Cătălina Dănilă Buzățelu - preoteasa poet

Postez mai jos un mesaj de suflet pentru cele dintre voi care vreți să citiți pagini pline de gingășie, scrise de un suflet nobil de preoteasă, doamna preoteasă Cătălina Dănilă Buzățelu:

Dragi prieteni,

Vă anunț cu bucurie că a apărut mult așteptatul volum de poezii "Muguri de lumină", lucrare finalizată cu ajutorul unui om extraordinar de talentat, doamna Luca Ana. Sunt poeziile scrise în ultimii 5 ani, un volum în care am picurat tot ce-am avut mai bun în suflet.
De asemenea, voi face o bucurie și acelora care așteaptă de ani de zile să citească primul meu roman publicat, "Lacrima sufletului", cu stocul epuizat de mai bine de 7 ani.
A avut parte de a treia ediție și mult îndrăgitul roman "Mi-e dor de Tine, Doamne" vândut până acum în peste 4000 de exemplare și cu stocul epuizat de aproximativ 2 ani.
Prețul fiecărui volum în parte este de 25 de lei, iar un pachet cu toate cele trei cărți va fi 70 de lei. Pentru comenzi, aștept mesaj în privat. Doresc să vă spun și că tirajul este foarte mic, drept pentru care voi onora comenzile în ordinea sosirii lor.

Le mulțumesc tuturor acelora care m-au încurajat și m-au ajutat la îndeplinirea acestui vis. Mulțumesc, dragul meu soț, mulțumesc părinte Marius Buzatelu!

SurSa: pagina fb

Mai postez o poezie minunată despre un copil minunat.

Minune - Cătălina Dănilă Buzățelu

Mi-am dorit, Doamne, știi prea bine,
un pui de om, să semene cu Tine.

Ș-am crezut, Doamne, c-ai uitat
Căci, neștiind nimic, m-am întristat.

Pentru un timp, cu rugăciuni în taină
m-am îmbrăcat mereu în nouă haină
și istovind din așteptarea mea,
am resimțit ușor Iubirea Ta.

Cu gingășie ai sădit în mine
ce mi-am dorit mai sfânt, eu de la Tine.

Iar după nouă luni, pe înserate,
cu lacrimi și iertare de păcate,
un înger … a venit la mine.

Și știi prea bine… Semăna cu Tine!

SurSa: catalinadanila

Preoteasa – sufletul cald al parohiei în Ortodoxie

SurSa Fotografie: SaintVladimirsSeminary

02 Decembrie 2013

"Poate  vi se va părea curios de ce acest articol despre preoteasă. Însă, îl găsesc binevenit, mai întâi pentru că se vorbeşte prea puţin despre preoteasă şi rolul ei major în parohie, fiind oarecum eclipsată de prezenţa și autoritatea soţului preot. Apoi, cred că este foarte important ca tinerele fete (sau măcar fecioarele din parohiile noastre ortodoxe) să aibă un motiv în plus să se păstreze curate şi să se pregătească pentru viaţă şi mai ales pentru a fi viitoare preotese, cu un rol decisiv în viaţa parohiei ortodoxe şi a societăţii în general.

Nu în ultimul rând, articolul vrea să încurajeze prezenţa delicată a preotesei în parohie, să sprijine tinerele soţii de preot care sunt oarecum descumpănite (sunt tot mai multe divorţuri în rândurile preoţilor) trecând imediat într-o viaţă cu răspunderi majore, cărora simt că nu le fac faţă (uneori şi din vina soţilor care nu le-au pregătit pentru aşa ceva şi mai ales care uită să le sprijine). Aici aş invita la reflecţie pe versetul Sfântului Apostol Pavel care subliniază: "Bine chivernisind casa lui, având copii ascultători, cu toată bună-cuviinţa. Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?" (I Timotei 3, 4-5).

Cred că nu întâmplător insistă apostolul pe întâietatea familiei, întrucât aici, în familie, se duce adevărata luptă, aici se pun bunele temelii ale slujirii totale, sincere şi fără menajamente diplomatice şi abia apoi se transmit în rândurile enoriaşilor. Din familia preotului transpare totul în parohie, după cum se spune la noi: "Casa preotului are pereţi de sticlă". Deci,  acest articol se doreşte a fi o laudă firavă şi o mulţumire pentru "maicile noastre preotese", prezențe atât de delicate în bisericile noastre, cărăra le sărutăm dreapta discret!" (prof. dr. Gheorghe Butuc)

Cu deosebită bucurie voi încerca să arunc câteva raze de lumină în ceea ce priveşte chipul prezbiterei (dar şi al tinerelor fete care sunt pe cale să devină prezbitere) şi misiunea pe care o are aceasta în Biserica Ortodoxă. Acestei personalităţi eroice i se cuvin multe pentru răbdarea, tăcerea şi pentru delicata ei prezenţă. Femeia, prin Harul lui Dumnezeu, este o prezenţă a jertfei, a devotamentului, a dragostei şi a căldurii, datorită marei cinste care i-a fost dăruită de a fi lângă soţul ei preot. Este adevărat că şi pe tine te-a chemat Dumnezeu spre primirea unei mari cinste, anume spre a deveni soţia şi conlucrătoarea reprezentantului Lui pe pământ.

Dar să vedem comportamentul nostru în ceea ce priveşte această chemare dumnezeiască. Ştii că trebuie să fii puternică, să te caracterizeze pretutindeni şi întotdeauna sinceritatea şi transparenţa, să fii conştientă şi să simţi că trebuie să te mişti în cadrul modestiei şi al smereniei. Tu nu te dăruieşti sinelui tău. Cât de grea este lupta, câtă introspecţie şi rugăciune, câtă rezistenţă, câtă perseverenţă ca să te poţi lupta pentru dobândirea desăvârşirii! Cât de dură este într-adevăr lupta! Trebuie să te dăruieşti dragostei, jertfei în fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare clipă, fără limite.

Jertfa ta îţi dăruieşte o bucurie aleasă. Ai puterea de a-ţi chivernisi viaţa, te jertfeşti fără răsplată, te jertfeşti fără plânset, fără geamăt şi înaintezi ignorându-ţi propriul eu. De multe ori, lumea din jurul tău te priveşte cu suspiciune şi duşmănie, pentru că nu acceptă existenţa unor suflete pline de „feciorie”. În multe dintre clipele decisive din viaţa ta, când îţi fuge pământul de sub picioare, când durerea îţi nimiceşte firea sau, mai bine zis, întreaga existenţa, tu îţi găseşt iputerea de a sta dreaptă şi de a duce mai departe sfinţenia misiunii tale creatoare. Este adevărat că eşti conştientă de poziţia ta, de starea ta, iar dictonul „cunoaşte-te pe tine însuţi”, precum şi multa afecţiune vor fi exprimate de gesturile tale.

Chiar entuziasmul (bucuria şi pathosul) care va bate în inima ta va fi lovit de durere în mersul tău, de deznădejde, de suspin, de agonie. Dar tu ştii de fapt că suferinţa aduce bucurie. „Ai ferestrele deschise la lumină”. Toate faptele tale să fie cumpătate şi chibzuite, comportamentul tău să fie precaut şi înţelept, manierele tale să fie admirabile, politicoasă şi încântătoare, declaraţiile tale să fie sincere, gândurile şi ideile tale cumpătate şi pline de raţiune, lipsite de exagerare şi fanatism. Este adevărat că nu-ţi poţi face viaţa aşa cum ţi-o doreşti, însă trebuie să conştientizezi adevărata ta valoare. Nimeni şi nimic nu există fără vreun scop, la fel şi tu.

Lucrurile, însă, nu sunt atât de uşoare, drumul este lung, călătoria obositoare, sfârşitul departe, nevoile sunt foarte multe, încercările vin adesea, cerinţele devin mult prea mari, iar necazurile foarte grele. „Toţi şi toate se grăbesc şi aleargă în casa ta şi în parohia ta, iar tu trebuie să fii exemplul răbdării desăvârşite pentru îndeplinirea tuturor cerinţelor”. Credinţa ta, aşteptarea ta, rezistenţa ta, puterea ta, curajul tău vor fi încercate deseori. De aceea, viaţa ta, în special astăzi, are nevoie de răbdare.

Să ştii că eşti de o neapărată nevoie lângă soţul tău preot, în parohia ta. Parohia este pentru tine marea ta familie. Contactul zilnic cu enoriaşele din marile oraşe este un pic dificil de realizat, dar tu trebuie să ai capacitatea de a te apropia de celălalt. Are nevoie de tine mult chinuitul om. Trebuie să ai o prezenţă discretă, iar participarea ta la clipele de bucurie şi de întristare trebuie să fie sinceră şi spontană. Prezenţa voastră, a ta şi a soţului tău preot, sunt de multe ori necesare. Te înţeleg, însă, că ai pe umerii tăi această mare misiune în care eşti chemată să te întăreşti pe tine însăţi mai întâi şi apoi să săvârşeşti lucrarea dificilă a parohiei tale. Veţi descoperi (soţul tău preot împreună cu tine) că sunteţi prinşi, în cea mai mare parte a timpului, în vâltoarea grijilor şi obligaţiilor familiale. Trebuie să ştii că principala ţintă a soţului tău este jertfirea. Nu trebuie să uiţi că este om cu slăbiciuni, un om care oboseşte, un om cu eşecuri, că poate uneori se întâmplă să-şi piardă zelul de la început. Tu de multe ori, cu mângâierea ta, îi vei reînsufleţi speranţa şi îi vei aminti de Harul pe care l-a primit pentru drumul iubirii şi al jertfei. Tu vei fi sufletul preotului, dar vei păstra distanţa care te separă de Sfântul Altar. Trebuie să fii cucernică, să îi săruţi mâna, să nu laşi pustiu locul tău din strană la Sfintele Liturghii, să pleci ultima din Biserică pentru că ai o valoare importantă şi necesară în a le inspira curaj şi putereoamenilor care au nevoie de tine.

Câte case nu ascund o mare durere? Tu, prin prezenţa ta, insuflă îndrăznire spre speranţă, fii raza de lumină purtătoare de speranţă. Cu inima şi chipul pline de bucurie vei transmite evanghelia optimismului şi a bucuriei de care are atâta nevoie lumea contemporană. Iar tu, prezbitera de azi, nu uita că eşti „demiurgul” bucuriei familiei tale şi este datoria şi privilegiul tău prin excelenţă de a-ţi forma o bună imagine socială în parohia ta. Cumpăneşte bine marea ta misiune şi păzeşte-ţi sinele de orice pericol moral.

Încearcă să trăieşti libertatea Bisericii pentru a putea răspunde cu aceeaşi măsură minunatei tale chemări. Este îmbucurător faptul că eşti permanent tovarăşă de drum cu Dumnezeu, că eşti sub purtarea Lui de grijă, că eşti şi tu una dintre inimile care vrea să renască şi să se unească cu El. Noi toate, credincioase misiunii noastre, vom duce mai departe lucrarea noastră. Şi trebuie să o ducem mai departe, pentru că este a noastră. Toate putem să o facem, însă numai să ne-o dorim cu adevărat. În calitate de prezbiteră ai funcţia de a dărui din bogăţia inimii tale grija ta faţă de parohie. Uşa casei tale să fie deschisă pentru a te putea găsi cei osteniţi, cei nedreptăţiţi, cei slabi în credinţă, cei bătrâni şi cei bolnavi. Să fii aproape, dar, în acelaşi timp, să păstrezi distanţă. „Să ai nădejde şi credinţă, roagă-te ca să rezişti. Rugăciunea este respiraţia sufletului”.

Să rugăm pe Domnul cu umilinţă şi cu inimă fierbinte să lumineze inimile noastre, să ne dăruiască o viaţă duhovnicească în spiritul ortodox autentic care va spori cinstea înaltei noastre misiuni. Doamne al nostru, Iisuse, învredniceşte-ne pe noi în fiecare zi să ne sprijinim crucea noastră de Crucea Ta, să ne unim suferinţa noastră cu Pătimirea Ta şi aşa să găsim întotdeauna cărarea noastră. Doamne al milei, să nu se stingă candela credinţei, făclia speranţei, tămâia iubirii, ca să putem să trăim adevărata noastră viaţă. În final, toată nădejdea noastră să o punem spre Cea mai înaltă decât cerurile, Mijlocitoarea creştinilor, spre Cea care ţine pe Cel Care ţine toate.

Prezbitera Vasiliki Polyzou, Cugetări despre prezbiteră şi rolul ei, în „Preotul Paroh (Εφημέριος)”, Οctombrie, 2000, traducere din neogreacă de Cătălin Dobri.

SurSa: OrtodoxiaTinerilor

Sfaturi pentru preotese

************************************************************

Sursa Foto: OrthPhoto.net

Cu douăzeci şi cinci de ani în urmă, soţul meu a fost hirotonit diacon şi şapte ani mai târziu preot. La hirotonirea sa întru diacon trei preotese foarte experimentate au venit la mine să mă sfătuiască. Ele au emigrat din vechiul Paris rusesc şi cunoşteau viaţa Bisericii foarte bine. De atunci, multe alte preotese mi-au oferit, de asemenea, multe sfaturi. Nu numai că aceste sfaturi erau foarte asemănătoare şi extrem de utile, dar am constatat, de asemenea, din experienţa personală, că sfaturile lor erau adevărate în fiecare detaliu. Fac prezentarea acestor sfaturi aici, sub forma unei liste. Vă rog să reţineţi că acestea nu sunt reguli, ci numai sfaturi care nu provin de la mine, ci vin din experienţa practică a mai multor preotese, iar eu am doar confirmarea lor.

1. Niciodată să nu-ţi pui soţul să aleagă între Biserică şi familie.
Dacă faci acest lucru, veţi suferi inutil amândoi. Ai fost de acord ca el să fie preot (în episcopiile noastre întotdeauna se cere permisiunea soţiei înainte de hirotonirea soţului) şi ai acceptat această cruce. El şi-a lăsat verigheta pe altar sau ţi-a dat-o să i-o porţi, aşa că el este căsătorit mai întâi cu Biserica şi apoi cu tine.

2. Nu intraţi în discuţii contradictorii înainte de Sfânta Liturghie.
Acest lucru îl va tulbura pe părinte şi nu va mai putea să slujească în mod corespunzător. Enoriaşii vor suferi din cauza acestui lucru.

3. Întotdeauna încearcă să fii cât mai calmă cu putinţă.
Sunteţi echilibrul parohiei, iar enoriaşii aşteaptă să primească mângâiere din partea ta, atunci când vorbesc cu tine.

4. Încercaţi să nu deveniţi prieteni apropiaţi cu niciunul dintre enoriaşi.
Precum copiii, uneori enoriaşii au tendinţa de a crea conflicte şi de a fi geloşi pe oricine este aproape de preoteasă. Acest lucru ar putea face munca preotului mai dificilă.

5. O preoteasă trebuie să fie "vizibilă", dar ea trebuie să ştie, de asemenea, cum să se facă "invizibilă".
Treaba ta este să fii o legătură între preot şi enoriaşi. Dacă eşti atentă,poţi vorbi cu preotul despre problemele pe care le-ai observat, astfel el poate organiza lucrurile cu ei în modul în care el crede de cuviinţă pentru a le rezolva. Niciodată să nu-i spui ceea ce crezi că ar trebui să facă – aceasta intră în atribuţiile lui. Eşti acolo doar pentru a observa, a comunica, a asculta şi consola.

6. Niciodată să nu ţii partea la conflicte.
Datoria ta este să uneşti, nu să dezbini.

7. Când cineva se comportă urât la biserică sau dacă există vreo situaţie neplăcută, nu încerca să o rezolvi singură.
Pune o bătrână care are vârsta şi autoritatea să o rezolve. Tu trebuie să rămâi mai presus de toate, astfel încât să poţi păstra încrederea enoriaşilor.

8. Niciodată să nu te implici în problemele financiare la biserică sau la consiliile parohiale.
În caz contrar, familia preotului ar putea fi pe nedrept acuzată de necinste şi preoteasa ar putea fi tentată să se implice în fel de fel de tensiuni, care se întâmplă întotdeauna în consiliile parohiale de tip protestant.(cu excepţia cazului în care parohia este suficient de norocoasă să fie condusă de un consiliu parohial aşa cum sunt conduse parohiile din Rusia). {Notă:Această realitate se întâlneşte în Bisericile Ortodoxe din Anglia şi Franţa }

9. Întotdeauna protejează-ţi soţul de acel fel de enoriaşe care ar putea dori să îi facă avansuri.
El va ştii că nu trebuie să fie singur cu astfel de femei (de aceea ne spovedim în biserică şi nu în confesionale).  Astfel de femei, nefericite în căsniciile lor, singure şi vulnerabile, pot fi ispititoare şi apoi, când avansurile lor sunt respinse, acestea pot apela la calomnie. Am văzut de multe ori acest lucru în Paris. Dacă, de exemplu, o astfel de femeie vine la casa parohială pentru a vorbi, lăsaţi întotdeauna uşa întredeschisă şi întrerupeţi discuţia pentru a oferi băuturi sau ceva de mâncare. În acest fel, orice neînţelegere poate fi evitată şi bunul nume al Bisericii este protejat.

10. Niciodată nu vorbi despre certurile din Biserică în faţa copiilor.
Copiii sunt nevinovaţi şi pot interpreta greşit ceea ce aud. Spune-le că aceasta este o conversaţie între adulţi.

11. Copiii nu trebuie să ducă crucea părinţilor lor.
Aceştia trebuie să fie protejaţi de problemele pe care le întâmpini şi,mai presus de toate, trebuie să le laşi libertatea de a alege. Ei trebuie să fie liberi în a vă oferi ajutorul lor. Doar dacă le laşi libertatea de a trăi o viaţă normală vor dori să ajute. Şi întotdeauna mulţumeşte-le pentru ajutor, deoarece nu au fost obligaţi să facă acest lucru. Arată-le că, atunci când lucrează împreună ca o echipă, totul devine mai uşor, mai relaxat.
Cu toate acestea, atunci când vin la biserică,comportamentul lor trebuie să fie exemplar. Ceilalţi copiii se vor lua după ei. Dar atunci când ajung acasă, este vital ca aceştia să trăiască precum ceilalţi copiii şi chiar, uneori, trebuie să fii deosebit de tolerantă cu ei. Este dificil să fii copilul preotului.

12. Întotdeauna cere ajutorul enoriaşilor pentru problemele Bisericii.
Biserica nu-ţi aparţine, ci este a tuturor. Toată lumea trebuie să aibă posibilitatea de a ajuta. Dar fii atentă să păstrezi locul tău, eşti preoteasa şi nimeni altcineva. Biserica trebuie să fie la fel de curată ca şi casa ta.

13. O doamnă al cărei tată face parte dintre noii martiri canonizaţi şi al cărei frate este preot în Paris, mi-a spus "Fii ca reginele din trecut".
Acesta a fost un sfat nepreţuit. Ceea ce vroia să spună era că trebuie să-ţi pui întotdeauna datoria înainte de orice altceva. Fericirea ta, a familiei şi a parohiei tale depinde de felul în care îţi îndeplineşti datoria.

14. Ca preoteasă trebuie să-ti împarţi soţul cu Biserica, de aceea poţi fi expusă la ispite, singurătate, responsabilităţi constante, frustrări,iar acestea pot duce la căderea într-o capcană.
Întotdeauna aminteşte-ţi că dacă preoteasa cade, de multe ori şi preotul cade odată cu ea şi după ce familia preotului şi-a pierdut credibilitatea, parohia întreagă, poate cădea, de asemenea. Nu păcatul este deosebit de important, ci consecinţele lui. Un păcat individual poate deveni un păcat colectiv. O preoteasă îşi poate distruge viaţa ei cu un astfel de păcat.

Traducere şi adaptare de Andreea-Tatiana după http://www.orthodoxengland.org.uk/matuski.htm .

*************************************************************

Sfintul Ioan Gura de Aur: Femeia crestina

SursA FotO: orthphoto.net

Din
BOGATIILE ORATORICE
SFANTUL IOAN GURA DE AUR
EDITURA PELERINUL ROMAN ORADEA 2002

Nobila ei istorie. – Pretioasele ei misiuni.
I-ISTORIA EI NOBILA
Aceasta istorie începe în creatia sa, se urmeaza în caderea ei dureroasa, se termina cu o slava incomparabila în împacarea ei în Iisus Hristos.

Femeia la crearea ei. – Ceea ce trebuie sa fie ea, în ce rang o plaseaza Dumnezeu, ce prerogative îi confera ei Dumnezeu, ce drepturi îi pastreaza; Dumnezeu ne-o arata în actul sau creator.
1. Scopul crearii ei. – Sa urmam opera divina, mai bine decât în oricare alt studiu, ea ne va descoperi ideea divina în crearea femeii, în momentul în care îl creeaza Dumnezeu pe barbat, universul este format, împodobit stralucitor; este domeniul regelui pe care-I introduce Dumnezeu pentru a împarati aici. In acest domeniu imens a fost pastrata o resedinta regeasca, este raiul pamântesc. Viata curge din plin peste maluri lânga Adam; fiinte de tot felul au fost create pentru a sluji Ia nevoile sale sau pentru a contribui prin farmecul lor la fericirea sa.
Ori în sânul bogatiilor acestora, Adam este izolat.
Nici-o fiinta nu-i raspunde prin cunostinta si prin inima si se pare ca crearea sa ar fi ramas incompleta. “Si Dumnezeu zice: nu este bine ca omul sa fie singur”. Si el adauga în tainicul sfat al Persoanelor divine: “Sa facem ajutor pentru el ca sa fie asemenea lui”. Aceia sunt termenii hotarârii divine. “O sotie”, “un ajutor”; asa va fi femeia pentru barbat. Ea va fi farmecul existentei Iui si ca îi va fi un ajutor. Ajutor de-o noblete egala si lasând deoparte în mod infinit ajutoarele pastrate de Dumnezeu în celelalte creaturi ale creatiei..
Acest farmec, pe care-l va afla omul în însotitoarea sa îi este închipuit în scena tainica din Eden. Dumnezeu îi trimite lui Adam deliciile extazului si în timpul acestui extaz el o scoate din Adam pe care-o va iubi “ca trup din trupul sau si os din oasele sale”.
2. Rangul ei, demnitatea ei, privilegiile ei, puterile ei. -Femeia nu-i este inferioara barbatului: crearea ei o demonstreaza în mod biruitor. Ca si pentru barbat este Treimea întreaga cea care se hotaraste, tine sfat si da hotarârea “sa facem”. Ea nu este formata dintr-o materie mai inferioara, ea este scoasa chiar din Adam însusi: si când o primeste Adam din mâinile Iui Dumnezeu, devenind vazuta, dotat cu darul profetiei, el îi da nume adevarat, femeie; el o proclama “trup din trupul meu”, el vesteste ca pentru a o poseda va trebui ca omul sa renunte la fiintele cele mai dragi.
Femeia nu este sclava barbatului, ea împarte cu el sceptrul stapânirii, la amândoi le-a zis Dumnezeu “stapâniti” “vor stapâni”.

Femeia în caderea ei cea dureroasa. – Dureroasa este istoria acestei caderi si trei întâmplari o împlinesc. Noi o vedem pe femeie rând pe rând într-o greseala grea: Dumnezeu într-o dreapta dar milostiva pedepsire: pe barbat în abuzul dispretuit al sau de forta.
1. “Nu Adam este cel care s-a lasat înselat în raiul pamântesc, de înselaciunile diavolului, ci femeia”. Eva este cea care vorbeste în mod sacrileg cu Satana, care putin câte putin, încântata prin promisiuni înselatoare, ajunge la acest fapt de deplina mândrie si de revolta de a pretinde sa se substituie Iui Dumnezeu! Aceasta greseala personala ea o accentueaza facându-l partas la ea si pe Adam; ea se foloseste spre el de partea pe care i-o face farmecul ei, de împaratia care-o are peste el frumusetea ei. Ea stapâneste barbatul pentru a-l antrena cu ea în cea mai nerusinata stricaciune..
2. Care va fi pedeapsa? Dumnezeu îi da una, totodata aspra si milostiva, dreapta însa temperata. Ea îsi pierde o parte din puterea sa de stapânire, din aceasta stapânire pe care ea n-a stiut s-o foloseasca decât pentru ruinarea comuna. Sceptrul ei se zdrobeste dupa ce n-a facut din el decât un complice pentru revolta sa.
Insa în pedepsire Dumnezeu cuprindea mai ales mila. Punând peste om povara de a stapâni, el o lua de pe umerii femeii. Cu cât sotia lui devenea mai slaba si mai dezarmata, cu atât mai mult omul trebuia s-o trateze cu delicatete si cu blândete, devenind ajutorul ei si facându-i-se ca un protector, ceea ce-i va aduce ei supunerea si serviciile: “Vei fi plecata catre barbatul tau, aceasta este scaparea ta; portul; ajutorul tau va fi el”.
3. Dumnezeu voia asa. Insa barbatul era creat liber. El putea sa abuzeze; el putea sa travesteasca si sa strice opera divina. El o face. Si istoria femeii nu mai este decât istoria unui lung si sângeros martiriu.

Femeia în împacarea ei în lisus Hristos.
1. Lumea, dupa ce a degradat si a coborât femeia, îi arunca în fata dispreturile ei si o respinge. Lumea este mândra, fariseul Simon neaflând în fata lacrimilor Magdalenei decât mustrarile, acuzarile si insultele, însa Hristos este acolo. Se produce o revolutie imensa. Femeia sclava barbatului, prada patimilor lui, victima cruzimii lui, aceasta femeie este înaltata în mod maret de catre lisus Hristos, Omul-Dumnezeu. In Magdalena, Iisus Hristos reuneste lumea si veacurile, si de acum femeia va deveni un obiect de respect peste tot unde va patrunde Evanghelia si unde va împarati crestinismul. El a primit-o, el a curatat-o; ea a uns capul lui cu mir, si a stropit cu lacrimi picioarele lui cele sfinte. Si el în schimb îi confera cu nevinovatia redobândita, onorurile nespuse. Câta slava omeneasca sortita la uitare! Câte straluciri stinse pentru totdeauna! Si în lumea întreaga, dupa douazeci de secole, nu înceteaza sa rasune vestea despre femeia smerita.
2. La aceasta prima împacare lisus Hristos îi mai adauga una. Femeia dispretuita pâna la a nu mai fi decât o sclava, redevine în crestinism, ceea ce a facut-o crearea ei: “un ajutor asemenea”. Ea colaboreaza la faptele barbatului cele mai înalte si cele mai grele. lisus Hristos le face predicatori si apostoli, ele seamana Evanghelia, si în timpul întemeierii credintei, Sf. Pavel saluta în ele pe nobilele colaboratoare si neobositele ostenitoare. .
3. In pagânism femeia a devenit prada venala a barbatului, si cum nimic n-o apara împotriva patimilor lui nestapânite si loviturile cruzimii lui, i-au venit dezonoruri peste dezonoruri, nefiind decât ca o negustoreasa pusa la taraba spre vânzare. Crestinismul îi construieste spitale; el o retrage în pustie, el o pune sub rânduielile religioase, la adapost de insultatori; singuratatile Iudeii si ale Egiptului au fost umplute cu ele, care au mers acolo cu miile, femeile pe care pocainta si evlavia le-au sfintit în actiunile lor.
4. Un tron de slava mult mai ridicat le este pastrat înca. Ele vor fi îmbracate cu purpura regeasca a martiriului; ele vor marturisi credinta lor în fata regilor si a puternicilor; Roma va auzi afirmatiile lor marete si puterea marelui imperiu se va zdrobi de puterea lor de neînvins.
Astfel revelate, astfel înnobilate, dobândind o demnitate noua si o putere noua, femeia n-a încetat sa împlineasca cele mai pretioase si cele mai diferite misiuni.

Il-PRETIOASELE EI MISIUNI
Pentru a aprecia diferitele ei misiuni, s-o consideram pe femeie rând pe rând: ca sotie, ca mama, ca stapâna a casei.
Ca sotie. – Sa nu uitam ca ea a fost data barbatului ca un “ajutor” ca siguranta. Si Dumnezeu a pregatit-o în mod minunai pentru acest rol. Mai întâi prin singuratate. Barbatului îi sunt atribuite viata publica cu luptele ei, pericolele ei, ranirile ei. Pe când barbatul pentru a veni în ajutorul tuturor se expune la furtunile cele mai înalte de pe mare, femeia se bucura în interiorul caminului ei de o pace continua. Daca ea iese de acolo o face numai pentru un moment scurt si datoriile ei o recheama în singuratatea sa protectoare. Cine nu o vede cât de favorabila este aceasta viata de calm si de siguranta, pentru dezvoltarea evlaviei si culturii virtutilor? Aceasta evlavie si aceste virtuti vor fi podoaba si în acelasi timp marele mijloc de a actiona al sotiei, împodobita de virtuti fermecatoare în simplitatea ei, iubirea ei, rabdarea ei, bucuria ei, ea îsi va asigura asupra sotului ei o stapânire binefacatoare. Când viata publica îl va tulbura, necaji, mânia, sau cazând în lasitate sau deznadejde, ea îl va reculege precum salveaza portul pe cei naufragiati. Ce putere are pentru bine ca si pentru rau, sotia sau virtuoasa sau lipsita de sfintenie! O femeie îl sustine pe Apostolul lui Hristos, o alta îl pierde pe Samson.
Ca mama. – Ca educatia copiilor este totdeauna opera mamei, este foarte usor a o dovedi si pe temeiuri solide ale ratiunii. Cât de putina alegere are tatal pentru aceasta misiune sfânta? Pe femeie totul o apropie de copii, singuratatea caminului, asemanarea naturii, delicatetea si stiinta, devotamentul si iubirea. Natura o desemneaza pentru aceasta misiune; însa Dumnezeu o desemneaza si mai puternic si mai clar înca.
Sa ascultam apostolul. El începe prin a-i face mamei aceasta promisiune mângâietoare ca ea se va mântui în nasterea ei: “Prin nasterea de fii”. Acolo unde pacatul a pus durerea si expierea, Dumnezeu socoteste demn sa puna harul si mântuirea. Insa apostolul ramâne la aceasta prima afirmatie? Este destul pentru o mama sa le dea fiilor ei o viata naturala? Nu desigur! “Daca-i va educa pe copii”. Iata prin excelenta opera mamei. Si cum este lucrul ei, Dumnezeu a pregatit-o pentru aceasta cu grija. Femeia pastreaza mai bine credinta si evlavia. Ea arata alaturi de copii aptitudini cu totul speciale. Calmul vietii sale din casa îi creeaza starile necesare. Totul o cheama la aceasta munca mare a primei educatii, de care va depinde pentru copil viata sa întreaga. Caci cum vom putea noi arata destul pretul acestei opere?
Acest pret se evalueaza cu diferite titluri. Prima educatie ni se ofera noua ca opera esentiala pentru mai multe motive. Primul este obligatia. Mai mult decât oricare altele parintii au datoria la aceasta. Al doilea este gravitatea urmarilor. Ce va ajunge copilul a carui educatie va fi neglijata? Vai! Acest suflet tânar devine un pamânt acoperit cu toate ravagiile. Al treilea este legea divina. Dumnezeu a legiferat asupra acestei materii grave. Si legile promulgate de El în Scripturile divine sunt legi obligatorii ale primului cap. Al patrulea este interesul chiar temporal al unei mame. Câte nenorociri îi pregatesc ei slabiciunile ei sau neglijenta sa! Câte lacrimi o va face sa verse acest fiu, pe care ea a neglijat sa-l ridice în credinta si în virtute.
Ca stapâna casei. – Unul îi este serviciul femeii ca sa împarta grija, sa pastreze cele spuse, sa grijeasca de lucrurile casei; caci spre aceasta a rânduit-o Dumnezeu, ca în aceste lucruri si în altele sa ne fie de ajutor. Caci viata noastra consta din doua lucruri, din lucruri private si publice; ei i-a atribuit Dumnezeu partea ei: grija femeii este sa grijeasca de lucrurile casei, a barbatului de negotul public, judecatile, armata, celelalte toate. Femeii îi este orânduita conducerea interioara. Daca ea se achita cu fidelitate de sarcina ei familia este prospera; daca o neglijeaza, este ruina ei.
De acolo se poate judeca, cât de nebune sunt aceste teorii care-i atribuie femeii lucrurile dinafara, ostenelile vietii publice. “O voi care totul rasturnati, lucrul diavolului este acesta, ca toate sa se confunde si sa se strice de la principiul lor începator, care a fost dat din natura de catre Dumnezeu. Femeilor Dumnezeu atât le-a dat sa pazeasca casa, barbatilor însa grija vietii publice; tu capule te transformi în picioare si picioarele în cap”.

SursA: ioanguradeaur.ro

Matuşka Anna: Sfaturi (care nu au fost cerute) pentru soţiile de preot

Dragele noastre,

Postez mai jos sfaturi folositoare pentru orice preoteasă, sfaturi pe care Matuşka (Preoteasa)Anna din America ni le dăruieşte din experienţa bogată pe care o are după 10 ani de slujire împreună cu Părintele Benedict.

Trebuie, însă, să menţionez că unele dintre situaţiile care sunt descrise de ea nu se întîlnesc în România. Totuşi, pentru a reda cît mai bine realitatea la care se face referire, le-am tradus şi pe acelea.

Sursa Foto: Praying With My Feet

 Sfaturi (care nu au fost cerute) pentru soţiile de preot

Sunt pe cale să încep o discuţie despre lucruri pe care se presupune că nimeni nu ar trebui să le discute! Probabil că voi ajunge să am probleme pentru aceasta într-o formă sau alta, dar voi risca. Sunt preoteasă de 10 ani, de un timp destul de îndelungat, dar am făcut destule greşeli. Poate sunt şi alte doamne preotese care vor învăţa din ele.


Teme pe care soţiile de preot NU trebuie să le discute în public:

1. Salariul. Tot timpul va suna ca şi cînd te plîngi. Chiar dacă vei spune ceva pozitiv, ca de pildă: "Ooo! Nu pot să cred cît suntem de binecuvîntaţi că primim acest salariu!", întotdeauna va fi interpretat astfel: "Am plătit arahide la fosta noastră parohie" şi se vor întoarce la vechea parohie. Credeţi că nu o vor face? Ha-ha-ha...

2. Postul. Pe lîngă admirabila politică: "ţine-ţi ochii în propria farfurie", trebuie ca întotdeauna să te îndemni ca răspunsurile la aceste probleme practice despre post să le găsească la Părintele: "Cred că ar fi mai potrivit să discuţi cu Părintele X." Altfel, Părintele va auzi următoarele: "Ei bine, doamna preoteasă a spus că e bine să mănînc asta"  în legătură cu ceea ce reprezintă "asta". ( Aceasta include şi sfaturi despre post pe care NU trebuie să le dai femeilor însărcinate sau mamelor care alăptează.)

3. Plîngeri despre consiliul parohial, cor/strană, programul de la şcoala Bisericii, peluza/parcul din jurul Bisericii, casa parohială, aranjarea florilor, procesul de curăţare etc. Trebuie să explic asta? Oricine trebuie să evite să se plîngă în orice caz, deoarece întotdeauna plîngerile se vor întoarce şi te "vor înţepa". Şi apoi îl "vor înţepa" pe Părintele.

4. Oferirea de sfaturi generale în legătură cu: comportamentul în Biserică* , participarea la slujbe, frecvenţa la Împărtăşanie, postul, vocaţiile preoţeşti etc. Şi aici vorbesc despre sfaturile cerute. Sfaturile necerute păstrează-le pentru tine! (Nu cum fac eu aici... (:).

5. Bîrfă de orice fel. Nu poţi ca 99% din timp să te scuzi pentru ceea ce nu ai spus. E o practică duhovnicească greşită şi va aduce doar pagube parohiei. Şi ai văzut pe cineva să se schimbe în bine din cauză că a fost bârfit? Nu.

6. Politicile Bisericii. La această temă mă refer la lucruri care se petrec mai ales în afara parohiei. Cearta jurisdicţională, care ar trebui (sau nu ar trebui) să fie următorul episcop / mitropolit (n.tr: Această situaţie este întîlnită mai ales în spaţiul american sau în Europa Occidentală.), în opinia ta de expert... – toate aceste subiecte sunt ca un obiect foarte fierbinte pe care nu ar trebui să îl atingi. 
Aminteşte-ţi că orice spui despre un episcop sau un alt preot poate ajunge înapoi la ei si nu numai că vei fi foarte ruşinată de situaţia pe care tu însăţi ai creat-o, dar, de asemenea, poţi să îi faci rău soţului tău. Nu uita că suntem învăţaţi să  ne rugăm pentru ierarhii noştri şi nu să îi criticăm. Nu vei fi cu siguranţă aproape niciodată în situaţia ca arhiepiscopul N. să te sune şi să îţi ceară părerea. Ai încredere în mine: nimănui nu îi pasă ce crezi tu. (:

7. Relaţia ta cu Părintele. Dacă ai probleme legate de tema aceasta, discută-le cu părintele duhovnic, NU cu parohia. Un corolar la acest lucru este (şi asta e valabil pentru orice cuplu): NICIODATĂ nu critica/ umili soţul/ soţia în public.

Inutil să spun că acest lucru include comentarii la ora de cafea, email-uri cu credincioşii (întotdeauna închipuie-ţi, atunci când scrii, că acel e-mail va fi citit de toată lumea – aşa eşti mult mai în siguranţă!), posturi pe blog şi comentariile de pe blogurile altor oameni şi de pe forumuri (dacă nu eşti anonim). Unii oameni în mod neintenţionat te vor pune în încurcătură supundându-te la un adevărat interogatoriu, dar alte ori (şi da, acest lucru mi s-a întâmplat), oamenii îţi vor întinde - în mod deliberat - o capcană cu scopul de a te face să cazi în ea. Oricît de greu este să recunoaştem, vei întâlni oameni care nu te vor agrea şi cărora le face plăcere să te vadă căzând. Nu intra în panică, fii însă foarte atentă/precaută. La începutul slujirii ca preoteasă am fost foarte naivă, încrezătoare... apoi m-am înţelepţit. Nimeni nu te poate forţa să vorbeşti despre ceva ce nu ai nevoie/ nu vrei să vorbeşti.

Poate vor mai fi şi alte postări ca aceasta.  De pildă, ce faci cînd oamenii din parohie îţi cer sfatul? Aruncă cei doi bănuţi în caseta de comentarii. (:

* Dacă cineva te solicită pentru ca să îi dai unele sfaturi utile despre comportamentul copilului/copiilor, atunci, prin toate mijloacele, ajută-l! Dacă este doar un mod de a se plînge, atunci ar fi mult mai bine să îţi ţii gura, decît să spui: "Păi dacă i-aţi aduce la biserică ceva mai des decât o dată la două luni, s-ar putea să se comporte mai bine!".

Traducere din limba engleză: preoteasa Eufemia.

Îi mulţumim Matuşkăi Anna pentru sfaturi şi pentru că a fost de acord cu traducerea acestor rînduri în limba română. Aşteptăm cu interes şi celelalte postări.

De asemenea, din propria mea experienţă de preoteasă, aş mai adăuga două cazuri la cele enumerate de Matuşka Anna, şi anume:

·       Numele soţului tău trebuie să fie: Părintele. Din ziua în care soţul tău este hirotonit, trebuie să i te adresezi respectuos şi să vezi în el un alt om, pe Părintele. De cîte ori vei vorbi despre el cu credincioşii din parohie, cu o prietenă, cu mama sau cu doctorul, trebuie să îl numeşti Părintele.

·       NU face pe peţitoarea. (: Oricît de mult te-ar ruga cineva sau oricît de mult ai dori să ajuţi o persoană care e îndrăgostită de cineva din Biserică să intermediezi relaţia dintre ei, NU o fă! Rişti să superi pe toată lumea. Aşa că cel mai bine e să Îl rogi pe Domnul să facă în aşa fel încît cei doi "să se vadă" sau să relaţioneze.

Dacă această postare v-a fost de folos, vă rugăm să aruncaţi şi voi cei doi bănuţi în cutia pentru comentarii cu alte sfaturi, care credeţi că sunt de ajutor pentru doamnele preotese.

Despre preoteasă...

 "Preoteasa trebuie să fie o soţie pe deplin ascultătoare întru toate, supusă, smerită, evlavioasă, să-l respecte pe soţ ca şi femeile din sat să ia exemplul ei şi să le îndemne ca să-şi iubească soţii; să fie respectuoasă şi să-i caute cinste întotdeauna preotului. Nici un fel de ieşire să nu aibă, mai ales fiind de faţă cineva străin, chiar şi servitorul din casă. Preoteasa trebuie să aibă de exemplu pe Sarra, care pe soţul ei îl numea „Domnul meu”. Să aibă de exemplu pe Rebeca şi Rahila şi pe Sfânta Ana, care au fost ascultătoare întru toate soţilor şi numai aşa au putut dobândi de la Dumnezeu binecuvântarea de naştere de prunci.

Preoteasa trebuie să-şi dea seama întotdeauna că preotul este slujitorul lui Dumnezeu şi are de dus la mântuire toate sufletele din enoria sa precum şi sufletul ei şi al copiilor.

Preoteasa nu trebuie să-l supere pe preot cu diferite ambiţii personale atunci când se pun în calea lui obligaţii parohiale care privesc sufletele credincioşilor, Biserica şi Persoana Dumnezeirii. La astfel de ocazii, preotul trebuie să fie ajutat de către ea, şi nu împiedicat, şi nici supărat.

Preoteasa trebuie să fie convinsă religios, ca să poată convinge pe cei reci în credinţă şi să dea exemplu tuturor prin faptele credinţei: prin post, prin rugăciune, prin participare la biserică în fiecare duminică.       

           
Preoteasa trebuie să fie o bună mamă şi cu dragoste de a avea prunci, pe cât îi este dată binecuvântarea de sus, şi astfel va putea da sfaturi celor tinere de a fi mame bune, de a naşte şi de a creşte prunci, iar celor bătrâne dacă au ucis prunci şi nu s-au căit pentru acest mare păcat, să le arate greşeala şi ce pedepse le aşteaptă.

Preoteasa poate să fie o bună îndrumătoare a moaşelor, care adesea ucid copii, cât de mare păcat este şi să renunţe la astfel de păcate. Să întoarcă de la păcat pe femeile care practică: vrăjitoria, descântatul, ghicitul, arătându-le ce pedeapsă le aşteaptă. Stârpirea acestor păcate ar aduce foloase nespus de mari, în munca şi misiunea preotului.

Preoteasa trebuie să ştie cum să-şi educe şi cum să îndrume pe copiii pe care-i are: de a fi respectuoşi cu toată lumea, de a fi smeriţi şi cuminţi, dând exemplul cel bun copiilor din parohie.

Preoteasa trebuie să ştie rugăciunile ce trebuie să le zică copiii şi să-i înveţe a se închina seara şi dimineaţa, de a mulţumi la masă, de a-i pregăti să meargă în sărbători şi duminici la biserică. Să-i înveţe să postească, să se spovedească şi să se împărtăşească în posturi.

Preoteasa trebuie să fie o grabnică ajutătoare a celor sărmani, orfani, văduve, cerşetori. În casa ei să stea la masă împreună cu preotul şi copiii ei şi aceşti oameni, ori de câte ori vor veni. Atunci va arăta adevărata dragoste faţă de ei. Să nu se îngreţoşeze de nimeni, căci aceştia vor fi arătătorii faptelor noastre la judecata de apoi, şi plată potrivită după faptă vom lua (Matei 24.)

Preoteasa trebuie să îngrijească de curăţenia Sfântului Locaş, a lucrurilor Sfinte şi de starea veşmintelor. Odată pe săptămână să aibă în program aşa ceva antrenând şi pe femeile din sat. Iar cele ce lipsesc prin femeile de bine, să le procure. Şi astfel să facă din Sfântul Locaş un loc sfânt şi frumos împodobit, la care cu drag să vină poporul la slujbă. De asemenea şi de cimitir să se îngrijească, de florile dimprejurul bisericii şi de pe morminte să fie tot în grija ei.

Preoteasa trebuie să se facă cunoscută ca fiind o femeie harnică şi o bună gospodină. Să fie model de curăţenie, de hărnicie şi de dăruire pentru învăţarea tuturor. Căci învăţând lucrul, poate învăţa şi pe cele religioase şi astfel va ajuta pe preot în misiunea sa.

Preoteasa se poate informa de la femeile din sat despre abaterile de la credinţă, despre trecerea enoriaşilor la alte secte, despre săvârşirea unor păcate mari şi grele: desfrânarea, furtul, vrăjitoria, uciderea pruncilor, trăirea în concubinaj, divorţuri, şi să caute să îndrepte, să anunţe şi pe preot de a lua măsuri din vreme pentru a nu se înmulţi răul.

Preoteasa să caute să cunune şi să boteze la oamenii săraci dând daruri şi mai ales, să fie prezentă între cei necăjiţi cu ajutorul şi între cei avuţi cu sfatul, de a fi pe această cale de ajutor şi curăţenie sufletească.

Preotul să-i dea preotesei cinstea cuvenită, s-o apere, s-o îmbrace, s-o hrănească, s-o ajute în munca ei, s-o îndrume ca pe o fiinţă mai slabă şi să-i dea întotdeauna atenţie. Astfel făcând şi unul şi altul, rodul muncii va fi cel aşteptat de pe urma unei astfel de familii."

din Pr. Ioan V. Argatu  - "Ne vorbește părintele Ilarion Argatu - PE TREPTELE SUIRII CĂTRE CER", tipărită cu binecuvantarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Editia a 3-a, Editura "Mila Crestina", 2011 

Sursa: http://www.parinteleilarionargatu.ro


(Notă)

Cuvântul "trebuie" mi se pare inutil împovărător în ceea ce priveşte slujirea preotesei, mai ales că această slujire nu este primită printr-un act liturgic, cum este hirotonia preotului. Poate ar fi mai degrabă potrivit un "ar putea să...". De exemplu, în cazul: "Preoteasa trebuie să îngrijească de curăţenia Sfântului Locaş...". Eu nu cred că "trebuie". Poţi să faci asta şi e foarte bine dacă poţi. Poţi să încerci să împlineşti acest lucru renunţând la alte lucruri nefolositoare. Dar dacă ai 6 copii pe care îi creşti singură sau un serviciu care abia îţi lasă timp pentru îngrijirea casei, nu cred că trebuie să ai coşmaruri că nu dai tu cu aspiratorul prin biserică. Curăţenia în biserică poate fi rodul colaborării femeilor din parohie sau se poate găsi o altă soluţie, în funcţie de situaţia din fiecare parohie.

Ca să împlineşti TOATE cele scrise mai sus ca obligaţie mi se pare că nu este posibil decât dacă eşti casnică şi nu ai foarte mulţi copii. Or, astăzi, majoritatea preoteselor au serviciu; dacă nu au, au destul de mulţi copii; multe sunt departe de părinţi sau socrii şi nu au ajutor în creşterea copiilor. Etc.
E nevoie să discernem între moralitatea cerută preotesei, care este aceeaşi cu cea cerută oricărei femei creştine (şi ţine de iubirea de Dumnezeu cu tot ceea ce decurge din aceasta), şi diversele activităţi pe care preoteasa le poate întreprinde în parohie.
Preoteasa Natalia

Familia preotului (2)

5. Crucea cea mai grea pentru o femeie este cea de a fi soţie de preot; ea este mai grea decât cea a călugăriei. Nu întâmplător femeia continuă să poarte verigheta, în timp ce soţului ei, după ce a fost urcat la treapta preoţiei, i se scoate de pe deget (în Biserica Rusă, preoţii nu poartă inelele de căsătorie), deoarece acum el este căsătorit cu Biserica şi aparţine în primul rând ei, altarului şi numai după aceea soţiei. Chiar şi bucuriile relaţiilor conjugale sunt rare. Soţul e toată ziua în biserică, alături de enoriaşi, iar ea stă acasă cu copiii. Ea doreşte să meargă la distracţie lumească, soţul însă nu are dreptul [n.n.: aici bănuiesc că e o greşeală de traducere; cred că sensul ar fi: „ea poate şi-ar dori să ia parte şi la distracţii lumeşti, soţul ei însă are preocupări”]. Despre zile de odihnă, cel puţin duminica, nici nu poate fi vorba. Dacă lucrează la un serviciu care nu are nimic comun cu biserica, posibil ca unii din colegi să o condamne şi să o evite. Acasă, dacă se întâmplă să vină cineva în vizită, ea rămâne aproape întotdeauna o umbră a bărbatului, căci oamenii vin cu diferite probleme la preot, iar datoria ei este să fie amabilă cu toţi.

„Fiii şi zidirea cetăţii întăresc numele; iar mai mult decât amândouă acestea se socoteşte femeia fără de prihană” (Sir. 40, 21). „Cinstit este bărbatul ei la porţile cetăţii.” (Pilde 31, 23).

Preotul este legat prin Taina Spovedaniei. Multe din cele ce îl frământă el nu le poate împărtăşi nimănui, nici chiar soţiei; în această situaţie e nevoie de multă înţelepciune duhovnicească.

La început, multe preotese se plâng. De exemplu, la nici o lună de la hirotonia soţului tânăra soţie i-a reproşat: „ Eu am sacrificat pentru tine tot ce am avut mai scump, iar tu te-ai îndepărtat de mine. Tu ai primit altarul, iar eu, în schimb am rămas singură”. La care soţul i-a răspuns: „Ai puţină răbdare! În curând vom fi iarăşi împreună.” Relaţiile dintre ei s-au îmbunătăţit: ea a devenit ajutorul lui cel mai de preţ. Căsnicia lor a luat o nouă formă, mult mai adâncă.

Altă femeie, după ce a devenit soţie de preot, regreta timpurile când mergea la teatre şi concerte.

Înainte de a accepta să devină soţie unui preot, femeia trebuie să se întrebe dacă într-adevăr doreşte acest lucru; e nevoie de o hotărâre, asemănătoare cu cea pe care o ia omul atunci când doreşte să urmeze calea călugăriei.

[NOTĂ: Prezentarea de la acest punct nu mi se pare o perspectivă corectă (sigur şi din cauza traducerii, posibil şi din alte cauze). Sigur că răspândirea unui mod greşit de a vedea „statutul de preoteasă” justifică aceste atenţionări, dar chiar dacă situaţiile de mai sus sunt reale şi chiar foarte des întâlnite, lipseşte ceva:

Cred că atunci când ai dragoste pentru Hristos şi Biserica Sa, faptul că nu mergi la „distracţii lumeşti” (o noţiune discutabilă, de altfel) este o chestiune de alegere, nu de restricţie. Atunci când îţi asumi credinţa şi o trăieşti, pur şi simplu nu îţi vine să mai faci anumite lucruri – ceea ce poate fi privit de unii ca o restricţie, dar de fapt pentru tine nu reprezintă nici o „suferinţă”, ci pur şi simplu un alt „stil de viaţă”. Un exemplu în acest sens: la o nuntă la care am fost naşi, am primit multe declaraţii de compătimire: „Nu dansaţi?”; „Nu. :)”; (cu priviri pline de compasiune) „A, nu aveţi voie…” Am încercat să explic că nu e vorba că nu e voie, ci că pur şi simplu nu ne vine a dansa, dar nimeni nu părea a înţelege acest lucru.

A dansa, a merge în cluburi, a te machia etc. sunt activităţi care nu fac parte din categoria nevoilor (cum este a te hrăni, a iubi, a fi apreciat etc.). Deci neîndeplinirea lor nu produce „automat” neîmplinire şi suferinţă, cum produce neîndeplinirea nevoilor. Dacă există frustrări în cazul acestor „restricţii”, ele sunt de fapt semnul unor boli sufleteşti. Deci soluţia este tratarea acestor boli, nicidecum împăcarea cu gândul că „Dacă eşti preoteasă nu ai voie să…, să…, să…”.]

Din volumul „Biserica din casă” - Pr. Prof. Gleb Kaleda

Transcriere de Andreea Tatiana

Note şi comentarii de Preoteasa Natalia

Vezi şi: 

Familia preotului (1)

Relaţiile pe care le leagă familia preotului

În grija unui preot trebuie să fie în primul rând imprimarea unei note palpabil creştine în atmosfera, în concepţia, în maniera familiei sale, prin care aceasta să se remarce şi să se deosebească în toate manifestările şi relaţiile sale. Pentru educaţia familiei şi pentru reputaţia ei, preotul trebuie să fie cât se poate de atent asupra relaţiilor pe care ea are să le lege. Frecventarea societăţii în manifestările ei aşa zise mondene trebuie să se facă cu multă moderaţie.

Pr. Prof. Univ. Dr. Petre Vintilescu „Preotul în faţa chemării sale de păstor al sufletelor” (1934) – reeditată de Mitropolia Olteniei în 2007

A consemnat Andreea-Tatiana