Pagini

vineri, 25 mai 2012

Familia preotului (2): greutatea slujirii necesită sprijinul familiei


http://farm1.static.flickr.com/47/126478985_b938ebc861.jpg
 b. Realităţile prezente confirmă întru totul justeţea tradiţiei răsăritene.
Dacă pentru creştini, în general, familia reprezintă "biserica de acasă" şi "icoana Bisericii", cu atât mai mult pentru preot. De la biserică preotul duce acasă harul sfinţitor, care întăreşte comuniunea familială, iar casa îi oferă, în schimb, locul tihnei şi al refacerii, după multele osteneli pe care le împlineşte în sfântul lăcaş sau pe la casele creştinilor. Nu de puţine ori, mai ales la oraşe, preotul se confruntă cu ostilităţi şi atitudini ireverenţioase ale unor enoriaşi certaţi cu buna-cuviinţă, manifestate prin cuvinte şi gesturi adesea obscene. Venit acasă, preotul găseşte în familie refugiul reconfortant, mângâierea şi înţelegerea unor fiinţe dragi, care îi amintesc de fiecare dată că nu e singur în misiunea lui pastorală, că-i sunt alături, că-l sprijină să ducă lupta mai departe. Om fiind, chiar fără ostilităţi din afară, preotul simte câteodată că-l lasă puterile, că-l stăpâneşte teama, că deznădejdea bate la uşa sufletului său. Alteori, este bântuit de gânduri, ispite şi tulburări, care îl cutremură şi-l descurajează. Nu trebuie uitat că slujitorii consacraţi sunt mai expuşi ispitelor decât credincioşii de rând, întrucât diavolii îi atacă mai des si mai violent, încercând în fel si chip să le compromită numele bun. Apoi, faptul că ei aud la Spovedanie fel de fel de păcate, unele inimaginabile, le creează un plus de tulburare şi vulnerabilitate, deodată cu acumularea unei încărcături negative, care le măreşte riscul ispitelor şi al propriilor căderi. Mai multe sunt valurile care tulbură sufletul preotului decât vânturile care frământă marea – mărturiseşte (şi atenţionează) Sfântul Ioan Gură de Aur. Toate acestea pot fi îndepărtate mult mai uşor cu sprijinul celor dragi din familie decât luptând de unul singur.  În acelaşi timp, în familie, nu numai soţia şi copiii învaţă de la preot atâtea lucruri bune şi frumoase, ci şi preotul, la rândul lui, învaţă mereu de la ei. Iată cum descrie savantul Si­mion Mehedinţi acest aspect: "Preotul, ca şi profesorul, nu doar creşte copii, ci el însuşi este educat de copii. A avea deci familie înseamnă să ai în casa ta o şcoală, pe care n-o pot înlocui niciodată relaţiile mai îndepărtate cu copiii al­tora."

Fragmente din Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon, Cateheze pastorale pe intelesul tuturor, vol. 1

(va urma)

Familia preotului (1): căsătoria/celibatul clericilor

           
           „ Tema… ne invită să reflectăm la rolul covârşitor pe care îl are familia preotului în slujirea credincioşilor. "Recursul la modele” despre care se vorbeşte în general este valabil şi în cazul temei noastre: familiile au nevoie de un sprijin moral vizibil, la îndemâna lor, iar familia preotului poate să fie, realmente, ca "puţinul aluat care dospeşte toată frământătura" (1 Cor. 5,6).  (…)

1. Considerăm necesar să răspundem, mai întâi, la întrebarea: faptul că preoţii ortodocşi sunt căsătoriţi şi au familii, în unele cazuri cu mulţi copii, nu-i împiedică în slujirea datorată parohiei? Răspunsul este categoric nu. Un "nu" care se bazează atât pe o tradiţie de 2000 de ani, cât şi pe realităţile prezente. 

a. În tradiţia răsăriteană, căsătoria clericilor a fost considerată întotdeauna  un act în deplină armonie cu învăţăturile Sfintei Scripturi, cultivându-se însă grija ca „cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat. Iar pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu” (Evrei 13, 4). În Apus, câteva sinoade locale, ca cele de la Elvira - Spania (306) şi Arelate - Galia (314) au impus candidaţilor la preoţie să renunţe la soţii înainte de hirotonie, deşi Canonul 5 apostolic interzicea clericilor "să-şi lase soţiile pe motiv de pietate ... ". Este interesant să amintim că la Sinodul 1 Ecumenic (Niceea, 325), când unii părinţi apuseni au încercat să impună generalizarea celibatului preoţilor, venerabilul pustnic Pafnutie, episcop al Tebaidei, s-a opus cu străşnicie: "Căsătoria - spunea el - este o stare onorabilă, iar jugul greu al celibatului nu-l poate oricine purta." Întrucât în Apus obiceiul de "lăsare" a soţiilor n-a încetat, părinţii adunaţi la Sinodul Trulan (680-681) au formulat Canonul 13, care condamnă această practică. După marea schismă (1054), în Biserica apuseană celibatul clericilor s-a generalizat, mai ales prin hotărârile Sinodului de la Trident (1563), cu urmări negative în viaţa multora, până în ziua de astăzi. Nu este de mirare, în acest sens, că tot mai mulţi preoţi catolici au cerut, în ultima vreme, dreptul de a se căsători. În Răsărit, s-a păstrat însă rânduiala echilibrată, clericilor respectându-li-se libertatea de a opta între căsătorie şi celibat (monahism), trecerea timpului dovedind că familia nu este nicidecum o piedică în calea slujirii preotului. Sfântul Ioan Gură de Aur însuşi, deşi adept şi susţinător al fecioriei, are numai cuvinte de încurajare pentru viaţa familială: "Departe de a condamna căsătoria ca rea, eu o laud şi recomand uzul ei legal!" La rândul său, Sfântul Chiril al Ierusalimului atenţionează: "Nu cumva, prin faptul că trăieşti în castitate, să te crezi mai presus decât cei care sunt căsătoriţi. Căci «nunta este cinstită şi patul neîntinat», spune Apostolul. Oare tu, care trăieşti în castitate, nu eşti născut de cei căsătoriţi? Să nu dispreţuieşti argintul pentru faptul că ai aur! Mai mult, să aibă bune nădejdi şi cei căsătoriţi, care se folosesc de căsătorie în chip legiuit, cei care trăiesc după rânduielile Bisericii... "

Fragmente din Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon, Cateheze pastorale peintelesul tuturor, vol. 1

(va urma)

 

 Continuarea:

 

 

joi, 17 mai 2012

Deci crezi că îţi doreşti să ajungi soţie de preot…

Publicam acum ceva vreme în engleză una din cele mai populare postări de pe blogul The Orthodox Clergy Wives – o serie de întrebări la care ar trebui să îşi răspundă cea care doreşte/urmează să fie preoteasă. Iată că avem şi traducerea:




„Înainte să porneşti în căutarea unui soţ prin vreo facultate de teologie sau pe la vreun concert coral unde tineri bărbaţi îmbrăcaţi în negru cântă muzică psaltică, fă-ţi puţin drum prin următoarea listă de verificare:

  • ·         Îţi place să fii în biserică? Mult timp? Nu doar în zilele de duminică?
  • ·         Ţi-ai stabilit un program regulat de rugăciune şi de spovedanie? Acum este momentul să faci acest lucru, înainte să ai un soţ şi copii, care-ţi vor complica rutina zilnică. De asemenea, va trebui, probabil, să-ţi găseşti un nou duhovnic, o dată cu mutarea într-o nouă parohie, să-ţi faci o prioritate din a merge în mod regulat la spovedit, eventual la o oarecare distanţă.
  • ·         Poţi aştepta cu răbdare începerea slujbelor sau ca soţul tău să termine de vorbit cu enoriaşii după fiecare slujbă? Eşti gata să-ţi antrenezi copiii să dobândească aceeaşi răbdare? Copiii preoţilor spun că lucrul pe care şi-l amintesc mai mult decât orice altceva despre creşterea lor este – aşteptarea – în biserică!
  • ·         Te poţi descurca să locuieşti în casa altcuiva pe termen nelimitat? În timp ce multe biserici oferă acum o indemnizaţie de locuinţă, o mulţime încă deţin o casă parohială în care se aşteaptă să locuiască preotul şi familia lui; de multe ori această casă este situată chiar lângă uşa bisericii, unde enoriaşii pot studia abilităţile tale de a grădinări sau lipsa acestora, sau vor intra când te aştepţi mai puţin.
  • ·          Te mulţumeşti să fii a doua persoană? Poţi rămâne fericită alături de cineva care este în centrul atenţiei, fie că este soţul tău, fie că sunt alţi lideri mireni deja bine stabiliţi în parohia în care v-aţi mutat?
  • ·          Eşti gata să te confrunţi cu aşteptările referitoare la modul în care tu şi copiii tăi vă îmbrăcaţi, de suma de bani cheltuită pentru animalele de companie sau de felul de activităţi de relaxare pe care familia ta le va alege?
  • ·         Eşti pregătită să lucrezi cu jumătate de normă sau chiar normă întreagă, cel puţin temporar, pentru a supravieţui într-o parohie în care nu se poate oferi un salariu preotului? Ai abilitatea de a găsi un loc de muncă de care să te bucuri?
  • ·         Ai interesul de a urmări lucruri din afara bisericii? Acestea îţi pot da o pauză mult-dorită şi o schimbare de perspectivă.
  • ·         Te-ai gândit în ce mod vei contribui la viaţa parohiei şi în ce mod nu vei contribui? Poţi fi politicoasă dar fermă în deciziile tale? Ştii care sunt calităţile tale şi care nu? Dacă nu eşti sigură, eşti dispusă să încerci să faci un lucru atunci când ţi se cere, dar să îl încredinţezi altcuiva atunci când vei realiza că nu eşti potrivită pentru lucrul ce ţi-a fost încredinţat?
  • ·         Îi vei aminti soţului tău că tu şi copiii sunteţi, de asemenea, enoriaşi, şi te vei asigura că îşi va lua o zi liberă pe săptămână; că nu se va răspunde la telefon în timpul cinei; şi că, în afară de cazurile urgente, momentele importante din viaţa copiilor voştri vor avea prioritate?
  • ·          Poţi fi destul de puternică să te muţi departe de împrejurimile familiare ale casei tale într-un termen scurt, în cazul în care episcopul decide să încredinţeze soţului tău o parohie nouă?
  • ·         Ai o reţea de familie şi prieteni la care să poţi apela oricând, chiar dacă vă aflaţi la distanţe mari, oameni în care poţi să ai încredere? Poţi să-ţi păstrezi un echilibru în prietenia cu enoriaşii, fără favoritisme sau fără a-i face pe unii dintre ei mai "speciali" decât alţii?
  • ·         Te pricepi să-ţi ţii limba în frâu? Ţi se va oferi ocazia să faci acest lucru aproape zilnic.

Dacă toate acestea îţi par cam descurajatoare, chiar aşa sunt. Preotesele se confruntă cu provocări la care enoriaşii lor nici măcar nu gândesc.

Vestea bună este că o mulţime de lucruri pot fi învăţate pe cale – de fapt cu greu pot fi învăţate în orice alt mod. În principal este nevoie să ai ochii deschişi şi o atitudine bună. (…)

Tot mai crezi că îţi doreşti să fii preoteasă? Un singur lucru ţi-a rămas de făcut: roagă-te. Şi nu te opri vreodată!"
Traducere şi adaptare de Andreea-Tatiana

marți, 8 mai 2012

Câteva precizări

Hristos a înviat!

Am avut bucuria de a primi acum ceva vreme un dar frumos de la un om frumos. Îi mulțumim pentru osteneala și dragostea pe care ni le dăruiește.
Darul constă în scanarea unei lucrări de seminar care se numește „Preoteasa – slujitorul discret al Bisericii Ortodoxe” și este realizată de Pr. Dr. lector Radu Petre Mureșan. În paginile 6 și 7 (pe care le și postăm) este prezentată și lucrarea acestui blog. Îi mulțumim părintelui profesor pentru cuvintele frumoase și pentru gîndurile bune.
Ținem însă să facem cîteva precizări care ni se par de folos.
Numele noastre sunt cît se poate de reale, adică nu suntem cameleoni, așa că aceste nume ne reprezintă și în viața cotidiană.
Prin acest blog am încercat să abordăm un subiect foarte puţin luat în seamă de teologia academică din păcate (de aceea lucrarea Părintelui Mureşan nu poate decât să ne bucure), deşi el este de mare importanţă. Am încercat să creăm un mediu prielnic comunicării între preotese fără a aluneca pe panta discuţiilor de tip forum, trimiţând mereu spre viaţa reală, nu spre cea virtuală.
În acelaşi timp, nu suntem convinse de eficienţa unei asociaţii a preoteselor, cel puţin nu la noi, unde acest sistem nu prea funcţionează. După cum probabil ştiţi, în anii 90, mai precis prin 1992-1994, s-a înființat o asociație a preoților din Patriarhia Română, care organiza congrese legate de problemele pastorale ale preoților. Aceasta nu a avut nici o finalitate, nici o viața prea lungă. În plus, Biserica este deasupra tuturor asociaților și instituțiilor, iar slujirea unei preotese este în Biserică, mai precis în comunitatea din care face parte.
Preotesele Natalia și Eufemia