Clubul mămicilor creştine
Au în comun dragostea de Hristos şi binecuvântarea de a fi mame. Sunt
mame tinere. Iar pruncii lor sunt cei ce le oferă, neîncetat, zâmbet şi
provocări. Experienţele acestea, bucuriile şi, deopotrivă, frământările -
stau de multe ori ascunse într-un cotlon de suflet. Dar ele merită a fi
rostite! Împărtăşite! Eliberate! În acest context, ce poate fi mai
frumos decât să înfiinţezi un club al mămicilor şi al copiilor - iar
locul întâlnirii să fie, nici mai mult, nici mai puţin, decât înăuntrul
unei biserici?!
În fiecare săptămână, joia, de la ora 10:00, Biserica Talpalari se
umple de viaţă. Mame şi prunci - de la câteva zile până la câţiva ani -
se întâlnesc. Vorbesc, se joacă, povestesc. Dezvăluie parte din
greutăţile şi din nelămuririle lor, dar şi din cele mai mari realizări.
Se ajută, se încurajează, se sfătuiesc. Cei mici se joacă,
nestingheriţi, în casa Domnului şi se simt bine. Clubul a luat fiinţă la
iniţiativa unor mame din parohie, iar ideea a fost primită cu bucurie
de către prezbitera Cristina Sturzu. „Când am născut pentru prima dată,
nu existau grupuri din acestea. Eram o mamă tânără, destul de singură,
căci prietenele încă mai copilăreau. Nu aveam exemple, nu cunoşteam
persoane care să treacă atunci prin aceleaşi momente“, îşi aminteşte
Cristina Sturzu.
Fiecare mamă are povestea sa
Şi mai povesteşte că primul gând pe care l-a avut, atunci când a venit
la parohie, era să se ocupe de copii. „Dar singurii copii erau fetele
mele - de care oricum mă ocupam în casă - şi încă vreo doi. Între timp,
au început să apară foarte mulţi tineri la biserică şi, implicit, foarte
mulţi copii. Dar am zis că am să fac ceva, să ne întâlnim şi să
povestim, în momentul în care o să existe cererea. Şi chiar aşa s-a
întâmplat. Mamele au luat iniţiativa, eu am venit să le fiu alături“,
spune, cu modestie, prezbitera Cristina.
Iar întâlnirile au un farmec aparte. Legătura strânsă dintre mame -
prietene, de acum şi micuţii care învaţă să socializeze pare să iasă din
tiparele lumii agitate, plictisite, surde şi mute în care, de multe
ori, ne afundăm. „Vin joia aici cu drag, pentru că suntem mămici toate,
avem aceeaşi preocupare, schimbăm impresii, păreri, temeri,
frământări... cerem sfaturi una alteia. Ne e de ajutor în momentele
astea pentru că, uneori, fiind în situaţii noi, poate nu ştim cum să
reacţionăm. Dar, dacă le mai ceri părerea şi lor, altfel te descurci“, a
explicat Mihaela, mămica lui Albert.
Când simţi că celuilalt îi pasă
Celelalte membre ale Clubului o susţin. Căci fiecare dintre ele ştie
cât de încărcate de pozitivism şi de energie pleacă, mai apoi, de la
întâlniri. „Este important să vorbim despre diversificare, despre
experienţa fiecăreia, cum a născut, cum face faţă creşterii, educaţiei
copilului. Este relaxare, în primul rând, şi chiar simţi că celorlalte
le pasă de durerea, nelămurirea sau bucuria pe care o transmiţi. Chiar
ai cui s-o spui! Te simţi ascultat“, a subliniat Irina, mama lui
Serafim.
Numeric, nu sunt multe mame şi nici n-ar fi indicat ca întâlnirile
să-şi piardă din intimitate şi din căldura unui grup restrâns. Cu toate
acestea, porţile bisericii sunt mereu deschise, pentru oameni noi. „Este
a doua oară când vin. Prima dată a fost mai mult din curiozitate, să
văd ce se discută. Acum, am venit în cunoştinţă de cauză. Realizez că e o
atmosferă minunată, copiii socializează. Îi pregătim, astfel, pentru
creşă şi grădiniţă. Acasă, Damian este singur, doar cu noi, cei mari.
