luni, 28 noiembrie 2022

Idei de activități în parohie

Foto: parohia-tuebingen.de

 

Idei de activități împărtășite cu mult drag de doamna preoteasă Adina Gilla:

 Activitățile pe care noi le săvârșim in parohie


  • - Duminica: predica pt copii. După Tatăl nostru copiii ies afară și ne adunăm cu ei în cortul copiiilor unde ori părintele, ori eu, ori un absolvent de teologie (care participă regulat la activitățile școlii parohiale) le explică copiiilor predica pe înțelesul lor. Astfel părinții pot asculta în liniște predica și copiii sunt bucuroși că participă cu alți copii și înțeleg și ei despre ce este vorba. Acasă fac schimb de păreri cu părinții (unii😉)
  • - Șezători în perioada de iarnă (am cumpărat și un razboi de țesut vechi din România și ne adunam în jurul lui, fiecare cu lucrul ei, eu citindu-le ceva)
  • - Ateliere de creație: copiii pregătesc acum de exemplu lucrușoare pt târgul de Crăciun pe care îl facem în fiecare prima duminică din Decembrie, la biserică. Din fondurile strânse jumăte se dăruiesc celor nevoiași iar jumătate din sumă este alocată excursiilor cu copiii parohiei, ei având voie să-și exprime opțiunile
  • - Școala românească: unde avem lecții de gramatică a limbii române, lecții de religie și istorie a poporului roman. Adesea acestea le organizam online pt a participa copiii și care stau mai departe
  • - Serbări de Crăciun, hram sau alte sărbători
  • - Excursii la parcuri de distracții, muzee, castele, mănăstiri în apropiere, mitropolie
  • - Întâlniri cu tema “Întreabă-l pe parintele” din când in când, rămânem după slujba și părintele stă la dispoziția copiiilor. Fiecare poate să adreseze ce întrebare dorește.


Activități cu părinții

  • - Ateliere cu Maica Sofronia pe marginea diferitelor teme
  • - In fiecare a treia duminica din lună: Școala Părinților. După Sf Liturghie parintele se întâlnește cu părintii prezentându-le și discutand despre diferite aspecte ale consolidării relațiilor in familie, ghidându-se după materiale didactice de specialitate dar și folosindu-se de experiența de la spovedaniile multor familii. El poartă multe conversații (chiar terapie de cuplu) cu părinții împreună, după spovedanie. Îi preia adesea pe părinți de la catehezele pt botez si mulți dintre ei rămân apoi aproape de Biserica. Copiii sunt împărțiți și ei pe grupe de vârstă și facem și cu ei un anumit program
  • - Excursii, ieșiri la iarba verde unde parintii sunt implicați la pregătiri
  • -  Concerte de colinde unde și părinții cânta alături de copii, având colinda părinților


Activități pt doamnele și domnișoarele din parohie

  • - Întâlniri de suflet cu diferite teme, doar între noi femeile😉
  • - “Plimbare și cultură”, facem o mică drumeție, câteodată și doar o plimbare prin pădurea de lângă biserica și povestim ce am mai citit
  • - După-amieze de literatura unde citim toate aceeași carte și discutam pe marginea ei, sau fiecare vine cu o propunere de carte și o prezintă
  • - Am invitat și o doamna cosmeticiana din România și am organizat un sfârșit de saptamana cu masaj și un pic de cosmetica atât a feței cât și a sufletelor, discutand despre frumusețea interioară și cea exterioara
  • - Pelerinaje doar cu femeile, de ex la mănăstirea românească din Elveția
  • - După-amieze la o ceașca de ceai și la taifas la mine acasă sau in grădina bisericii
  • - Mici prezentări despre femei însemnate  
  • - Vizite împreună la concerte sau diferite expoziții
  • - Organizarea de agape
  • - Întâlniri cu “gospodinele vesele” unde vorbim despre hrana sănătoasă și hrană tradiționala (învățam cu ex cum se face borșul…) având invitata o doamna nutriționist
  • - Grup pe Whatapp doar pt femei unde in fiecare saptamana încercam sa ne ocupam de o tematica. Fiecare poate sa posteze pe marginea acelei tematici, însă nu mai mult de 2-3 materiale pe zi pentru a le putea acorda atenția cuvenita.  
  • - cerc biblic (săptămânal, in fiecare miercuri seara, la biserica( dar îl transmitem și online pt cine dorește sa intre de acasă)  și seri filocalice ( o data pe luna, ultima miercuri din lună) pentru cei mici și mari, doamne și domni, începători și avansați


Alte activități

  • - Sf Maslu (în prima zi de vineri din lună) după care este o mică seară duhovnicească. Părintele stă la dispoziția credincioșilor răspunzând întrebărilor lor sau îi provoacă el la discuții pe o anumită temă. Adeseori sunt impulsuri din textele de la Sf Apostoli sau Evangheliile de la Sf Maslu.
  • - Pelerinaje: regulat cu grupuri mici la Mănăstirea Essex, in Israel, Grecia și România cu grupuri mai mari și doar cu parohia pentru a se consolida relațiile între credincioși
  • - Seminarii (atât online cât și în direct) de creștere duhovniceasca și de vindecare a rănilor trecutului cu măicuțele de la Centrul de Consiliere și Formare Sf Arhangheli din Iași


Adina Gilla (Tübingen, Germania)

sâmbătă, 12 noiembrie 2022

miercuri, 2 noiembrie 2022

Sfaturi și îndrumări utile pentru preotese - aparitie 2021

 Volumul este alcătuit de doamna preoteasă Liliana Lupu și este adresat în principal preoteselor de pe tărâmurile americane, însă este foarte de folos și pentru cele din întreaga lume.

Drepturile de autor aparțin Episcopiei Ortodoxe Române din America, însă cartea poate fi descărcată pentru folos personal de pe site-ul episcopiei, aici:

https://roea.org/files/Sfaturi-Hints-Preotese/Sfaturi-pentru-Preotese-final-ROM.pdf

vineri, 21 ianuarie 2022

Filme de văzut în parohie - listă în lucru


Acest subiect tratat pe grupul nostru de preotese a avut parte de mult interes. Așa că m-am gândit să pun recomandările doamnelor preotese și aici, ca să fie disponibile atât preoteselor care nu sunt în grup, cât și altor persoane interesate.

Am ales doar filmele pe care le-am parcurs personal sau la care am avut câteva cuvinte argumentative de la o altă preoteasă.

 

A HIDDEN LIFE (2019)

 


Câteva citate-cheie:

„Mai bine să suferi o nedreptate, decât să faci o nedreptate.”

„— Uite hârtia asta. Semneaz-o și vei fi liber.

– Dar eu sunt liber.”

„Am acest sentiment în mine, că nu pot să fac ceea ce cred că e greșit.”

 

PĂREREA MEA: Extrem de profund, necesită un public aparte. Durează 3 ore și se derulează cumva cu încetinitorul, e nevoie de o aplecare spre discursul filosofic pentru a-l putea urmări.

PUBLIC: Îl văd potrivit mai degrabă pentru adulți intelectuali. Pentru alte categorii de vârstă și preocupări cred că e plictisitor. (Natalia)

 

SINOPSIS:

 „Inspirat din fapte reale, A Hidden Life este povestea unui erou care nu e comemorat, Franz Jagerstatter, un bărbat care a refuzat, în cel de-Al Doilea Război Mondial, să lupte pentru nazişti. Băiat de la ţară din Austria, Jagerstatter este pus în faţa perspectivei de a fi executat, şi numai iubirea lui neclintită pentru soţia lui, Fani, şi pentru copiii săi îi mai dă putere.

Personajul real a refuzat să jure credinţă lui Hitler. În august 1943, a fost executat pentru sfidare în garajul închisorii Brandenburg din Berlin. Scrisorile sale către soţia sa Franziska (Fani) au fost editate de către Erna Putz şi publicate în engleză de Orbis Books.”

   ++++++++++++++++++++++++++++++++++

THE SOCIAL DILEMMA - DILEMA SOCIALĂ


 

UNDE: Netflix
PĂREREA MEA: L-am văzut cu grupul de tineri, a fost de impact. Am avut o serie de discuții ulterioare - despre ce i-a impresionat în sens negativ. Apoi am alcătuit o listă cu plusuri și minusuri în folosirea rețelelor de socializare.
La final, au vrut să ia și niște hotărâri care să le scadă gradul de dependență (să verifice care aplicație le consumă cel mai mult timp, să reducă timpul, să dezinstaleze aplicațiile total nefolositoare etc.)
PUBLIC: tineri și adulți

(Natalia)

„The Social Dilemma” oferă o lumină asupra modului în care companiile de tehnologie influențează alegerile naționale, „urmăresc” miliarde de oameni de pe internet pentru a le oferi reclame direcționate și pentru a veni cu funcții care stimulează dependența.

 Trailer:


 

   ++++++++++++++++++++++++++++++++++

 DISCURSUL REGELUI (2010)

Trailer:

 

PĂREREA MEA: Noi l-am văzut cu tinerii la o seară de film urmată de discuții despre depășirea neputințelor, despre muncă și efort etc, dar și despre contextul istoric și partea de documentare a filmului.

PUBLIC: adolescenți, tineri, adulți. (Natalia)

O poveste bazata pe fapte reale despre un monarh britanic, respectiv George al VI-lea (interpretat aici de Colin Firth, care a si castigat primul sau oscar cu acest rol) ce are un handicap de vorbire si care urmeaza in acest sens diverse tratamente ineficiente, prescrise de diversi logopezi.

