Chipuri de preotese: Eugenia Stoicescu (8): « in viata mea n-am simtit mana lui Dumnezeu atat de mult »

„Iulian avea atata incredere si atata nadejde la Dumnezeu, incat numai gandul asta il linistea. Nu pot sa spun ca nu s-a gandit la starea noastra in lipsa lui, dar el stia ca ne-a lasat in grija lui Dumnezeu. Asta a zis:
- Stiam ca are Dumnezeu grija de voi.
Si intr-adevar, asa a fost, in viata mea n-am simtit mana lui Dumnezeu atat de mult (bine, prin rugaciunile lui!), nu m-am simtit asa de ocrotita ca in timpul acela.
Oamenii, in general, nu s-au despartit de mine, in afara de doua cazuri, in care am exagerat si eu. In momentul in care am simtit la cineva o retinere, eu m-am retras, ca sa nu le mai dau ocazia sa se fereasca sau sa se manifeste macar, in vreun fel. Atat am avut, doua situatii. Dar in rest, nu.
Eu am avut, pe langa consideratia care mi se dadea in societatea noastra de acolo, de la biserica, pe langa respectul care mi s-a aratat dintotdeauna, in orice imprejurare, si cele strict trebuincioase din punct de vedere material. Ma pomeneam ca venea lumea de unde nici nu ma gandeam. Venea tot felul de oameni, veneau si oameni saraci, destul de lipsiti ei insisi.
Din punct de vedere al alimentelor si banilor, n-am dus nici cea mai mica lipsa cand parintele era inchis. Ne aducea lumea extraordinar de mult. Unii isi faceau o datorie lunara din a-mi crea un venit. Nu sume mari, dar se adunau. Poate ca aveam chiar mai mult decat inainte. Am fost atat de mult ajutata de cei din parohie, încât dadeam si eu la altii din ce prisosea. Simteam ca Cineva ma ocroteste.
Dar m-a impresionat extraordinar de mult o macedoneanca batrana, foarte batrana - nu stiu cati ani avea, dar, in orice caz, abia mergea. Si mergea in ciorapi, imbracata in negru, cum merg femeile macedonene. Am vazut-o venind tinandu-se de garduri si de pereti, ca sa-mi aduca 5 lei. Banii aceia i-am pastrat, si acum sunt pusi la icoana, de atunci i-am pus si asa au ramas. S-au devalorizat, s-a schimbat moneda, dar eu i-am tinut acolo. A murit si n-a mai apucat sa-l vada pe parintele cand s-a intors din inchisoare.
Eu nu prea cheltuiam... pentru mine nu mai avea sens sa-mi fac placeri sau planuri de viitor... Am facut eu ceva. Totusi... Aveam pentru copii, copiii nu sufereau.
Fata cea mare a avut greutăţi la scoala, caci avea dosar. Cand a terminat ea sapte clase a avut loc o festivitate la scoala. Existau niste carnetele in care scriau profesorii... Ea avea aprecieri dintre cele mai placute pentru noi. Pe urma a trecut la liceu, la Sincai. A fost intre cele mai bune, dar nu era premiant de onoare. Cand a ajuns sa-si dea bacalaureatul si sa incerce la Universitate - a dat la Filologie - am luat o profesoara ca s-o pregateasca, s-o verifice. A facut cateva lectii cu ea, dupa care i-a spus:
- Draga, o sa faci cariera universitara. Asta iti prevad eu tie. Era, intr-adevar, foarte desteapta, foarte capabila. Nu invata ea asa de mult, dar prindea repede. Si citea foarte mult. Dar, bineinteles, a fost respinsa, dosarul ei avea un zero mare. Pe baiatul cel mare l-am trimis la sora mea, la Orastie, si acolo si-a facut scoala. Aici ar fi fost dificil, l-ar fi ranit tot timpul. Asa, a fost mereu sef de promotie. “

(Eugenia Stoicescu)

Fragment din cartea "Un preot de foc – Parintele Iulian" – Costion Nicolescu

A consemnat: Andreea-Tatiana

Chipuri de preotese: Eugenia Stoicescu (7): arestarea Părintelui Iulian

Inainte sa-l aresteze, in '60, el a simtit ceva, asa, ceva nelamurit. Presimteam cumva arestarea. Era o neliniste in noi. El a simtit ca era in atentia lor. Nu mi-a spus ceva anume, ci doar atat:
- Eu simt ca e ceva, e ceva in jurul nostru.
Parca plutea asupra noastra ceva, asa, ca o greutate. Simteam sa stam mai aproape unul de altul, sa comunicam mai mult. Aveam si semne vizibile. Veneau si se interesau de noi in parohie. Atunci, in '60, s-a dus si a stat cateva zile la Sinaia, la manastire, pentru ca se simtea foarte obosit. M-a rugat sa ma duc dupa el. Ma astepta. Si atunci mi-a spus prima data:
- Sa stii, cred ca m-asteapta zile grele.
Ca i-a spus cineva, sub o forma oarecare sau c-a observat ceva, nu stiu, n-am aflat. Caci eu, in momentul in care vedeam la el o retinere, imediat ma gandeam ca lucrul acesta poate sa tina de legamantul pe care l-a facut el sau de oprelistile pe care le au ei, preotii. Poate ca erau lucruri aflate la spovedanie. Si ma opream, nu insistam. Bine, nici felul meu nu a fost acela de a intra prea mult in treburile lui in legatura cu credinciosii. Cu doua zile inainte de arestare, deja noi nu aveam liniste. Pe urma am aflat ca celalalt preot fusese si el chemat la securitate si intrebat despre Parintele. Dar nu ne-a spus nimic atunci.
Parintele a fost arestat, aparent pe baza unei inscenari, intr-o zi de Pasti (17 aprilie 1960), in cadrul valului de arestari de preoti din acel an.
Ce se intamplase? In 1952 se prezentase la casa parohiala din "Aparatorii Patriei" un domn care pretindea ca e profesor de latina si greaca, ca sotia l-a parasit, ca a fost dat afara din invatamant, de la catedra, pe nu stiu ce motiv-tot politic... Atunci, pe moment, l-am crezut. Era murdar, cu urme de paduchi, avea pantofi cu talpile gaurite, arata ca un om in mare lipsa si intr-o stare de decadere. I-am spus:
-Dom'le, daca esti cu intr-adevar asa de murdar, da-mi camasa, sa ti-o spal eu, ca tot spal acum rufe. Iti spal si camasa dumitale, si vii maine sa ti-o iei.
I-am dat sa manance, i-am luat camasa si i-am spalat-o, i-am dat o pereche de pantofi... De fapt, el n-avea treaba cu mine, dar n-avut incotro si mi-a dat camasa. Intr-adevar, era foarte murdara. I-am spalat-o, a doua zi a fost si calcata. Cand a venit, i-am dat-o. Omul nu s-a multumit cu atat, a revenit de cateva ori, i-a tinut calea parintelui. El voia pe Iulian sa-l inhate intr-un fel, i-a cerut bani. Nu stiu cat i-a dat. Destul ca, pe urma, a venit din nou la noi acasa, tot ca sa manance. Atunci, eu am intrat la idei. Nu aveam destula incredere in el nici la inceput, dar dupa aceea am intrat la griji mari. Mi-am dat seama ca nu-i lucru curat la mijloc. Apoi, la un moment dat, disparut la fel de brusc cum a aparut, ceea ce mi-a intarit starea de suspiciune. Se vede ca-si facuse rolul... Un ticalos, probabil, sau, cine stie, unul care a picat in mainile lor si l-au santajat, l-au folosit... In 1960 avea sa fie unul din pricipalii martori ai acuzarii. Omul fusese folosit de securitate ca momeala, si nu mai putin de 300 de preoti au fost condamnati pe baza marturiilor lui.
Parintele a fost acuzat ca a ajutat un legionar. De fapt, eu am fost cea care am avut o legatura oarecare cu acest personaj, nu parintele. Dar se urmarea, de fapt, eliminarea preotilor buni, cu influenta in randul credinciosilor.
