Despre lupta şi crucea duhovnicului...

Cred că nu realizez suficient dificultatea crucii şi luptei pe care o are de purtat soţul meu ca duhovnic. Cred că uneori sunt prea cârtitoare, neînţelegătoare, prea mi se pare că ştiu cum ar fi fost mai bine... Când de fapt ar trebui să învăţ mai mult lucrarea tăcerii şi rugăciunii; pe toate să le port în rugăciune.
Fragmentul de mai jos al Părintelui Iustin, stareţ la Oaşa, mi s-a părut cutremurător.

N. 

 

Apasă pe duhovnic încărcătura aceasta de răutăţi deşertate de către pătimitori la spovedanie?
 
Dacă ar şti un duhovnic tânăr ce‑l aşteaptă, n‑ar mai spovedi în viaţa lui! Când am început eu să mărturisesc, au venit peste mine nişte patimi, dar nu aşa...ci cu putere mare! Şi erau patimi despre care eu nici măcar nu auzisem vreodată! Şi mă luptau cu atâta forţă încât nu mai dormeam nopţile. Duhovnicii nu spun. Nu spun pentru că e descurajant pentru tineri. Nu ştie nimeni cu câtă furie e atacat un duhovnic! Când mi‑am dat seama cu cine am de‑a face şi cât de mare e lupta mi‑am zis: şi dacă am să văd cu ochii mei un preot duhovnic, sau chiar un ierarh păcătuind, nu odată, ci chiar în repetate rânduri şi tot nu‑l voi judeca vreodată, când ştiu câte pătimeşte de la diavolul un duhovnic. O singură dată în viaţă şi într‑un singur punct să fie slab un duhovnic şi să vezi cu ce forţă va fi atacat prin acea slăbiciune a lui. Legiuni de draci aşteaptă o breşă la un duhovnic. Spovedesc de şase ani. Însă un an şi jumătate n‑am ştiut prea bine ce‑i cu mine din cauza ispitelor ce au venit asupra mea. Uneori mă întrebam dacă voi mai rămâne creştin, nu monah, aşa atacuri diavoleşti am avut de îndurat. Nici n‑apucam bine să mă ridic dintr‑o ispită că mă lovea cu alta. Eei! Atuncea de mă vedea cineva ce‑ar fi zis despre mine? De asta mă doare tare mult lipsa de înţelegere şi a dragostei. Vezi cum stau lucrurile? De exemplu, să zicem că un om îşi dă viaţa pentru ţara lui. Cum este el privit? Ca un erou, nu? Dar duhovnicul – preot de mir sau monah fiind – care se sacrifică pentru ca să salveze un suflet de la moarte, cum se numeşte el? Iar de se întâmplă să se piardă ‑ să nu fie! – în încercarea de a salva sufletul cuiva, ce vei spune despre el? El, care a „murit” luptând să salveze suflete de la moarte! Celui căzut în tranşee pe bună dreptate i se spune erou, dar de ce îl dispreţuim pe duhovnicul căzut în încercarea de a salva un suflet de la moarte? El de ce devine un paria şi nu e un erou? Măcar să nu‑l judecăm...

Dintr-un interviu cu Părintele Iustin Miron, stareţul Mănăstirii Oaşa