“Să fii căsătorită cu un preot este cu siguranţă o exersare a sacrificiului” (1)

„Rugându-mă cu picioarele” este un blog care ne-a atras atenţia prin numele lui şi printr-o fotografie frumoasă, ilustrând minunata familie a unui preot ortodox. Autorul blogului este matuşka (preoteasa) Anna, o persoană deschisă şi fermecătoare, care a acceptat să ne împărtăşească câte ceva din experienţa ei ca preoteasă.

"Sunt o persoană obişnuită"

Matuşka Anna, eşti mamă a cinci copii, cărora le predai acasă (homeschooling), fostă asistentă medicală până de curând şi soţia unui preot ortodox, din sudul Statelor Unite. Ce înseamnă pentru tine să fii preoteasă? Este un stil de viaţă specific, diferit?

Să fii preoteasă în ţara asta... Cred că răspunsul este diferit, în funcţie de jurisdicţie (în principal aici este vorba despre Biserica Ortodoxă din America, Arhidioceza Greacă Ortodoxă, ortodocşi antiohieni, cu mai există şi ceva ortodocşi ruşi, români şi sârbi etc) şi de partea ţării în care trăieşti. În Sud, majoritatea bisericilor sunt mici şi “misionare”. În Nord-Est, sunt mai mulţi creştini ortodocşi şi bisericile sunt destul de mari. Aşa e pe tot cuprinsul ţării – o tablă de şah. Pot sa răspund doar din experienţă proprie, desigur. Fac parte din Biserica Ortodoxă din America, trăind într-un oraş foarte mic din sudul statului Mississippi. Sunt foarte puţini creştini ortodocşi aici şi majoritatea oamenilor nu au auzit de Biserica Ortodoxă. Cu siguranţă n-au auzit de cuvântul “preoteasă”! Deci, pentru lumea din afara bisericii mele, sunt doar o persoană obişnuită.
În biserica mea, nu am o poziţie oficială, nu am un loc privilegiat în această parohie, nu sunt aleasă oficial (de fapt, nici nu pot fi aleasă), totuşi, se face o diferenţă. Ştiu că, pentru mulţi, preoteasa este cineva care se presupune a fi un model de virtuţi întruchipate, un model al trăirii Ortodoxiei (după preot).
Pentru alţii, să strige pe cineva “preoteasă” este dificil. Aşa se întâmplă când ai un grup mixt de ortodocşi convertiţi şi ortodocşi “din leagăn”.
Merg la o biserică foarte primitoare; oamenii sunt foarte buni şi iubitori. Ştiu că sunt privită – trebuie sa fiu atentă să nu provoc . Nu mă deranjează acest lucru. Încerc să trăiesc modest, simplu, evlavios. Nu sunt nici pe departe o persoană perfectă, dar e important că mă străduiesc din greu.

Ai un blog, numit “Rugandu-mă cu picioarele”. De ce acest nume?

Păi, cel mai bun mod de a răspunde, ar fi să citez din blog: “când cel mai mare dintre cei trei copii ai mei era foarte mic (aveam doi copii mici şi un bebeluş), m-am plâns duhovnicului meu că mi se pare că eu îmi petrec mai mult timp în afara bisericii decât in biserică: mergând/ având grijă de copii, scoţându-i afară când plângeau zgomotos etc. Mi-a spus atunci că eu „mă rog cu picioarele mele”. Am avut foarte multe ocazii să-mi amintesc cuvintele sale cu recunoştinţă.”

În tot ceea ce fac, am nevoie să îmi amintesc să „mă rog cu picioarele”, sau cu mâinile, sau cu orice altceva. O mamă cu trei copii are o viaţă plină (ocupată). Uneori nu pare să fie prea mult timp pentru rugăciune. Dar eu pot face o rugăciune din acţiunile mele.


Cum este o zi obişnuită pentru tine?

Oh, Doamne! Păi, în general, este foarte obişnuită. De obicei mă trezesc lângă copilul meu de trei ani, care probabil s-a urcat în pat cu mine. Încerc să merg la o plimbare foarte devreme, pentru exerciţiu. Toată lumea se trezeşte şi se îmbracă şi luăm micul dejun. Unii copii au sarcini, cum ar fi hrănitul pisicilor şi sortarea hainelor de spălat. Încerc să încep lecţiile cât mai repede posibil, căci devine tot mai dificil, pe măsură ce trece ziua. Acest lucru îmi ocupă, în general, toată dimineaţa, deşi unii copii termină mai repede. Dacă se poate, încerc să fac şi treabă prin casă în acest timp. Nu reuşesc mereu.