Pe parintele l-au luat din pat. Era a doua zi de Pasti, pe 17 aprilie, era noaptea, dupa prima zi de Pasti spre a doua zi. Ne-am pomenit noaptea cu securitatea. El era bolnav, era racit, si era transpirat tot, cu febra mare... Si cei de la Securitate i-au spus sa mearga cu ei , ca au o treaba cu el. Am incercat sa ma impotrivesc:
- Ce faceti, nu vedeti ca-i bolnav?
Au vazut si ei, erau medicamentele pe masa. Tocmai fusese doctorul. Boala lui nu era o stare simulata. Si, atunci, au fost foarte incurcati. Nu prea stiau ce sa faca. Sa nu-l fi luat contravenea ordinului pe care il aveau. Au facut un simulacru de perchezitie, caci stiau ca nu au ce gasi. S-au uitat pe colo, pe dincolo, au mai deschis niste sertare... Pe urma au iesit afara cati erau, trei-patru, si au vorbit ceva impreuna, dupa care au zis:
- Vine cu noi. Nu va faceti griji, doamna, ca avem noi medicamente si il facem sanatos.
Si asa l-au luat. Copiii cei mici, Manel si Ionut, dormeau dusi. Numai Liana s-a trezit.
Dupa arestare, inainte sa fie judecat, venea la mine un imputernicit de la Culte si-mi spunea sa nu-l mai jelesc atata, pentru ca s-a descoperit ca ar fi complotat impotriva statului cu maicile de la Tiganesti, ca avea aparate de transmisie si cate si mai cate...Ca ar fi fost un ticalos...Cauta sa-mi vare toate astea in cap.
Cand parintele a fost arestat, era ca suferind cu inima. Am cerut sa-i trimit in inchisoarea de la Uranus cateva pastile de nitroglicerina, un medicament mai nou, pe atunci. Nu mi-au aprobat, mi-au spus ca nu se poate, ca nitroglicerina este material explozibil:
- Ce, vrei sa sarim in aer?
Pana la proces n-am mai stiut nimic, iar procesul a fost in august. in tot acest timp, parintele a stat arestat aici, in Bucuresti, in Uranus. Despre felul in care a fost anchetat nu mi-a povestit niciodata nimic. ce mai stiu,, stiu din ce mi-au povestit altii. Altora le-a mai spus acte ceva, dar mie nu mi-a spus. Stiu, de pilda, ca a ramas, la un moment dat, fara unghii la picioare... Asta o stiu tot de la altii, dar si el mi-a confirmat.
Am fost chemata si eu la ancheta. Si Liana a fost chemata. La proces, era si ea citata ca martor. Amandoua eram martori ai acuzarii. Dar, pana atunci, am fost adusa de vreo doua ori la ancheta si supusa la tot felul de amenintari, pasa-mi-te ca sa spun tot ce stiu despre activitatea complotista a parintelui. Pe parintele nu l-am vazut niciodata in timpul anchetei. Dar n-aveau ei treaba cu mine! Ei sustineau ca a avut o activitate impotriva statului si voiau sa afle de la mine ceva in acest sens. Prostii! In realitate, ce a fost? La ancheta, m-au intrebat de omul acela care fusese pe la noi in anul 1952. Le-am spus:
- Nu-mi aduc aminte, nu-l cunosc!
N-am vrut sa recunosc nimic. Mi-au aratat o fotografie, dar am tinut-o ca nu-l cunosc. Acuzatia a fost ca l-am gazduit in '52. De fapt, nu l-am gazduit. De unde?! Nu, nici vorba! A venit sa-i dau sa manance. La confruntare, l-au adus pe omul acela ca sa-l vad. Era acum aranjat frumos, cu freza... Numai detinut nu parea. Mult timp mi-am facut proces de constiinta ca din cauza mea s-a intamplat lucrul asta, care a condus la arestarea lui. Dar, pana la urma, mi-au deschis altii capul. Si avocatul. Avocatul ni l-au platit altii, ca un ban n-aveam in casa pentru asa o cheltuiala.
A venit procesul. La proces, anchetatorul m-a scos afara, inca nu-i adusese pe ei, pe detinuti, si m-a amenintat ca se vor intampla lucruri grave daca, pana incepe sedinta, nu recunosc ceea ce dorea el, si anume ca-l cunosc pe omul ala. Dar, de acum, eu eram calita, nu ma mai impresiona nimic. Omul acela cica fusese legionar, iar Iulian era acuzat ca ajutase un legionar. Acesta a fost capul de acuzare. dupa ce m-a amenintat, eu am intrat in sala. I-au adus si pe acuzati. Iulian se uita, asa, in spate, sa ma vada. Eu albisem cu totul intre timp. Cand mi-a vazut parul alb, a fost tare impresionat. M-au chemat si pe mine la bara, ca martor al acuzarii. M-au intrebat de ce n-am colaborat eu cu acela, si de ce a colaborat parintele. Le-am spus ca nu mi-a inspirat deloc incredere.
- Dar de ce? - m-au intrebat.
- Pai, nu avea buletin... a spus ca nu are serviciu...
Spuneam exact ceea ce anchetatorul imi spusese sa nu spun. Pe Liana n-au mai folosit-o ca martor, pe motiv ca a fost prea mica atunci cand s-au intamplat lucrurile astea.
In ceea ce priveste martorii apararii, s-a petrecut ceva foarte interesant, care l-a impresionat si pe Iulian. Mi-a spus avocatul sa caut martori. Acum, la cine era sa ma duc? M-am dus la unul dintre consilierii de la Biserica, pe care il cunosteam putin (am uitat cum il chema, nu-i cunosteam prea bine pe consilieri, mi se pare ca avea o brutarie) si l-am rugat sa fie martor al apararii, fara sa stiu ca el a avut cu Iulian un diferend. Nu fusese chiar un conflict, dar il suparase pe Iulian foarte mult, pentru ca-i facuse o reclamatie pentru niste lucruri imaginare. A urmat atunci o ancheta si protopopul l-a pus pe consilier sa jure pe Evanghelie si pe cruce ca este adevarat ceea ce sustinea. Pana la urma, acela a recunoscut ca nu era real lucrul pe care il reclamase. Dar eu treburile astea nu le stiam... M-am dus la el, de buna credinta, si l-am rugat sa vina ca martor la proces. A fost foarte bucuros sa vina. Nu era simplu deloc, dar n-a avut nici cea mai mica retinere. Abia dupa aceea mi-am dat eu seama de ce. Lui Iulian nu-i venea sa creada cand l-a vazut - mi-a spus dupa aceea, dupa ani de zile. Mai ales cand l-a auzit cum vorbea de frumos despre el... A fost cea mai frumoasa marturie cea facuta de consilierul acela. Bineinteles, n-a fost luata in considerare. El a spus cum s-a dus parintele, in timpul razboiului, la lagarul de prizonieri rusi si i-a ajutat... N-a facut-o din ratiuni politice. Tot ceea ce facea el, facea ca preot, nicidecum cu alte ganduri. A mai fost un martor al apararii: un fost invatator, pensionar, care avea acum o munca de raspundere, de teren. Era propagandist sau activist, cum li se spunea atunci. Si el a vorbit foare frumos. Astia doi martori faceau cat zece de-ai lor. Dar nu s-a luat nimic in considerare cand s-a stabilit sentinta.
Pe urma, a avut loc un al doilea proces, cand s-a dat si sentinta. A fost condamnat la noua ani de inchisoare, plus pierderea unor drepturi civile si confiscarea averii. Averea era fotoliul ala pe care statea el si in Olimpului, si mai aveam unul la fel... erau prapadite. Le-am rascumparat cu bani. A trebuit sa le platesc pe loc, am dat vreo 900 de lei pe amandoua. In rest, n-au gasit nimic in casa, ce sa ia. Toate erau niste vechituri... Aceasta a fost toata "averea" noastra inregistrata atunci si confiscata. A, ne-au luat si pianul. De fapt, era o pianina. Cineva a vrut sa i-o dea lui Iulian, personal, dar Iulian a zis:
- Eu ce sa fac cu ea?
El nu s-a gandit ca are si o fata care ar putea sa invete pianul... Si atunci, ea a fost donata bisericii. Cu ea faceau repetitii la cor, era foarte utila. Noi o tineam in casa, caci venise parintele Cristea si a trebuit sa eliberam cancelaria, ca sa stea el in ea. Am avut proces pentru pianina aceea. m-am dus cu dovada de la biserica aratand ca nu este bun personal si ca n-aveam de ce s-a rascumparam, pentru ca nu ne apartine, ca e a bisericii. am avut proces, cu martori, si n-a fost nevoie sa fie rascumparata.