„Filmul lui Tom Hooper spune o poveste impresionanta si putin cunoscuta, dar succesul lui nu se datoreaza faptului ca e o drama istorica plasata in familia regala a Angliei interbelice, ci universalitatii ei. In balbaiala regelui George al VI-lea fiecare spectator isi regaseste propria teama, ca si imboldul de a o invinge. Filmul a avut 12 nominalizari la Oscar.” (Iulia Blaga)

   ++++++++++++++++++++++++++++++++++

 

LA VITA E BELLA (1997) 

 


Foarte frumos! Fără a fi explicit creștin, e un film care promovează valorile unei vieți frumoase, punând în atenție și absurdul dictaturilor, libertatea interioară, jertfa...
Bonus: extrem de amuzant. L-am văzut și cu copii de gimnaziu, și cu liceeni+studenți.
(Natalia)

 

   ++++++++++++++++++++++++++++++++++

BARACA - THE SHACK (2017)




Foarte, foarte interesant. Necesită NEAPĂRAT discuții ulterioare, care să lămurească de ce apare Sfânta Treime întrupată etc. Dar dincolo de acest aspect, este o perspectivă extrem de profundă și autentică despre relația cu Dumnezeu, adesea distorsionată de relația deficitară cu părinții noștri, despre iertare, despre incredibila dragoste a Domnului față de noi.
Aș zice că e mai degrabă pentru adulți, dar cred că merge vizionat și cu adolescenți mai maturi și mai profunzi.
(Natalia)

„Pelicula ne duce în călătoria spirituală înălțătoare a unui tată. După ce a suferit o tragedie în familie, Mack Phillips se afundă într-o depresie profundă, determinându-l să pună la îndoială convingerile sale cele mai intime. În timp ce se confruntă cu o criză a credinței, el primește o scrisoare misterioasă, îndemnându-l să meargă la o baraca abandonată în adâncul pustiului Oregon. În ciuda îndoielilor sale, Mack călătorește către baracă și întâlnește un trio enigmatic de străini, condus de o femeie pe nume Papa. Prin această întâlnire, Mack descoperă adevăruri importante care vor transforma înțelegerea tragediei sale și îi vor schimba viața pentru totdeauna. Călătoria spirituală a lui Mack reprezintă o reîntoarcere către sine, o retransformare în care integrarea traumei îi reconfigurează și reactualizează întreaga existență.”

 UNDE: Netflix
Sau, momentan, filmul e accesibil și pe YouTube, cu subtitrare în română.

 ++++++++++++++++++++++++++++++++++


MIRACOL ÎN CELULA 7



Nu știu pentru ce vârstă să îl recomand (poate cele care l-ați văzut mă puteți ajuta cu păreri la comentarii). E un film curat, dar care ridică emoțiile la cote înalte. Pentru mine a fost un film extrem de dureros, nu cred că am plâns vreodată atât de mult la un film. Mi s-a părut extrem de dureroasă răutatea gratuită față de un om fără apărare.
M-am regăsit în recenzia de mai jos, făcută de Daniela Bojinca aici.

„Știți sintagma aia cu am plâns de m-am umflat? Ei bine nu am plâns de m-am umflat. Dar am plâns aproape din primele minute ale filmului, până la sfârșit, de m-a luat cu dureri de cap. E un film care doare. Doare pentru că iți atinge toate corzile sensibile din corp. Îți răscolește fiecare emoție. Și plângi de fericire. Și plângi de tristețe. Și te cucerește cu toate astea.
Filmul Miracol în celula 7 spune povestea lui Memo și a fiicei sale, Ova. Memo este un tată care suferă de dizabilități intelectuale, însă asta nu-l împiedică cu nimic să-i poarte fiicei lui o iubire aparte și să creeze o relație specială între ei doi. Viața lor era fericită împreună. Însă fericirea lor e destrămată cu o lovitură de ciocan în momentul în care Memo este condamnat pentru o crimă pe care nu a comis-o.
Însă frumusețea relației dintre tată și fiică, Memo și Ova, se intensifică. Și-ți umple obrajii de lacrimi și sufletul de suspine.
Mie mi-a plăcut. Cred că e unul dintre cele mai frumoase filme pe care le-am văzut, cu o poveste plină de emoție și cadre absolut minunate. Totul m-a cucerit. De la tehnica de filmare, până la lumini și montaj.”

UNDE: Netflix
Sau, momentan, filmul e accesibil și pe YouTube, dar cu subtitrare doar înengleză.

 +++++++++++++++++++++++++++++++

MINUNEA – MUCIZE (2015)

 


Film turcesc bazat pe fapte reale.

Trimis departe de familie într-un sat de munte, profesorul Mahir ajută sătenii să ridice o școală, deschizându-le tuturor calea speranței. Un caz deosebit este cel al unei persoane cu deficiențe.

PĂREREA MEA: Drăguț ca film de văzut în timpul liber, curat, dar cel puțin pe mine nu mă inspiră pentru o vizionare de grup serioasă, cu dezbateri ulterioare. (Natalia)