Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (1): Bucuriile unei preotese

Un interviu realizat de Sophia Moshura, de la publicaţia Prav Mir.

PravMir a rugat două matushka (cuvântul rusesc pentru soţiile de preot) să-şi exprime gândurile în legătură cu ceea ce înseamnă să fii preoteasă. Deşi ambele au copii mici şi multe responsabilităţi, ne-au oferit perspective interesante şi profunde din „culisele” vieţii unei familii de cleric.

Matushka Mary Holste este soţia Părintelui Hermogen, care slujeşte la BisericaOrtodoxă Rusă „Naşterea Maicii Domnului” din Menlo Park - California, şi fiica Părintelui Stephen Freeman, bine-cunoscutul blogger. Este soţie de preot de şase ani, ea şi soţul ei având doi fii. Parohia lor este una parohiile Bisericii Ortodoxe a Americii (OCA) care ţin slujbele în special în slavonă, cu scopul de a sluji numeroşilor ruşi care trăiesc în zonă, deşi în parohie sunt, fireşte, bineveniţi oameni din toate mediile.

Matushka Katherine Kallaur este soţia Diaconului Eugene, care slujeşte la BisericaOrtodoxă Rusă „Sfântul Serafim de Sarov” din Sea Cliff- New York, şi fiica Pr. Elias Gorsky. Ei au doi băieţi şi o fetiţă. Fiul lor cel mare s-a născut cu sindromul Down, însă cu ajutorul Domnului şi perseverenţa părinţilor, la vârsta de şapte ani el vorbeşte fluent în rusă şi engleză.

Sophia Moshura: Vom începe într-o notă pozitivă. Care sunt bucuriile unei preotese?

Matushka Mary: Sunt multe bucurii în a fi preoteasă. Îmi place să cred că până şi anumite treburi zilnice, cum ar fi pregătitul cinei sau spălatul rufelor, au un element de har, ştiind că fac asta nu numai pentru bărbatul pe care îl iubesc, ci şi pentru preotul care slujeşte zilnic în Sfântul Altar al Domnului. Ca soţie a preotului, am privilegiul vieţii şi rugăciunilor lui în fiecare zi. Îmi face mare plăcere să discutăm despre ideile lui, cărţile pe care le citeşte sau nevoile parohiei. În biserică, am ocazia să-i aud predicile în contextul vieţii noastre de familie, ceea ce consider că le umple de şi mai multe înţelesuri. De asemenea, este o bucurie foarte mare pentru mine să fiu implicată în viaţa parohiei noastre.

În SUA, bisericile au deseori un puternic simţ al comunităţii. De obicei, membrii parohiei se cunosc destul de bine şi se sprijinesc unii pe alţii în momente grele. De regulă, cele mai multe parohii au un spaţiu adiţional construit lângă biserică, unde toată lumea este invitată să ia prânzul, sau cel puţin o ceaşcă de cafea Duminica după Liturghie. Copiii, în general, urmează Şcoala de Duminică sau cursuri de „Legea Domnului” în timpul acesta. Diferiţi membri ai bisericii se oferă voluntar să prepare mâncarea pentru aceste prânzuri, să-i înveţe pe copii, să cureţe biserica şi s-o decoreze cu flori, să cânte în cor, să lucreze în grădinile din jurul bisericii, să coacă prescuri şi multe altele. Ca preoteasă, deseori mă găsesc în mijlocul acestor activităţi, participând  în toate modurile în care îmi este cu putinţă. Îmi place să petrec timp cu enoriaşii şi să ajung să-i cunosc, muncind împreună în folosul bisericii.

Matushka Katherine: Aş vrea să încep spunând că în multe aspecte eu nu sunt conform cu portretul unei preotese, sau cu ceea ce percep eu a fi portretul unei preotese. Prin definiţie, o soţie de diacon nu este cu adevărat o preoteasă, deci în America noi putem rămâne la „un nivel mai scăzut”. În prezent, pe lângă a fi soţie şi mamă, nu am prea multe resposabilităţi. Ajut unde pot în cadrul parohiei şi predau un curs la Şcoala rusă de Sâmbătă dintr-o parohie vecină. Mult din ceea ce scriu va fi produsul vieţii şi educaţiei mele, şi nu rezultatul faptului că sunt o soţie de cleric.

Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei (ROCOR) este o Biserică mică, iar tatăl meu este preot, deci am crescut înconjurată de cler. Unul dintre cele mai agreabile lucruri la ROCOR este clerul său abordabil şi spiritul de familie. Cei mai mulţi clerici şi familiile lor se cunosc unii pe alţii. Parohiile noastre tind să fie mai mici şi, pentru că majoritatea au fost construite de mâinile propriilor noastre familii imigrante, sentimentul de unitate se resimte puternic în viaţa parohială.

