26 martie - prăznuirea Sfinţilor Montanus preotul şi Maxima, preoteasa lui

Biserica Ortodoxă Română cinstește la 26 martie pe Sfinţii Mucenici Montanus preotul şi soţia sa, Maxima, daco-romani, care au pătimit în anul 304, din porunca guvernatorului Probus în timpul împăratului Diocleţian. Pentru că nu a vrut să se lepede de Hristos, guvernatorul a încercat să-l înduplece pe Montanus prin soţia sa, Maxima. Dar aceasta, la fel de puternică în credinţă, s-a alăturat soţului ei, primind amândoi mucenicia după ce au fost aruncaţi în apa Savei. 

În cele ce urmează vă prezentăm mai multe informaţii referitoare la cei doi sfinţi extrase din volumul Sfinţi daco-romani şi români semnat de pr. Prof. dr. Mircea Păcurariu:

Sfântul MONTANUS preotul şi soţia sa MAXIMA

Între preoţii şi credincioşii care au îndurat moartea pentru Hristos în persecuţia lui Diocleţian se numărau şi preotul daco-roman Montanus şi soţia sa Maxima, din cetatea Singidunum (azi Belgrad), locuită pe atunci de strămoşii noştri daco-romani. Pătimirea lor este descrisă în diferite Martirologii. La începutul anului 304, când a început prigoana împotriva creştinilor, preotul Montanus s-a refugiat în cetatea Sirmium, din provincia Pannonia Inferior - azi Mitroviţa, nu departe de Belgrad -, unde îşi avea reşedinţa împăratul Galeriu, ginerele lui Diocleţian. Dar a fost arestat şi dus în faţa lui Probus, guvernatorul provinciei. Stând la judecată, preotul Montanus a răspuns cu îndrăzneală că este creştin şi că nu va aduce niciodată jertfe zeilor: „Eu am primit învăţătura să îndur mai bine chinurile decât, lepădându-mă de Dumnezeu, să aduc jertfă demonilor”. Fiind supus la chinuri, a rezistat cu aceeaşi tărie, spunând: „Mă aduc jertfă prin chinurile acestea Dumnezeului meu, Căruia I-am jertfit".

În fata acestei dârzenii şi stăruințe neînfricate în fata chinurilor, Probus a poruncit să fie adusă soţia lui Montanus, preoteasa Maxima, socotind că ea va fi mai slabă din fire şi îl va îndupleca să aducă jertfe zeilor. Dar, spre uimirea tuturor, a cerut şi ea să fie supusă la chinuri, voind să se facă astfel părtaşă la patimile Domnului. În felul acesta, toate încercările lui Probus de a-i abate din drumul pe care şi l-au ales singuri au rămas zadarnice. Drept aceea, a poruncit să fie înecaţi în râul Sava. Auzind de această hotărâre, fericiţii Montanus şi Maxima au grăit plini de bucurie: „Îţi mulţumim, Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai dat răbdare şi ne-ai găsit vrednici de mărirea cea veşnică".

Şi când au ajuns pe ţărmul râului Sava spre a fi daţi morţii, preotul Montanus s-a rugat astfel: „Doamne Iisuse Hristoase, Care ai pătimit pentru mântuirea lumii, primeşte sufletele robilor Tăi, Montanus şi Maxima, care pătimesc pentru numele Tău". Iar nelegiuiţii slujitori ai lui Probus le-au legat câte o piatră de gât şi i-au aruncat în râu. Valurile apelor au tras la mal trupurile lor sfinţite, pe care le-au îngropat după cuviinţă dreptmăritorii creştini care-i cunoscuseră.

În acest chip au primit cununile muceniciei preotul Montanus din Singidunum şi soţia sa Maxima, în cetatea Sirmium, în zilele împăratului păgân Diocleţian, la 26 martie 304. Se cuvine să ştim că Montanus este socotit ca fiind primul preot daco-roman cunoscut cu numele din istoria Bisericii noastre, ca şi soţia sa, amândoi având nume latineşti.

Sursa: basilica.ro

Preotese în rezistenţa anticomunistă

În grupul de rezisenţă anticomunistă de la Nucşoara s-au aflat şi femei. Au fost femei care au plecat în munte împreună cu bărbaţii, şi multe altele care au făcut parte din reţeaua de sprijin. Printre ele au fost şi preotese, chipuri luminoase, femei vrednice, de bizuială. Femei "straşnice", cum se spune în zonă.

Preoteasa Maria Andreescu (1923-1981), soţia preotului Nicolae Andreescu din Nucşoara, au avut doi copii. Împreună cu soţul ei au fost arestaţi şi anchetaţi în 1959. Părintele a fost martirizat - condamnat la moarte şi executat - pentru că nu a vrut să trădeze. Preoteasa Maria a fost condamnată la 15 ani de muncă silnică, 5 ani de degradare civică şi confiscarea totală a averii.

Preoteasa Iustina Constantinescu (1912-1983), soţia preotului Ion Constantinescu din Poienărei, au avut 3 copii. Au fost unii dintre cei mai devotaţi sprijinitori ai grupului de rezistenţă de la Nucşoara. Părintele Ion a fost şi el martirizat, iar preoteasa Maria a fost condamnată la 15 ani de muncă silnică, 5 ani de degradare civică şi confiscarea totală a averii. Fiica lor, Iuliana, a fost şi ea arestată, în timp ce era însărcinată în luna a şaptea. A născut la închisoarea Văcăreşti.




Mai multe informaţii despre femeile din rezistenţa anticomunistă de la Nucşoara găsiţi pe site-ul www.eroinenucsoara.ro.

Părintele TEOFIL: ”fiecare dintre cei doi – soț și soție – are datoria să-și găsească fericirea în fericirea celuilalt”

Am realizat acest interviu cu Părintele Teofil în 15 martie 2009, a doua duminică din Postul Mare al acelui an. Pentru că Părintele a plecat către ”ziua cea neînserată” a Împărăției Domnului în luna octombrie a aceluiași an, postez sfaturile ”Sfinției Sale”, ale Părintelui ”bucuriei”, la acest început de octombrie. Îmi cer iertare că pînă acum nu am reușit să îl extrag de pe reportofon și să îl transcriu pe hîrtie. De asemenea, îmi cer iertare și pentru stîngăciile mele într-ale interviului. E primul meu interviu. Și, în același timp, e și una dintre bucuriile cele mai prețioase ale inimii mele.

Nădăjduiesc să fie și pentru voi un cuvînt bun, plin de lumină și de dragoste din parte Părintelui Teofil! Veșnică să-i fie pomenirea!

*****************************************************************************

Preoteasa Eufemia: Binecuvîntați, Părinte Teofil! La îndemnul maicii Siluana, împreună cu alte două preotese, am realizat un Blog ce se numește ”Slujirea Preotesei”, prin intermediul căruia încercăm să socializăm între noi, preotesele. Aceasta deoarece dorim să ne cunoaștem, să ne ajutăm, să ne îmbogățim din experiența celorlalte. Pentru început, am căutat texte despre preoteasă, dar nu am prea găsit.

Părintele Teofil: Păi, nu sunt. De aceea, ați găsit puține texte.

Preoteasa Eufemia: Exact. Și, de aceea, am îndrăznit să vă întreb pe D-voastră despre acest subiect, deoarece știu că sunteți Părintele duhovnic al mai multor familii de preot, atît al unor preoți, cît și al unor preotese …

Părintele Teofil: Daa, și sunt, și nu sunt …

Preoteasa Eufemia: Așadar, care este slujirea unei preotese?

Părintele Teofil: Ai aparatul să înregistrezi?

Preoteasa Eufemia: Da, îl am, Părinte.

Părintele Teofil: Da’ cum faci? Și vizual? Sau numai sonor?

Preoteasa Eufemia: Numai sonor, Părinte! Am un reportofon.

Părintele Teofil: Bine atunci. Să-mi scot și eu reportofonul.

Preoteasa Eufemia: Cred că maica Siluana a sesizat  foarte bine faptul că multe dintre soțiile de preot sau multe dintre cele care doresc să devină preotese nu știu ce este preoția. Aceasta deoarece o tînără ce se căsătorește cu un teolog și apoi devine preoteasă nu primește nici o pregătire – teoretică sau practică – despre cum ar trebui să fie ca preoteasă. Care este părerea D-voastră? Ce înseamnă să fii preoteasă?

Părintele Teofil: Ceea ce trebuie să aibă în vedere un candidat la preoție este să aibă o soție credincioasă. Adică, să știe soția lui că e un dar de la Dumnezeu și poate cel mai mare dar pe care îl poate avea o femeie: să fie soție de preot. În Biserica Ortodoxă femeile, în general, nu au un rol anume, dar unele dintre ele au posibilitatea să fie soții de preot. Și cred că ăsta-i e cel mai mare dar pe care îl poate avea o femeie. Asta înseamnă că trebuie să îl urmeze pe soțul ei și să îl prețuiască ca preot. Nu numai ca soț. Fiecare soție trebuie să-și prețuiască soțul, să-l aibă în vedere, să-l iubească, să-l urmeze, să-l ocrotească, să-l ajute, să facă tot ceea ce se așteaptă într-o familie. Adică, cineva care se angajează la o viață de familie (nu numai cînd îi vorba de preot), cînd îi vorba de orice angajare în familie, fiecare dintre cei doi – soț și soție – are datoria să-și găsească fericirea în fericirea celuilalt … În jurul tău să poți să-i fericești pe toți … În jurul tău să poți să-ți fericești soțul - soția, soția - soțul. Oricare dintre cei care se angajează la viața de familie are datoria să transfere bucuriile lui personale în cel cu care i-o rînduit Dumnezeu să se unească și să aducă copiii pe lume. Și asta se bazează totdeauna pe credința în Dumnezeu.

