"Preoţia este cea mai cumplită durere şi cea mai infinită bucurie. E
plângerea zdrobită de a-L căra în mâini nevrednice pe Dumnezeu, plin de
Sânge, împreună cu toate suferinţele acestei lumi. E frica de a cădea în
abisurile neînţelegerii de pe culmile Liturghiei veşnice. Acum îmi aduc
aminte de cuvintele tatălui meu din altar, pe vremea când priveam
fascinat Liturghia din înălţimea vârstei de 3 ani: Teme-te de Potir,
iubeşte-l, nu-ţi lua niciodată ochii de la el, o clipă de neatenţie şi
se poate vărsa din tine veşnicia dacă-l verşi, să-ţi plângă inima, dar
mâna să nu-ţi tremure niciodată."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu