Dacă nu au reuşit să o facă în timp ce erau încă prieteni, acum, când sunt căsătoriţi soţ şi soţie, preotul şi preoteasa, trebuie să aibă acelaşi duhovnic. La întrebarea, pusă adeseori, dacă acesta trebuie să fie preot mirean sau ieromonah, răspunsul poate fi nuanţat.
Într-adevăr, s-ar părea că preoţii de mir, ca unii ce au şi trăiesc ei înşişi în cadrul unor familii, cunosc mai bine ispitele ce pot interveni într-un astfel de mod de viaţă social. Ceea ce se reproşează uneori acestor preoţi este faptul că ar fi mai îngăduitori şi ar ierta şi dezlega mai uşor şi mai repede anumite păcate legate de familie, ca unii care, chiar dacă nu au căzut în ele, au fost poate cândva tentaţi sau ispitiţi de ele şi de aceea ar demonstra o mai mare clemenţă faţă de cei ce le-au lucrat.
Adevărul este că mulţi dintre aceşti preoţi pot avea o viaţă duhovnicească foarte înaltă, în cadrul unei familii model şi, la rândul lor, chiar şi din experienţa lor, ca unii ce au trecut prin astfel de experienţe, pot sfătui şi folosi tinerilor lor confraţi şi familiei acestora.
Ca unii ce luptă mai încordat pentru desăvârşire, preoţii dintre monahi cunosc profund cursele, capcanele şi ispitele ce atentează la viaţa noastră duhovnicească, nu doar personală, ci şi familială şi comunitară. Mulţi dintre aceşti duhovnici monahi cunosc problemele familiei adeseori mai bine decât reuşim noi, cei ce ne luptăm cu ele, ba chiar ne cunosc mai bine pe noi şi sufletul nostru, decât reuşim noi înşine să o facem.
În plus, ei administrează canoanele cu mai multă acrivie, ceea ce întreţine sufletul penitentului o mai mare responsabilitate morală şi o mai mare fugă de păcat.
Fiecare dintre noi găsim ceea ce căutăm sau aflăm ceea ce am căutat. Cineva mai delăsător cu sine va căuta un duhovnic care “să-l înţeleagă”, adică să-I justifice, să-I ierte şi să-i dezlege mai uşor greşelile, după cum cineva îmbunătăţit duhovniceşte va căuta, până va afla, un bun duhovnic, care să-l conducă spre mântuire.
Ceea ce putem noi recomanda este să ne alegem duhovnici care ne-ar putea ajuta mai mult şi mai eficient în devenirea noastră duhovnicească, în progresul sau urcuşul nostru duhovnicesc. Astfel, vom descoperi cu adevărat roadele filiaţiei duhovniceşti şi, la rândul nostru, atunci când ne vom afla noi înşine în scaunul de spovedanie, în calitate de duhovnic, vom şti să căutăm, să aflăm şi să dăm sfatul cel mai bun şi folositor, “cu putere multă” în a schimba viaţa celorlalţi. Ca unii ce am cunoscut noi mai întâi ce înseamnă lupta între cădere şi ridicare, între păcat şi virtute, ca unii care ştim ce înseamnă adevărata spovedanie, cea care străbate cerurile şi Îl înduplecă pe Dumnezeu, ca unii ce îi simţim în viaţa noastră roadele ei binefăcătoare vom reuşi să-i facem şi pe alţii să creadă în acestea şi să-şi îmbunătăţească viaţa. Indiferent dacă este dintre preoţii mireni sau dintre ieromonahi, este bine ca preotul şi preoteasa să aibă acelaşi duhovnic. Pentru aceeaşi boală, bolnavii se adresează aceluiaşi medic specialist. Pentru o boală de inimă, se merge la cardiolog, nu la stomatolog şi nici invers. La fel şi în cazul spovedaniei unei familii, cu atât mai mult a unei familii de preot. Nu ne plângem fiecare necazurile şi păcatele pe la duhovnici străini şi necunoscuţi celuilalt soţ, ci împreună ne mărturisim cu căinţă unuia şi aceluiaşi duhovnic. Ascultându-ne pe fiecare, el este oarecum la mijloc şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, va şti să discearnă care este adevărul şi care este calea cea mai potrivită de urmat pentru fiecare, pentru a ajunge la ţelul sau scopul familiei – mântuirea. El ştie unde ne-a lăsat pe fiecare, de unde şi cum să ne ia pe fiecare şi nu caută în toate acestea voia unuia dintre soţi, ci vrea binele amândorura şi nu doar un bine trecător, ci veşnic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu