Potrivit învăţăturii de credinţă ortodoxă, naşterea de copii reprezintă scopul cel mai important al căsătoriei. Dar trebuie precizat că unica sursă de viaţă, cu adevărat binefăcătoare şi sănătoasă, trebuie să fie familia.
Copiii nu reprezintă o finalitate a ei, ci doar roadele acesteia. Ei sunt expresia iubirii soţilor şi un fruct al acestei iubiri.
Moştenirea cea mai frumoasă şi înaltă, pe care trebuie să o lase părinţii copiilor lor, nu este de natură materială, ci spirituală şi constă în educaţia aleasă, în spiritul marilor valori umane şi al virtuţilor creştine: credinţa bunătatea, blândeţea, milostenia, dragostea, curăţia.
Educaţia este cea mai mare artă pentru că, în timp ce alte arte urmăresc un folos în lumea de aici, educaţia copiilor are ca scop dobândirea bunurilor viitoare. În această lucrare de educare a copiilor, părinţii sunt consideraţi adevăraţi artişti, ce urmăresc realizarea unor adevărate opere de artă. Copilul este, la început, asemenea unui bloc de marmură. Precum sculptorul trebuie să dea formă frumoasă acestuia, tot aşa şi părinţii trebuie să înfrumuseţeze viaţa copiilor cu virtuţile cele mai înalte.
http://www.shepherdsguild.org/sitebuildercontent/ |
Educaţia creştină trebuie să fie integrală, unitară, să privească atât educaţia trupului, pentru a deveni un suport al spiritului, precum şi a sufletului. În cadrul acestei opere educative, un rol fundamental îl are mama creştină. Căminul este considerat, din acest punct de vedere, de către Sfântul Ioan Gură de Aur, „o şcoală de filosofie”, în care părinţii împărtăşesc copiilor ceea ce au mai bun şi frumos, din punct de vedere sufletesc şi duhovnicesc. Sfântul Părinte aseamănă activitatea mamei de educare a copilului, cu slujirea învăţătorească a Mântuitorului. „Uită-te la priceperea mamei! – spune Sfântul Părinte. Împinsă de gândul ei, dar mai bine spus, slujind şi acum proorociei lui Dumnezeu, îi dă copilului ei acele sfaturi, pe care le-a dat Hristos ucenicilor săi” . Grija tatălui este mai mult de a conduce tânărul spre armonie fizică, trupească, şi ceea ce ţine de tăria morală, iar a mamei, de a cultiva în special calităţile sufleteşti ale copiilor, înălţându-i spre adevărata „filosofie” creştină.
Pedagogia creştină acordă o mare valoare exemplelor, modelelor. Cele mai folositoare sunt cele culese din Sfânta Scriptură şi din scrierile duhovniceşti. Părinţii trebuie să recomande copiilor să urmeze pilda acelor personaje din Vechiului şi Noul Testament care s-au făcut pildă de înţelepciune, prin viaţa lor, alături de care un sens deosebit îl are pilda supremă a Mântuitorului Iisus Hristos, a personalităţilor religioase creştine. Alături de aceste modele, mai pot fi urmate şi figuri din istoria umană în general, din experienţa omenească. Puterea exemplului este considerată un factor al educaţiei.
Educaţia copilului, potrivit aceluiaşi Sfânt Părinte – Ioan Gură de Aur – presupune o grijă deosebită faţă de curăţia sufletească şi buna cuviinţă, a-l creşte pe copil moral, drept, evlavios, a-l cultiva în acele valori religioase care îl pot ajuta să-şi dobândească mântuirea.