Preoteasa Eufemia: Deci, credința în Dumnezeu trebuie să fie calitatea de bază pentru o preoteasă.

Părintele Teofil: Da, neapărat credința în Dumnezeu și să știe că soțul ei nu e numai soțul ei, ci e și preotul care îi duce pe oameni spre Dumnezeu și Îl aduce pe Dumnezeu spre oameni… Lucrul acesta trebuie pus în atenție. Adică, o soție de preot trebuie să se gîndească, de exemplu, că are un soț preot și să se simtă cinstită de faptul că o ales-o Dumnezeu să fie lîngă soțul ei. Și atunci pornește bine și rămîne pe calea cea bună. Însă, în cazul în care pentru ea preotul îi doar soțul ei, atunci nu-i destul… Spunea cineva că a găsit niște scrisori scrise de preoți către copiii lor, care erau tot preoți, și se adresau, de exemplu, tatăl către fiul său: ”Sfinția Ta, fiul meu” sau soția: ”Sfinția Ta, soțul meu”.

Preoteasa Eufemia: Dar în vremurile noastre este foarte greu …

Părintele Teofil: Dragă, nu mă interesează ce e în vremurile noastre! Pe mine mă interesează cum trebuie să fie în vremurile noastre! Trebuie să aducem Tradiția în actualitate.

Preoteasa Eufemia: După credință, preoteasa trebuie să conștientizeze că soțul ei e preot.

Părintele Teofil: Da, nu-i un oarecare. E preot. Nu-i orice soț, ci e soț-preot, preot-soț.

Preoteasa Eufemia: Și de aici se presupune că nu trebuie să îi acorde doar dragoste – care e firească – ci și …

Părintele Teofil: Respect. Iar dragostea și respectul sînt elementele prieteniei. Ale oricărei prietenii adevărate. Adică, într-o prietenie fiecare se angajează față de celălalt cu iubire și cu respect. Nu numai cu respect, nu numai cu iubire. Ci cu iubire și cu respect. Și asta trebuie să se mențină și în viața de familie. Oricît ar fi de apropiați soții, trebuie să aibă în legătura lor iubire și respect. Să nu renunțe la respect pentru iubire, să nu renunțe la iubire pentru respect, ci iubire și respect. În satul meu se considera că preotul este un ”om legat”, adică îngrădit. Un om cu restrîngere a libertății. Și spunea bunica mea, – Dumnezeu s-o odihnească! –, spunea că o venit un candidat la preoție la o familie, ca să ceară pe fiica lor să-i fie soție. Și zice că tatăl fetei care era vizată să fie soție de preot o zîs: ”Domnule, eu spui drept că nu mi-aș da fata după om legat”.  (Rîdem amîndoi.)

Preoteasa Eufemia: Frumos, da!

Părintele Teofil: Și o adăugat. Zice: ”De vreo întîmplare că mori ”– se considera că preoteasa trebuie să rămînă și după moartea soțului tot soție de preot. Și atunci zice: ”De o întîmplare că dumneata mori, ea atuncea să nu să mai căsătorească?” Și zice teologul: ”Eu, să mor?” Era un om solid și nu se aștepta nimenea să moară. Și spunea buna că, după aceea, la scurtă vreme, el o murit …

Preoteasa Eufemia: Extraordinar!

Părintele Teofil: Da. Și … omul totuși o fost înduplecat și și-o dat fata după ”om legat”.

Preoteasa Eufemia: E greu să faci parte dintr-o familie de preot. Am vorbit zilele trecute cu o preoteasă care îmi spunea că fiica cea mai mare a spus că nu vrea să devină preoteasă. Pentru că asta înseamnă să faci mulți copiii și să nu te distrezi.

Părintele Teofil: Da… Bine, acuma și cu distracția… Există și o distracție faină, nevinovată, la drept vorbind. Da’ în sfîrșit, fiecare gîndește cum poate gîndi. Eu, de exemplu, nu consider că cineva care se veselește – într-o veselie din asta decentă, cum îmi plac și mie veseliile – greșește.

Preoteasa Eufemia: Totuși, există niște ”îngrădiri” …

Părintele Teofil: Da, sigur. Nu poate merge la bal, de exemplu.

Preoteasa Eufemia: Sau nu poate merge în discotecă, în baruri …

Părintele Teofil: Da, bineînțeles! Da’ nici să nu meargă! Da’ nu numai o soție de preot să nu meargă, nici o femeie și nici un bărbat! Nu există astfel de puncte care să-i adune pe oameni. Eu mai și spun oamenilor așa, că la Biserică îi ușa Raiului și la discotecă îi gura iadului.

Preoteasa Eufemia: Ce alte calități mai trebuie să aibă o preoteasă?

Părintele Teofil: Bine, acuma trebuie să le aibă pe toate bune, ca orice femeie. Să fie o bună gospodină, de exemplu. Să nu fie iubitoare de podoabe. Să aibă ținuta care se cere de la toate femeile. Mama mea, – Dumnezeu s-o odihnească! – , din clipa în care s-o căsătorit, o purtat batic pe cap. Și nu era preoteasă. Și preoteasa poate că nu purta batic pe cap.

Preoteasa Eufemia: Ei, dar acum este moda ca preotesele să poarte pălării pe cap, în locul baticului.

Părintele Teofil: Bine, acuma, asta depinde foarte mult și de concepția care există. Dacă o pălărie e tot un batic, atunci poate să fie și pălăria batic, nu?

Preoteasa Eufemia: Da, pentru că are același rol: de a acoperi capul.

Părintele Teofil: Exact. O acoperire a capului. Ei, la mine o venit odată o femeie la spovedit și i-am spus să aibă batic pe cap. Și s-o dus. Era de la Cluj. S-o dus acasă și o ascultat. Și s-o dus la Biserică cu batic pe cap. Și cînta la cor. Și la cor cînta și preoteasa, care n-avea batic pe cap. Și cînd o mai venit o dată la Mănăstire și o vorbit cu mine, zice: ”Părinte, să știți că eu v-am ascultat și m-am dus și am purtat batic. Pînă cînd am văzut că preoteasa nu poartă batic. Și atunci am zîs: D-apăi, dacă preoteasa nu poartă batic, eu di ce să port batic?”

Preoteasa Eufemia: Cu alte cuvinte, este adevărat că, alături de preot, preoteasa este și ea …

Părintele Teofil: Un exemplu. Trebuie să fie un exemplu!

Preoteasa Eufemia: Din păcate, nu reușim să fim exemple atît de bune cum ar trebui să fim pentru credincioase.

Părintele Teofil: Da, dar vezi ce înseamnă o modă! Mama mea, - Dumnezeu s-o odihnească! - , purta batic. De ce? Nu numai ea purta batic. Toate femeile din sat purtau batic, de la căsătorie încolo. Și nu îl mai lăsau din cap.

Preoteasa Eufemia: Era o tradiție, de fapt.

Părintele Teofil: Da. Și dacă veneau, totuși, de la oraș, unele femei cu capul descoperit, zîceau: ”Apăi astea-s de la oraș, pot să meargă fără batic”. Da’ mama, ca femeie de la țară și care știa de rînduială, niciodată – nici prin curte, nici prin casă, nicăieri – nu era fără batic.

Preoteasa Eufemia: Cred că este foarte important ca femeile creștine - fie că sînt preotese, fie că sînt credincioase – să aibă un părinte duhovnic și să primească, să asculte cuvîntul lui.

Părintele Teofil: Da’ acuma, în general, femeile și bărbații nu au duhovnici. Duhovnicia este așa, un fel de improvizație. Păi, dacă e improvizație, atunci bineînțeles că nu contează. Dar, dacă se lasă îndrumată, atunci fără îndoială că duhovnicul îi spune că trebuie să poarte batic pe cap. Sau  Eu, de exemplu, măcar atîta zic: măcar la slujbă trebuie să poarte batic pe cap.

Preoteasa Eufemia: Duhovnicul ar putea să o modeleze pe preoteasă. Asta în cazul în care soțul preot nu poate să o ajute în acest sens. Duhovnicul ar reprezenta o soluție în cazul în care soțul ar eșua.

Părintele Teofil: Știi ce se poate întîmpla? Ca duhovnicul să zică să poarte batic și soțul să zică: ”A, lasă-l în pace, ce atîta batic?” Și atuncea este între două opinii. Păi da, dacă știi de Dumnezeu peste toate, țîi seama de Dumnezeu, știi că așa vrea Dumnezeu. Eu le mai spun și așa, cînd îi vorba de îmbrăcăminte: Uitați-vă la Maica Domnului pe icoană. Cum e? În pantaloni? Sau în pantaloni scurți? Sau uitați-vă la portul călugărițelor. Sau uitați-vă la portul popular.

Preoteasa Eufemia: Deci, avem trei repere:  Maica Domnului, portul monahiilor și portul popular, care ne pot ajuta să alegem ținuta adecvată unei femei creștine.

Părintele Teofil: Și atuncea, dacă se țîne seama de lucrul acesta, se țîne seama și de alte lucruri. Și dacă nu se țîne de ăsta, nu se țîne seama de nimic.

Preoteasa Eufemia: Mai doresc să Vă întreb în ce măsură o preoteasă se poate implica în activități sociale și filantropice în parohie.

Părintele Teofil: Poate să facă cum face orice femeie, cu binecuvîntarea soțului. Ajută unde e nevoie, unde poate. Pentru că, dacă soția preotului are copiii, pe care îi crește și pe care îi ajută, nu e disponibilă ca o persoană care n-are un angajament din ăsta în familie. Că n-are familie, de exemplu.

Preoteasa Eufemia: Există și credincioase care văd în preoteasă un model de viețuire creștină. Ele se raportează tot timpul la preoteasă. Zic: ”dacă preoteasa merge cu batic la Biserică, îmi iau și eu batic. Îmi schimb pălăria și îmi iau și eu batic”.

Părintele Teofil: Da.

Preoteasa Eufemia: ”Dacă preoteasa poartă fustă lungă, port și eu”. Deci, au un reper…

Părintele Teofil: Da.

Preoteasa Eufemia: Cu alte cuvinte, există o legătură între credincioase și preoteasă. Din acest punct de vedere, mă gîndeam că preoteasa poate să se implice în activități sociale, alături de credincioase.

Părintele Teofil: Da, bineînțeles. Dragă, o soție de preot trebuie să fie o soție model, o femeie care poate fi luată drept reper. Și ea trebuie să știe lucrul acesta și să se încadreze în viața socială și în viața de zi cu zi, pentru a face ceea ce trebuie. De fapt, asta ar trebui să facă orice credincioasă, nu numai o preoteasă.

Preoteasa Eufemia: În legătură cu machiajul …

Părintele Teofil: Asta nici nu se discută!

Preoteasa Eufemia: De asemenea, există preotese care consideră că, de la o anumită vîrstă, trebuie să își ascundă firele albe din păr și se vopsesc.

Părintele Teofil: Da, să-și vopsească părul? Păi, eu trebuia să-mi vopsesc părul de la douăzeci și cinci de ani!

Preoteasa Eufemia: Dar dumneavoastră numai așa vă stă bine!

Părintele Teofil: Așa mă știi, de-aia!

Preoteasa Eufemia: Ce calități ar trebui să caute un teolog la o tînără, pentru ca aceasta să fie o bună preoteasă?

Părintele Teofil: Păi, mai întîi ar trebui să aibă credința în Dumnezeu, deoarece credința în Dumnezeu dirijează totul. Dacă are credință în Dumnezeu, e bine. Dar să nu fie una din asta care vrea să se căsătorească cu un teolog și face anumite lucruri, care să o pună în evidență. Asta să fie convingerea ei. Oriunde ar fi, și singură de ar fi, să se prezinte cum crede ea că vrea Dumnezeu să se prezinte o credincioasă.

Preoteasa Eufemia: Și dacă există cazuri în care tinerele au mimat buna cuviință, evlavia, s-au încadrat într-un tipar bine stabilit, s-au căsătorit cu teologi, au devenit preotese și acum se află în situația dramatică în care nu se mai regăsesc pe ele însele ca persoane, nu mai știu ce să facă deoarece ele s-au transformat în ceva ce nu erau, ce mai pot face?

Părintele Teofil: Da, pentru că nu au avut niciodată, de fapt, o ținută controlată mai presus de om, controlată de Dumnezeu, adică o raportare la Dumnezeu. Asta înseamnă să fii credincios: să te raportezi la Dumnezeu. Dacă nu te raportezi la Dumnezeu, nu ești credincios.

Preoteasa Eufemia: La finalul interviului, aș dori să Vă rog să transmiteți cititoarelor blogului Slujirea Preotesei un gînd bun, așa cum ne obișnuiți de fiecare dată cînd ne întîlnim cu Dumneavoastră, fie față către față, fie în cărțile Cuvioșiei Voastre.

Părintele Teofil: Dragă, principiul  e acesta: întîi e Dumnezeu și apoi omul. Și asta înseamnă că să țină seama de Dumnezeu. Că, dacă nu țîi seama de Dumnezeu, degeaba vrei să țîi seama de om. E o transformare a vieții prin Dumnezeu. ”Nu vă asemănați chipului acestui veac, ci vă schimbați prin înnoirea minții”. Sau, cum spune Sfîntul Apostol Pavel în Epistola către Tit: ”Cum să fie femeia? Curată, gospodină, să-și iubească bărbatul, să-și iubească copiii, cele bătrîne să le înțelepțească pe cele tinere”. Deci, nu există un ”regim” de preoteasă, ci există o „situație” de preoteasă. Și atuncea, ca să fii, de exemplu, un călugăr bun, trebuie să fii un om bun. Ca să fii un om bun, trebuie să fii un creștin bun. Tot așa-i și aicea. Vrei să fii soție de preot? Să știi că trebuie să fii cîștigată pentru Dumnezeu. Dacă ești cîștigată pentru Dumnezeu, ești cîștigată și pentru familie: pentru soț, pentru copii. Și dacă nu ești cîștigată pentru Dumnezeu, nu ești cîștigată pentru nimic. Trăiești o viață întîmplătoare, o viață fără consistență.

Preoteasa Eufemia: Vă mulțumesc, Părinte! Binecuvîntați!

Părintele Teofil: Dumnezeu să ne ajute să putem avea în față cît mai multe candidate pentru viața de familie cu un preot!

Preoteasa Eufemia: Amin!

Gînduri pline de bucurie de la Durău

Dragi preotese,

postez mai jos o parte dintr-o scrisoare plină de căldură sufletească, pe care am primit-o de la preoteasa Alexandra în cutia noastră poștală. Mulțumim pentru gîndurile trimise dragă preoteasă Alexandra!

Nădăjduiesc ca textul să fie de folos pentru cît mai multe dintre voi!
preoteasa Eufemia


” Dragele mele,

tocmai ne-am intors de la Durau unde am participat la bine cunoscuta conferinta Preotul si preoteasa - parinti in familie si parohie ...

***

A fost foarte impresionant sa ascult povesti de viata cu bucurii si necazuri, sa invat din experienta bogata a altor preotese si mai ales sa ma bucur de faptul ca am gasit ecou si incurajare pentru o decizie pe care am luat-o din iarna care a trecut - m-am reintors de 7 luni in caminul nostru cu activitate aproape 100%, intrucat lucrez doar de acasa la calculator cu fractiune de norma, cateva ore pe zi. Noi am hotarat impreuna cu duhovnicul ca este mult mai util sa ma implic in activitati educative sub tutela parohiei, decat sa ma lupt cu morile de vant in invatamant unde prezenta mea, in ciuda tuturor incercarilor nu a adus din pacate un aport sesizabil pentru comunitate, in afara ca am cunoscut o singura fata care se implica acum in activitati la biserica ...

***

Pentru mine aceasta conferinta a fost un mare dar primit si asteptat cu multa bucurie si mai ales m-am bucurat sa aud din partea ierarhului nostru cat de necesar este sa ne facem curaj sa investim cat mai mult timp din viata noastra in slujirea noastra cea mai sfanta, familia si sustinerea sotului si sa incercam pe cat posibil sa fim acolo unde este nevoie de noi, in functie si de posibilitatile pe care le putem crea daca nu exista intotdeauna la indemana. Asta a fost rugamintea catre noi, sa facem ceea ce ne este la indemana in acest sens, si sa ne rugam seara cu toata familia, aceste lucruri fiind esentiale. M-am mangaiat foarte mult pentru faptul ca nu avem copiii prin cuvintele spuse de o preoteasa cu 3 copiii care regreta ca fiind ocupata cu copiii si serviciul nu poate face activitati in parohie asa cum si-ar dori si tanjeste foarte mult dupa asta, am inteles ca nu sunt numai dezavantaje atunci cand nu ai copiii personal, si ca trebuie valorificata situatia pe care o traiesti la un moment dat la maximum, incercand sa iei in considerare aspectele pozitive.

***

Ni s-au prezentat filme si proiectii unde am putut intelege cat de mult isi doresc sotii nostri sa ne cucereasca in fiecare zi ca sotii si femei iubite si ca noi trebuie sa punem pe primul plan echilibrul si armonia in relatia si casnicia noastra din care decurge binele in cresterea copiilor si in slujirea preoteasca. Invitat in prima seara a fost pr. prof. Constantin Coman care a vorbit personal, din experienta sa de familist despre casnicie, relatia sot-sotie in familia preotului si despre specificul feminin care se implineste complementar cu cel masculin.

 

***

Am asteptat aceasta conferinta cu tanjire, am urmarit cu mare interes tot ce s-a scris in presa ortodoxa despre seriile din primavara si vara si acum ne-a venit randul sa traim si noi aceste bucurii. Mare lucru este sa platesti o suma modica si sa primesti 3 zile de relaxare, prietenie, discutii si mic concediu! Slava lui Dumnezeu pentru toate si multimiri tuturor celor care ne-au purtat de grija ca noi sa ne simtim ca niste copiii in tabara!

Cu drag,
preoteasa Alexandra ”

De cand sunt preoteasa…

 

 SursA FotO: arhiva personală

 

Am învățat:

 

- să îmi înfrânez curiozitatea specific feminină de a ști tot ce face soțul meu (am început să exersez acest lucru încă de când ne-am căsătorit și bine mi-a prins);

 

- să mă descurc și singură în anumite situații când ar fi fost nevoie de ajutorul lui, sau să am răbdare până va putea rezolva (aici mai am mult de lucru, dar orice progres este important);

 

- să savurez din plin fiecare clipă petrecută împreună, având în vedere că timpul în care stă acasă e tot mai scurt;

 

- să mă bucur de lucruri mărunte, aparent simple, cum ar fi: o plimbare în parc, o masă în familie, o ieșire cu prietenii, o carte bună etc.

