Unele scăzăminte ale preotesei pot fi imputate şi preotului
Primul factor din familie, către care trebuie să se îndrepte atenţia preotului, pentru a-l câştiga de partea sa, adică a-l asocia la idealul chemării sale, pentru a fi sigur de dânsul este propria sa soţie. “Educaţi-vă femeia” spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, “căci bărbatul a primit rolul lui Hristos nu numai pentru a o iubi, ci şi pentru a o instrui: “ca să fie sfântă şi fără de prihană”…Într-adevăr, dacă voi ştiţi să faceţi femeia voastră sfântă şi fără de prihană, toate celelalte vor urma”[1]. Se înţelege, deci, că , unele scăzăminte ale soţiei preotului, ca soţie de preot, pot fi imputate şi acestuia. De aceea, nu pare deloc de mirare că în disciplina unor confesiuni, cum se citează, de pildă cazul bisericii reformate din Ungaria, preotul este făcut personal răspunzător de purtarea soţiei sale, fiind pedepsit în locul ei, dacă ea dansează, joacă cărţi, etc.[2]
O preoteasă bună este un alter ego al preotului
Nu este mai puţin adevărat însă că executarea şi aplicarea regulilor de bună cuviinţă şi de cuminţenie, de care depinde buna reputaţie a căminului şi familiei unui preot, aparţine în cea mai mare parte femeii, dacă ea simte, înţelege şi este cucerită pentru vocaţia soţului său preot.
Sfântul Ap. Pavel, recomandând soţiilor clericilor “să fie cuviincioase, neclevetitoare, cu luare aminte, credincioase întru toate”(I Timot. III, 11), înţelege a le asocial prin aceasta rolului soţilor lor, ca modele vii şi active de virtute.
O soţie bună în casa preotului este un alter ego al său, este mâna dreaptă nu numai în viaţa sa domestică, ci şi în succesul misiunii sale de păstor sufletesc al enoriei, căreia i-l lasă la dispoziţie în toată liniştea şi seninătatea de care are nevoie devotamentul în slujba mântuirii altora. Dimpotrivă, o soţie rea şi sub nivelul poziţiei sale de soţie de preot, este un motiv de scandalizare pentru popor şi o piedică pentru preot, al cărui moral nu se resimte şi nu se deprimă de nimic altceva mai mult.
Criterii de luat în considerare
Prin urmare, „femeia poate să fie un mare bine, după cum poate să fie şi un mare rău”, precum se exprima Sfântul Ioan Gură de Aur[3]. Căsătoria apare, deci, ca actul cel mai determinant din viaţa oricui, dar mai ales din viaţa preotului. De aceea, viitorul păstor de suflete trebuie să ia în consideraţie criterii speciale, în legătură cu închegarea familiei sale.
- Moralitatea
Cele dintâi se referă la condiţii care privesc moralitatea viitoarei soţii, condiţii stipulate precis atât de Sfântul Apostol Pavel, precum deja am menţionat, dar pe care disciplina bisericească le-a enumerat mai în amănunt, în legătură cu cazurile create de realitate (can. 18 ap., 8 Neocezareea, 14 Trulan, 10 Laodiceea, 21 Cartagina). În unele eparhii, autoritatea chiriarhală şi-a rezervat dreptul de a aprecia ea însăşi moralitatea soţiilor viitorilor preoţi, înainte de căsătorie şi de a condiţiona hirotonia de un astfel de aviz favorabil, obţinut în prealabil.[4]
- Educaţia
Nu mai puţin interesează educaţia primită de viitoarea soţie. Cu alte cuvinte, trebuie luate informaţii exacte şi precise cu privire la mediul din care vine, spre a i se cunoaşte predilecţiile, preferinţele în legătură cu diferite concepţii şi feluri de viaţă, evitându-se riguros elementele stăpânite de prejudecăţi cu privire la starea preoţească.
- Temperamentul
Temperamentul, care reprezintă o stare funciară, şi maniera în care se dezvăluie sălbatic şi instinctiv ori comprimat în disciplina dominării de sine un fond sufletesc, de multe ori ancestral, sunt lucruri ce nu pot fi pierdute din vedere fără grave consecinţe. Deficitele reale şi sensibile ale unei soţii în această direcţie, pot compromite în afară autoritatea preotului, iar înăuntrul casei pot verifica trist următoarea reflecţie a unui profesor laic: „De câte ori preotul, înainte de a lua Sfânta Împărtăşanie, înainte de a lua paharul mântuirii în altar, nu este acasă silit a bea până în fund paharul cu fiere al căsniciei!” [5]
Conştientizarea şi pregătirea
Candidatul la preoţie să nu piardă din vedere a-şi preveni, cât se poate de lămurit şi de accentuat, pe viitoarea tovarăşă de viaţă asupra condiţiilor sacerdoţiului, cu sfinţenia şi sublimitatea lui, cu rolul său înalt, dar şi cu un revers, care implică privaţiuni şi jertfe inevitabile.