În jurul orei 12 luăm prânzul, de obicei sandvişuri, pentru că tuturor le plac şi obişnuiesc să nu gătesc şi prânzul, şi cina. Pe la 1:30, toată lumea se odihneşte. Cei mai mici dorm, dar cei mai mari pot să stea în pat şi să citească. Fetele (pentru că au propria camera) pot să lucreze în linişte la un puzzle sau altă activitate în linişte. Am NEVOIE ca ei să se odihnească o oră, pentru că toţi avem nevoie de o pauză de la zgomot şi agitaţie! În special eu!

După-amiaza facem diferite activităţi. În fiecare luni mergem la bibliotecă. Depinzând de vreme, pot să se joace afară, la stropitoare, pe verandă, cum vor ei. Sunt foarte creativi şi nu obişnuiesc să le spun cum să se joace. Au şi diferite sarcini de terminat în timpul zilei şi s-ar putea să fie nevoie să termine studiile, dacă am făcut altceva dimineaţa. Acum aproximativ o săptămână, i-am dus la planetariu şi în dimineaţa asta
i-am dus la gară. Încerc şi să termin treaba pentru zi în casă (am un program săptămânal). Către sfârşitul după-amiezii, pregătesc cina sau îi pregătesc pe toţi pentru Vecernie (la care mergem în fiecare miercuri şi sâmbătă). După cină, fetele strâng de pe masă şi spală vasele. Pot să se uite la un DVD seara sau să se joace. De obicei, am cel puţin un copil sau doi ascunşi în diferite locuri, citind. Putem să jucăm şi ceva împreună, în familie. Părintelui îi place să citească cu voce tare. După ce s-au spălat, trebuie sa fie în pat cu o carte până la 8:30, iar stingerea se dă la 9. Părintele şi cu mine petrecem timpul care ne mai rămâne povestind sau citind. Evident, duminicile şi sărbătorile sunt diferite, pentru că suntem la biserică.

În legătură cu rugăciunea, eu şi Părintele ne facem canonul separat, el de obicei dimineaţa, eu de obicei seara. Avem un “colţ” de rugăciune pentru familie, cu icoane – din cauza lipsei de spaţiu, e pe peretele de lângă masa pe care cinăm. Copiii au de asemenea un colţ de rugăciune în camere, icoanele fiind puse la nivelul lor. Cei mai mari au propriul canon şi îl fac singuri. Părintele a început să meargă pe jos la biserică, luând câţiva copii cu el seara, pentru o scurtă slujbă de seară. E frumos aşa. Cea mai mare a mers de multe ori cu el la biserică foarte de dimineaţă, pentru a săvârşi Utrenia. Acum învaţă să cânte.
(va urma)

Interviu realizat de Preoteasa Natalia & Preoteasa Eufemia

Traducere de Alexandru Hulubaş, Ramona Tabrea, Alexandra Cojocariu (cl. a XII-a A) şi Cătălin Mariciuc (cl. a XI-a B) 
de la Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” din Suceava,

Prin bunăvoinţa şi dragostea doamnei preotese Aura Mihoc

© Slujirea preotesei 2011

Întregul interviu în română:

•  “Să fii căsătorită cu un preot este cu siguranţă o exersare a sacrificiului” (1)
• „Să fii căsătorită cu un preot este cu siguranţă o exersare a sacrificiului” (2)
• „Să fii căsătorită cu un preot este cu siguranţă o exersare a sacrificiului” (3)

Interviul în limba engleză îl puteţi citi aici:

• “Being married to a priest is definitely an exercise in sacrifice.” (1)
• “Being married to a priest is definitely an exercise in sacrifice.” (2)
• “Being married to a priest is definitely an exercise in sacrifice.” (3)

[edit 15 aprilie 2011]

Rugăminte:

Matuşka Anna şi familia ei au pierdut de curând un copilaş, în 12-13 săptămâni de sarcină. După o perioadă grea, a reuşit să nască băieţelul mort, pentru a putea avea o înmormântare. Rugaţi-vă pentru ea, pentru părintele şi întreaga familie. Copilaşul se numeşte Innocent.

Preoteasa Natalia