 

- să nu iau personal criticile aduse preoților și Bisericii în general;

 

- să nu mai pun la suflet observațiile răutăcioase și nefondate ale oamenilor;

 

- și lista poate continua.

 

De fapt, toate aceste lucruri nu le-am dobândit ca prin magie, doar pentru faptul că soțul meu a devenit preot. Preoția nu-l transformă pe preot dintr-o dată în alt om, și cu atât mai puțin pe preoteasă. Am mai învățat câte ceva pentru că s-a creat contextul favorabil, dar procesul de schimbare a început cu mult timp înainte de a mă căsători, și este unul care va dura toată viața!

 

Tot timpul voi avea ceva de schimbat/corectat la propria mea persoană. Dacă nu sunt atentă la ce fac și ce ar fi de îndreptat, faptul că sunt preoteasă nu mă ajută cu nimic, ba chiar poate să mă încurce și mai mult. Deoarece răspunderea este mai mare, și implicit, situațiile delicate cărora trebuie să le fac față sunt mai multe. Și doar dacă am echilibru interior și sunt împăcată cu mine însămi, cu Dumnezeu și cu cei din jur pot face față provocărilor și-mi pot împlini chemarea.

 

Mulți au impresia că odată ce ai devenit preot/preoteasă, ai primit și puterea magică de a le rezolva pe toate și de a face față tuturor situațiilor. Numai că nu este așa. Această putere vine numai din relația strânsă pe care o ai cu Dumnezeu, deschiderea ta și procesul continuu de schimbare a propriei persoane.

 

Pace și bucurie sfântă!

Alina-Nicoleta

 

SursA: prosanthropos.wordpress.com

 

simplitate + dragoste + costume populare = o nuntă ca în povești

Postez mai jos fotografii de la o nuntă parcă ieșită din povești, dar care s-a întîmplat cu adevărat. Nu cred că am văzut imagini mai frumoase de la o nuntă, așa încît această nuntă a devenit prefrata mea și vreau să vă împărtășesc și vouă bucuria descoperirii ei.

Nădăjduiesc să fie de folos atît tinerelor fete, care doresc să devină preotese, cît și preoteselor, care pot îmbrăca cu demnitate costumul popular în loc de o garderobă somptuoasă de nașă (:

 

 Mai multe fotografii puteți viziona pe ortodoxiatinerilor.

Care este semnificația culorilor veșmintelor liturgice?

Un mic cuvînt înainte

Culorile veșmintelor preoțești sînt pline de viață, de simbolistică, de credință și de dragoste.
Care este, totuși, legătura dintre ele și o preoteasă?

În funcție de fiecare dintre noi, răspunsul la această întrebare poate fi afirmativ sau negativ.
Voi ce părere aveți?

Ca să puteți să vă faceți o părere despre acest subiect, vă supun atenției două materiale:

1. Hotărîrea Sfîntului Sinod al BOR în legătură cu modalitatea de folosire a veșmintelor preoțești de culori diferite

Anul trecut, în 5 iulie 2012, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat în dezbatere posibilitatea unei modalități unitare de folosire a veșmintelor preoțești de către slujitorii Sfintelor Altare în timpul serviciilor religioase, în acord cu practica din celelalte Biserici Ortodoxe.

Astfel, la propunerea Comisiei teologice, liturgice și didactice, Sfîntul Sinod a aprobat modalitatea folosirii veșmintelor preoțești de culori diferite în timpul serviciilor religioase la catedrale, mănăstiri și parohii, după cum sînt prezentate în tabelul următor:

2. Semnificația culorilor veșmintelor liturgice - un text preluat de pe blogul matușkăi Emily

            ”Orice persoană care a participat cel puțin o dată la o slujbă ortodoxă, a remarcat cu siguranță frumusețea și solemnitatea veșmintelor. Diversitatea culorilor face parte din simbolismul liturgic al Bisericii și are un impact puternic asupra credincioșilor. Veșmintele deschise la culoare exprimă bucuria, frumusețea și măreția Lui Dumnezeu, în timp ce veșmintele de culoare închisă ne întipăresc în suflete sentimentul pocăinței și nevoia de a ne întoarce la Dumnezeu.

 

 

            Încă din vechime, cărțile de liturgică au oferit libertate în ceea ce privește alegerea culorilor veșmintelor liturgice, specificând doar dacă pentru anumite Sărbători sau pentru o anumită perioadă acestea ar trebui să fie deschise sau închise la culoare. Lucru ce a dus, de-a lungul timpului, la diverse practici locale. În practica contemporană, în multe parohii ale Bisericii Ortodoxe din America, există șase culori de bază.

ALBUL este purtat de Paști, Nașterea Domnului, Botezul Domnului, Înălțarea Domnului și Schimbarea la Față.

VIOLETUL este purtat în timpul Postului Mare (în anumite locuri în Săptămâna Albă și în Săptămâna Patimilor se poartă negru). 

