Cum să fie o viitoare preoteasă?

"În privinţa tinerilor care, dorindu-şi preoţia, îşi caută fete pentru însurătoare, trebuie să fac o observaţie personală: am avut colegi care, grăbindu-se să primească preoţia, s-au căsătorit fără a avea timp să îşi dea seama dacă fata este potrivită pentru a fi preoteasă. După căsătorie, şi-au dat seama că s-au pripit. O fată nu trebuie luată de soţie numai pentru că tânărul vrea să devină preot. Trebuie luată de soţie o fată care are calităţile necesare pentru a fi preoteasă, şi nu numai atât: trebuie luată o soţie care, înainte de a fi preoteasă bună, va şti să fie o soţie bună. Cum ar putea o femeie care nu a ştiut să fie o soţie bună să devină peste noapte o preoteasă bună?

Am în minte exemplul unuia dintre cei mai buni colegi ai mei de facultate. Un tânăr virtuos, iubitor de Dumnezeu. S-a căsătorit, dorindu-şi din toată inima să fie preot. Dar, după căsătorie, au apărut neînţelegeri între el şi soţia sa. Înainte de a fi hirotonit, s-a pus problema divorţului. Chiar dacă nu au divorţat (şi poate îi va ajuta Dumnezeu să rămână împreună, şi să meargă împreună pe calea cea bună), totuşi sunt aproape de acest pas.

Când se gândesc la însurătoare, unii tineri studenţi teologi spun că fata pe care o vor lua trebuie să fie fecioară. Este firesc să caute o fecioară, pentru că preoteasa trebuie să fie un suflet curat, un suflet care nu a fost vătămat de păcatul desfrâului. Există pravile foarte clare despre aceasta.

Dar nu stă totul numai în feciorie. Dacă o fată este fecioară, nu înseamnă că neapărat este bună de preoteasă. Cazul prietenului meu este cât se poate de grăitor. Da, o viitoare preoteasă trebuie să fie fecioară. Dar trebuie să fie şi credincioasă, şi smerită, şi înţeleaptă, şi iubitoare, şi, şi, şi... Sunt atâtea virtuţi care se leagă una de alta. Dacă singura virtute a viitoarei preotese este fecioria, nu va putea să fie un sprijin pentru soţul ei.

Nu intru acum în detalii legate de cazurile neconvenţionale. O cunoştinţă de-a mea, care acum este preoteasă, spunea că nu i se pare normal ca în vremurile noastre să se insiste atât asupra fecioriei preotesei şi să se treacă cu vederea păcatele tinerilor care vor să devină preoţi.

După învăţătura Bisericii, atât viitorul preot, cât şi viitoarea preoteasă trebuie să fie încununaţi cu cununa fecioriei. Curentul modernist care nu ţine seama de această învăţătură este de influenţă diavolească. Diavolul vrea ca familia preotului să nu fie o mică biserică, ci un lăcaş al neînţelegerilor, al dezbinării şi al patimilor. Faptul că au existat preoţi sau preotese care înainte de căsătorie nu au mers pe calea virtuţii, dar care după căsătorie s-au pocăit şi au fost modele de virtute, nu trebuie să fie generalizat. E adevărat faptul că unii tineri care şi-au pierdut fecioria şi unele tinere care au păcătuit înainte de a se cununa, după ce mai apoi s-au pocăit, primind binecuvântare de la duhovnicii lor şi cu dezlegare de la episcop au ajuns preoţi şi preotese cu viaţă aleasă. Numai că astfel de excepţii nu fac altceva decât să întărească regula: o astfel de cale este cel puţin riscantă, şi pe mulţi i-a dus în ghearele morţii. Cu hirotonia nu trebuie să se joace nimeni. Tot aşa cum nu ar trebui să se joace nimeni nici cu Sfânta Împărtăşanie, luând-o hoţeşte şi fiindu-i prilej de osândă.

Dacă stăm să ne gândim, dintr-o mie de păcătoşi se pocăiesc foarte puţini. Şi pravilele Sfinţilor Părinţi privitoare la fecioria tânărului care îşi doreşte să fie preot sau la fecioria fetei care se gândeşte să devină preoteasă nu trebuie călcate în picioare din cauza unor observaţii subiective. (Nu vreau să insist asupra acestui subiect. Duhovnicii singuri vor rândui cele cuvenite…)

Voi mai observa însă un singur lucru: că dacă viitorul preot şi-a luat de soţie o fecioară fată, care a ştiut să reziste ispitelor vrăjmaşului diavol şi tinerilor care au plăcut-o, aceasta îl va ajuta pe părinte în viaţa de înfrânare pe care o cere slujirea preoţească. Şi invers, cine nu a ştiut să se înfrâneze înainte de nuntă se va înfrâna cu greu după nuntă.

Precum se ştie, preotul are o anumită rânduială de nevoinţă peste care nu se poate trece. Preoteasa nu are dreptul să îi ceară să se unească trupeşte în anumite zile, în posturi, înainte sau după Sfânta Liturghie. Şi, fireşte, nici preotul nu trebuie să îi ceară aşa ceva soţiei sale. Nu cu multă vreme în urmă, un preot care călca această rânduială a visat că Maica Domnului îi tăia mâinile…

Dragostea trupească este binecuvântată de Dumnezeu numai dacă se ţine seama de rânduielile bisericeşti, care sunt foarte precise în această problemă."

Danion Vasile, "Noi sfinţi preoţi de mir"