N-am putea vorbi chiar de necesitatea unei şcoli speciale pentru pregătirea viitoarelor preotese, dar candidatul la preoţie s-ar putea îngriji din timp a trece prin mâinile tovarăşei prezumtive de viaţă o mică literatură adecvată la situaţie (În slujbă adevărată, Brand etc..), spre a o face atentă la viaţa şi la chemarea, care o aşteaptă alături de un preot. În tot cazul, dânsul nu trebuie să se sfiiască a-i pune deschis problema viitoarei sale chemări de preot şi cadrul, în care ea va avea să-l secondeze.
O soţie de preot fără un nivel intelectual superior celui comun sau, cel puţin, fără o orientare şi o mentalitate aparte, va fi o jenă permanentă în zelul pastoral. O instruire în rolul lor şi o lărgire a orizonturilor soţiilor de preoţi se poate face şi înăuntrul căminului, dar se poate stimula simţul situaţiei lor speciale şi mai mult, dacă preoţii înşişi ar organiza sistematic, cât de rar chiar, reuniuni de preotese cu program de orientări şi de pietate sub direcţia celor mai pregătiţi dintre dânşii. „Asociaţia generală a preoteselor ortodoxe” din Bucureşti a început deja o astfel de iniţiativă. Subliniem însă că activitatea lor în această direcţie nu poate fi aprobată decât în măsura în care nu dezorganizează aparatul vieţii de familie din casa preotului.
Situaţia financiară a familiei preotului
Nu putem exclude de la o scurtă examinare, în legătură cu problema familiei preotului, chestiunea prozaică a materiei. Familia sau căsătoria complică, într-adevăr, viaţa. Deci, dacă din chestiunea materială nu trebuie să se facă un punct obsedant, apoi nu poate fi lăsat nici ca unul cu desăvârşire ignorat. Un aparat de viaţă minim, în cadrul demnităţii, este neapărat cerut de situaţia socială a preotului şi de multiplele sale datorii, spre a nu ajunge direct şi umilitor dependent de enoriaşi. (…)
Doi soţi însă însufleţiţi de credinţă, de pietate şi de râvnă pentru împărăţia lui Dumnezeu, modeşti, plini de virtute şi de înţelepciune practică vor birui şi în această latură chiar şi fără averile lui Iov, pentru că, precum zice psalmistul: „N-am văzut pe cel drept părăsit şi pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.” (Ps. 36, 25).
Ca regulă generală în alegerea viitoarei tovarăşe de viaţă să aibă candidatul la preoţie în vedere nu numai persoana lui, ci, înainte de aceasta, chemarea sa de mâine şi să evite acea căsătorie, în care femeia se căsătoreşte numai cu omul, iar nu cu preotul de a doua zi. [6]
Fragmente din Pr. Prof. Univ. Dr. Petre Vintilescu „Preotul în faţa chemării sale de păstor al sufletelor” (1934) – reeditată de Mitropolia Olteniei în 2007
A consemnat Andreea-Tatiana
[1] Omil. XX, cap. 6 as. Ep. Către Efeseni
[2] A. Vinet, op. cit., p 169
[3] Omil. XX, cap. 4 as. Ep. Către Evrei
[4] Vezi ordin. Circ. Al Arhiepiscopiei Bucureştilor cu nr. 13499 din anul 1933, publicat în „Apostolul”, nr.24 din 15 decembrie 1933.
[5] M. Mihăileanu, Bis. Ort. Rom., nr.7, aprilie, 1922, p 524.
[6] Cf. A. Vinet. Op. cit., p. 169 şi p. 171.
13 comentarii:
Of, asa raman baietii buni neinsurati.:)
Chiar nu stiu daca ar intruni prea multe fete asa o mare lista de cerinte.
Bine, nu zic ca trebuie sa o ia " cu ochii inchisi" de nevasta dar chiar sa o caute "informatii precise" sau sa ceara un "nivel intelectual superior celui comun" mi se pare inutil sigur.
Cunosc personal preotese minunate in zilele noastre deci nu acum o mie de ani ce nu au scoala superioara si nu exista nici o problema ca majoritatea enoriasilor sunt licentiati sau mai stiu si preotese ajunse la o varsta de acum dar foarte foarte respectate si iubite in sat ce nu au nici un fel de scoala. dar au o credinta si o iubire cat sa cuprinda o lume nu doar un sat.
@MariaM
asa este, nu putem pune un standard prea inalt nimanui, caci toti invatam din mers anumite lucruri. Cred ca toate femeile care ajung preotese se confrunta cu foarte multe discrepante. Intai de toate, ai trait toata viata la oras, sotul la fel. Ai facut multa scoala, si tu si el. A trebuit sa lucrezi la oras sa te intretii. Apoi ajungi sa traiesti la tara. Nu toata lumea este fericita si are parohia aproape de orasele mari. Este greu sa iti muti radacinile la tara, sa faci abstractie de studii, de serviciul de la oras si de nevoile financiare ale familiei. Cand apar copiii, cei mai multi ii inscriu la scolile din orase, pentru ca la tara se invata foarte slab, sau nu au copii si nici profesori. Lucrurile astea sunt un prilej de adevarata provocare si Dumnezeu intervine cu pronia Sa in viata preotilor care isi doresc sa se dedice cu adevarat acestei vocatii. Nu imi fac deloc probleme in aceasta privinta. Insa am observat cu multa ingrijorare, ca cei mai multi dintre preoti o duc neinchipuit de greu in viata de familie, au lipsuri mari, si foarte mult se nevoiesc ca sa tina un echilibru intre viata personala si cea de preot. Si ispitele sunt foarte mari, daca nu direct din parohie, apar totusi prin preoteasa, caci ca orice om, preotesele trec prin momente de criza pe care sunt chemate sa le depaseasca. Dar vom reusi, pentru ca Domnul are putere sa ne faca sa reusim.
Alexandra, eu chiar am fost intamplator in situatia descrisa de tine initial (studii universitare ambii, bucuresteni ambii, parohie in sat departe) si cu atat mai mult spun: niciunul dintre "controalele" astea de dinainte ale celei ce vrea sa se nunteasca cu un stutent teolog nu va duce la evitarea problemelor ulterioare. Niciunul.
Garantia este data de iubirea dintre cei doi si iubirea pentru Hristos si Biserica Lui . In rest, pot fi indeplinite toate conditiile scrise acolo, studii, familia parintilor credincioasa, haine decente sau altele si totusi sa nu fie bine.
Cu drag, toate bune va doresc.
Toate cele bune va dorim si noi! Doamne ajuta!
Hristos a inviat!
Intervin si eu in discutie :-)
Maria: nici eu nu cred ca toate aceste calitati pot fi intilnite si ca se regasesc intr-o singura persoana. Probabil ca intentia autorului a fost de a-l ajuta pe teolog cu niste repere. Pina la urma, trebuie sa luam totul ca din mina lui Dumnezeu - vorba mitropolitului Antonie din Suroj. Si atunci toate vor fi bune foarte.
Alexandra: din pacate, discrepanta dintre sat si oras devine din ce in ce mai mare. Stiu si eu cit de greu ii este unei familii de preot sa supravietuiasca la tara. Asta pentru ca si eu am copilarit intr-un sat, intr-o familie de preot (asta stii deja, cred :-)). Stiu cit de greu le-a fost parintilor mei sa ne creasca, dar am avut o copilarie minunata. Si eu am facut clasele primare la scoala din sat si, apoi, a trebuit sa merg la o scoala din oras. A fost o experienta destul de dificila, pentru ca trebuia sa fac "naveta", profesorii erau mai exigenti si colegii mai bine pregatiti. Si cu toate astea, Sfinta Treime m-a ajutat sa fac fata situatiei.
Sfinta Treime sa ne ajute tuturor!
Va imbratisez cu drag pe amindoua (virtual) si nadajduiesc sa ne intilnim in rugaciune! Cu bucuria Invierii Domnului nostru Iisus Hristos, Eufemia
Matuska Eufemia, stiu asta legat de viata pe care ati avut-o la tara si ca pe urma v-ati mutat la oras. Noi nadajduim sa ramanem in parohia noastra cat mai mult pentru ca ne place si avem multe proiecte de facut. Fiind aproape de oras nu este asa greu sa tii legatura cu orasul cum le este altora care au si parohii dificile, imbatranite peste masura, departe de oras si fara posibilitati de transfer. Daca ne ajuta Dumnezeu, vom reusi sa devenim parte integranta din comunitate si sa ne bucuram de toate. Oamenii astia merita sa ramai in mijlocul lor, pentru au calitate umana foarte buna.