VERDELE este purtat de Duminica Floriilor, Rusalii și de sărbătoarea sfinților cuvioși.

ALBASTRU este purtat în timpul Sărbătorilor închinate Maicii Domnului.

ROȘU este pentru Sărbătorile Sfintei Cruci, ale Sfântului Ioan Botezătorul, pentru Sărbătorile Sfinților Mucenici, pentru Postul Crăciunului, pentru Sărbătorile Apostolilor și Adormirea Maicii Domnului(exceptând Praznicele Împărătești ale Domnului și Postul Adormirii Maicii Domnului).

AURIU este folosit atunci când nici o altă culoare nu este necesară și transmite bogățiile și slava Împărăției Lui Dumnezeu.

            Culoarea specifică unei Sărbători este purtată începând cu slujba Vecerniei până la Odovanie (încheierea Sărbătorii). Lungimea răstimpului de încheiere a praznicului variază, durata fiind dată de calendarul liturgic. În general, există o perioadă după-prăznuire de aproximativ o săptămână pentru Cele Douăsprezece Praznice Împărătești.

            În cele din urmă, slujbele speciale precum înmormântări, căsătorii și botezuri sunt, de obicei, slujite fie în alb/ auriu, fie în culoarea Postului Mare sau a perioadei serbate”.

 

Traducere din limba engleză de Diana Corina Aldea după

http://charmingthebirdsfromthetrees.blogspot.ro/2013/07/the-significance-of-liturgical-colors.html

 

Nădăjduiesc ca și această postare să vă fie de folos în acest ”Post al Paștelui de vară” - cum minunat se numește acesta în tradiția ortodoxă greacă.

Dragostea este binevoitoare (I Cor. 13, 4).

Sfântul Tihon lămureşte astfel această importantă însuşire a dragostei: „Adevăratul creştin, cuprins de dragoste, văzând nenorocirea aproapelui său, nu ar putea să nu compătimească din inimă pe cel ce suferă, pentru că plânge cu cei ce plâng. Dacă îl vede gol, îl îmbracă pe el; dacă îl vede flămând, îl hrăneşte; dacă-l vede străin, îl primeşte în casa sa. Nu spune: «Ce mă priveşte pe mine nevoia lui?», ci cu cel sărac el însuşi sărăceşte, împarte pe jumătate cu celălalt fericirea şi nefericirea, fără să se cruţe, când e nevoie să ajute".

Un foarte bun preot îşi iubea din suflet enoriaşii. Era plin de bunătate către fiecare dintre ei. Preoteasa lui a început însă să-l pizmuiască şi să se umple de indignare. În ciuda acestui fapt, el şi mai mult s-a apropiat de fiii lui duhovniceşti, aşa că în toate zilele se afla printre cei suferinzi, bolnavi şi singuri. Iar seara, întorcându-se acasă, auzea de la soţia lui necontenite reproşuri: „Tu n-ai casă! Nu ai femeie, familie, ca să-i întrebi cum trăiesc şi ca să te îngrijeşti de ei! Toate puterile tale le foloseşti în scopul altora. De ce mai sunt eu soţia ta? Doar ca să mă dispreţuieşti?... Nu, nu pot să mai suport mai mult decât atât!"

Iar el îi răspundea: „Nu trebuie să judeci aşa! Nu mânia pe Dumnezeu! Cum să nu te iubesc eu pe tine? Şi cum să nu-mi iubesc familia? Însă pot eu, oare, să-i las fără de ajutor şi fără sfat pe aceia pe care Dumnezeu mi i-a încredinţat? Diavolul, iacătă, tocmai una ca aceasta aşteaptă. El umblă ca un leu, căutând să-i înghită... (I Petru 5, 8). Ce voi răspunde înaintea Domnului pentru fiii mei duhovniceşti dacă ei vor pieri? Milă îmi este de fiecare dintre ei. Însă şi sufletul tău îmi este drag, îmi este foarte drag! De aceea te rog: nu păcătui! Nu cârti! Dimpotrivă, ajută-mă, ca să primim amândoi cununi de la Dumnezeu!"

Astfel, cu bunătate şi dragoste, preotul îi vorbea ei în fiecare seară, până ce, în cele din urmă, i-a câştigat pe deplin sufletul. La început, ea s-a învoit să conducă micul cor al bisericii, deoarece avea o deosebită ureche muzicală, iar mai târziu a ajuns până acolo, încât a devenit o adevărată maică duhovnicească pentru femeile şi copiii din parohie, contribuind cu sfaturi folositoare şi cu ajutor vădit la mântuirea lor sufletească.

Dacă acest preot nu ar fi avut dragoste şi bunăvoinţă, nu ar fi secerat aceste rezultate duhovniceşti.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Dragostea - tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sophia, p. 71)

Articol apărut pe Doxologia.ro