(Eugenia Stoicescu)

Fragment din cartea "Un preot de foc – Parintele Iulian" – Costion Nicolescu

A consemnat: Andreea-Tatiana

Sfînta Nona – diaconiţa, ocrotitoarea acestui blog

Sfînta Nona reprezintă un model de femeie, de soţie şi de mamă creştină, deoarece ţelul vieţii ei a fost să devină sfîntă, să îl ajute pe soţul ei să devină sfînt şi să îşi crescă copii în aşa fel încît şi aceşti să devină sfinţi. În viaţa sfintei se relatează că a reuşit să îl convertească la creştinism pe soţul ei şi acesta a devenit pentru 45 de ani episcop în cetatea Nazians. A avut trei copii: pe sfîntul Grigorie Teologul – care a fost unul dintre tămăduitorii Bisericii, pe sfîntul Chesarie – care a fost doctor şi pe sfînta Gorgonia – care a fost mamă la rîndul ei. Aşadar, sfînta Nona a căutat să îndeplinească îndemnul sfîntului apostol Pavel: „Dar ea se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie.” (1 Timotei 2:15).

Datorită preocupărilor duhovniceşti, sociale şi casnice, sfînta Nona poate fi considerată ocrotitoarea organizaţiilor de femei ortodoxe.

De aceea, în această zi, să ne rugăm sfintei Nona să dăruiască tuturor mamelor şi soţiilor creştine puterea de a deveni sfinte, de a-şi creşte copii şi de a-şi călăuzi soţii spre sfinţenie. Amin.

Despre spălarea şi întreţinerea veşmintelor preoţeşti

Una din slujirile preotesei poate fi şi întreţinerea veşmintelor părintelui, mai ales în parohiile mai mici, unde nu există nimeni care să se ocupe de acest aspect.
Întreţinerea veşmintelor necesită o îngrijire deosebită, din două motive:

• 1. Veşmintele liturgice sunt sfinţite.
• 2. Preoţii nu au voie să slujească cu veşminte murdare, mototolite sau rupte, acest lucru însemnând o lipsă de respect faţă de Dumnezeu:

„Pentru slujirea Dumnezeieştii Liturghii, preotul şi diaconul sunt datori a fi curaţi, atât cu sufletul cât şi cu trupul, şi, precum trebuie să aibă trupul curat, tot aşa şi veşmintele cele de pe dânşii se cuvine să le aibă curate şi întregi; iar dacă vor fi foarte pătate şi rupte şi va îndrăzni preotul a sluji cu ele, va greşi de moarte, deoarece înaintea lui Hristos Dumnezeu, Cel ce este cu adevărat în Sfintele Taine, se va arăta cu nebăgare de seamă. De aceea, slujitorii celor sfinte sunt datori să stăruiască în tot chipul ca veşmintele cele sfinte, chiar de vor fi din material simplu, să fie cuviincioase şi curate.”

Capitolul „Povăţuiri şi învăţături” din Liturghier

Veşmintele trebuie deci păstrate într-o stare bună, în biserică, ferite de praf şi murdărie. Atunci când se murdăresc ele se pot spăla, însă cu o rânduială deosebită de hainele obişnuite. Pentru spălarea veşmintelor şi acoperămintelor din Sf. Altar, care au fost sfinţite, se foloseşte un vas special, care este întrebuinţat doar pentru acest lucru. După spălare, apa folosită se aruncă într-un loc curat.
„Când se învechesc şi sunt prea uzate, încât nu mai pot fi folosite, dacă veşmintele respective nu reprezintă o valoare materială, documentară sau artistică, ele pot fi îngropate în loc ferit şi curat, ori pot fi arse şi cenuşa să fie îngropată.” (Liturgica generală – Pr. Prof. Dr. Ene Branişte)

Pzb. Natalia

(sursa foto)

Pravila bisericească despre CASATORIA CLERICULUI

399. - Casatoria clericului este socotita legala numai o singura data inainte de hirotonie, cu o fecioara evlavioasa. Cei ce au gand sa se hirotoniseasca, intrucat pentru ei casatoria este o proba de foc, sunt datori de la inceput, sa-si puna inainte toate posibilitatile de viitor: poate el sa fie la inaltimea chemarii de preot, conducandu-se pe sine, pe sotie si pe copii, precum si biserica cu care va lega o alta cununie si mai superioara? In caz de vaduvie cu copii, va putea el sa ramana la inaltimea castitatii pentru Domnul si pentru misiunea bisericii, si in acelasi timp, sa-si gospodareasca si copiii? Daca, constiinta ii va raspunde cu sinceritate evlavioasa da, sa se hirotoniseasca, iar de nu, sa se ocupe cu altceva in viata. Toate justificarile unor oameni care cer recasatorirea, nu sunt decat oameni cu constiinta adormita (Rom. 11, 8), lipsiti de focul cel sfant al apostolatului (Luca 24, 32), avand o inima uscata fata de trairea duhovniceasca, care socotesc preotia ca pe o functiune oarecare aducatoare de castig, dar nu ca pe o misiune apostolica, caci altfel ar rasuna in inima lor cele spuse la (I Regi 2,29; 8,3; Ier. 6,13-14; Osea. 4, 7-11). Pentru orice cleric, casatoria a doua este preacurvie si curvarii imparatia lui Dumnezeu nu o vor vedea (l Cor. 6,9-10; Gal. 5,19-21; lifes. s, 3-5). "Episcop, preot sau diacon, sa se aseze numai aceia care s-au casatorit numai o singura data (1 Tim. 3,2 si 12; Tit. l, 6), fie ca le traiesc sotiile, fie ca au murit. Iar dupa hirotonie, sa nu le mai fie ingaduit a se casatori, fiind celibatari, iar daca au sotii, in vaduvie sa nu ia pe altele, ci sa se multumeasca cu aceea pe care au avut-o cand s-au hirotonit". - Const. Ap. VII, 17.

Din Pravila bisericească - Căsătoria clericului

Chipuri de preotese: Eugenia Stoicescu (6): la parohia Aparatorii Patriei

"Cand ne-am mutat la Aparatori, eu aveam 27 de ani, iar Iulian 33. Am gasit acolo o maica, fusese calugarita in taina. Era la lumanari. La inceput, a venit oarecum tematoare si cu mare grija ca no s-o tina Iulian mai departe. Dar pentru Iulian era bine sa fie un om de incredere acolo. Pe urma cand s-a lamurit ea cum este el ca preot, a venit cu toate lucrurile ei si s-a mutat la noi, fara sa ne ceara consimtamantul. Si a zis:
- De aici numai arhanghelul ma mai scoate.
Sigur ca parintele i-a dat imediat o camera, chiar in casa cu noi. Ne era draga, fiindca era foarte credincioasa si devotata familiei. Si, intr-adevar, arhanghelul a scos-o , ca de l noi din casa ma inmormantat-o. Nu era Iulian acasa. Cand l-au arestat, ea era bolnava, se imbolnavise de cancer. El nici n-a fost la inmormantare." (E.S.)

"Biserica avea casa parohiala, dar statea acolo preotul dinainte, acum pensionar. Si cum sa csoti din casa un preot batran?. Avea 74 de ani. Avea el o alta casa in oras, dar, normal, nu puteam sa facem lucrul asta, sa-l scoatem. Am ocupat si noi un coltisor acolo, si i-a ramas si lui jumatate. Bineinteles, omul, plin de prejudecati, a facut la inceput atmosfera in cartier, ca vine un tanar, care-i insurat-el era vaduv de ani de zile-si diverse alte vorbe de-astea, facandu-i greutati lui Iulian. Ei, dar pe urma, cand a vazut ce frumos se poarta Iulian cu el, cata consideratie ii dadea, ca il lasa sa conduca slujba-ce mai, asa cum stia Iulian sa se poarte!-bineinteles ca a ajuns preotul acela sa-l iubeasca atat de mult, incat venea la noi in casa asa, ca in casa lui. S-a atasat foarte tare de Iulian si tot timpul cauta sa-l sfatuiasca. El avea vreo trei fete si un baiat. Si la toti le-a facut cate o casa in Bucuresti. Vazand cum Iulian nu era preocupat deloc de asa ceva, desi, de-acum, Liana avea vreo trei ani si ceva, ii zicea:
- Ma, Iuliane, ma, creste bobocica asta... Tu ce-i dai ei? Tu nu te gandesti ca trebuie sa-i faci si ei o casa? (E.S.)"

"La Aparatorii Patriei, este drept ca Iulian era mai tanar si avea mai multa energie de consumat. Avea si Biserica de construit, care i-a luat foarte mult timp... Pe urma, avea programul de slujba, pe care si l-a facut singur, asa cum dorea el, ceea ce nu era posibil la manastire.
Se scula in fiecare dimineata la ora patru si isi facea o frectie cu apa rece. fie vara, fie iarna, asta era programul lui. Apoi se imbraca si se ducea la Biserica. Cand porneau tramvaiele, el era deja in slujire. Era un grup de credinciosi care stateau la usa si-l asteptau. Mai ales femei care cantau la strana. De cate ori n-am stat si eu acolo, cu ele impreuna! Facea asta in fiecare zi. Voia sa stie oamenii care plecau la serviciu ca este un preot care se roaga pentru ei, pentru munca lor, pentru sanatatea lor. De multe ori obosea sa mai stea in picioare si se aseza in genunchi. Ii erau genunchii tot o rana. Se scula la patru si la cinci incepea slujba. Linia de tramvai trecea prin fata Bisericii, si oamenii vedeau lumina in Biserica, dimineata devreme, cand plecau la slujba. Si stiau ca parintele se ruga in Biserica. Miercurea si vinerea seara era, de asemenea, slujba. In timpul zilei raspundea la felurite solicitari. Anul Nou il petrecea intotdeauna in Biserica. Sarbatorile, nu mai vorbesc! (E.S.)"

"Cantam la strana, citeam psalmi la Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, tocam, trageam clopotul... (E.S.)"

"In fiecare duminica mergeau crestine la spitalul de boli sociale, le insoteam si eu... Bolnavii stateau in baraci. Le duceau hrana, le cantau un "Tatal Nostru", o "Nascatoare", parti din slujba... nu era ceva organizat, părintele nu trimitea pe nimeni, dar te facea sa te duci... (E.S.)"

"La azilul "Amicele tinerelor fete" faceam repetitii cu corul bisericii, pentru a le antrena si pe fete, pentru ca nu puteau primi invoire sa iasa in grup in oras. (E.S.)"

"Odata am intrebat-o pe fiica noastra, pe Liana, pe cand mergeam pe strada, vorbind de una si de alta - avea atunci cam 14 ani - daca ar vrea sa se faca preotesa. S-a uitat atunci la mine - n-a respins ideea - si a zis: "Mama, daca n-ar fi ca tata, nu l-as putea respecta. Dar daca ar fi ca tata, eu ce ma fac?!" (E.S.)"

"Am stat la Aparatorii Patriei vreo 17 ani. Din '44 pana'n '60, cand parintele a fost inchis. (E.S.)"

(Eugenia Stoicescu)

Fragment din cartea "Un preot de foc – Parintele Iulian" – Costion Nicolescu
A consemnat: Andreea-Tatiana

Chipuri de preotese: Eugenia Stoicescu (5): "are Dumnezeu grijă!"

"Mi-aduc aminte de o întâmplare minunată. Eram pe la început, când ne-am dus acolo. Aveam o căsuţă foarte modesta, care avea în faţă un pridvor. Şi stăteam într-o zi acolo, pe pridvorul ăla, îngrijorată de starea financiara în care ne aflam în momentul acela. Situaţia noastră, în general, nu era prea grozava. Salariul lui era foarte mic, venituri, ca diacon, nu avea. Daca veneau credincioşi la mănăstire, dădeau preoţilor sau maicilor, nu diaconului. Diaconul îşi avea salariul pe care îl avea. Dar, tot atunci, se înfiinţase o şcoală de misionare, de Cruce Rosie, unde l-au încadrat, şi pe el, ca profesor. Mai primea şi de acolo ceva. Totuşi, banii nu ne ajungeau, ce mai! Era destul de grea situaţia şi, la un moment dat, n-am mai avut bani deloc. Liana era mică...
- Ce facem, Iulian, acum - i-am zis - chiar aşa, fără nici un ban, fără nimic în casă?
Că nu aveam nici de pâine.
- Lasă, dragă, că are Dumnezeu grijă.
Şi nu ştiu ce mi-a mai spus el, acolo. Mă uitam la el cu destula neîncredere, dar n-aveam ce să fac. Apoi el a plecat la biserică, iar eu am rămas pe pridvorul ala - era un pridvor înalt. Purtam un şorţ, căci curăţam nişte zarzavaturi. Eu nici nu fusesem obişnuită cu situaţii din astea, la limita.
La un moment dat am auzit că l-a strigat o maica:
- Părinte Iulian, poftiţi încoace!
Cum stam aşa, îngândurată, îl văd, după un timp, venind de la Biserică foarte bine dispus. S-a apropiat de mine şi mi-a umplut poala sortului de bani. Maica Teodora, iconoama, ii dăduse salariul restant pe patru luni. Atunci erau bani de metal mulţi, de hârtie, nici nu ştiu dacă aveam. Bineînţeles, mi-a mai spus ceva în sensul că să nu-mi pierd nădejdea niciodată:
- Pai nu ţi-am spus că Dumnezeu are grija? Uite că a avut!"

(Eugenia Stoicescu)

Fragment din cartea "Un preot de foc – Parintele Iulian" – Costion Nicolescu

A consemnat: Andreea-Tatiana

Chipuri de preotese: Eugenia Stoicescu (4): hirotonia si primii ani de slujire

"Chiar putinul timp petrecut, dupa terminarea facultatii, la Cancelaria Sfintei Arhiepiscopii mi-a fost de folos. Am intalnit acolo pe parintele Moisiu si alti oameni cumsecade, de la care am avut ce invata. "

(Pr. Iulian)

"La o luna dupa casatorie, am fost facut ipodiacon si apoi, imediat, diacon. Am fost numit la Manastirea Tiganesti. Asa era pe atunci, nu era opreliste ca un cleric de mir sa slujeasca in manastire. De-abia dupa alti doi ani am fost hirotonit preot si am primit si duhovnicia. Mi-a prins tare bine ca am trecut prin manastire. Acolo m-am format si in rugaciune, si in practica liturgica. E drept, n-aveai zi, n-aveai noapte. Dar au fost doi parinti de la care am avut de invatat: Calinic si Mina. "

(Pr. Iulian)

"A fost hirotonit diacon la biserica Mavrogheni si dupa un timp preot la Sf Ecaterina, de Prea Sfintitul Iosif, care i-a fost si nas de preotie si duhovnic, ani de zile. Dar timp de doi ani a ramas simplu diacon. In primul an de casatorie ne vedeam putin si rar. In timpul saptamanii, amandoi aveam serviciu: eu la CEC, iar el era secretarul unui consilier de la Patriarhie. Sambata dupa-amiaza pleca la Tiganesti si venea inapoi duminica seara. Iar lunea o luam de la inceput cu serviciul. Incepand de sambata dupa masa pana duminica seara eram absolut singura, cu cate-o carte pe care o citeam. Asta a fost timp de doi ani, atata cat a fost el diacon la Tiganesti, dar cu domiciliul in Bucuresti.
Dupa aceea ne-am mutat cu totul la manastire, cu tot bagajul. Cand am plecat la Tiganesti o aveam pe Liana, dar pana ne-am instalat ca lumea, am tinut-o la mama, la Orastie, timp de vreo sase luni. Ne-au dat acolo o casuta. Maicile il iubeau foarte mult pe parintele. Dar la inceput l-au privit cu un fel de retinere, in special cele mai in varsta. Aveau si ele experienta lor acolo, mai neplacuta, uneori. Dar dupa ce l-au cunoscut l-au iubit extraordinar. Ca sa nu plece din manastire, i-au amenajat o casa mai mare, frumoasa. Dupa cum o marturisea si el mereu, statul in manastire i-a fost de tare mult folos. Acolo viata a fost si mai ocupata, pentru ca zi de zi el era in Biserica. Chiar si noaptea. La manastire a indragit mult slujbele de noapte. Mergea cu regularitate la ele. Abia apucam sa punem capul jos, si batea maica de rand in poarta.
- Miluieste-ne pe noi!
Imediat se imbraca si pleca. De-asta ii placea atat de mult Parintelui Mina Prodan de el: ca niciodata el n-a lipsit si nici n-a intarziat de la datoria lui, de la Biserica. Dupa miezul noptii, Parintele Mina, care era dur cu toti cei care faceau ucenicie pe langa dansul, venea sa-l urmareasca. Parintele Mina Prodan era un preot autodidact. N-as putea sa spun ca se ridica la inaltimea Parintelui Cleopa de la Sihastria, dar intre calugari era pe atunci o somitate. La inceput l-a primit pe Iulian ostil, retinut oarecum. L-a studiat foarte mult si cand l-a cunoscut mai bine, si-a dat seama ca este si ascultator si supus si modest... L-a imbratisat cu dragoste si i-a zis:
- Acum vreau sa te invat ce n-am invatat pe altii.
Si, intr-adevar, foarte multe a invatat de la Par. Mina. El l-a invatat toata slujba, toate chitibusurile slujbei - pe care nu le observam noi din Biserica - la proscomidie, la toate momentele... Extraordinar de mult l-a invatat. I-a folosit toata viata. Parintele Mina era un preot mai dur, dar pentru Iulian a fost chiar ca un parinte: tare mult l-a iubit! Iulian era mai serios decat alti preoti tineri, isi vedea de slujba mai mult, nu lipsea de la Biserica... Era asa cum ii placea Par. Mina: un fel de calugar.
Dintre toate locurile pe unde a trecut ca preot, poate ca cel mai bine s-a simtit la manastire, la Tiganesti. Acolo a fost doi ani diacon, doi ani preot. Experienta de acolo l-a facut sa spuna ca el, daca s-ar ocupa de treburile organizatorice ale Bisericii, ar pune conditia ca absolventii de teologie, inainte sa fie hirotoniti preoti, sa faca un stagiu la manastire. Acolo pot invata sa se roage. El acolo a invatat."

(Eugenia Stoicescu)

Fragment din cartea "Un preot de foc – Parintele Iulian" – Costion Nicolescu

A consemnat: Andreea-Tatiana

Vedeţi şi: Biografia Părintelui Iulian Stoicescu