În cadrul acestei lucrări de modelare sufletească a copiilor, preotesei îi revine o misiune şi o sarcină deosebit de importantă, căci „de la mamă, mai ales, porneşte plămădirea caracterului. Pentru buna desfăşurare şi atingere scopului educaţiei, copiii să vadă mai întâi că între părinţii lor este armonie şi bună înţelegere. Precum Biserica, Mireasa lui Hristos, ascultă fără şovăire – şi fără să-i pară o povară, de poruncile Domnului Hristos, capul său (Efeseni 5. 22), tot aşa soţia este datoare ca din iubire şi în deplină egalitate să-şi asculte soţul, să-i fie ajutor în toate, dar mai ales în educarea copiilor”.
La rândul lor copiii exercită asupra părinţilor o puternică influenţă binefăcătoare, fiind şi ei, în felul lor, educatori ai părinţilor. Astfel, chiar înainte de a se naşte, în vederea primirii lor în condiţii optime, mintea şi inima părinţilor se pregătesc, verificându-se şi transfigurându-se. Copiii sunt purtătorii şi vestitorii primăverii; ei răspândesc pretutindeni un aer proaspăt de noutate şi frăgezime.
Una dintre cele mai importante misiuni, pe care copiii o îndeplinesc printre noi – cei maturi – este de a ne prilejui şi ajuta să ne păstrăm şi să ne recăpătăm tinereţea. Înnoirea şi întinerirea, efectuate de copil asupra organismului mamei sale, care cuprinde şi sufletul ei, se extinde asupra întregii familii. Datorită copiilor noştri, devenim mai luminaţi, mai buni, mai afectuoşi. Între noi şi copii are loc un permanent schimb de valori, o dăruire reciprocă. Dacă noi îi învăţăm alfabetul, ei ne învaţă în schimb, un alfabet mult mai scump şi mai nobil, al emoţiilor, al primelor sentimente, al uriaşei fantezii, al purităţii şi al candorii, puterea de a descoperi lumea cu priviri proaspete. Dragostea pentru copiii noştri este nețărmurită. Prin copii, ne legăm de lume în modul cel mai indisolubil şi generos, căpătăm o sensibilitate comună faţă de problemele societăţii. Participarea noastră efectivă la toate necazurile şi bucuriile, la toate biruinţele şi înfrângerile copiilor noştri ne umple viaţa şi ne îmbogăţeşte fiinţa, dându-ne prilejul de a gusta farmecul prieteniei şi sincerităţii adevărate. Mai presus de toate, copiii ne sunt dascălii noştri cei mai buni, care ne deprind să iubim pe oameni ]n modul cel mai deplin ;i dezinteresat. De aceea, iubirea de părinte este dată ca model de iubirea adevărată.
Copiii sunt, pentru părinţii lor, „un puternic imbold spre muncă şi economie, spre cât mai multe virtuţi, precum şi o puternică pavăză împotriva ispitelor din afară. Prezenţa copiilor exercită o cenzură morală din cele mai eficiente asupra conduitei părinţilor. Din dorinţa şi grija de a-i face cât mai buni şi mai fericiţi, părinţii îşi dau toată silinţa să le ofere pilde personale cât mai bune şi să propăşească mereu în toate domeniile” .
Cel fără de copii este lipsit de toate aceste binefaceri şi cu deosebire de prilejul şi ajutorul de a-şi lărgi inima precum şi orizontul de a-şi întineri, împlini şi desăvârşi fiinţa. Copiii sparg cochilia egoismului în care ne zăvorâm, ne deschid inima şi mintea spre alţii şi spre lume, ne orientează mai mult spre viitor, ne dau aripi, nădejde şi iubire, care constituie cele mai puternice şi autentice temeiuri şi resorturi ale vieţii. Copiii, care reprezintă fondul de aur al neamului omenesc, trezesc stimulente şi puteri înnoitoare, care sporesc dragostea şi responsabilitatea noastră.
Copilul îl învaţă pe părinte ce e puritatea, le dă mărturie celor doi de ceea ce este unic şi real în unirea lor. Prezenţa copilului este un har ce se adaugă la cel al comunităţii conjugale, pe care îl şi confirmă. Copilul le conferă o calificare nouă, aceea de paternitate şi maternitate, ca deversare a plenitudinii ce rezidă în căsătoria însăşi.