Si eu va imbratisez cu drag si va doresc toate cele bune de la Domnul!
Hristos a înviat! - vă zic şi eu :).
MariaM, aşa e, dragostea pentru Hristos şi Biserica Sa e singurul criteriu pur şi simplu suficient. Dar cum se poate măsura această dragoste, mai ales dacă eşti tânăr îndrăgostit, fără prea multă experienţă de viaţă?
Şi atunci mă gândesc că Părintele Vintilescu a formulat aceste criterii pornind de la larga sa experienţă şi a diverselor situaţii de viaţă pe care le-a cunoscut. Pentru că punându-ţi în faţă nişte criterii, poate e mai uşor să vezi semnalul pe care ţi-l dă Dumnezeu că nu e bună o anumită alegere. Tocmai pentru că dragostea nu se poate măsura, e un criteriu subiectiv. În schimb ea poate fi simulată. Sigur că nu perfect, dar ochii învăpăiaţi de focul trecător al "îndrăgostelii" pasagere pot fi uşor orbiţi...
Adevarat a inviat!
Cred ca asa cum a spus matusca Eufemia,s-au vrut doar "cateva repere" pentru ajutor cu lucrarea asta.Natalia, atunci cand vorbesti de "a masura aceasta dragoste" cred ca te gandesti la cum ar putea fi masurata dragostea celuilalt pentru ca ea sa nu fie "simulata"?Nu stiu, nu mi-a trecut asta prin cap niciodata. Cred cu tarie ca o fata nu se poate marturisi si impartasi cu Sf. Taine regulat daca nu are dragoste pentru Hristos. Aceasta persoana nu cred ca il poate minti pe cel ce urmeaza a-i deveni sot. Daca si iubirea lui este atat de mare pentru ea, atunci nu vad ce sens au regulile. Si daca ele nu ar fi indeplinite sa zicem, in conditiile in care ei doi se iubesc si iubesc Biserica lui Hristos , in mod sigur nu la casnicie ar trebui renuntat ci la preotie. Se vor mantui impreuna si asa. Sau poate la un moment dat, va fi ea pregatita sa isi asume acest rol.Nu stiu, mie mi se pare atat de clar insa am vazut ca pe net se intelege mult diferit tot ce scrii de aceea nici nu vreau sa dezvolt prea mult pe un site public pentru ca am avut surprize de genul "luat" citate de pe site-uri ortodoxe si scoase din context folosite unde nu te astepti,un exemplu nou este postarea 5 de aici http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=162984&whichpage=15
in conditiile in care site-ul resp. nu mai exista deci au fost salvate undeva raspunsuri de catre domnisoara respectiva.
Andreea, din acelasi motiv la exemplul dat de tine spun doar asa: daca fetele respective " nu ajung pe la Sf. Biserica " decat rar , cu atat mai mult se demonstreaza ca sute de reguli indeplinite nu fac doi bani pentru ca cerinta initiala: iubirea dintre cei doi intru Hristos nu era indeplinita.Deci daca ea " nu face parte dintre credinciosii bisericii" ne mai intereseaza oare educatia sau capacitatea de sacrificiu?
Andreea, din pacate nu e atat de usor sa apari la slujbe dupa ce vii obosita de la serviciu. Sau sa stai prelungit duminicile in parohie stiind ca a doua zi te trezesti devreme ca sa mergi la serviciu. Desigur, este o mare dovada de jertfelnicie sa impaci si capra si varza cu intelepciune, dar de cele mai multe ori nu se intampla acest lucru dezirabil. Eu cel putin nu am reusit ca dupa o zi de serviciu sa ajung la vecernie decat foarte rar, sau sa imi pastrez totdeauna pacea daca treaba la biserica se prelungeste prea mult duminica si eu nu am cu ce ajunge deocamdata acasa inaintea parintelui. Tocmai de asta ma pregatesc pentru un nou inceput, cu un nou serviciu care sa imi permita lucruri pe care in situatia actuala nu am reusit sa le fac.
Maria, aşa e, ce spunem într-un mediu virtual, mediat, poate fi mult mai uşor prost înţeles, deci nu are rost să dezvoltăm prea mult. Nu a fost asta intenţia postării, ci doar de a oferi câteva repere oferite de un preot cu o largă experienţă.
Dacă consideri faptul că acest site este public o piedică, m-aş bucura să mai vorbim pe mail.
Trimiteți un comentariu