Aici se împrieteneşte cu micuţi de seama lui, învaţă să se joace şi să
împartă“, susţine Elena.
Acasă - în biserică
Cele două ore petrecute la Clubul mămicilor oferă momente de relaxare
şi de evadare, un prilej numai bun de întâlnit persoane speciale. „Pe
mine mă ajută mult, în sensul că mă linişteşte. Aici găsesc oameni
care-mi plac. Mame şi prieteni pentru copilaşul meu. Plus că întâlnirea
are loc în biserică. Asta îmi place în mod deosebit! Mă simt acasă. Şi
Robert Cristian se simte ca acasă, slavă Domnului! Iar asta nu poate
decât să mă bucure!“, a exclamat Camelia.
Dacă mare parte dintre mămici au doar unul, cel mult doi copii, Maria a
sărit deja din tipar. Ea are o altă Maria, de câteva săptămâni, dar şi
un Serafim, de doi ani şi cinci luni, şi o Ana, cu un an mai mare.
Contrar a ceea ce am putea crede, Maria este toată numai un zâmbet şi
poveste cu bucurie despre fiecare clipă din viaţa copiilor ei. Nu pare
epuizată, nici nu se plânge, nu caută motive inutile pentru a-L mânia pe
Dumnezeu. „Lumea mă mai căinează, dar nu are de ce. Copiii mei sunt
foarte cuminţi, e foarte uşor cu ei, dorm noaptea în pătuţ, mănâncă,
sunt sănătoşi. Astea sunt problemele mamelor, în general, pe care eu nu
le-am avut - şi, atunci a fost uşor. Mi se mai spune, uneori, că sunt
mamă eroină. Mamă eroină era mama mea, cu şase copii, cu naşteri
neasistate, cu plecat direct la praşilă. Mie mi-a fost uşor. Viaţa de
oraş îţi acordă alte facilităţi“, zâmbeşte Maria.
Colac de salvare, în lumea asta mare
De la colegele din Club spune că are multe de învăţat, chiar dacă
familia ei este mai numeroasă. „În ciuda uşurinţei cu care îmi cresc
copiii şi a liniştii din familia noastră, copiii tot te solicită. Uneori
ai nevoie să vorbeşti despre asta, să împărtăşeşti, să mai afli lucruri
noi. Mamele de aici sunt prietene pentru mine şi au prieteni pentru
copiii mei. E bine să fie un grup, o comunitate în care să te desfăşori,
pentru că lumea este aşa de mare, că te pierzi. Şi e tragic să te
pierzi în lumea asta! De aceea, consider că este foarte frumos ce a
făcut doamna preoteasă, aducându-ne împreună“, este de părere Maria.
Una dintre cele care a avut iniţiativa înfiinţării grupului este
Gianina, mama Sofiei. Ea priveşte acum întâlnirile ca pe o dorinţă
împlinită. Iar planurile nu i se opresc aici. „Venim într-o lume în care
mamele împărtăşesc aceleaşi valori, în speranţa că şi copiii vor avea
lucruri în comun şi vor dezvolta lucrurile astea, pe care noi încercăm
să le scoatem la lumină şi să le rezolvăm. Pe viitor mă gândesc şi la un
club al copiilor, pentru că ei au nevoie“, a atras atenţia Gianina.
Exemplul de la Biserica Talpalari ar putea fi preluat şi multiplicat
oricând, de către alte parohii. Poate că realizările nu se vor vedea
într-o săptămână sau două. Cu toate acestea, ele vor înflori în vieţile
celor implicaţi în proiect. Căci, nimic nu este mai important în familie
decât o mamă liniştită. O mamă care să mai iasă din casă, să mai
întâlnească oameni noi, să se umple de energie. Şi să aducă, apoi, în
familie - pentru copii şi pentru soţ - linişte, siguranţă, stabilitate
şi credinţă în ziua de mâine.
Very nice! I wish I had a group like this.
RăspundețiȘtergere