Sfântul Ioan Gură de Aur consideră copiii cea mai mare mângâiere dată de Dumnezeu neamului omenesc, după căderea în păcat şi după pierderea nemuririi. Copiii sunt, într-adevăr raza de lumină şi izvorul de bucurie din sufletul părinţilor, toiag bătrâneţilor şi neputinţelor.
Ei reprezintă un dar dumnezeiesc, o binecuvântare pentru părinţi, căci, odată cu venirea lor pe lume, nu doar persoana celuilalt soţ, ci şi a noastră, trece în plan secundar, esenţială fiind acum pentru noi creşterea şi educarea pruncilor pe care ni i-a dăruit Dumnezeu.
Bucuriile părinţilor sunt împlinirile şi realizările, succesele şi reuşitele copiilor lor. Acestea, chiar dacă sunt mai modeste în comparaţie cu cele personale, valorează şi atârnă mai greu pentru părinţi. La fel, necazurile părinţilor nu sunt cauzate doar de insuccesele sau de neputinţele proprii, ci devin şi mai apăsătoare atunci când este vorba de eşecurile copiilor lor. Ei sunt moştenirea pe care o lăsăm, raţiunea şi motivaţia ostenelilor şi jertfelor noastre.
Pentru ca aceştia să fie bucurie şi mângâiere sufletelor părinţilor este necesară o creştere şi o educare a lor în spiritul adevăratelor valori morale şi religioase. Această educaţie trebuie să înceapă din fragedă copilărie şi să devină o constantă în viaţa lor. Trebuie să fie educaţi în spiritul adevăratelor valori morale şi a frumosului moral şi artistic, până la a deveni iubitori ai acestui frumos şi luptători pentru instaurarea supremaţiei lui, împotriva falsului şi a mediocrităţii.
Sufletului curat al copilului trebuie să i se dea o educaţie religioasă, potrivit căreia acesta să deprindă un stil de a gândi şi o conduită creştină. Să dobândească deprinderea de a se ruga şi apoi de a posti, de a respecta părinţii, de a iubi Biserica şi a cinsti feţele, sfintele slujbe, de a respecta poruncile bisericeşti. Ceea ce trebuie urmărit din punct de vedere creştin este formarea personalităţii religios morale.
O educaţie în spiritul acestor valori reale, făcută cu dragoste şi grijă ne+ar putea aduce mai târziu multă bucurie, speranţă şi ajutor.
În toate aceste virtuţi şi fapte morale şi duhovniceşti trebuie să exceleze copiii preotului. Prin comportamentul lor ei dau dovadă despre modul în care preotul a ştiut să-şi chivernisească a sa casă, despre atmosfera din cadrul familiei lui. Un comportament frumos al copiilor preotului îndeamnă direct şi indirect şi pe ceilalţi tineri şi parohieni să creadă în sinceritatea preotului şi să-i urmeze, iar dimpotrivă, un copil de preot „scăpătat”, indiferent şi absent faţă de cele religioase, uneori chiar duşman prin comportamentul său, extravagant şi mândru, pun sub semnul suspiciunii credincioşilor puterea preotului de a educa şi conduce spre mântuire.
Ei sunt oglinda a ceea ce se întâmplă în familia preotului, mărturie a religiozităţii preotului şi preotesei, odată ce acesteia îi revine un rol esenţial în educarea lor. Ei dau mărturie despre intensitatea rugăciunii familiei preotului, despre asceza şi înfrânarea lor, despre adeziunea sinceră şi totală a lor faţă de Biserică, faţă de învăţătura creştină. Din acest motiv, educaţia lor trebuie să devină preocuparea fundamentală a vieţii lor, superioară tuturor celorlalte griji şi preocupărilor lumeşti sau materiale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Din dorinţa de a purta un dialog asumat, nu mai acceptăm comentariile anonime. Vă mulţumim pentru înţelegere!