Eu am crescut într-o parohie foarte activă, Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din Nyavk, New York. Familia mea întotdeauna mergea la biserică în weekend-uri şi zile de sărbătoare; nu s-a pus niciodată problema să lipsim. După ce eu şi Pr.Eugene ne-am căsătorit, am locuit lângă Mănăstirea „Sfânta Treime” din Jordanville, NY. Am stat acolo mai mult de şase ani, şi asta ne-a dat o bază minunată în trăirea unei vieţi ortodoxe. Pr. Eugene a devenit diacon la mai bine de trei ani de la căsătoria noastră, dar înainte de asta a fost mereu prezent în altar ca slujitor, şi mai târziu ca ipodiacon. Să fii căsătorit cu cineva care este devotat Bisericii te ajută să rămâi fidel propriilor valori. Nu se pune problema în a participa sau nu la slujbe. În loc să verificăm agendele noastre sociale înainte de a plănui evenimente sau călătorii, noi consultăm calendarul bisericesc.

Cum e sa fii soţie de preot într-o societate non-Ortodoxă?

Matushka Mary: Deşi America nu este o ţară ortodoxă, nu simt faptul că această cultură ar fi ostilă credinţei noastre. Oamenii pe care îi întâlnim, care nu sunt ortodocşi, şi chiar cei care nu sunt creştini, se arată în general respectuoşi şi chiar curioşi să înveţe mai multe despre tradiţiile noastre. Prin lege, şcolile noastre le permit copiilor să lipsească de la ore pentru a-şi îndeplini obligaţiile religioase. Multe şcoli din ţară sunt închise în Săptămâna Mare, deşi ei o numesc acum „vacanţă de primăvară”. Din păcate, pentru că în Biserica Ortodoxă data Paştelui se calculează diferit decât la catolici şi protestanţi, adesea vacanţa nu corespunde cu săptămâna noastră cea mai aglomerată. Însă ei recunosc nevoia familiilor noastre de a participa suplimentar la slujbele bisericeşti.

Când ies în public, preoţii ortodocşi din America poartă de cele mai multe ori reverenda. Am întâlnit o mare varietate de reacţii ale străinilor, care nu au cum să nu observe roba neagră şi crucea mare. Uneori ei vin să ne întrebe cine suntem, dar de cele mai multe ori oamenii îşi dau seama că este un preot şi fie zâmbesc, fie solicită rugăciuni ori binecuvântare, sau, ocazional, se uită la noi cu mânie. Bănuiesc întotdeauna că cei care ne arată ură reacţionează de fapt la experienţe negative personale pe care le-au avut cu o biserică sau un preot. Ca reprezentanţi vizibili ai Bisericii, preoţii şi familiile lor atrag uneori această mânie, fie că sunt responsabili de asta sau nu. Este o oportunitate de a arăta blândeţe şi dragoste cuiva care a fost rănit într-un fel sau altul.

Matushka Katherine: Eu am avut norocul să cresc înconjurată de prieteni şi verişori de vârste apropiate mie, care mergeau cu toţii la aceeaşi biserică. Părinţii noştri ne-au implicat foarte mult în viaţa parohiei şi în activităţi culturale ruseşti, precum şcoala rusă, cântecul şi dansul popular rusesc în timpul anului şcolar, sau tabere ruseşti în timpul verii. Aproape toţi prietenii mei apropiaţi de astăzi sunt ruşi ortodocşi. M-am străduit întotdeauna să rămân în cadrul Bisericii şi să fiu înconjurată de oameni care mă înţeleg pe mine şi credinţa mea. Oamenii non-Ortodocşi cu care avem de-a face ne acceptă în mod liber, şi sunt interesaţi de calea noastră (atâta timp cât nu le-o impunem şi lor), mai ales pentru faptul că suntem o noutate pentru ei. Pe lângă asta, ei nu sunt foarte religioşi, deci nu înţeleg obligaţiile şi responsabilităţile noastre. De exemplu, postul le este străin, şi nu înţeleg de ce îmi acopăr capul în biserică. Mai mult decât atât, deşi americanii tind să accepte cu foarte mare uşurinţă diferenţele dintre oameni, cu cât este cineva mai conservator, cu atât se arată mai puţin înţelegători faţă de acesta.

 (va urma)

Traducere de Petruţa Suciu, după

Clergy Wives on Sharing the Grace and Cross of Ordination

Episoadele acestui interviu: 

• Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (1): Bucuriile unei preotese 
• Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (2): Cât de mult se schimbă viaţa după hirotonia soţului?
•   Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (3): Probleme şi griji 
• Soţii de preot din SUA, despre slujirea preotesei (4): Este important să legăm prietenii cu alte familii de clerici  
• Soţii de preot din SUA (5): Despre educarea copiilor