„Să fii căsătorită cu un preot este cu siguranţă o exersare a sacrificiului” (2)

Întregul interviu în română:

•  “Să fii căsătorită cu un preot este cu siguranţă o exersare a sacrificiului” (1)
• „Să fii căsătorită cu un preot este cu siguranţă o exersare a sacrificiului” (2)
• „Să fii căsătorită cu un preot este cu siguranţă o exersare a sacrificiului” (3)

„Mereu am vrut să fiu acasă cu copiii mei”

Cum se împacă ideea de mamă cu normă întreagă cu cea de femeie modernă, cu carieră? Simţi că lipseşte ceva în viaţa ta?

Lucram cu normă întreagă până Crăciunul trecut. Din cauza unor afaceri neplăcute la serviciu, mi-am pierdut slujba. Aceasta a fost o binecuvântare, pentru că mi-a permis să stau acasă. Îmi doream de ani şi ani să stau acasă, dar preoţii misionari în S.U.A. nu sunt plătiţi foarte mult, aşa că munceam pentru a ne întreţine. După Crăciun am putut să lucrăm la casa noastră pentru a o vinde. Piaţa imobiliară mergea prost aici, aşa că eram îngrijoraţi că vom întâmpina greutăţi. Ne-am mutat în martie şi am putut fi acasă de când Părintele e cu normă întreagă. Slavă Domnului! De asemenea, ne-am vândut casa luna trecută. Din nou, slavă Domnului!

Recunosc că am avut unele momente când m-am simţit prost pentru că eram “doar casnică” acum. Înainte, eram o persoană destul de importantă la serviciu (nu referitor la titlul postului, ci la diferenţa pe care o făceam) şi a fost mai greu decât mă aşteptam să mă obişnuiesc. Uneori mă simţeam inferioară. Trebuia să-mi spun singură că mereu mi-am dorit să fiu acasă cu copiii! Doar pentru că stau acasă nu înseamnă că sunt mai puţin inteligentă sau respectabilă. După ce am muncit 13 ani, am avut şase luni să mă obişnuiesc. Am învăţat, de asemenea, să menţin casa organizată! Fusesem acasă atât de puţin, încât Părintele făcea mai mult de jumătate din treburile casnice şi aproape tot gătitul. Trăiam cu susul în jos. De asemenea, se ocupase cu învăţatul acasă (homeschooling) şi acum am preluat eu şi acea sarcină. A fost nevoie de multă acomodare, dar sunt fericită. Nu simt că-mi lipseşte nimic acum. Dacă eram la serviciu, cu siguranţă simţeam că lipseşte ceva: eu!




Îmi place mult modul tău de a prezenta probleme serioase colorate cu păreri amuzante. E foarte relaxant! Să vorbim despre educaţia copiilor tăi. În România, să faci şcoala acasă nu este o opţiune. Foarte puţini au auzit de aşa ceva. Te rog, spune-ne ce înseamnă şi ce fac copiii în timpul programului.

E păcat că nu e o opţiune în România. Ştiu că e aceeaşi situaţie în mai multe ţări. Unii părinţi chiar şi-au pierdut copiii pentru că făceau cu ei şcoala acasă.

Educaţia acasă e, în mare, exact aşa cum sună: educaţie acasă. Aici, în SUA, diferite state au avut reguli diferite în legătură cu educaţia acasă. În unele state, părintele trebuie să fie un profesor cu diplomă. Alţii insistă că cei mici ar trebui să facă parte dintr-un grup formal de învăţat acasă – multe biserici au aşa ceva. Grupul poate exista doar ca formalitate (copiii pot să nu se întâlnească pentru nicio activitate) sau poate chiar există, cu diferiţi părinţi împărţind predatul a diferite materii, organizând drumeţii, ligi sportive etc. În unele state, practic, nu există nicio regulă. Trebuie doar să anunţi sistemul local de şcoli că predai acasă şi asta e tot. Exact ca testele standardizate: unele state le cer, altele nu.

Există o vorbă, că există atâtea metode de predat acasă, câte familii! Unele se conformează unui curriculum complet, în timp ce alţii adună din mai multe surse.

Noi procedăm ca în ultimul caz. În anul care urmează, vom avea copii în clasele a II-a, a III-a, a IV-a şi a VI-a. Cei mai tineri învaţă literele, cifrele şi culorile cu mine, aşa cum vor ei. Cei mici învaţă în special prin trăire. Cei mari învaţă fonetica sau gramatica (potrivit vârstei – vom avea cu toţii gramatică anul acesta), silabisit, caligrafie, matematică, ştiinţe (începând cu clasa a II-a), istorie (începând cu clasa
a III-a), studii creştine (Părintele predă asta, slavă Domnului!) şi cei mai mari învaţă latina. Am renunţat la latină anul trecut, dar vreau să reluăm. Tot Părintele trebuie s-o predea. Cred că trebuie să înceapă şi spaniola (datorită numărului mare de vorbitori de spaniolă în această parte a ţării), dar încă discutăm asta.


Cărţile provin, în mare, din surse diferite. Încă ne luăm după propriile păreri – uneori folosim o carte şi decidem că ne place, iar alteori nu. Nu mai e nevoie să spun că toţi citesc. Le dau tema de citit, dar în general (în special pe cei mici), îi las să citească ceea ce vor. Vreau să-i învăţ să iubească lectura. Pot face mici schimbări mai târziu!

“E greu de imaginat să trăieşti într-o ţară ortodoxă”

Spune-ne mai mult despre Ortodoxia din America şi în special în Sud, unde eşti tu. Aici, în România, noi suntem obişnuiţi cu ideea de majoritate ortodoxă (practicantă sau nu), şi cred că uneori nu realizăm avantajele locuirii într-o ţară ortodoxă. Tu o vezi ca pe un avantaj?

Sunt câteva zone în America în care un preot ar putea fi recunoscut ca fiind ortodox. Din experienţa personală, asta s-a întâmplat în Pennsylvania. Pe de altă parte, sunt şi destui catolici bizantini în zonă şi preoţii lor poartă reverendă. A trebuit la un moment dat să mă informez înainte de a le cere binecuvântare (asta s-a întâmplat într-un spital unde am lucrat). În Sud-Estul Statelor Unite (Dioceza Sudului se întinde din Nex Mexico până la coasta de Est, în Virgina şi Kentucky – un total de 14 state!), bisericile ortodoxe sunt foarte puţine. Mulţi creştini ortodocşi trebuie să meargă cu maşina cel puţin o oră, uneori două sau mai mult, pentru a ajunge la o biserică. Cele mai mari biserici sunt, în general, cele greceşti, şi tind să fie găsite în zonele metropolitane. Bisericile misionare în America sunt în general mici, deşi există şi câteva biserici mai mari.

E greu de imaginat să trăieşti într-o ţară ortodoxă! Bănuiesc că, în această lume modernă, sunt şi avantaje, şi dezavantaje. Uneori, “ortodocşii din leagăn” nu realizează ce comoară au şi eu cred că cei secularizaţi (botezaţi, dar nu practicanţi) pot eşua în a oferi respectul cuvenit Bisericii. Pe de altă parte, nu pot să-mi imaginez bogăţia bisericilor care există în România şi alte ţări europene. Cred că, per total, aş prefera să trăiesc într-o ţară ortodoxă, dar experienţa mea e foarte limitată.


Ştii că pelerinajul se practică încă din Antichitatea îndepărtată, în Vechiul şi Noul Testament. În zilele acestea, să călătoreşti nu e aşa de obositor, nici chiar la fel de periculos, aşa că o parte din sacrificiul acestor călătorii s-a pierdut pentru noi. Ai vizitat – împreuna cu familia sau enoriaşii voştri – sfintele locuri ortodoxe din SUA? Mă refer la sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Maximovici, arhiepiscop de San Francisco, mormântul Sfântului Rafael de Brooklyn sau mormântul părintelui Serafim Rose.

Mi-ar plăcea mult să călătoresc în California pentru a mă închina la moaştele Sfântului Ioan Maximovici şi ale Părintelui Serafim Rose, dar San Francisco e la aproximativ 3540 km de aici, iar Platina la 3862 km! Având în vedere restricţiile de finanţe, timp şi ocazii, uneori trebuie să facem pelerinaje mai apropiate. Pentru mulţi americani, practica pelerinajului e foarte importantă. Din fericire, sunt multe mănăstiri în această ţară. Profităm de ocazie când putem. Este o mănăstire greacă, Sfântul Acoperământ al Născătoarei de Dumnezeu în White Haven, Pennsylvania, pe care o considerăm casa noastră monahală. Duhovnicul nostru e acolo. Am auzit de Mănăstirea Sfântului Acoperământ, precum şi de Mănăstirea Sfântului Nectarie din Roscoe, New York, în timp ce eram la seminar la Sf. Tihon (de fapt, multă lume călătoreşte la Sf. Tihon pentru a se închina moaştele Sfântului Alexis Toth). Am vizitat de asemenea mănăstirea Sf. Ioan Gură de Aur din Wisconsin.
Ne-am dori să facem o excursie în Texas, pentru a vizita Mănăstirea Sfinţii Arhangheli, curând.
 (va urma)

Interviu realizat de Preoteasa Natalia & Preoteasa Eufemia

Traducere de Alexandru Hulubaş, Ramona Tabrea, Alexandra Cojocariu (cl. a XII-a A) şi Cătălin Mariciuc (cl. a XI-a B) 
de la Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” din Suceava,

Prin bunăvoinţa şi dragostea doamnei preotese Aura Mihoc

© Slujirea preotesei 2011

Interviul în limba engleză îl puteţi citi aici:

• “Being married to a priest is definitely an exercise in sacrifice.” (1)
• “Being married to a priest is definitely an exercise in sacrifice.” (2)
• “Being married to a priest is definitely an exercise in sacrifice.” (3)