişte” în primul rând tuturor femeilor, tuturor credincioaselor. Ea este, dacă putem să spunem aşa, „preotul” credincioaselor. Pentru că aşa este făcută inima omenească, femeile se orientează tot după un model feminin. Şi atunci imediat îşi îndreaptă privirea către preoteasă. Dacă este un exemplu bun, atunci au şi ele o sfială, o cuviinţă. Dacă nu, atunci sunt mai îndrăzneţe decât e preoteasa de obicei, pentru că atunci au un sprijin în ceea ce fac, au după ce să se ascundă, arată cu degetul că „şi preoteasa face”.
Zice Domnul Hristos că nu poate cetatea care este pe un munte să se ascundă. Preotul, preoteasa şi familia lor sunt ca o cetate care este zidită pe stâncă şi o vede toată lumea, din toate părţile. Degeaba vrei să te ascunzi, că nu ai cum.“
Natalia

3 comentarii:

ioana spunea...

am descoperit recent acest blog. ma interesa deoarece cautam repere de ...comportament dar amgasit doar citate. Se pare "menirea preotesei" se limiteaza la a "poza" in ceva indiferent daca asta simte sau nu. Sa "pozeze" in smerita, cuviincioasa si cam atat. Eu cred ca rolul ei este mult mai mare. Eu cred ca ea trebuie sa dea exemplu de iubire ("iubirea de aproape") si nu doar prin "poza" ci si prin fapte. Adica trebuie sa fie in stare sa isi sustina sotul moral, afectiv si social. Eu cred ca preuteasa trebuie sa fie atat un bun psiholog cat si un foarte bun asistent social. Intr-un fel e este "asistentul maternal" al parohiei, motorul acesteia pentru a o calauzi spre UNITATE emotionala si afectiva. Daca plecam de la ideea ca "s-a facut priveliste" inseamna ca admite barfa si comentariile de la colturi si ii da curs in loc sa incerce sa o elimine. Pentru ca "barfa" pleaca de la invidie, rautate si gelozie ceea ce nu mi se par a fi sentimente crestinesti. Cred ca e nevoie mai mult de sfaturi practice si exemple concrete decat de citate din vremuri demult apuse. Asta e parerea mea si daca a deranjat imi cer iertare.

Natalia spunea...

Ioana draga, multumim de comentariu, care ne obliga la niste explicatii. Subiectul este insa prea important pentru a-l trata intr-un comentariu, asa ca va fi o postare cat mai curand posibil.

Natalia spunea...

http://slujireapreotesei.blogspot.com/2009/02/ce-inseamna-blogul-slujirea-preotesei.html