Nefiind
un rețetar, cartea Iulianei Schmemann este mai degrabă o confesiune
care ne face bine. O așteptam fără să știu că o aștept. Nu
savant, dar măsurat, fără brizbizuri, tonic, scrisul autoarei are
darul de a limpezi înțelesuri
și rosturi cărora,
altminteri, cu greu le-aș
fi găsit
un contur
potrivit,
cu toate că multora nu ne sunt străine nici experiențele, nici
trăirile din spatele
rândurilor
neașteptat de
viguroase -
dar nelipsite de o foarte
fină tandrețe -
ce ne sunt încredințate spre lectură și bun folos. Cine
se așteaptă să găsească în cele 76 de pagini un fel de breviar
plicticos ce înșiră cu
morgă didactică
reguli de comportament standard,
rețete de „supraviețuire” destinate preoteselor,
va fi izbit de suflul irezisibil de libertate care
animă mărturisirea
și povața scriitoarei. Descoperi imediat că ai de-a face cu o
înțelepciune de
matericon
diortosită
contemporan; un
duh de veche predanie
în veșmânt
la zi. De aceea primești toate fără să simți vreo
inadecvare, fără ca
vreo împotrivire să te cerceteze în
adânc.
Ești
ca în fața unui duhovnic în care ai încredere.
Și ar mai fi ceva: Iuliana Schmemann, maica preoteasă Iuliana, pune
mărturie simplu, dar ferm, că nu feminismul contemporan, ci
Bunavestire poate spune ceva esențial, nobil, mântuitor, despre
femeie.
Ai
nevoie din când în când să te remontezi, să te încarci tocmai
pentru că nu puține sunt împrejurările care te demobilizează, te
secătuiesc, îți contrazic ceea ce părea până atunci de
necontrazis. O carte ca aceasta îți poate readuce pofta de a
reîncepe lupta, de a găsi și re-găsi „bucuria de a
sluji”.
Preoteasa Maria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu