- Stiam ca are Dumnezeu grija de voi.
Si intr-adevar, asa a fost, in viata mea n-am simtit mana lui Dumnezeu atat de mult (bine, prin rugaciunile lui!), nu m-am simtit asa de ocrotita ca in timpul acela.
Oamenii, in general, nu s-au despartit de mine, in afara de doua cazuri, in care am exagerat si eu. In momentul in care am simtit la cineva o retinere, eu m-am retras, ca sa nu le mai dau ocazia sa se fereasca sau sa se manifeste macar, in vreun fel. Atat am avut, doua situatii. Dar in rest, nu.
Eu am avut, pe langa consideratia care mi se dadea in societatea noastra de acolo, de la biserica, pe langa respectul care mi s-a aratat dintotdeauna, in orice imprejurare, si cele strict trebuincioase din punct de vedere material. Ma pomeneam ca venea lumea de unde nici nu ma gandeam. Venea tot felul de oameni, veneau si oameni saraci, destul de lipsiti ei insisi.
Din punct de vedere al alimentelor si banilor, n-am dus nici cea mai mica lipsa cand parintele era inchis. Ne aducea lumea extraordinar de mult. Unii isi faceau o datorie lunara din a-mi crea un venit. Nu sume mari, dar se adunau. Poate ca aveam chiar mai mult decat inainte. Am fost atat de mult ajutata de cei din parohie, încât dadeam si eu la altii din ce prisosea. Simteam ca Cineva ma ocroteste.
Dar m-a impresionat extraordinar de mult o macedoneanca batrana, foarte batrana - nu stiu cati ani avea, dar, in orice caz, abia mergea. Si mergea in ciorapi, imbracata in negru, cum merg femeile macedonene. Am vazut-o venind tinandu-se de garduri si de pereti, ca sa-mi aduca 5 lei. Banii aceia i-am pastrat, si acum sunt pusi la icoana, de atunci i-am pus si asa au ramas. S-au devalorizat, s-a schimbat moneda, dar eu i-am tinut acolo. A murit si n-a mai apucat sa-l vada pe parintele cand s-a intors din inchisoare.
Eu nu prea cheltuiam... pentru mine nu mai avea sens sa-mi fac placeri sau planuri de viitor... Am facut eu ceva. Totusi... Aveam pentru copii, copiii nu sufereau.
Fata cea mare a avut greutăţi la scoala, caci avea dosar. Cand a terminat ea sapte clase a avut loc o festivitate la scoala. Existau niste carnetele in care scriau profesorii... Ea avea aprecieri dintre cele mai placute pentru noi. Pe urma a trecut la liceu, la Sincai. A fost intre cele mai bune, dar nu era premiant de onoare. Cand a ajuns sa-si dea bacalaureatul si sa incerce la Universitate - a dat la Filologie - am luat o profesoara ca s-o pregateasca, s-o verifice. A facut cateva lectii cu ea, dupa care i-a spus:
- Draga, o sa faci cariera universitara. Asta iti prevad eu tie. Era, intr-adevar, foarte desteapta, foarte capabila. Nu invata ea asa de mult, dar prindea repede. Si citea foarte mult. Dar, bineinteles, a fost respinsa, dosarul ei avea un zero mare. Pe baiatul cel mare l-am trimis la sora mea, la Orastie, si acolo si-a facut scoala. Aici ar fi fost dificil, l-ar fi ranit tot timpul. Asa, a fost mereu sef de promotie. “
(Eugenia Stoicescu)
Fragment din cartea "Un preot de foc – Parintele Iulian" – Costion Nicolescu
A consemnat: Andreea-Tatiana
3 comentarii:
daca sunteti interesata de un cod banner exchange cu site-ul meu www.goblene.weebly.com trimiteti-mi un email pe adresa lulu.stelea@gmail.com.
multumesc
Domnul fie cu voi
Doamna Preoteasa Galeriu vorbeste in ziarul Lumina chiar despre parohia Podu Valeni, prima parohie a Parintelui Galeriu, dar si prima parohie a familiei noastre, caci Bunul Dumnezeu a randuit ca noi sa pastorim de aproape 5 ani aceasta parohie micuta dar cu oameni deosebiti, a carei descriere a fost atat de frumos realizata de doamna preoteasa Argentina.
Cu drag,
Preoteasa Adina-Maria
Ne bucuram sa primim vesti de la Podu Valeni, despre care vorbeste atat de frumos doamna preoteasa. Am publicat interviul din Lumina, aici:
http://slujireapreotesei.blogspot.com/2009/09/slujirea-unei-preotese-doamna-argentina.html
Iar acum ceva vreme am postat si un interviu audio.
Dumnezeu sa va dea in continuare pastorire cu folos, spre mantuire!
Va mai asteptam, cu drag!
Trimiteți un comentariu